Pretenţii. Decizia nr. 2653/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 2653/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 4970/205/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2653/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Judecător A. D.
Judecător E. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de pârâtul M. N., împotriva sentinței civile nr.445/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. _, intimată fiind reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 3BIS CÂMPULUNG, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură s-a depus la data de 08.11.2013 întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă.
Recurentul-pârât solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar fișă tehnică apometru pentru a face dovada că administratorul asociației a refuzat să-i citească apometrele și o planșe foto.
Instanța, în baza art.167 c.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-pârât.
Recurentul-pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurentul-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat în sensul de a fi respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ,deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2012, sub nr._ pe rolul instanței, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3 bis Câmpulung a chemat în judecată pe pârâtul M. N., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 636,42 lei, ce reprezintă cote restante la întreținere aferente perioadei noiembrie 2011-septembrie 2012, și cheltuieli de judecată.
În considerente reclamanta a arătat că pârâtul este membru al acestei asociații, având obligația, conform art. 46 din Legea nr. 230/2003 să achite cotele lunare către asociație, obligație pe care însă a refuzat să și-o îndeplinească deși a fost notificat.
Urmare a faptei culpabile a pârâtului, reclamanta este în situația de a nu mai putea desfășura relațiile contractuale cu . ce prejudiciază pe membrii asociației care au plătit la zi obligațiile ce le revin.
Acțiunea a fost precizată la data de 29.01.2013, reclamanta mărindu-și câtimea pretențiilor la 820,68 lei,calculată până la data de 29.01.2013.
În cauză a fost administrată proba cu acte și înscrisuri și a fost legal citat pârâtul, care, deși nu a formulat întâmpinare, a solicitat termen pentru depunere de înscrisuri.
Până la termenul stabilit de instanță pârâtul nu a administrat nicio probă în apărarea sa.
Prin sentința civilă nr. 445/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.3 Câmpulung și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 820,60 lei, cu titlu de contravaloare întreținere imobil și 50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că pârâtul este proprietarul unui apartament situat în Câmpulung ,..B. nr. 2 A, .,. face parte din Asociația de Proprietari nr. 3 din Câmpulung .
A mai reținut instanța că pârâtul nu a achitat cota parte de întreținere ce-i revine pentru întreținerea imobilului în perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012 înregistrând un debit restant de 820,68 lei .
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate susținând că i-a fost încălcat dreptul fundamental la apărare pentru că instanța nu i-a pus în vederea modalitățile prin care își poate exercita dreptul la apărare anterior datei de 27.02.2013 când a depus la dosar întâmpinare însoțită de înscrisurile pe care a înțeles să-și întemeieze apărările, a aflat că dosarul, fusese deja judecat .
Sub aspectul temeiniciei soluției adoptate de instanță recurentul arată că s-a adresat în repetate rânduri administratorului asociației de locatari solicitându-i acestuia să scoată de la întreținere pe fiul său care are domiciliul la altă adresă.
Mai susține recurentul – pârât că nu este singurul restanțier, astfel că acțiunea reprezintă o șicană cu vădit caracter de răzbunare .
Pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului
În recurs, recurentul – pârât a depus mai multe înscrisuri, respectiv o întâmpinare, contractul de vânzare cumpărare al imobilului în litigiu mai multe adrese înaintate Asociației de proprietari, un răspuns primit de recurent de la ANPC înscrisuri care au fost depuse la dosar și în fața instanței de fond.
Prin întâmpinare intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că în perioada 01.11._13 recurentul – pârât nu a achitat debitul datorat înregistrând o datorie în sumă de 1488,39 lei.
Intimata a depus la dosar listele de plată a cotelor de întreținere .
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate ,tribunalul va constata că recursul nu este fondat.
Astfel, critica prin care recurentul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare nu este fondată pentru că în cauză instanța de fonda acordat recurentului reclamant un termen pentru i-a da posibilitatea să-și angajeze avocat.
Din cuprinsul încheierii de ședință din 30.01.2013 tribunalul va reține că pentru acel termen de judecată a răspuns pentru recurentul pârât avocat D.Nanasel care a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță .
În cadrul probei cu înscrisuri recurentul pârât a depus la dosar mai multe înscrisuri aflat la filele 36-44 precum și o întâmpinare pe care instanța a avut-o în vedere la soluționare cauzei.
Pe fondul cauzei în mod corect instanța a reținut că recurentul –pârât nu și-a achitat cota parte din utilități pentru imobilul apartament pe care îl deține, situație de fapt ce rezultă din listele de plată și centralizatorul depuse la dosar de către reclamantă.
În plus ,motivând recursul recurentul recunoaște că are restanțe la plata utilităților susținând însă că acțiunea reprezintă o șicanare la adresa sa.
Pentru aceste considerente tribunalul în temeiul art. 312 C pr.civ. va respinge recursul c nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul M. N., împotriva sentinței civile nr.445/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. _, intimată fiind reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 3 BIS CÂMPULUNG.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, E. M. C. | Judecător, A. D. | Judecător, E. A. |
Grefier, E. R. |
Red.A.D.
Tehn D.T. 2 ex.
03.12.2012
← Grăniţuire. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1315/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|