Revendicare imobiliară. Sentința nr. 338/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 338/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 3598/109/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 338
Ședința publică din 25.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. T.
GREFIER: E. N.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta P. A. S. în contradictoriu cu pârâții P. N. M. și P. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
Cerere legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 9.611 lei conform OP nr. 82/07.05.2013 și timbru judiciar de 5 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat C. Celestina-M. în baza delegației de substituire nr. 97/24.09.2013 depusă la dosarul cauzei și pârâta P. M., prin avocat B. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 aflată la fila 86/dosar, lipsă fiind pârâtul P. N. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță; instanța din oficiu a dispus atașarea la dosarul cauzei a sentinței civile nr. 280/21.05.2007 a Judecătoriei Topoloveni, pronunțată de în dosarul nr._, a sentinței civile nr. 399/28.06.2007 a Judecătoriei Topoloveni, pronunțată în dosarul nr._ și a deciziei civile nr. 1660/R/30.10.2007 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosarul nr._, iar prin serviciul registratură, la data de 23.09.2013 pârâtul P. N. M. a depus cerere de amânare și un set de înscrisuri în copie.
Instanța pune în discuția părților cererea de amânare formulată de pârâtul P. N. M. și comunicată prin fax la data de 24.09.2013 prin care solicită comunicarea tuturor înscrisurilor depuse de părți la dosar, precum și a eventualelor modificări de acțiune, întâmpinări sau apărări ale pârâtei P. M. – cu actele anexate acesteia.
Reclamanta, prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței.
Pârâta P. M., prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței. Solicită comunicarea răspunsului la întâmpinare depus la dosarul cauzei de reclamanta P. A. S..
Deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de pârâtul P. N. M. prin care solicită și comunicarea întâmpinării formulate de pârâta P. M., în temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 1 Noul Cod procedură civilă Tribunalul va respinge cererea de amânare pentru a se comunica pârâtului întâmpinarea formulată de pârâta P. M..
Instanța pune în discuția părților excepția conexității prezentei cauze la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 17.10.2013 sau la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 25.09.2013, excepție invocată de pârâtul P. N. M..
Reclamanta, prin avocat solicită respingerea excepției conexității prezentei cauze la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 17.10.2013 sau la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 25.09.2013, excepție invocată de pârâtul P. N. M. motivat de faptul că nu există identitate de obiect, sunt titluri de proprietate diferite.
Pârâta P. M., prin avocat solicită respingerea excepției conexității prezentei cauze la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 17.10.2013 sau la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 25.09.2013, excepție invocată de pârâtul P. N. M. pentru aceleași considerente invocate de apărătorul reclamantei.
Deliberând asupra excepției conexității prezentei cauze la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 17.10.2013 sau la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului Argeș cu termen de judecată la data de 25.09.2013, excepție invocată de pârâtul P. N. M. instanța apreciază, în prealabil, că este competentă să se pronunțe asupra excepției de conexitate, având în vedere că este ultima investită, precum și dispozițiile art.139 alin (2) NCPC. Va fi respinsă excepția de conexitate având în vedere prezentul dosar se poate soluționa fără să se impună conexarea cauzelor.
Instanța comunică pârâtei P. M., prin avocat un exemplar al răspunsului la întâmpinare depus la dosarul cauzei de reclamanta P. A. S..
Instanța aduce la cunoștința părților faptul că din oficiu s-a dispus atașarea la dosarul cauzei a sentinței civile nr. 280/2007 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, a sentinței civile nr. 399/2007 pronunțată de Judecătoria Topoloveni și a deciziei civile nr. 1660/R/2007 pronunțată de Tribunalul Argeș.
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. c NoulCod procedură civilă interpretat per a contrario, având în vedere și evaluarea realizată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, respectiv 550.000 lei, stabilește că este competentă general și material să judece pricina.
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 117 NCPC, stabilește că este competentă teritorial să judece pricina.
În baza art. 238 NCPC instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Reclamanta, prin avocat menționează că durata cercetării procesului depinde foarte mult de probele ce vor fi administrate în prezenta cauză și că la acest termen de judecată îi este foarte greu să estimeze acest interval de timp. Arată că lasă la aprecierea instanței.
Pârâta P. M., prin avocat apreciază că cercetarea procesului va fi făcută într-un termen foarte scurt dat fiind excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
În baza art. 238 alin. 1 NCPC instanța ascultând părțile, estimează durata cercetării procesului astfel încât acesta să fie soluționat . si previzibil, la o perioada de 6 luni.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 4 NCPC solicită unirea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare cu fondul cauzei pentru motivele expuse în răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei.
Pârâta P. M., prin avocat arată că se opune solicitării apărătorului reclamantei și că apreciază să s-ar impune ca aceasta să dovedească măcar aparența dreptului de proprietate, calitatea de moștenitor nefăcând dovada dreptului de proprietate.
Deliberând asupra cererii formulată de reclamantă, prin care solicită unirea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare cu fondul cauzei, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 4 NCPC se poate dispune unirea excepției cu fondul cauzei doar în ipoteza în care pentru soluționarea excepției este necesar administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea fondul cauzei. Având în vedere că, pentru soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare raportat la neparcurgerea procedurii speciale de reconstituire nu este necesară administrarea acelorași probe ca și pentru soluționarea acțiunii în revendicare, respinge cererea reclamantei prin care solicită unirea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare cu fondul cauzei.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat solicită respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare considerând că a făcut dovada dreptului său de proprietate atât prin actele administrate ca probe, respectiv actul de partaj din anul 1913 cât și prin calitatea sa de unic succesor în drepturi a autorului său, bunicul A. N. P..
La interpelarea instanței dacă se poate introduce acțiune în revendicare fără parcurgerea procedurii speciale așa cum s-a menționat și prin întâmpinare, reclamanta, prin avocat menționează că, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. 3 din Legea specială nr. 18/1991, care prevăd faptul că titlul de proprietate se va emite pe numele tuturor moștenitorilor, ori având în vedere și calitatea sa de moștenitor după autorul N. P. a cărui avere s-a împărțit între soția sa supraviețuitoare și cei șapte copii și faptul că autoritățile au fost induse în eroare, cererea de reconstituire fiind făcută numai de către P. G. D., autorul pârâților, consideră că acesta a făcut cererea în numele tuturor, solicitând întreaga suprafață și nu cota parte ce i se cuvenea și că este contrar dispozițiilor Codului civil ca pentru o parte din moștenire să aibă vocație succesorală mai mulți moștenitori iar pentru cealaltă parte din moștenire să aibă vocație succesorală un singur moștenitor doar în temeiul faptului că acesta a formulat cererea de reconstituire. Motivat de aceste aspecte, în opinia sa, reclamanta are dreptul la jumătate din cele 300 ha de teren.
Pârâta P. M., prin avocat solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare motivat de faptul că, în cauză trebuie parcursă procedura legii speciale nr. 18/1991, apreciind că în modalitatea în care a fost expusă această obținere a titlului de proprietate numai de către P. G. D., cererea care ar fi putut fi adresată instanței de judecată putea fi, în ideea că titlul de proprietate profită și reclamantei, o cerere de ieșire din indiviziune și nu cea pe care a formulat-o reclamanta.
Având cuvântul în replică, reclamanta, prin avocat consideră că, într-adevăr norma specială derogă de la norma generală, însă atunci când norma specială nu mai dispune se are în vedere norma generală.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul P. N. M. prin întâmpinare.
TRIBUNALUL
I.Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2013 reclamanta P. A. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. și P. M. ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 150 ha teren forestier, înscris în amenajamentul silvic, situat în . 107, 108, 109, %110, %112, %113, %114 și 115, iar, în subsidiar: obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie suprafață de 150 de ha pe alt amplasament, obligarea să lase în deplină proprietate și posesie bunul care a intrat în patrimoniul pârâților în schimbul suprafeței de 150 de ha teren forestier în ipoteza în care s-a realizat vreun schimb de către pârâți; obligarea la plata prețului terenului de 150 ha în ipoteza în care terenul a fost vândut precum și a dobânzii legale.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta are calitatea de unic succesor în drepturi al defunctului A. N.P. referitoare la drepturile succesorale privind dreptul de proprietate pentru suprafața de 150 ha teren cu vegetație forestieră, iar autorul acesteia a fost titularul cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului de 300 ha, teren cu vegetație forestieră situată pe raza localității Călinești-județul Argeș revendicat de P. D. prin titlul de proprietate nr._/6.06.2008. S-a mai arătat de către reclamantă că terenul în suprafață de 300 ha a fost moștenită în cote egale de autorul acesteia-A. N.P. și de către P. N.P., autorul pârâților.
În drept au fost invocate dispozițiile art.563 NCC.
II. La data de 25.06.2013 a fost depusă întâmpinare de către pârâtul P. N. M. prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei, excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pct.3 și 4 din cererea de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că tatăl acestuia, defunctul P. G. Dimitie, este singurul care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma autorului P. N.P., iar reclamanta nu a uzat de procedura de reconstituire astfel că cererea acesteia este inadmisibilă.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000 și ale Legii nr.247/2005.
III. La data de 10.07.2013 s-a depus răspuns la întâmpinare de către reclamanta P. A. S. prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate întrucât dovada dreptului de proprietate s-a realizat prin dovada faptului că reclamanta este unica succesoare a autorului A. N.P., care a fost titularul cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului revendicat. S-a mai precizat de către reclamantă că întrucât autorul său nu a fost renunțător la succesiune a beneficiat și acesta de reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu art.13 alin (2) din Legea nr.18/1991. În plus, s-a apreciat de către reclamantă că nu există nicio dispoziție legală care să o împiedice să exercite acțiunea în revendicare și că în baza legii formularea unei cererii de reconstituire decătre un singur moștenitor profită și celorlalți, urmând ca ulterior să se realizeze partajul între aceștia.
IV. Tribunalul analizând cu prioritate excepția inadmisibilității reține următoarele:
a) Excepția inadmisibilității intervine oridecâteori se încearcă valorificarea unui drept prin intermediul unui mijloc procesual care nu este prevăzut de lege sau în alte condiții decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, în aprecierea inadmisibilității unui mijloc procesual se au în vedere toate condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acelui mijloc procesual, fie extrinseci, fie intrinseci, în măsura în care acestea nu cad în sfera de reglementare a unei alte excepții procesuale sau de fond. În situația în obiectul litigiului este o suprafață de teren ce a făcut obiectul Legilor fondului funciar nr.18/1991 și următoarele, atunci autori deposedați în accepțiunea art.2 din Legea nr.1/2000, sau moștenitorii acestora nu își pot valorifica dreptul de proprietate primar decât prin recurgerea la procedura specială de reconstituire, iar nu prin uzitarea la acțiunea în revendicare, o astfel de acțiune fiind inadmisibilă.
b)Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr.1/2000, aplicarea operațiunii juridice de restituire integrală a terenurilor (restitutio in integrum), ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 și art. 481 din Codul civil. Deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 18/1991 și Legea nr.1/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești. Legea nouă extinde aplicarea principiului restitutio in integrum și, totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ și, în parte, necunoscute dreptului civil comun. Legea nr. 18/1991 și Legea nr.1/2000, ca legi noi, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc. Prin Legea nr.18/1991 și Legea nr.1/2000 sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a terenurilor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestor acte normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, sau dacă preluarea s-a realizat de către Stat sau de către fostele CAP-uri, fiind vizată inclusiv restituirea acelor terenuri a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării lor în vigoare, în temeiul art. 480 și art. 481 din Codul civil de la 1864. Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 18/1991 și Legea nr.1/2001 interesează substanțial și procedural ordinea publică, rezultă că acestea sunt de imediată aplicare. În acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și a Legii nr.1/200, acțiunea în revendicare a terenurilor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială. Este de precizat însă că o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanței judecătorești. Declanșarea procedurii are loc, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar pe calea cererii de reconstituire adresată de persoana îndreptățită persoanei juridice deținătoare.
c) Nu s-ar putea reține că prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii promovate s-ar încălca dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO. Astfel conform jurisprudenței CEDO, natura de bun actual a cunoscut nuanțări, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze. CEDO a statuat că nu pot fi considerate „bun” în sensul articolului menționat, speranța de a redobândi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanță condițională care a devenit caducă prin neîndeplinirea condiției, spre exemplul Cauza Penția și Penția împotriva României. Odată cu hotărârea – pilot pronunțată în cauza M. A. și dată împotriva României, CEDO a analizat din nou noțiunile de „bun actual” și „valoare patrimonială” și a statuat că existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricăror dubii dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. Astfel, conform principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO pentru protecția oferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, bunul actual presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască dreptul de proprietate. La momentul sesizării instanței de judecată, cu prezenta acțiune în revendicare întemeiată pe art.563 NCC reclamanta nu are un bun actual, pentru că nu există o decizie administrativă sau judecătorească definitivă care să i recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate. Autorul pârâților a inițiat procedura administrativă în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 prin care a cerut să beneficieze de măsuri reparatorii, sub forma restituirii în natură sau prin echivalent, pentru bunul expropriat de către stat înainte ca România să ratifice Convenția, procedura administrativă astfel declanșată fiind supusă controlului judecătoresc. În speță, reclamanta P. A. S. nu a făcut dovada unei hotărâri definitive și executorii prin care să i se recunoscută calitatea de proprietară a imobilului în litigiu, deci nu se poate prevala de existența în patrimoniul său a unui „bun actual” sau interes patrimonial în legătură cu imobilul revendicat și prin urmare, acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun este de neprimit. Nu s-ar putea reține nici că soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă ar fi contrară art.6 din CEDO întrucât aplicarea principiului specialis generalibus derogant nu încalcă art. 6 din Convenție. În recenta cauză M. A. și alții c. României (paragraful 115) s-a subliniat de instanța europeană că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO, ale dreptului de acces la o instanță. Or, Legea nr. 18/1991 reglementează toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al terenurilor și privitoare la procedura administrativă de urmat și care de altfel, reclamanții au înțeles să uzeze. Prin urmare, reclamanții nu pot solicita instanței, aplicarea normelor dreptului comun, respectiv art.563 NCC astfel s-ar încălca principiul specilia generalibus derogant.
d) Sancțiunea inadmisibilității acțiunii în revendicare intervine și în ipoteza în care succesorului persoanei îndreptățite formulează direct o acțiune în revendicare împotriva succesorului care a uzat de procedura reconstituirii dreptului de proprietate, dacă persoana reclamantă nu a uzat de procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate. O asemenea soluție este justificată de faptul că potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în cazul în care sunt mai mulți moștenitori, titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dispozițiilor dreptului comun. În concluzie trebuie subliniat că titlu de proprietate se va emite pe numele tuturor moștenitorilor care au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fie personal, fie prin reprezentant, în condițiile prevăzute de lege. În acest sens, este de subliniat că dispoziția art.13 din Legea nr.18/1991, nu poate fi interpretată decât în sensul că titlul de proprietate se emite pe numele tuturor moștenitorilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că dreptul celor care nu au formulat cerere profită, prin acrescământ, comoștenitorilor din aceeași clasă, întrucât rațiunea emiterii titlului de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor nu este aceea de a-i cuprinde în titlu pe toți succesorii, indiferent dacă au cerut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate, ci numai de a se dispune prin aceeași procedură de reconstituire și o individualizare a loturilor cuvenite tuturor moștenitorilor urmând ca ieșirea din indiviziune să se facă potrivit dreptului comun. O asemenea interpretare este confirmată și de art.11 alin (1) din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, conform căreia reconstituirea dreptului de proprietate de face numai la cerere, iar în cazul pluralității de moștenitori cererea de reconstituire trebuie semnată de fiecare dintre aceștia.
e) În speță astfel cum rezultă din analiza sentinței civile nr.280/21.05.2007 a Judecătoriei Topoloveni, pronunțată în dosarul nr._ (f.105), irevocabilă prin decizia civilă nr.1660/30.10.2007 a Tribunalului Argeș (f.108) rezultă că reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 300 ha, teren cu destinație forestieră, ce face obiectul prezentului litigiu, s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate doar de P. G. D., autorul pârâților, prin cererea de reconstituire nr.490/24.11.2005, astfel că reclamanta sau autorii acesteia nu au uzat de procedura specială de reconstituire. În consecință în condițiile în care reclamanta sau autorii acesteia nu au uzat de procedura reconstituirii dreptului de proprietate acesta nu poate recurge la acțiunea în revendicare a suprafeței de 300 ha, teren cu destinație forestieră.
Pentru considerentele menționate Tribunalul va admite excepția inadmisibilității și va respingere cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Va fi respinsă cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere că nu s-a făcut dovada acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. A. S., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA F. și Asociații, cu sediul în București, ..40, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâții P. M., domiciliat în Oradea, ..7, . și P. M., cu domiciliul procesual ales în Pitești, . D4, ., județul Argeș.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Argeș sub sancțiunea nulității.
Respinge cererea pârâtei P. M. de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. T. E. N.
Red.VT/Tehnored.VT
2 ex/24.10.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1054/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 779/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
