Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1861/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1861/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-08-2013 în dosarul nr. 4944/109/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1861/2013
Ședința publică de la 23 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestator . împotriva deciziei civile nr. 1013/16 04 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2012 intimati fiind P. M., G. S. COLIBASI, ., ORAȘUL M., C. L. AL ORAȘULUI M., P. ORAȘULUI M., având ca obiect „ordonanță președințială”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21.08.2013, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL :
Asupra contestatiei în anulare de fată deliberând constată următoarele:
La data de 26.06.2013 contestatoarea . M. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Orasului M., Orasul M., C. L. al Orasului M., P. Orasului M., G. S. Colibasi si . anularea deciziei civile nr. 1013/16.04.2013 pronuntată de Tribunalul Arges în dosarul civil nr._/280/2012.
În motivarea contestatiei s-a arătat că intimatii au fost reprezentati în recurs de un avocat care nu si-a depus împuternicirea avocatială iar instanta din eroare a omis să verifice calitatea de reprezentant al acestuia pronuntându-se pe fondul cauzei, pe baza apărărilor făcute de acesta în numele intimatilor. Cheltuielile de judecată făcute de avocatul fără delegaltie au fost depuse cu chitantă la dosar chiar de către acesta, contestatoarea fiind obligată la 4000 lei cheltuieli de judecată către intimati în conditiile în care la dosar nu s-a depus împuternicirea avocatială.
A arătat contestatoarea că chitanta de plată a onorariului de avocat a fost depusă la ultimul termen de judecată, respectiv că la 16.04.2013 nu i s-a comunicat o copie de pe chitantă astfel încât după pronuntarea deciziei au constatat că a fost obligată la 4000 lei cheltuieli privind onorariu de avocat desi G. S. Colibasi nu are personalitate juridică si nici patrimoniu fiind în subordinea administratiei publice locale astfel încât nu-si putea plăti onorariu de avocat.
Decizia civilă nr. 1013/2013 este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost făcută dovada calitătii de reprezentant prin împuternicire avocatială iar instanta a omis să constate acest lucru, iar dovada faptului că împuternicirea avocatială a lipsit din dosar rezultă din chiar sedinta de judecată din data de 25.06.2013 în care la cererea instantei pentru lipsa acesteia avocatul a depus delegatie în vederea solutionării cererii contestatoarei de completare, instanta arătând că nu se face referire la recurs iar împuternicirea depusă la termen pentru cererea de completare în baza art. 281 C. pr. civ. nefiind considerată valabilă pentru solutionarea recursului formulat de contestatoarea de fată.
S-a solicitat admiterea contestatiei în anulare si anularea deciziei civile nr. 1013/16.04.2013 pronuntată de Tribunalul Arges în dosarul civil nr._/280/2012, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatii au invocat exceptia inadmisibilitătii contestatiei în anulare în raport de prevederile art. 317- 318 C. pr. civ.si au arătat că între contestatorii Orasul M. si C. L. al Orasului M. prin Primar si cabinetul de avocatură există o colaborare mai veche materializată prin contractul r._/30.12.2009 reactualizat, ultima reactualizare fiind făcută prin contractul nr._/14.12.2012. Prin urmare, s-a arătat că nu se impunea depunerea delegatiei pentru fiecare fază procesuală a cauzei fiind suficientă delegatia initială, considerente pentru care s-a solicitat admiterea exceptiei si respingerea contestatiei în anulare, cu cheltuieli de judecată.
La doar părtile au depus note scrise, de asemenea a fost atasat dosarul civil nr._/280/2012 în care s-a pronuntat decizia a cărei anulare se solicită.
La termenul de judecată din 21 august 2013 Tribunalul a pus în discutia părtilor exceptia de tardivitătii formulării contestatiei în anulare raportat la prevederile art. 319 C. pr. civ. exceptie pe care tribunalul având în vedere prevederile art. 137 alin.1 C. pr. civ. – potrivit cu care instanta se va pronunta mai întîi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii – o va analiza cu prioritate si va retine că exceptia este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 319 alin. 2 C. pr. civ. contestatia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin.1 lit.b sau c. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestatia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunostintă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speta dedusă judecătii de fată se constată că, contestatoarea a luat la cunostintă de hotărârea a cărei anulare o solicită, în sensul textului de lege sus arătat la data de 18.04.2013 când a formulat cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile din 16.04.2013 invocând dispozitiile art. 281 ind. 1 C. pr. civ. si solicitând lămurirea întelesului si intinderii acestuia sub aspectul cheltuielilor de judecată de 4000 lei la care a fost obligată fată de intimat, prin urmare, în raport de acestă cerere si de mentiunile art. 319 C. pr. civilă astfel cum au fost redate anterior tribunalul, va aprecia contestatia în anulare ca tardiv formulată urmând a o respinge în consecintă.
În temeiul art. 274 alin.1 C. pr. civ. va obliga pe contestatoare la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul G. S. Colibasi
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestatia în anulare declarată de contestatoarea . M. judetul Arges împotriva intimatilor cu PRIMĂRIA ORASULUI M., ORASUL M., C. L. al ORASULUI M., P. ORASULUI M., G. S. COLIBASI si . ca tardiv formulată.
Obligă contestatoarea la plata către intimatul G. S. Colibasi a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 August 2013 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | Judecător, A. D. |
Grefier, E. R. |
Red . AD/ 16.09.2013/2 ex
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 2309/2013. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 3065/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|