Stare civila. Decizia nr. 187/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 187/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 18691/280/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 187/2013

Ședința publică de la 25 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Judecător A. M.

Grefier G. G.

S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de reclamanta R. A. împotriva sentinței civile nr.1608/19.02.2013 a Judecătoriei Pitești intimat-pârât fiind R. F., având ca obiect „stare civila”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. M. pentru apelanta-reclmantă, lipsind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocatul apelantei-reclamantă depune la dosar dispoziția nr.126/17.07.2013 privind schimbarea numelui pe cale administrativă și arată că se renunță la acțiunea ce face obiectul cauzei. Arată că nu are procură specială dată în acest sens de către apelanta-reclamantă, aceasta fiind în prezent în Italia.

Tribunalul învederează că nu se poate lua act de renunțarea la judecată în lipsa unei procuri speciale potrivit art.68 c.proc.civ.

Avocatul apelantei-reclamantă arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul apelantei-reclamantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 21.09.2012 sub nr._, reclamanta R. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. F. ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună schimbarea numelui de familie din ,,R.” cum era în timpul căsătoriei în ,,G.”, respectiv numele avut anterior căsătoriei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 13.10.2001, iar din casatorie a rezultat minora R. M. M. născuta la data de 01.07.2002.La data de 19.04.2005, în timp ce se afla la muncă în Italia, pârâtul a înaintat acțiune de divorț prin care a solicitat și încredințarea minorei, obligarea acesteia la plata pensiei de întreținere și revenirea soției la numele avut anterior căsătoriei, acela de ,,G.”.Prin sentința civilă nr. 3895/07.10.2005 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți și s-a încuviințat ca fosta soție să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de ,,R.”, fără a face însă vreo motivare și fără a ține seama de faptul că pârâtul a cerut ca aceasta să revină la numele avut anterior căsătoriei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 311 NCC și art. 112 C.pr.civ.

II. Prin sentința civilă nr. 1608/19.02.2013 a Judecătoriei Pitești s-a respins cererea de chemarea în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței s-a reținut că prin sentința civilă nr. 3895/07.10.2005, definitivă prin neapelare, a Judecătoriei Pitești, pronunțată în dosarul nr. 4146/2005, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți și s-a încuviințat ca fosta soție, reclamanta din prezenta cauză, să păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, acela de ,,R.”. Potrivit art. 82 și 83 NCC orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii. Numele cuprinde numele de familie și prenumele. Conform art. 84 alin. 1 NCC numele de familie se dobândește prin efectul filiației și poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condițiile prevăzute de lege, iar art. 85 NCC prevede că cetățenii români pot obține, în condițiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea. S-a mai reținut de instanța de fond că numele este un atribut de identificare a persoanei fizice și acesta se dobândește, ca regulă generală, prin efectul filiației și că ulterior dobândirii, pot interveni două situații juridice diferite, respectiv modificarea numelui prin efectul schimbării stării civile, în condițiile prevăzute de lege și schimbarea pe cale administrativă. S-a concluzionat de instanța de fond că numele poate fi modificat numai ca urmare a schimbării stării civile, cum ar fi în cazul căsătoriei, stabilirii filiației fața de un părinte, divorț etc., sau schimbat pe cale administrativă în condițiile OG 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, competența în acest ultim caz revenind serviciului public județean de evidență a persoanelor și președintelui consiliului județean, în a căror rază teritorială își are domiciliul solicitantul, conform art. 13. S-a mai apreciat de instanța de fond că prin cererea de chemare în judecată reclamantă urmărește în fapt o modificare a numelui de familie ca efect al schimbării stării civile, respectiv al divorțului, deși acest aspect a fost tranșat irevocabil prin sentința civilă menționată. În fapt, se tinde la o reformare a hotărârii judecătorești fără respectarea condițiilor și căilor de atac strict reglementate de lege, aceasta având la îndemână apelul și recursul în cazul în care a fost nemulțumită de soluția data sau chiar căile extraordinare de atac daca erau incidente motivele și condițiile edictate pentru exercitarea acestora. S-a concluzionat de instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să dispună modificarea numelui, întrucât în urma schimbării stării civile prin divorț s-a decis irevocabil și cu privire la nume și nu s-a invocat și nici dovedit o nouă schimbare a stării civile de natura a atrage și modificarea numelui, iar schimbarea acestuia este de competența organelor administrative fără activitate jurisdicțională.

III. Împotriva sentinței mai sus menționate a fost declarat apel de către reclamanta R. A. care a apreciat că sentința este nelegală întrucât s-a realizat o greșită aplicare a legii întrucât în condițiile în care instanța ce a soluționat divorțul a omis să se pronunțe pe cererea accesorie privind numele nu există posibilitatea schimbării numelui pe cale administrativă nefiind întrunite cerințele prevăzute de 4 din OG nr.41/2003.

IV. Tribunalul analizând apelul reține că este nefondat pentru următoarele considerente:

Nu poate fi reținută critică de apel conform căreia nu este posibilă schimbarea numelui pe cale administrativă în situația în care instanța, investită cu acțiunea de divorț a omis să soluționeze cererea accesorie privind numele soților după divorț, întrucât o asemenea ipoteză se încadrează în situația prevăzută de art.4 alin (2) lit.m) din OG nr.41/2003. De astfel este de constatat că prin dispoziția nr.126 din 17 iulie 2013 a Președintelui Consiliului Județean B. s-a admis cererea de preschimbare a numelui pe cale administrativă.

Pentru aceste considerente Tribunalul în baza art.297 c.proc.civ. va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1608/19.02.2013 a Judecătoriei Pitești formulat de apelanta-reclamantă R. A., domiciliata în . Dedulești, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul R. F., domiciliat în mun. Pitești, ., ., jud. Argeș.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.09.2013.

Președinte,

V. T.

Judecător,

A. M.

Grefier,

G. G.

Red.VT/Tehnored.VT

2 ex/17.10.2013

Jud.fond: C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civila. Decizia nr. 187/2013. Tribunalul ARGEŞ