Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 362/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 362/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 3037/109/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 362/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. B., judecător
Grefier O. - M. Ș.
P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror M. P.
S-a luat spre examinare pentru soluționare în prtimă instanță, acțiunea formulată de reclamanții V. T. Z. și V. I. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-REPREZENTAT DE DGFP ARGES, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanți, av. P. D., pârâtul lipsind
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamanților și reprezentanta Ministerului Public, pe rând arată că nu au de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul atât asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamanților, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a excepției, apreciind că acțiunea este admisibilă. Asupra fondului cauzei, solicită admiterea acțiunii inițiale restrânsă la despăgubirile materiale, urmând ca instanța să aibă în vedere faptul că pentru autorul comun, V. T., al reclamanților, V. Z., fiul său și V. C., nepoată de fiu predecedat, condamnarea are de drept caracter politic și, odată cu pronunțarea pedepsei de 12 ani dată de instanța militară, s-a dispus și confiscarea totală a averii. Arată că actul de confiscare a făcut obiectul expertizei existente la dosarul cauzei. În unire și cu excepția inadmisibilității, consideră că interpretarea făcută de pârât, cât și interpretarea dată în practică este o una restrictivă, în sensul stabilirii legăturii între solicitarea despăgubirilor pentru bunurile mobile și Legea 10/2001 și Legea 247/2005. Față de aceste considerente, solicită admiterea cererii pentru despăgubirile determinate prin raportul de expertiză în sumă de_ lei, câte 14,583 lei pentru fiecare reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Asupra excepției inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de admitere. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.08.2010, reclamanții V. T.Z. și V. T.C. au solicitat în contradictoriu cu S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea de drept cu caracter politic a autorului V. P.T., la 12 ani muncă silnică, 3 ani degradare civică, confiscarea totală a averii cu executarea pedepsei în perioada 23.12.1957 – 14.01.1963, urmată de grațiere, în cuantum diferit pentru fiecare reclamant, respectiv 5.000 euro și 2.500 euro, în echivalent lei, și de asemenea obligarea la plata despăgubirilor corespunzătoare valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și stabilită în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M. M., în cuantum de 36.997 lei, fiecărui reclamant revenindu-i 18.499 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autorului V. P.T., respectiv fiu și nepoată de fiu predecedat, că autorul a fost condamnat prin sentința penală nr.61/5.06.1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară și decizia civilă nr.229/16.08.1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul M.. Din pedeapsa închisorii acesta a executat în închisori, lagăre, colonii de muncă - Pitești, Jilava, G., Câmpia Bărăganului, L. Dunării, Balta Brăilei, Salcia, G., Periprava – cu suferințe și chinuri de foame, boli, frig, bătăi, munci istovitoare în regim de exterminare etc. Pe acest fond al detenției și după executare s-au produs prejudiciile de natură morală constând în dureri fizice, surditate, temerea efectiv încercată de pieire/moarte, atingerea adusă onoarei și demnității, afectarea situației familiei, denigrarea si lipsirea de bunuri, urmărirea de securitate, suportarea climatului ideologic dominant/socialist, comunist, decesul prematur al fiului I., marcarea copilăriei nepoatei C. și reducerea șanselor ei de realizare pe plan profesional.
Bunurile imobile au fost restituite în natură, anterior, iar bunurile mobile confiscate se regăsesc în procesul verbal din 6.10.1958, dosar nr.3262/1958.
S-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și s-a întemeiat în drept cererea pe prevederile Legea nr.221/2009 și O.U.G. nr.62/30.06.2010, cu incidența art.998, 999 Cod civil.
La data de 10.12.2010, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că au modificat câtimea obiectului cererii în ceea ce privește acordarea de despăgubiri morale în cuantum de 25.000 euro, pentru reclamantul V. T.Z. si 15.000 euro, pentru reclamanta Z. I.C..
La data de 7.09.2010, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, apreciind că acest text de lege a fost adoptat cu încălcarea dispozițiilor art.138 alin.5, art.111 alin.1 și art.148 alin.2, precum și art.16 din Constituție.
La data din 3.12.2010, S. Român a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivată în esență pe vidul legislativ creat de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009, decizie publicată în Monitorul Oficial partea I nr.761/15.11.2010. S-a mai arătat că în prezent nu mai există posibilitatea formulării unei acțiuni în pretenții pentru acordarea de daune morale cauzate ca urmare a condamnărilor politice, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009.
Prin încheierea din 10.02.2011, Tribunalul Argeș a respins excepția inadmisibilității acțiunii reținând în motivare că reclamanții au investit instanța cu o acțiune având ca obiect plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării cu caracter politic a autorului V. P.T., precum și plata de daune materiale, constând în valoarea bunurilor mobile confiscate în urma condamnării. Temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii a fost Legea nr.221/2009, dar și disp. art.998-999 Cod civil
Într-adevăr, prin cele doua decizii ale Curții Constituționale, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 a fost declarat neconstituțional, dispozițiile încetându-și aplicarea și ca urmare a expirării termenului de 45 zile prevăzut de Legea nr.47/1992, pentru rediscutarea textului de lege constatat a fi în contradicție cu Constituția, însă această situație nu este de natură a conduce la inadmisibilitatea acțiunii de față.
Se observă ca cel de-al doilea capăt de cerere se întemeiază pe disp. art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009, text în vigoare și care urmează a fi analizat de instanța în soluționarea cererii, iar in sprijinul capătului de cerere privind daunele morale s-a invocat și principiul răspunderii civile delictuale, legea speciala reprezentata de Legea nr.221/2009, fiind doar o aplicare a acestui principiu.
Se impune așadar ca cererea reclamanților privind daunele morale să fie analizată din perspectiva dispozițiilor de drept comun-art.998-999 Cod civil, chiar dacă legea specială nu mai poate fi primită ca și temei al pretențiilor reclamanților.
Prin sentința nr.123/4.04.2011, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis în parte acțiunea reclamanților V. T.Z. și V. I.C., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor la plata către petenți a sumei de câte 8.649,5 lei fiecare, reprezentând c/val bunurilor mobile confiscate conform procesului verbal întocmit la 6.10.1958 în dosarul nr.3262/1958, autorului V. P.T., respectiv: un bou în vârstă de trei ani; un porc; un aparat de radio; 2 mc. lemn construcții de stejar; 12 buc. scândură de brad; 300 buc. uluci de fag; 1.400 buc. șiță; 20 buc. cosorobi; 35 buc. obezi pentru roți căruță; 25 buc. lăzi speciale fructe; 20 buc. anini; 8 lăzi goale; 1 hambar; 2500 kg mere; 705 kg. borhot; 500 kg. fân; conform evaluării făcute de expert M. M. f.41-43 dosar; a respins cererea de acordare a daunelor morale; a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre petenți a sumei de 250 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Tribunalul a reținut că, prin Decizia nr.1354/21.10.2010, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art.I pct.1 și art.II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.62/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr.1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr.761 din_ s-a reținut că prevederile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similara cu cea avuta anterior - ceea ce este și imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor.
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că nu mai există cadrul legal în limitele căruia reclamanții să-și întemeieze pretenția, dispărând temeiul de drept menționat-sub acest aspect excepția inadmisibilității acțiunii invocată de S. Român urmând a fi privită ca o apărare dacă se ține seama că la momentul promovării acțiunii, în funcție de care se apreciază admisibilitatea acesteia temeiul legal al promovării ei exista.
Prevederile art.998-999 cod civil nu s-au reținut a fi aplicabile în cauză, întrucât daunele morale astfel cum au fost reglementate inițial în Legea nr.221/2009 priveau o modalitate specială de reparare a prejudiciului moral suferit de persoanele condamnate pe nedrept de regimul comunist, pe câtă vreme dispozițiile arătate sunt reglementări cu caracter general în materia răspunderii civile delictuale.
În ceea ce privește plata despăgubirilor corespunzătoare valorii bunurilor mobile confiscate, solicitată de reclamanți, tribunalul a reținut că prin procesul verbal din 6.10.1958, întocmit în temeiul sentinței penale de condamnare nr.61/1958, s-a dispus confiscarea obiectelor imobile și mobile Cu privire la bunurile imobile reclamanții au arătat în cererea de chemare în judecată că le-au fost restituite în natură.
În ceea ce privește bunurile mobile acestea au fost evaluate de expert tehnic Măcris M. și a fost obligat S. Român la plata contravalorii acestora, invocându-se prevederile art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009.
La data de 27.06.2011, petenții reclamanți V. T.Z. și V. I. C. au solicitat îndreptarea erorilor de calcul din sentința civilă nr.123/4.04.2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că bunurile mobile cuprinse în dispozitiv corespund ca denumire și cantitate – totală sau parțială – cu cele enumerate în expertiză astfel că deși a fost însușită evaluarea raportului de expertiză, calculul diferă în sensul că greșit în hotărâre este trecută suma de 8.649,5 lei x2 = 17.299 lei, calculul corect fiind total 23.664 lei: 2= 11.832 lei.
S-a solicitat la aceeași dată și prin aceeași cerere de către petenți completarea sentinței civile sus menționate cu bunurile și valorile corespunzătoare expertizei dar omise la pronunțare, respectiv cazan de fabricat țuică, în valoare de 5.000 lei; mere 334 kg în valoare de 501 lei; pere 25 kg. în valoare de 500 lei; borhot prune 705 kg în valoare de 7.050 lei, fân 780 kg. în valoare de 234 lei, în total 13.285 lei, fiecare petent 6.642,5 lei.
Prin sentința nr.353/24.10.2011, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale, precum și cererea de completare a aceleiași hotărâri.
Împotriva sentinței nr.123/4.04.2011, reclamanții au formulat recurs, la data de 27.06.2011, pentru motivele de nelegalitate, prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, astfel:
- Ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr.1358/2010, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit. a Teza întâi din Legea nr.221/2009, au încetat efectele juridice ale acestei norme, astfel încât s-a ajuns la consecința unei denegări de dreptate, în sensul art.3 Cod civil.
- Instanța trebuia să soluționeze acțiunea în temeiul art.998 – 999 Cod civil.
- În mod greșit instanța nu a dispus acordarea de despăgubiri și pentru bunurile cazan de fabricat țuică, mere, pere, borhot prune și fân, deși erau indicate în procesele –verbale de confiscare anexate acțiunii.
Reclamanții au formulat recurs și împotriva sentinței nr.353/24.10.2011, la data de 9.12.2011, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.3041 din același cod, astfel:
Prin voința reclamanților în expertiză au fost cuprinse numai o parte din bunurile mobile înscrise în actele de confiscare, în dispozitivul sentinței nr.123/2011 sunt cuprinse bunuri mobile ce corespund prin denumire și cantitate cu cele din expertiză, însă, deși a fost însușită evaluarea din raportul de expertiză calculul este diferit.
Se impunea și completarea hotărârii cu bunurile enumerate mai sus.
Împotriva sentinței civile nr.123/2011 a formulat recurs în termen legal și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, raportat la art.3041 din cod, astfel:
- greșit s-a admis cererea de acordare a daunelor materiale și s-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 8.649,5 lei către reclamanți, sumă ce reprezintă contravaloarea bunurilor mobile confiscate de la autorul lor V. T.. Hotărârea este nelegală, deoarece se întemeiază pe prevederile unei legi a cărui obiect a fost declarat neconstituțional, în prezent neexistând posibilitatea formulării unei acțiuni în pretenții pentru acordarea de daune morale și materiale cauzate ca urmare a condamnărilor politice.
- un alt motiv de nelegalitate îl constituie acordarea de daune materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate fără a se avea în vedere că reclamanții au uzat de prevederile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005, instanța de fond neținând seama la acordarea despăgubirilor nici de faptul că autorul reclamanților a beneficiat de toate măsurile reparatorii în temeiul Decretului Lege nr.118/1990.
- existența unor daune materiale nu a fost dovedită, acordarea acestora s-a făcut pe baza unei evaluări extrajudiciare anexată cererii introductive, evaluare ce nu are nicio valoare juridică.
- nu s-au avut în vedere mențiunile făcute în procesul – verbal de confiscare referitoare la faptul că o mare parte din bunurile supuse confiscării au fost lăsate în folosința familiei condamnatului, bunuri restituite prin hotărâre moștenitorilor acestuia.
- acordarea despăgubirilor materiale reclamanților s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.5 alin.5 din Legea nr.221/2009, care impun încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr.10/2001 sau Legii nr.247/2005, în cazul acordării de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin.1 lit.b;
- instanța și-a format convingerea exclusiv pe susținerile reclamanților, fără a se proba că măsurile reparatorii acordate până la apariția Legii nr.221/2009 ar fi insuficiente;
- nu s-a făcut o cuantificare a daunelor materiale care să poată fi supusă controlului judiciar;
- nu s-a verificat îndeplinirea condiției potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, numai dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubiri în echivalent, condiție ce rezultă din redactarea art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Prin întâmpinare S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezenta de Direcția Generală Finanțelor Publice Argeș a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanți ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 578/05 .03. 2012 Curtea de Apel P. a admis recursurile ,a dispus casarea în parte a sentințelor și trimiterea spre rejudecarea cererii privind despăgubirile materiale, aceluiași tribunal, cu menținerea în rest a sentinței de fond, pentru argumentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivele de recurs formulate de reclamanți în sensul că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece trebuia admisă cererea privind daunele morale în temeiul art.998-999 Cod civil, sunt neîntemeiate.
Acțiunea introductivă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009, însă, ca urmare a declarării neconstituționalității acestui articol, temeiul de drept a fost completat în sensul întemeierii acțiunii și pe dispozițiile art.998-999 Cod civil.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.6976/9.12.2004 că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal numai în temeiul și în situațiile prevăzute de art.504 și urm.din Codul de procedură penală, iar nu în temeiul art.998-999 din Codul civil, precum și pentru alte situații neprevăzute în textul citat din Codul de procedură penală”.
În același sens, prin decizia nr.422/17.01.2006 instanța supremă a statuat că „dispozițiile art.998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art.504 Cod procedură penală, raportat la art.52 alin.3 din Constituția României care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este o răspundere directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. De asemenea, dispozițiile art.504 alin.1 Cod procedură penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil, această interpretare putând conduce la ideea că S., prin Ministerul Finanțelor Publice are o răspundere nelimitată și necondiționată, situație în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii, nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil sunt general aplicabile.”
Din interpretarea normelor legale rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în temeiul art.504 Cod procedură penală și numai în cazurile în care se înlătură răspunderea penală în cadrul unui proces penal și nu pentru cazurile în care se constată caracterul politic al condamnării, în condițiile dispozițiilor prevăzute în Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, ale O.U.G. nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor sau ale Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03._89.
Astfel, așa cum a statuat Î.C.C.J. dispozițiile art.998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare sau condamnările politice din perioada comunistă.
Cât privește acțiunea fondată pe dispozițiile Legii nr.221/2009, Curtea a reținut că trebuie avută în vedere decizia nr.12/2011, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. nr.789 din 7 noiembrie 2011 prin care s-a stabilit ca, „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1.358/2010 si nr.1.360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial.”
S-a constatat ca este neîntemeiat și motivul de recurs invocat de pârâtul S. Român, în sensul greșitei acordări a daunelor materiale, pentru considerentul că hotărârea se întemeiază pe dispozițiile unei legi a cărui obiect a fost declarat neconstituțional; dispozițiile art.I pct.1 din O.U.G. nr.62/2010, care au modificat lit.a) a art.5 din Legea nr.221/2009, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2010, de asemenea, prevederile art.5 alin.1 lit.a) teza întâi au fost declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
S-a constatat așadar că prevederile art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009 nu au fost declarate neconstituționale.
Potrivit acestor din urmă prevederi, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Sunt însă întemeiate motivele de recurs invocate de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că daunele materiale acordate de instanța de fond nu au fost dovedite decât pe baza unei evaluări extrajudiciare anexate cererii introductive și că nu s-a făcut o cuantificare a acestor daune care să poată fi supusă controlului judiciar.
Astfel, tribunalul a reținut în mod corect în ceea ce privește despăgubirile datorate pentru bunurile mobile confiscate, că existența acestora a fost dovedită prin procesul verbal din 6.10.1958, întocmit de executorul judecătoresc al Tribunalului Mușcel în temeiul sentinței penale de condamnare nr.61/1958, proces verbal prin care s-au identificat și confiscat bunurile mobile și imobile.
În ceea ce privește evaluarea acestor bunuri, tribunalul a avut în vedere expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de expert M. M., pe care reclamanții au depus-o la dosar.
Procedând astfel, instanța a încălcat dispozițiile art.169 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cu care administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel, precum și principiile fundamentale ale dreptului civil, principiul nemijlocirii și al contradictorialității.
Nemijlocirea constă în obligația instanței de a cerceta în mod direct întregul material probator, ceea ce implică folosirea dovezilor judiciare; în cauză instanța trebuia să pună în discuția părților administrarea probei cu expertiză tehnică pentru evaluarea bunurilor cuprinse în procesul verbal din 1958, ci nu să-și fundamenteze soluția pe un raport de expertiză extrajudiciară, întrucât numai prin proba cu expertiză tehnică judiciară puteau fi verificate obiectivele stabilite de părțile procesuale în condiții de egalitate, obiective ce urmau să fie cenzurate de instanță, în raport de obiectul pricinii, pentru că numai astfel se putea face o cuantificare a daunelor materiale care să poată fi supusă controlului judiciar.
Procedând astfel, instanța de fond a soluționat procesul fără a cerceta pe bază de probatorii fondul cauzei, astfel încât în temeiul dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, s-au admis ambele recursuri și s-au casat în parte sentințele cu trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii privind despăgubirile materiale, aceluiași tribunal.
S-a dispus menținerea în rest a sentinței.
S-a dispus ca instanța ,cu prilejul rejudecării, sa pună în discuția părților proba cu expertiză tehnică judiciară pentru evaluarea bunurilor cuprinse în procesul verbal de confiscare și să se aibă în vedere și celelalte motive de recurs, invocate de pârâtul S. Român, ca apărări de fond.
În faza de rejudecare, tribunalul a dispus efectuarea unei expertoize de evaluare a bunurilor confiscate.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii ,ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate a disp. art. 5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009 și a Deciziei 12/2011 a ÎCCJ .În ceea ce privește despăgubirile materiale pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de disp. art. 2517,2501 Cod civil, ale art. 1890 din vechiul Cod civil și ale art. 1,3 din Decretul 167/1958.S-a solicitat și respingerea petitului nr.2 ca nefondat,precum și s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, arătându-se că depozitarea și confiscarea bunurilor reclamantului nu a fost efectuată de acesta și nici nu s-a aflat în competența sa. S-a mai susținut că nu sunt întrunite condițiile art. 274 alin.1 Cod pr.civilă.
La 11.09.2012 ,tribunalul a respins cele două excepții pentru motivele inserate în cuprinsul încheierii de ședință din aceeași dată.
La data de 12.11.2012 S. Român –prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș în raport de disp. art. 2 lit.b Cod pr. Civilă și de cuantumul pretențiilor ,precum și inadmisibilitatea acțiunii ,arătându-se că aceasta reprezintă o acțiune mascată formulată în baza Legii 221/2009 și că nu s-au utilizat și epuizat toate căile juridice speciale incidente în cauză.S-a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune.
La data de 10.06.2013 pârâtul a invocat inadmisibilitatea celui de la doilea petit în raport de Decizia 6/15.04.2013 pronunțată de ÎCCJ cu prilejul rejudecării în soluționarea RIL în dosarul 3/2013.
Având în vedere disp. art. 137 alin.1 Cod pr. civilă tribunalul va analiza cu prioritate excepția de necompetență materială ,apreciind că inadmisibilitatea nu este o veritabilă excepție, ci o apărare de fond.
Al doilea petit al acțiunii în cauză este întemeiat pe disp. art. 5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 ,iar acest act normativ prevede în disp. art.4 alin.3 în ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei că aceasta revine tribunalului ,indiferent de cuantumul bunurilor confiscate.Pentru aceste motive,în baza art. 4 alin.2 din Legea 221/2009 și al art.2 lit.4 Cod pr. civilă ,tribunalul va respinge excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei.
Asupra acțiunii de față:
Reclamantii sunt moștenitorii autorului V. P.T., respectiv, fiu și nepoată de fiu predecedat, autor care a fost condamnat prin sentința penală nr.61/5.06.1958 a Tribunalului M. al Regiunii a II-a Militară și decizia civilă nr.229/16.08.1958 a Tribunalului Suprem, Colegiul M..Ca efect al acestor condamnări i-au fost confiscate atât bunuri imobile, cât și bunuri mobile ce se regăsesc în procesul verbal de confiscare 6.10.1958, dosar nr.3262/1958 ,respectiv: un bou în vârstă de trei ani; un porc; un aparat de radio; 2 mc. lemn construcții de stejar; 12 buc. scândură de brad; 300 buc. uluci de fag; 1.400 buc. șiță; 20 buc. cosorobi; 35 buc. obezi pentru roți căruță; 25 buc. lăzi speciale fructe; 20 buc. anini; 8 lăzi goale; 1 hambar; 2500 kg mere; 705 kg. borhot; 500 kg. fân; cazan de fabricat țuică; 334 kg mere; 25 kg pere.; 705 kg, borhot prune, 780 kg fân .
Potrivit disp.art. 5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 :” Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Se constată din analiza acestui text de lege că legiuitorul a impus drept criteriu pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate – acela potrivit căruia bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 ,astfel că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare,respectiv: terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), în acest sens fiind prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,
Așadar, chiar dacă art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, nu se referă în mod expres numai la imobile, aria sa de aplicare vizează exclusiv astfel de bunuri și, eventual, bunurile mobile devenite imobile prin destinație, care fac obiectul legilor speciale de reparație menționate în acest text și pentru care nu s-au obținut, încă, măsuri reparatorii.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justitie cu ocazia soluționării RIL,ce a format obiectul dosarului nr. 3/2013,prin decizia 6/15.04.2013 ,obligatorie pentru toate instanțele ,astfel:” în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”.
Pentru aceste motive ,tribunalul, în baza textelor de lege invocate va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții V. T. Z.,domiciliat în comuna Godeni, ..Argeș și V. I. C.,domiciliată în P., ..B4, .,jud.Argeș în contradictoriu cu pârâtul S. R. - PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE-REPREZENTAT DE DGFP ARGES, cu sediul în P., str.., jud.Argeș , ca inadmisibilă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2013.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.C.B/27.11.2013
Dact.CEC/5 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 107/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
