Pretenţii. Sentința nr. 1370/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1370/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 1363/214/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1370/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. B.
Judecător A. D.
Judecător C. B.
Grefier R. N.
S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de reclamanta G. F. împotriva sentinței civile nr 1370/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Costesti, intimat fiind pârâtul C. I., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, la dosar se află depusă cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul recurentei-reclamante.
Tribunalul acordă cuvântul asupra cererii formulată de apărătorul recurentei-reclamante.
Intimatul-pârât arată că este de acord, arată că si avocatul său este în imposibilitate de prezentare sens în care depune la dosar o cerere însoțită de înscrisuri doveditoare.
Tribunalul, din oficiu, invocă excepția de netimbrare având în vedere că s-a pus în vedere recurentului obligatia de a achita taxa de timbru, a fost citat cu această mentiune primind personal citatia si nu a fost depusă până la acest termen de judecată.
Intimatul-pârât solicită anularea recursului ca netimbrat.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 08.06.2011, sub nr. de dosar_, reclamanta, G. F., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul, C. I., obligarea acestuia la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului de 1144,5 lei, cultură grâu pe ultimii 3 ani, evaluată provizoriu la suma de 100 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esență, că în baza titlului de proprietate nr._ din 16.04.2003, deține terenul din pct. "Beghera", ce are 5.480 mp, din care suprafața de 1144,5 m.p. i-a fost ocupată de pârât în ultimii 3 ani, care l-a cultivat și recoltat fără acordul său.
De asemenea, reclamanta a precizat că, pârâtul nu are titlu de proprietate, iar comisia care s-a deplasat la fața locului și care a efectuat măsurători a stabilit că terenul pârâtului se află în alte două loturi, ce nu se suprapun cu terenul său.
Reclamanta nu și-a motivat cererea în drept.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, expertiză dacă este cazul. A depus, în copie, notă de constatare din 07.06.2011 (fila 4); schița terenului (fila 5); adresa CLFF Săpata nr. 1148 din 12.04.2011 comunicată în alt dosar (fila 6); cerererile pârâtului din 21.09.2012 și din 03.06.2010 de prezentare a comisiei (fila 7, 8); proces-verbal de punere în posesie nr. 49 din 10.05.2011 (fila 9); titlul de proprietate nr._ din 16.04.2003 (fila 10); ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, emisă la data de 13.04.2011 în dosarul 453/P/2010 (fila 11).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin întâmpinarea depusă în 21.10.2011, pârâtul C. I. a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, arătând că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate după autoarea D. M., pentru suprafața totală de 7500 mp, din care a fost pus în posesie cu 4500 mp, potrivit procesului-verbal nr. 3122 din 20.08.2009 și cu 3000 mp, conform procesului-verbal nr. 243 din 08.11.2004. Ulterior, s-a constatat că există suprapunere cu terenului lui G. V. pe o suprafață de 910 mp, astfel cum s-a stabilit în dosarul nr._ al Judecătoriei Costești, ce are ca obiect anularea celor două procese-verbale de punere în posesie, care, însă, nu au fost anulate până în prezent.
Pârâtul a mai adăugat că a folosit terenul de 910 mp doar în anul 2010, în baza puterii sale de posesie, ce nu a fost anulată.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
În ședința publică din 01.11.2011, reclamanta a depus la dosar: răspunsul CLFF Săpata nr. 3230+3231 din 29.09.2011 (fila 29); declarația inginerului din cadrul Primăriei Săpata, Tilă I. (fila 30); întâmpinarea CLFF Săpata din dosarul_ (fila 31); cererea de reconstituire nr. 1140 din 20.03.1991 (fila 32); schița terenului defunctei D. M. (fila 33); procesele-verbale de punere în posesie nr.48 și nr. 49 din 10.05.2011 (fila 34, 35); declarația martorului R. I. (fila 36) și acte de stare civilă (fila 37).
Prin încheierea de ședință din 01.11.2011, instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
Judecata a fost reluată ca urmare a casării acestei încheieri prin decizia civilă nr. 1682 din 30.05.2012 (filele 22, 23).
Prin precizarea verbală trecută în încheierea de ședință din 04.09.2012, reclamanta, personal și prin apărător, a învederat că solicită lipsa de folosință pentru producția din 2010, aferentă terenului în suprafață de 1144,5 mp.
Instanța a încuviințat reclamantei Graurea F. proba cu înscrisuri, inetrogatoriul pârâtului, cu martorul G. D. și proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv calcularea lipsei de folosință pentru anul 2010 pentru terenul în litigiu. Pentru pârâtul C. I., a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriu și cu doi martori, T. M. și R. I..
Pârâtul a depus la dosar înscrisurile menționate în borderoul de la fila 36, respectiv procesul-verbal de punere în posesie nr. 2443 din 08.11.2004 (fila 37); înștiințarea nr. 3268 din 01.01.2008 a primarului comunei Săpata (fila 38, 39); extras din RA 1959-1963 al lui T. D. (fila 40); procesul-verbal de punere în poseise nr. 145 din 14.01.2009 (fila 41); harta-plan (fila 42); raport de expertiză întocmit de expert M. C. (filele 43-52) și adeverința nr. 581 din 22.02.2011 (fila 54).
Prin sentința civilă nr 1370/12.12.2012 Judecătoria Costesti a admis în parte cererea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 260 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață de 0,1145 ha, situat în .”, aferentă anului 2010,a admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul la plata către aceasta a sumei de 527,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,reținând următoarele:
În fapt, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, emisă la data de 13.04.2011 în dosarul 453/P/2010 (fila 11), pârâtul C. I. a fost fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. 1 Cp și sancționat cu amendă administrativă de 1.000 lei, reținânându-se că G. V. și familia sa a exploatat din 2002, în mod continuu, terenul agricol de 5480 mp din ., în baza titlului de proprietate nr._ din 2003. În luna martie 2010, C. I. a ocupat, prin însămânțare cu ovăz, suprafața de 1144,5 mp, deși cunoștea că era exploatată de G. V., astfel cum a recunoscut cu prilejul audierii sale.
În timp ce reclamanta G. F. invocă deținerea legală a terenului, în baza titlului de proprietate nr._ din 16.04.2003 (fila 10), pârâtul C. I. se apără arătând că i-au fost emise procese-verbale de punere în posesie (nr. 3122 din 20.08.2009 și nr. 243 din 08.11.2004) și astfel, terenul îi aparține.
Deși fiecare parte pretinde îndreptățirea la reconstituirea dreptului de porprietate pe amplasamentul în litigiu, instanța constată că această dispută se poartă în litigiu de fond funciar, ce are ca obiect anularea proceselor-verbale de punere în posesie ce au fost emise pârâtului, înregistrat pe rolul instanței sub nr._ (a se vedea în acest sens încheierea de suspendare și decizia de casare a acesteia).
Instanța a subliniat că nu găsește necesar a analiza și în prezenta cauză aspectele ce țin de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece reclamanta își întemeiază acțiunea pe ocuparea abuzivă a terenului de către pârât, astfel invocând drept temei al pretențiilor sale, răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 Cod civil.
În drept, potrivit art. 998-999 Cod civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara; omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Prin urmare, o persoană poate fi obligată la despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral pe care l-a produs prin fapta sa, numai dacă sunt îndpelinite următoarele condiții: există o faptă ilicită (1); există un prejudiciu cert și nereparat încă (2); există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (3); fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție (4).
Referitor la prima condiție, la interogatoriul ce i-a fost administrat, pârâtul C. I. a recunoscut că a cultivat terenul în litigiu în anul 2010 (fila 56).
În același sens sunt și declarațiile martorilor propuși de ambele părți, G. D., T. M. și R. I., care au afirmat că în anul 2010, o parte din terenul exploatat de reclamantă în pct. Beghera a fost cultivat cu ovăz de pârâtul C. I., după ce acesta fusese arat de reclamantă pentru a fi însămânțat cu porumb (astfel cum a fost cultivată diferența neocupată de pârât). Din anul 2011, terenul a reintrat în folosința reclamantei, astfel cum declară chiar martorul G. D., ce i-a fost încuviințat de instanță (filele 57-59).
Caracterul ilicit al faptei decurge din atingerea adusă dreptului de proprietate pe care reclamanta îl invocă în temeiul titlului de proprietate nr._ din 16.04.2003, respectiv din vătămarea atributelor posesiei și folosinței ce compun acest drept.
Cât privește vinovăția pârâtului, instanța a constatat că, deși acesta invocă procesele-verbale de punere în posesie ce i-au fost emise de CLFF Săpata sub nr. 3122 din 20.08.2009 și nr. 243 din 08.11.2004, în fapt, la momentul ocupării terenului în martie 2010, pârâtul cunoștea că terenul în litigiu este exploatat de mai mulți ani de către reclamantă (astfel cum se menționează în ordonanță), precum și opoziția acesteia la a-i lăsa terenul în folosință, având în vedere că martorul R. I. a declarat că încă din august 2008, a fost trimis împreună cu alți ingineri să rezolve conflictul dintre părți, iar în toamna anului 2009, "fiind mai iute depicior", pârâtul C. I. a înființat o cultură de păioase, inclusiv pe o suprafață din terenul lucrat anterior de reclamantă, pe care a cules-o în 2010 (fila 59).
Având în vedere principiul potrivit căruia, într-un stat de drept, nimănui nu-i este permis să-și facă singur dreptate, instanța constată că, în loc să se adreseze justiției în vederea stabilirii persoanei îndreptățite să folosească terenul în litigiu, pârâtul l-a cultivat deși cunoștea că prin aceasta vatămă folosința reclamantei asupra aceluiași teren și a acceptat această urmare.
Având în vedere că răspunderea delictuală operează și pentru cea mai ușoară culpă, iar procesele-verbale de punere în posesie nu sunt de natură a înlătura această culpă, instanța a constatat că pârâtul a săvârșit fapta cu vinovăție.
Prejudiciul creat reclamantei constă în lipsa de folosință a terenului aferentă anului 2010, ce a fost calculată de expert la suma de 260 lei, reprezentând venitul net pe care reclamanta l-ar fi obținut dacă ar fi cultivat cu porumb suprafața în litigiu (acesta fiind motivul pentru care instanța se va raporta la această cultură, iar nu la cea de ovăz, înființată de pârât).
Deși expertul a calculat lipsa de folosință și pentru anul 2009, iar la ultimul termen, reclamanta și-a majorat pretențiile la întreaga sumă indicată de expert ca echivalent al lipsei de folosință pentru anii 2009,2010, în temeiul art. 998-999 Cod civil, instanța a admis numai în parte cererea reclamantei și l-a obligat pe pârât doar la plata sumei de 260 lei, reprezentând prejudiciu încercat în anul 2010, deoarece toți martorii audiați au confirmat folosirea terenului de către pârât numai în anul (agricol) 2010, iar nu și în anul precedent sau pentru cei doi ani consecutivi.
În baza art. 274 Cod proc. civilă, a admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, în măsura pretențiilor admise și l-a obligat pe pârât la plata cu acest titlu a sumei de 527,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 10,15 lei și 517 lei parte din onorariul de avocat.
Împotriva sentinței a declarat recurs G. F.,care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:
1.Hotărârea instanței de fond este motivată contradictoriu (art.304 pct.7 Cod pr. Civilă),cu privire la perioada pentru care solicita pretențiile ,precizând în considerente ,pag.a 2-a ,alin.7, alin.8 ;pag.a 4-a, alin.4 că aceasta o constituie anul 2010, iar în final menționează că reclamanta a solicitat pretenții și pentru anul 2009, obligând- o și la plata unei diferențe de taxă de timbru de 48 lei,deși nu și-a majorat obiectul acțiunii.
2.Instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 274 Cod pr. Civilă (art. 304 pct.9 Cod pr.civilă)în sensul că i-a acordat doar în parte cheltuielile de judecată și fără a-și motiva soluția.
Tribunalul a pus în vedere recurentei să achite taxa de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării recursului ,citând-o cu această mențiune.Recurenta nu a depus taxa de timbru ,iar apărătorul său a depus cerere de amânare a cauzei ,solicitând în subsidiar amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise însă nu a depus taxa și nici nu a făcut vreo referire cu privire la aceasta.Cum achitarea taxei de timbru este o obligație prevăzută de art. 20 alin.1 din Legea 146/1997 și nu constituie o chestiune pentru lămurirea căreia partea avea nevoie de apărător tribunalul.,în baza art.20 alin.3 din legea 146/1997 va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează recursul declarat de reclamanta G. F. împotriva sentinței civile nr 1370/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Costesti, intimat fiind pârâtul C. I. ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.
Președinte, M. D. B. | Judecător, A. D. | Judecător, C. B. |
Grefier, R. N. |
Red.C.B/21.06.2013
Dact.CEC/ 2 ex.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 290/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 1371/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
