Grăniţuire. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 858/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 22490/109/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 858/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA ANTON
Judecător A. D.
Judecător E. M. C.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, cererea de revizuire formulată de revizuentul I. I., împotriva deciziei civile nr.1914/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind G. E., A. I., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: procurator I. I. pentru revizuent și procurator G. N. și avocat F. P. pentru intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se identifică procuratorul revizuentului, numitul I. I. prin CNP_.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire întemeiată pe dispoz.art.322 pct.1 c.p.c.
Procuratorul revizuentului solicită respingerea excepției, cererea este formulată în termenul prevăzut de lege, în raport de data redactării deciziei, tatăl său a depus 2 cerere pentru a intra în posesia hotărârii dat a fost vacanță judecătorească. Pe fond, solicită admiterea cererii de revizuire și depune la dosar concluzii scrise.
Apărătorul intimaților solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire, aceasta fiind formulată peste termenul prevăzut de lege, în raport de data pronunțării deciziei. Pe fond, solicită respingerea cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cererii civil de față, deliberând:
Constată că revizuientul I. I. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.1914/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind G. E., A. I., pentru a se dispune schimbarea deciziei întrucât cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
În considerentele cererii, se arată că tribunalul a constatat prin decizia 1914/2012 că intimații nu au acte de proprietate și a decis să nu modifice cadastrul, admițând recursul, dar menționează că se menține în rest sentința.
Această ar fi o eroare gravă pentru că, conform ultimei expertize făcută de expert D. I., linia de hotar conform cadastrului este cea punctată între punctele 17 și 36 din schemă, iar grănițuirea conform sentinței civile nr.154/2012 pe aliniamentul 17-19-20-21-22-23-24-25. Aceasta înseamnă că revizuientul pierde 298 mp din titlul de proprietare între aceste două linii și să se acorde în fapt acești 298 mp intimaților care nu au acte de proprietate.
La termenul din 02.04.2013, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității promovării cererii de revizuire potrivit art.324 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă.
Instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție pe care o apreciază ca întemeiată.
Astfel, potrivit art.324 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prev.de art.322 pct.1, 2 și 7 alin.1 de la comunicarea hotărârii definitive iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare .
Ori, în speță se constată că suntem în prezența unei cereri de revizuire ce are ca temei de drept disp.art.322 alin1 pct.1 Cod pr.civilă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, împotriva unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs după evocarea fondului.
Astfel, termenul de o lună curge de la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, hotărârea care a fost pronunțată în data de 20.06.2012, iar cererea de revizuire a fost promovată abia în data de 02.10.2012 deci cu mult peste termenul de o lună.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.324 alin.1 pct.1 rap.la art.322 alin1 pct.1 Cod pr.civilă urmează a respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
În baza art.274 Cod pr.civilă urmează a obliga revizuientul să plătească intimaților suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca tardiv cererea de revizuire formulată de revizuentul I. I., împotriva deciziei civile nr.1914/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind G. E., A. I.
Obligă revizuientul să plătească intimaților suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, E. A. | Judecător, A. D. | Judecător, E. M. C. |
Grefier, E. R. |
red.E.M.C.
dact.C.E.C./2 exp.
15.04.2013.
← Pretenţii. Decizia nr. 779/2013. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 2653/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|