Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 348/109/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Grefier E. R.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș fiind reprezentat prin procuror Prodinoiu F..
S-a luat în examinare, spre soluționare în primă instanță, acțiunea civilă formulată de reclamantul T. N. I., împotriva pârâtului M. DE F., intervenienți în nume propriu fiind T. S. și T. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, a răspuns reclamantul și intervenientul T. S. asistat de avocat F.P., același avocat pentru intervenientul intervenientul T. G.., lipsă fiind pârâtul. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură la data de 07.01.2013 s-a depus de către reclamant precizare la acțiune.
Instanța, pune în discuție cererea de intervenție în interes propriu formulată de către T. S. și T. G..
Apărătorul reclamantului solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Instanța, constată că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.49 c.p.c., motiv pentru care încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de T. S. și T. G..
Instanța, aduce la cunoștința reclamantului că prin cererea de la fila 32 a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune morale, că este singura sumă pe care o solicită și că renunță la solicitarea privind obligarea pârâtului la plata celorlalte sume de bani solicitate în anterioara cerere precizatoare și modificatoare.
Reclamantul personal și asistat de apărător, precizează că a înțeles să formuleze ultima precizare la acțiune, că solicită obligarea pârâtului la despăgubiri materiale și pentru alte bunuri confiscate, în raport de excepția invocată de către pârât prin întâmpinare
Instanța, față de cererea formulată de către reclamant la fila 32 ia act că acesta înțelege să renunțe la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale solicitate prin cererea inițială și că înțelege să investească instanța doar cu cererea privind acordarea daunelor morale în sumă de 4.000.000 lei .Totodată, ia act că intervenienții prin cererea de intervenție în interes propriu solicită obligarea pârâtului doar la plata daunelor morale.
Ca urmare a solicitării instanței, față de excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât prin întâmpinare în raport de dosarul nr._, reclamantul T. I. arată că a depus la dosar cererea prin care arată că-și modifică obiectul cererii, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosință a morii.
Instanța, constată că cererea de la fila 115 formulată de către reclamant este o cerere modificatoare a cererii principale și nu o cerere de precizare, care urmează să fie discutată ca fiind tardiv formulată față de dispoz.art.132 c.p.c. Lasă dosarul la a II-a strigare, apreciind că se impune participarea procurorului.
La a II-a strigare, cu participarea procurorului, au răspuns reclamantul și intervenientul T. S., lipsă fiind pârâtul și intervenientul T. G..
Instanța, aduce la cunoștința reprezentantului Parchetului cele discutate.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de cei 2 intervenienți.
Instanța, pune în discuție excepția tardivității formulării cererii de la fila 115.
Reprezentanta Parchetului, în baza art.132 c.p.c.solicită să se constate că această cerere este formulată tardiv.
Reclamantul și intervenientul T. S. solicită respingerea exxcepției. Totodată, precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Reclamantul, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la daune materiale.
Intervenientul T. S., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la daune materiale.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii de acordare a daunelor morale, în raport de Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față ;
Prin cererii înregistrată sub nr._/11.11.2009 pe rolul prezentei instanțe reclamantul T. N.I. a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate că are calitate de persoană care a suferit în urma unor persecuții administrative cu caracter politic, constând în deportarea sa pe o perioadă de 4 ani și 2 luni și să fie Statul Român obligat să-i plătească despăgubiri civile în sumă de 50.000 lei în suma de 100.000 lei daune morale .
În motivare ,reclamantul a arătat că tatăl său, T. N., a fost arestat și condamnat politic la 5 ani închisoare cu confiscarea totală a averii, fiind izgoniți din casă și strămutați de la data de 01.08.1950 și până 01.09.1954 în .>
S-a mai arătat că datorită acestui eveniment nu a putut să-și continue cursurile liceale în anul următor și nu a fost primit după mai multe insistențe să-și continue studiile universitare, ulterior fiind anchetat și persecutat politic atât la școală cât și în societate.
S-a mai arătat că locuința sa a fost distrusă și toate lucrurile au fost scoase din casă, fiind ocupată în perioada 1957-1967 de către fosta miliție, fiind lipsit timp de 10 ani de folosința acesteia, fiind nevoit să plătească chirie.
În anul 1967 a reintrat în posesia locuinței sale într-o stare avansată de degradare, iar pentru lipsa de folosință a imobilului se solicită despăgubiri materiale potrivit art. 4 alin.2 din Legea 221/2009 și a art.6 din C.E.D.O.
La data de 29.11.2010 pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de deciziile cu nr.1354/2010 și nr.1358/2010 a Curții Constituționale, iar în ceea ce privește problema restituirii bunurilor confiscate se arată că CEDO a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea convenției, ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari.
În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: decizia nr. 2577 din 31.06.1950 de confiscare a întregii averii a tatălui său T. N., decizie dată de Tribunalul Județului Argeș ; hotărârea comisiei de aplicare a decretului – Lege nr. 118/1990 cu nr. 1984/25.06.1995 comisie aflată în subordinea direcției muncii și protecției sociale Argeș ( din cadrul Ministerului Muncii) ; decizia nr.1897/24.10.2002 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a tatălui său, T. N. ; ancheta făcută de procuratura generală a României adresată către Președintele Curții Supreme de Justiție unde se arată inexactitatea motivelor de condamnare și confiscare a averii tatălui său ; adresa nr. A/1594/ 30.07.2001 de la Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, compartimentul juridic prin care confirmă că au folosit spațiul de mai sus de pe . serviciului de circulație auto ; copie de pe certificatul de naștere a lui T. I. ; copie de pe buletinul de identitate a lui T. I. ; actul de proprietate și de ieșire din indiviziune a spațiului arătat mai sus în cauză a lui T. I., precum și actul de vânzare cumpărare făcut în ziua de 12.08.1949 în Pitești; certificatul de deces al lui T. N. .
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția indmisibilității acțiunii .
La termenul de judecată din 15.03.2010 reclamantul asistat de apărătorul ales a depus la dosar o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care arată că înțelege să solicite împreună cu intervenienții obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru condamnarea cu caracter politic suferită de tatăl său prin sentința penală nr. 2577/31.07.1950 a Tribunalului Argeș.
De asemenea, prin aceeași cerere solicită ca instanța să ia act că aceasta este singura sumă pe care o solicită și că înțelege să renunțe la solicitarea privind obligarea pârâtului la plata celorlalte sume de bani solicitate în anterioara cerere precizatoare și modificatoare .
La același termen de judecată s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T. G. și T. S. care se solicită admiterea acțiunii precizate și modificată formulată de reclamant,precum și cererea de intervenție urmând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.000.000 lei către reclamant și intervenienți.
În motivarea cererii intervenienții arată că sunt fii defunctului T. N. ,iar tatăl lor T. N. a fost condamnat politic în dosarele nr. 3460/1950 prin decizia nr. 2577 a Tribunalului Argeș .
Au mai arătat intervenienții că beneficiază ca și reclamantul în nume propriu de prevederile Decretului nr. 118/1990.
Au anexat la cerere acte de stare civilă și hotărârile emise în baza Decretului nr. 118/1990.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a disp.art. 5 alin.1 lit. a din Legea 221/2009 și a solicitat suspendarea judecății cauzei și sesizarea Curții Constituționale.
Reclamantul și intervenienții exprimându-și punctul de vedere cu privire la excepția invocată au arătat că aceasta nu este întemeiată.
Prin încheierea din 17.05.2010 tribunalul în temeiul art. 29 alin.2 din Legea nr. 47/1991 a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Curții Constituționale pentru soluționarea excepției .
Ca urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate tribunalul a repus cauza pe rol pentru continuarea judecății .
Prin încheierea din 12.09.2011 s-a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților .
Prin cererea înregistrată sub nr._/11.05.2012 reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei, cerere admisă de instanță .
Prin cererea înregistrată sub nr._/27.09..2012 pârâtul a invocat excepția puterii de lucru judecat cu motivarea că anterior între aceleași părți s-a mai purtat un litigiu soluționat prin sentința civilă nr. 341/2011 a Tribunalului Argeș prin care s-a solicitat de către reclamant obligarea Statului Român la despăgubiri morale în sumă de 400.000 lei și daune materiale în sumă de 400.000 lei .
Apreciind că există identitate de cauză și părți între cele două cererii pârâtul solicită admiterea excepției.
S-a anexat la cerere decizia civilă nr. 383/2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și sentința civilă nr. 341/14.10.2011 a Tribunalului Argeș precum și precizarea la acțiunea soluționată prin hotărârea mai sus menționată.
Prin cererea înregistrată sub nr. 507/07.01.2013 reclamantul și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată ,astfel cum aceasta a fost precizată și arată că solicită să fie despăgubiți pentru lipsa de folosință a morii situată în . cu contravaloarea acesteia, moară ce a aparținut tatălui său și a fost confiscată abuziv prin sentința civilă nr. 2577/31.07.1950 .
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul va reține următoarele:
Potrivit cererii precizatoare, aflată la fila 32 dosar tribunalul în temeiul art. 246 C.pr.civ. va lua act că reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile .
De asemenea, tribunalul va constata că cererea aflată la fila 115 reprezintă o cerere de modificare a cererii principale așa cum aceasta a fost precizată în prealabil și luând act că reprezentantul parchetului s-a opus modificării acțiunii inițiale, va respinge această cerere ca tardiv formulată.
Analizând excepția autorități de lucru judecat invocată de pârât tribunalul va constata că aceasta nu este întemeiată urmând a fi respinsă, deoarece între cererea soluționată prin sentința civilă nr 341/14.10.2011 și cererea ce face obiectul prezentului dosar nu există identitate de cauză.
Astfel în cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 3251/_ reclamantul T. I. solicită să se constate caracterul politic al măsuri administrative constând în aceea că în perioada 1957-1967 locuința proprietatea sa personală a fost ocupată în mod abuziv de fosta miliție. Prin aceeași cerere reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale pentru măsura administrativă suferită.
Prin prezenta cerere astfel cum aceasta a fost precizată reclamantul și intervenienții în interes propriu solicită obligarea Statului Român la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru condamnarea cu caracter politic suferită de tatăl lor T. N. prin sentința nr. 2577/31.07.1950 a tribunalului Argeș .
Pe fondul cauzei, tribunalul va reține că instanța a fost investită de către reclamant și intervenienți doar cu o cerere prin care se solicită despăgubiri morale pentru condamnarea cu caracter politic suferită de autorul lor T. N. .
Analizând cererea astfel cum a fost precizată în raport de materialul probator tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2577/31.07.1950 pronunțată de Tribunalul Argeș autorul părților a fost condamnat în baza art. 2 lit. a din Decretul nr. 183 /1949 comb. cu art. 2.4 și 25 din Decretul nr. 143/1950 la 5 ani închisoare corecțională.
Este de notorietate faptul că regimul de detenție pentru condamnații politici în închisorile comuniste a fost inuman și că și după eliberare aceștia erau urmăriți în permanență în organele securității și erau marginalizați în viața socială și pe plan profesional ,astfel că este evident că reclamanta și soțul acesteia au suferit grave prejudicii pe toate planurile însă prevederile art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009 nu se mai pot aplica în speță întrucât au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr.1358/21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial din 15.11.2010.
Potrivit disp. art..147 alin.1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, parlamentul sau guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Același alineat precizează că pe durata acestui termen de 45 zile dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
A..4 al art.147 prevede că „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Cum în intervalul de timp de 45 de zile de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr.1360/2010 – respectiv ,15.11.2010 nu au operat modificări ale textului declarat neconstituțional, rezultă că în conformitate cu dispozițiile art.147 alin.1 și alin.4 din Constituția României, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea 221/2009, au încetat să mai producă efecte juridice.Prin urmare ,nu mai există cadrul legal în limitele căruia reclamanții sa-si întemeieze pretentia ,dispărând temeiul de drept menționat în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justitie prin Decizia 12/19.09.2011. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că există reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, la care reclamantul a apelat anterior prezentului demers procesual și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001,cu modificările și completările ulterioare .
În ceea ce privește întemeierea acțiunii pe disp. art. XIII din Legea 202/2010 ,Înalta Curte de Casație și Justitie ,ale cărei decizii în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe a pronunțat decizia de mai sus după . Legii 202/2010 ,astfel că este evident că a avut în vedere art. 5 alin.1 astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 .
În ceea ce privește aplicabilitatea disp. art. 6 din CEDO, dreptul de acces la tribunal si protectia oferita de art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana a drepturilor omului nu inseamna recunoasterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate in ordinea juridica interna.
Pe de altă parte, CEDO a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, CEDO a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
Prin urmare, CEDO a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea,se observă că Statul Român a adoptat o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse în regimul comunist- Decretul lege 118-1990 și OUG 214/1999, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice.
Pentru aceste motive ,tribunalul va respinge acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanți și intervenienți, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Instanța, ia act că reclamantul renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata c/val.despăgubirilor civile.
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamantul T. N.I. cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat F. P., cu sediul în Pitești, . Praxis, . de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții T. S. cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat F. P., cu sediul în Pitești, . Praxis, .> T. G. cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat F. P., cu sediul în Pitești, . Praxis, . pârâtul M. DE F. cu sediul în București, ., sector 5 .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,14.01.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, A. D. | ||
Grefier, E. R. |
Red. A.D.
Tehn D.T. / 6 ex.
31.01.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 240/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 1818/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
