Pensie întreţinere. Decizia nr. 1118/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1118/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 5944/205/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1118/2013

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE IOANA PARVU, judecător

Judecător M. P.

Judecător M. B.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de recurentul-reclamant M. Ș. C. împotriva sentintei civile nr. 148/2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Ț. M. D., având ca obiect „pensie întreținere reducere”.

La apelul nominal facut în sedință publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dosarul a fost suspendat la data de 07 09 2011 și a fost repus pe rol în vederea constatării perimării.

Instanța retine cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 148/27 01 2011 Judecătoria Câmpulung a admis actiunea formulată de reclamantul M. S. C. și a dispus micsorarea la 110 lei lunar a pensiei de întreținere pe care reclamantul a fost obligat să o plătească pârâtei pentru minora M. M. Damaris.

Împotriva acestei sentinte reclamantul a declarat recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș.

Din verificarea actelor de la dosar, rezulta ca ultimul act de procedura in vederea judecării cererii a fost îndeplinit la data de 07 09 2011 când cauza a fost suspendata în baza disp. art. 242 pct. 2 C.pr.civ, pentru lipsa părților, de la aceasta data dosarul rămânând in nelucrare mai mult de un an, precum si faptul ca actul de procedura nu trebuia a fi îndeplinit din oficiu, reținând ca nu a operat întreruperea sau suspendarea cursului perimării.

In conformitate cu disp. art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina parții timp de un an, in materie civila sau timp de sase luni in materie comerciala, iar potrivit art. 252 C.proc.civ. perimarea se poate constata si din oficiu, instanta urmeaza a admite exceptia invocata din oficiu, soluționata cu prioritate in temeiul art.137 C.proc.civ.si a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimat recursul recursul declarat de recurentul-reclamant M. Ș. C. împotriva sentintei civile nr. 148/2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Ț. M. D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Aprilie 2013, la Tribunalul Argeș, sectia civilă.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M. P.

Judecător,

M. B.

Grefier,

E. R.

red IP

dact E.R. 25 05 2013/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 1118/2013. Tribunalul ARGEŞ