Cereri. Sentința nr. 372/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5618/109/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 372/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. B., judecător
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanta S. I., în contradictoriu cu pârâta T. D. G., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă, avocat A. I., cu delegație la dosar, iar pentru pârâtă, procurator Ț. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul pârâtei depune la dosarul cauzei procură specială, însoțit de un înscris.
Reprezentantul reclamantei arată că procuratorul nu poate formula concluzii decât prin avocat, având în vedere dispozițiile art. 83 C.pr.civ.
Tribunalul, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, în raport de dispozițiile prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. i) C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită respingerea excepției, apreciind că dispozițiile invocate nu sunt incidente în cauză.
INSTANȚA
Constată că la data de 19.07.2013 reclamanta S. I. a chemat în judecată pe pârâta T. D.G. ,solicitând să fie repusă în termenul de opțiune succesorală în ceea ce privește succesiunea autoarei S. D.I. ,cu cheltuieli de judecată.
În motivare ,s-au arătat ,în esență, următoarele:
Reclamanta este nepoată de fiu a autoarei S. I. ,decedată la 22.04.2012 ,că în urma decesului acesteia s-a emis certificatul de legatar universal 164/2013 în favoarea pârâtei ,că a aflat de la notarul public ce a efectuat procedura succesorală că bunica sa a lăsat un testament și că s-a prezumat că este renunțătoare la moștenire ca urmare a faptului că a fost citată de trei ori prin publicitate și nu s-a prezentat la notariat.Data la care a luat cunoștință de decesul bunicii a fost 18.06.2013 ,când a fost vizitată de T. G. .
A susținut reclamanta că procedura de citare a sa în vederea exercitării dreptului de opțiune succesorală prev.de art. 1112 alin.1 cod civil este nulă absolut pentru că citația a fost emisă pe numele de S. A., în loc de S. I.,cum era corect ,iar pe de altă parte ,în raport de disp. art. 1112 Cod civil notarului public nu îi este permisă efectuarea procedurii de citare prin publicitate în cazul existenței unui succesibil ,nici măcar în situația în care nu se cunoaște domiciliul succesibilului ,iar ceilalți moștenitori declară că au făcut tot ce le stătea în putință dar nu au reușit să îl afle.
A mai susținut reclamanta că pârâta a ascuns cu rea credință decesul bunicii, cu intenția de a obține întreaga masă succesorală pentru că ,deși cunoștea despre existența sa ,a încercat de mai multe ori obținerea unui certificat de la primărie ,din care să rezulte că defuncta nu are nici un descendent în viață ,ceea ce i-a fost refuzat și pentru că a menționat greșit prenumele său.
În concluzie ,reclamanta a solicitat să se constate faptul că în cauză există un caz fortuit ,rezultând din acea că a încercat în mod constant să restabilească legătura cu familia din partea tatălui și că nu i se poate imputa în mod rezonabil vreo culpă în ceea ce privește necunoașterea datei decesului autoarei ,fiind îndeplinite cerințele art. 1103 alin.3 rap. la art. 2522 din NCC privind repunerea în termen.
La data de 17.10.2013 ,instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției ,apreciind că dispozițiile invocate de instanță nu sunt incidente în cauză
Analizând excepția invocată din oficiu tribunalul apreciază că este întemeiată pentru următoarele motive:
Repunerea în termenul de opțiune succesorală urmărește stabilirea calității de moștenitor în vederea efectuării împărțelii succesorale ,fiind deci o cerere în materie succesorală.
Potrivit art.94 pct.1 lit.i Cod pr civilă sunt de competența judecătoriei cererile de împărțeală judiciară.Întrucât norma nu distinge ,competența aparține judecătoriei și în materie succesorală .Disp.art. 105 Cod pr. Civilă referitoare la valorea obiectului cererilor în materie de moștenire nu pot fi considerate derogatorii de la regula prev.de art. 94 pct.1 lit.i Cod pr. Civilă întrucât sunt formulate generic ,în timp ce o derogare ar fi trebuit reglementată explicit în privința cererilor de împărțeală în această materie.Din coroborarea acestor norme rezultă că sunt supuse criteriului valoric toate cererile provenind dintr-o succesiune,cu excepția celor de împărțeală judiciară,care sunt de competența în primă instanță a judecătoriei, indiferent de valoare.
Cum în cauză, valoarea masei succesorale ,calculată de tribunal în raport de grilele de evaluare ale notarilor publici,respectiv de anexa la Decizia 68/23.12.2011 a Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici P. (care stabilesc valori pentru teren intravilan curți-construcții de 3 lei/mp,pentru intravilan arabil-2 lei /mp ; extravilan arabil-0, 30 lei/mp ;anexă 50 lei/mp și casă -250 lei/mp) nu depășește_ lei, fiind de_ lei,competența în primă instanță aparține Judecătoriei Costești ,în raza căreia se află ultimul domiciliu al defunctei.
Pentru aceste motive, în baza art. 94 lit.i ,105,118 alin.2 ,132 alin.3 Cod pr. Civilă tribunalul își va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența materială de soluționare a cauzei în care reclamantă este S. I., iar pârâtă- T. D. G., în favoarea Judecătoriei Costești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.10.2013.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.C.B/21.11.2013
Dact.CEC/2 ex.
← Validare poprire. Decizia nr. 1672/2013. Tribunalul ARGEŞ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 290/2013.... → |
---|