Suspendare provizorie. Decizia nr. 1991/2013. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1991/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 10992/280/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1991/2013

Ședința publică de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE MARIANA VÂRGĂ

Judecător C. D.

Judecător A. M. P.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul D. A. A. împotriva încheierii de ședință din 05.06.2013, pronunțată de Judecători Pitești în dosarul nr._ , intimați fiind reclamanții . SA BUCURESTI și A. T. ASIGURARI SA BUCURESTI - SUCURSALA P. și pârâta S. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. B. F. pentru intimații reclamanți reclamanții . SA BUCURESTI și A. T. ASIGURARI SA BUCURESTI - SUCURSALA P., lipsă fiind recurentul pârât D. A. A. și intimata pârâtă Ș. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 02.07.2013, întâmpinarea formulată de intimata reclamantă . SA BUCURESTI. Totodată, învederează că la dosar s-a depus, prin fax, o cerere din partea apărătorului intimaților reclamanți prin care solicită lăsarea cauzei la ultima strigare, arătând că în aceeași azi are de susținut patru cauze aflate pe rolul Judecătoriei Pitești .

Tribunalul, față de cererea apărătorului intimaților reclamanți (de lăsare a cauzei la ultima strigare), constată că nu se mai impune lăsarea cauzei la a doua strigare, dată fiind prezența avocatului în sala de ședință la prima strigare a cauzei.

Av. B. F. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul Argeș pentru intimații reclamanți . SA BUCURESTI și A. T. ASIGURARI SA BUCURESTI - SUCURSALA P. și invocă excepția insuficientei timbrări a recursului, solicitând admiterea acesteia. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate, arătând că în mod temeinic a fost respinsă cererea de recuzare. Solicită să fie avută în vedere reaua credință a recurentului pârât, care a formulat cerere de recuzare în vederea tergiversării cauzei. Învederează că nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 al. 1 pct. 2 cod proc civ și solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 31.05.2013 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._, contestatoarea . SA BUCURESTI și . SA BUCURESTI - SUCURSALA P., (intimați creditori fiind D. A. A. și Ș. E.) a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună suspendarea provizorie a executării silite ce se desfășoară în dosarul de executare nr.177/2013 al B. D. M. până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. /280/2013, înregistrat la aceeași dată, 31.05.2013.

În motivarea cererii, a arătat că în cadrul dosarului de executare nr.177/2013 al B. D. M. s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor societății, până la concurența sumei de 317.354 euro și 198.565 lei, iar o eventuală întoarcere a executării silite referitoare la aceste sume ar fi greoaie, de lungă durată sau chiar imposibilă, în condițiile în care intimatul este o persoană fizică a cărei solvabilitate nu se cunoaște. Declanșarea procedurii de executare silită a fost făcută în încălcarea dispozițiilor art.632 alin.1 NCPC, întrucât la data formulării cererii de executare silită, dar nici la momentul formulării acestei cereri, nu exista un titlu executoriu.

Sentința nr.2027/21.11.2012 a Tribunalului Specializat Argeș, pronunțată în dosarul nr._, modificată prin decizia nr.16/A-C/22.05.2013 a Curții de apel Pitești nu constituie o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare, conform disp. art.634 alin.1 C.pr.civ. Decizia curții nu a fost redactată, executarea silită a fost declanșată în temeiul unei hotărâri judecătorești prin care pretențiile reclamantului au fost respinse și în temeiul unui certificat de grefă, niciunul dintre aceste două înscrisuri neconstituind titlu executoriu.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit la data de 24.05.2013, penalitățile de întârziere au fost calculate eronat și, bineînțeles, în favoarea creditorului, deși dispozitivul deciziei curții este clar.

Se contestă și cuantumul cheltuielilor de executare, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 150.000 lei, care este vădit exagerat, precum și cuantumul onorariului executorului judecătoresc de_ lei +TVA.

În drept, au fost invocate disp. art.718 alin.7 C.pr.civ.

A atașat cererii înscrisuri (filele 8 – 59)..

La data de 03.06.2013, a depus la dosar, în original, recipisa de consemnare nr._/1 din data de 03.06.2013 a cauțiunii în cuantum de 15.100 lei (fila 65).

La data de 03.06.2013, intimatul D. A. A. a depus la dosar întâmpinare (filele 66 – 67), prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, iar în situația în care debitoarea nu a achitat cauțiune în cuantum de_ lei, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă. A arătat că executarea silită a fost declanșată în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Împrejurarea că până la acest moment hotărârea pronunțată în apel nu a fost comunicată părților nu are o relevanță în privința dreptului de a cere executarea silită. La data de 22 mai 2013, hotărârea a devenit definitivă și executorie. Nu s-a decis suspendarea executării hotărârii pronunțate în apel de către instanța de recurs, singura instanță care ar fi putut aprecia asupra oportunității suspendării executării unei hotărâri definitive. În loc să ceară instanței de recurs o suspendare a executării silite, debitoarea se folosește de calea contestației la executare pentru a solicita instanței de executare, alta decât cea care a soluționat fondul pricinii, să intervină i să suspende plata dispusă de instanța de apel. Suspendarea provizorie este o măsură excepțională, ce poate fi dispusă pentru motive temeinice, ce ar putea crea aparența că debitorul ar fi declanșat procedura de executare în baza unui titlu asupra căruia există îndoieli. Debitul principal și accesoriile sunt sume acordate de instanța de apel și nu pot fi înlăturate ca urmare a soluționării unei contestații la executare. Aspectele susținute de contestatoare sunt chestiuni ce țin de întinderea obligației de plată, de întinderea titlului executoriu și nu pot fi cercetate decât în căile prevăzute în mod expres de lege, neputând fi tranșate în cadrul unei cereri de suspendare provizorie. Debitoarea nu a achitat nicio sumă din cele la care a fost obligată prin decizia Curții de Apel Pitești și nici nu își arată intenția de a achita o sumă.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din 05.06.2013, pronunțată de Judecători Pitești, a fost admisă cererea formulată de reclamanții . SA BUCURESTI, cu sediul în sector 1, București, Caderea Bastiliei, nr. 80-84, . SA BUCURESTI - SUCURSALA P. cu sediul în Pitești, .. 19, județul Argeș, pârâți fiind D. A. A., domiciliat în P., Dacia, ., . domiciliată în Stefanesti, Principala, nr. 208, județul Argeș.

S-a dispus suspendarea provizorie a executării silite efectuate în dosarul de executare nr.177/2013 al B. D. M. până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._/280/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr.2027/21.11.2012 a Tribunalului Specializat Argeș, pronunțată în dosarul nr._, modificată prin decizia nr.16/A-C/22.05.2013 a Curții de Apel Pitești, creditorul a solicitat începerea executării silite, formându-se dosarul de executare silită nr. nr.177/2013 al B. D. M..

Prin încheierea din data de 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, a fost admisă cererea formulată de creditor, s-a dispus încuviințarea executării silite a creanței stabilite în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2027/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr.16/A-C/22.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Au fost emise adrese de înființare poprire la data de 30.05.2013, comunicate mai multor instituții bancare (filele 32 – 59), până la încasarea sumei totale de 317.354 euro și_ lei, debitoarea fiind înștiințată despre măsura luată (fila 15), comunicându-i-se totodată adresele de înființarea a popririi, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și raportul de expertiză contabilă.

Conform art.718 alin. 7 C.pr.civ, în cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin.2, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.

Din acest textul de lege menționat, reiese că se poate dispune suspendarea provizorie a executării silite cu îndeplinirea a trei condiții: formularea unei cereri de suspendare a executării silite în conformitate cu art. 718 alin.1 C.pr.civ. până la soluționarea contestației la executare, plata cauțiunii prevăzute de art.718 alin.2 C.pr.civ și urgența.

Din proba cu înscrisuri administrată, se reține că s-a făcut dovada achitării cauțiunii în prezenta cauză în cuantum de 15.100 lei, fiind depusă la dosar, în original, de către contestatoare recipisa de consemnare nr._/1/03.06.2013 (fila 65) și o copie a ordinului de plată nr.5/31.05.2013 (fila 63), precum și dovada formulării contestației la executare și a cererii de suspendare a executării (fila 8), ce formează obiectul dosarului nr._/280/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, astfel cum reiese din site-ul instanței.

Prin decizia nr.16/A-C/22.05.2013 a Curții de Apel Pitești a fost schimbată sentința, s-a admis acțiunea reclamantului față de pârâta A. Ț. Asigurări S.A. București și a fost obligată să-i plătească acestuia următoarele sume:_ euro, diferența dintre valoarea stabilită prin expertiză și suma acordată de asigurător,_ euro, cu 0,3% penalități de întârziere, până la achitarea sumei principale,_ euro, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului avariat, cu 0,1% pe zi de întârziere penalități, până la achitarea integrală a sumei principale, precum și_ lei cheltuieli de judecată.

În faza de executare, a fost efectuat un raport de expertiză contabilă, prin care au fost calculate debitul și penalitățile, conform dispozitivului deciziei curții, concluzionându-se că debitul total datorat este în cuantum de 317.354,60 euro și 21.080 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Instanța apreciază îndeplinită condiția urgenței, raportat la dispozitivul deciziei menționate, adresele de înființare a popririi, prin care s-a dispus indisponibilizarea unor sume ce nu au fost stabilite în concret printr-un titlu executoriu, cu referire expresă la cuantumul penalităților de întârziere, ci au fost calculate printr-o expertiză extrajudiciară, cuantumul sumelor ce se solicită a fi poprite (317.354 euro și 198.565 lei), care ar pune petenta în imposibilitatea desfășurării activității, precum și generarea altor procese de lungă durată pe calea întoarcerii executării, în eventualitatea în care se va dovedi inexistența creanței în cuantumul stabilit în faza de executare. Se impune astfel clarificarea raporturilor juridice dintre părți sub aspectul creanței, clarificare ce poate fi efectuată doar în baza unei expertize contabile în cadrul dosarului ce are ca obiect contestația la executare și suspendarea executării.

Apărarea intimatului menționată în întâmpinare, în sensul că debitoarea ar avea posibilitatea să solicite instanței de recurs o suspendare a executării silite nu poate fi reținută, din moment ce instanța de executare este cea care soluționează contestația la executare și cererile de suspendare a executării silite, iar o eventuală suspendare a executării hotărârii recurate ar putea fi solicitată doar instanței învestite cu soluționare recursului. Or, în cauză, nu poate fi vorba de o astfel de solicitare către instanța de recurs, din moment ce nu s-a redactat și comunicat decizia instanței de apel. Totodată, instituția suspendării executării hotărârii este distinctă de suspendarea executării silite.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul D. A. A., care susține:

În cauză este îndeplinită condiția prevăzută de art.46 Cod pr.civilă. Motivul pentru care a solicitat recuzarea este cel prevăzut de art.42 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă. Recurentul a constatat că judecătorul care a fost învestit cu soluționarea cererii de suspendare provizorie are un interes în legătură cu pricina ce se judecă prin prisma faptului că este client al BRD, beneficiar al unui credit bancar pentru o sumă însemnată.

Cererea de recuzare se încadrează în cauzele prevăzute de lege, în cond.art.47 Cod pr.civilă.

Examinând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Cu privire la excepția insuficientei timbrări a recursului, tribunalul constată că nu rezultă cu certitudine faptul că recurentul i s-a pus în vedere, prin citație, obligația de a completa taxa de timbru, din cuprinsul Procesului verbal de înmânare a citației și Înștiințarea din data de 26.06.2013, nerezultând acesta aspect (fila 18 dosar). În consecință, cauza va fi analizată pe fond, iar raportat la criticile aduse prin memoriul de recurs, tribunalul constată că acesta nu este fondat.

Recurentul critică în fapt, modul de soluționare de către prima instanță, a cererii de recuzare, susținând că aceasta se încadrează în cauzele prevăzute de lege, în condițiile art.47 Cod pr.civilă.

Astfel, recurentul arată că în cauză este îndeplinită condiția prevăzută de art.46 Cod pr.civilă, motivul pentru care a solicitat recuzarea fiind cel prevăzut de art.42 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă, în sensul că judecătorul care a fost învestit cu soluționarea cererii de suspendare provizorie, are un interes în legătură cu pricina ce se judecă prin prisma faptului că este client al BRD, beneficiar al unui credit bancar pentru o sumă însemnată.

Tribunalul constată că nu este întemeiată critica adusă de către pârâtul D. A. A. împotriva încheierii de ședință din 05.06.2013, pronunțată de Judecători Pitești în dosarul nr._, nefiind îndeplinite condițiile art. 42 al. 1 pct. 2 cod proc. Civ.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, faptul că judecătorul cauzei are un credit bancar la unitatea care nu este parte în cauză, terț poprit în executarea silită, nu poate induce decât ideea că nu poate fi pusă în discuție lipsa de obiectivitate a magistratului, care nu are nici un interes direct sau indirect în respectiva cauză.

D. fiind specificul raporturilor contractuale în care este parte o unitate bancară-terț poprit și magistratul investit cu soluționarea cauzei, existența unui credit bancar cu unitatea – terț în raportul juridic dedus judecății, nu îl face pe judecător incompatibil, deoarece legea procesuală nu a instituit un asemenea caz de incompatibilitate.

Reținând aceste considerente, în limita criticilor aduse soluției de către pârâtul D. A. A., în temeiul art. 312 C.proc. civ.R, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D. A. A. împotriva încheierii de ședință din 05.06.2013, pronunțată de Judecători Pitești în dosarul nr._ , intimați fiind reclamanții . SA BUCURESTI și A. T. ASIGURARI SA BUCURESTI - SUCURSALA P. și pârâta S. E..

Tribunalul va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D. A. A. împotriva încheierii de ședință din 05.06.2013, pronunțată de Judecători Pitești în dosarul nr._ , intimați fiind reclamanții . SA BUCURESTI și A. T. ASIGURARI SA BUCURESTI - SUCURSALA P. și pârâta S. E.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.09.2013.

Președinte,

M. V.

Judecător,

C. D.

Judecător,

A. M. P.

Grefier,

M. L.

red.M.V.

dact.C.E.C./2 exp.

25.09.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Decizia nr. 1991/2013. Tribunalul ARGEŞ