Contestaţie la executare. Decizia nr. 1311/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1311/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 690/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1311/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE R. V.
Judecător A. M.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul formulat de contestatoarea . B. I., împotriva sentinței civile nr.1338 din data de 25.06.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată-fiind ADMINISTRAȚIA B. DE A. ARGEȘ-VEDEA, având ca obiect „contestație la executare dosar executare 1848/2013 al B. P. F.”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta-contestatoare reprezentată de Primar B. I., alaturi de avocat Giaorsa G. și intimata reprezentată de consilier juridic I. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul apelantei-contestatoare, Primar Bereboiani I., legitimat de instanță cu CI . nr._ eliberată la data de 06.06.2014 de Poliția Câmpulung, CNP-_, alături de avocat Gioarsa G., arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauza.
Reprezentanta intimatei, consilier juridic I. P., depune la dosar delegație de reprezentare juridică și arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauza.
Tribunalul acordă cuvântul pe probe.
Avocatul apelantei-contestatoare solicită proba cu înscrisurile existente la dosar.
Reprezentanta intimatei solicită proba cu înscrisuri, cele deja existente la dosar și înscrisul nou, pe care îl depune la dosar la acest termen de judecată, reprezentând plata plătilor efectuate, din debitul datorat.
Avocatul apelantei-contestatoare arată că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de înscrisul nou depus la dosar de către intimată prin reprezentant, întrucât are cunoștință de acest înscris.
Tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.478 alin.2 Cod procedură civilă și art.479 alin.2 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către intimată prin reprezentant și ia act că proba a fost administrată. Totodată ia act si de faptul că apelanta-contestatoare nu înțelege să solicite administrarea de probe noi în faza apelului.
Reprezentanții părtilor, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauza.
Tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului, constată terminata cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului.
Avocatul apelantei-contestatoare solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței de fond și pe fond admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată. Arată că hotărârea instanței de fond este insuficient motivată, raportat la motivele contestației la executare. La fond s-au adus critici fata de încheierea de încuviințare a executării silite și fata de compensarea legală. În cadrul motivelor de apel scrise, s-a detaliat de ce consideră că instanta de fond a evitat să se pronunțe asupra unor chestiuni procedurale care la acest moment nu mai sunt de actualitate în raport de modificările legislative, însă la momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite acestea erau în vigoare si produceau efecte. Arată că a criticat încheierea de încuviințare a executării silite, întrucât aceasta încheiere trebuie să poarte 2 semnaturi. Fiind o încheiere de sedință trebuie să poarte semnătura președintelui completului care soluționează și a grefierului de ședință, mențiuni prevazute de art.233 Cod procedură civilă. În opinia sa, formula executorie care face parte în mod distinct de cuprinsul acestei încheieri, trebuie să poarte semnatura președintelui instanței. Raportat la faptul că textul de lege face vorbire de presedintele instanței, nu se poate deroga de la aceasta normă legală, iar formula executorie trebuie semnată în mod expres de catre președintele instantei și nu de președintele completului de judecată. De asemenea, arată că instanta de fond nu ar fi fost competentă să încuviințeze executarea silită sub toate formele de executare, mai ales în ceea ce priveste executarea imobiliară, pentru că bunurile imobile ale contestatoarei se află pe raza comunei Leresti și nu pe raza altor localități. Mai arată că în ceea ce priveste considerentele acestei încheieri, s-a copiat o altă motivare a unei alte încheieri, astfel că aceasta încheiere este nemotivată. Pentru aceste motive aceasta încheiere a executării silite trebuie anulată. Pe fondul contestației la executare, arată că a invocat compensarea legală și a arătat în concret faptul că în ceea ce priveste compensarea legală, aceasta poate fi invocată cel putin în faza executării silite. Apelanta-contestatoare nu a contestat că intimata nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, ceea ce rezultă dintr-o hotarâre judecatorească. La rândul ei, contestatoarea, are o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru că a emis două titluri de creanță. Initial au existat alte titluri de creanță, a apreciat instanta Curtii de Apel că nu îndeplinesc condițiile de fond și formă și au fost anulate. Nu s-a analizat niciodata întinderea dreptului de creanță, ci doar aspectul de forma . Ulterior solutionării litigiului la Curtea de Apel P., unitatea administrativ teritorială a emis noi decizii de impunere. Aceste decizii de impunere sunt titluri de creanță, care, odata ajunse la termen devin titluri executorii. În aceste condiții are o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru aceeasi suma. În condițiile în care intimata nu a înțeles să solicite suspendarea actului administrativ fiscal și nu au înțeles să atace în actiune în contencios administrativ, se află în ipoteza că și apelanta-contestatoare are o creanță certă, lichidă și exigibilă. La acest moment intimata are o creanță certă, lichidă și exigibilă. Și apelanta-contestatoare, la rândul ei, are o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă dintr-un nou titlu de creanță, ajuns la termen, pentru aceeași suma. Pentru aceste motive solicită anularea formelor de executare pentru ca cele două sume să se compenseze reciproc. Solicită anularea formelor de executare pentru că cele două creanțe se compensează reciproc. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și pe fond să fie admisă contestația la executare așa cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată fond și apel, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, potrivit motivelor formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, și pe care le susține. În ceea ce priveste compensarea legală arată că, la momentul când s-au judecat în fata Tribunalului Argeș, intimata a obținut titlul executoriu contestat de către apelanta, respectiv executarea acestui titlu executoriu, aceasta eventuală compensare exista la acel moment. Potrivit art.711 și art.712 din noul Cod de procedură civilă, pe calea contestației la executare, nu se pot invoca motive de fapt si de drept, care ar fi putut fi puse în discutie în cursul judecății în prima instanță sau într-o cale de atac. Inițial s-au judecat la Judecatoria Câmpulung și apoi la Tribunalul Argeș, iar apelanta-contestatoarea a formulat și revizuire care a fost respinsă ca inadmisibilă. În nici una din aceste căi procesuale, apelanta nu a invocat aceasta compensatie legală, care, din întâmplare, pică pe aceleași sume avute de intimata în titlul executoriu contestat. Solicită menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Încheierile de încuviințare a executorii nu se comunică semnate de președintele instantei, exemplarul încheierii cu semnaturi rămâne la dosarul cauzei, iar exemplarul de comunicare este semnat doar de grefier. Executarea silită a fost încuviințata în mod perfect legal, având în vedere că instanta competentă este cea din raza Curții de Apel. Nu s-a pornit o executare imobiliară, ci o executare prin poprire. Solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond, pronunțată de Judecatoria Câmpulung ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul apelantei-contestatoare arată că nu putea solicita anterior compensarea legală pentru că nu se afla într-un litigiu fiscal și pentru că, abia ulterior Tribunalul a calificat aceasta actiune care a fost insuficient motivată și, câștigând la fond nu avea de ce să invoce compensarea legală.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că la data de 12.03.2014 s-a înregistrat la Judecătoria Câmpulung contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata Administrația B. de A. Argeș-Vedea, prin care s-a solicitat anularea formelor de executare întocmite de B. P. F. A. în dosarul de executare nr.1848/2013, anularea somației emise la 14.02.2014, a încheierii nr. 1848/12.12.2012 de constatare a cheltuielilor de executare, precum și anularea încheierii ședinței camerei de consiliu din 19.12.2013 a Judecătoriei Costești.
A arătat contestatoarea că apreciază ca fiind nulă încheierea prin care s-a încuviințat de către Judecătoria Costești încuviințarea executării silite contra sa, arătând că aceasta a fost pronunțată fără a fi respectate condițiile de formă prevăzute de art. 665 alin. 7 C.pr.civ., în sensul că aceasta trebuia să poarte după adăugarea formulei executorii semnătura președintelui instanței ori, în cauză, nu se specifică faptul că semnătura existentă în hotărârea respectivă aparține președintelui instanței sau președintelui completului de judecată, ba chiar avansează ipoteza că lipsește semnătura președintelui instanței.
De asemenea, este criticată respectiva încheiere pentru faptul că nu poartă deloc semnătura unui judecător, ci doar semnătura grefierului, pentru conformitate, fără parafa instanței, așadar executarea silită a început în temeiul unei încheieri de încuviințare a acesteia nulă.
A mai criticat încheierea arătată pentru faptul că formula executorie nu este semnată de președintele Judecătoriei Costești, ceea ce atrage, de asemenea, nulitatea absolută.
Dintr-un alt punct de vedere, apreciază contestatoarea că încuviințarea executării silite a fost dată de o altă instanță decât cea în raza căreia urmează a se efectua executarea imobiliară, deoarece imobilele din patrimoniul contestatoarei sunt situate în raza de competență a Judecătoriei Câmpulung.
O altă critică vizează faptul că în conținutul încheierii de încuviințare a executării silite există contradicții între cele reținute în considerente și cele menționate în dispozitiv, în sensul că în considerentele încheierii instanța s-a referit la executarea silită în limita sumei de 149.940 lei, la care se adaugă dobânda legală și cheltuielile de executare, iar în dispozitiv a încuviințat executarea silită pentru suma de 312.762 lei.
Un alt temei al contestației este vizat de faptul că a intervenit compensarea legală între creanța pe care contestatoarea însăși o are de recuperat de la intimată și suma asupra căreia poartă executarea silită, iar în prezent contestatoarea nu mai datorează nici o sumă de bani intimatei.
Pentru acest temei, apreciază contestatoarea că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu se mai justifică, fiind emisă prin raportare la un debit care nu mai este datorat.
Intimata Administrația B. de A. Argeș - Vedea a formulat întâmpinare, arătând că prin înștiințarea de plată nr. 625 din 10.06.2010 i s-a comunicat faptul că ar datora Primăriei Lerești impozit privind imobilul deținut de intimată în raza comunei Lerești, impozit în sumă de 180.226 lei, precum și majorări de întârziere care, însă, fuseseră achitate integral de către intimată, iar în procesul purtat pe rolul Curții de Apel Pitești s-a confirmat această situație și s-a dispus anularea adresei nr. 3239/2010 și a înștiințării de plată nr. 625/2010.
Pentru recuperarea sumei achitate deja de intimată, aceasta a solicitat restituirea sumelor de către contestatoare, iar prin decizia Tribunalului Argeș, s-a dispus obligarea contestatoarei la restituirea sumei de 312.762 lei și a dobânzii calculate conform art. 124 C.Pr.Fiscală, hotărâre ce a fost pusă în executare silită, în cadrul dosarului de executare nr. 1848/2013.
A arătat că reclamanta-contestatoare invocă pe cale contestației la executare motive de fapt și de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății, în primă instanță sau în calea de atac, referindu-se la cazul de compensare legală la care nu a făcut niciodată trimitere și despre care nu are cunoștință.
De asemenea, a precizat că încheierea de încuviințare a executării silite îndeplinește cerințele prevăzute de lege și aceasta trebuie să-și producă efectele.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea apreciază că nu a repus în discuție fondul cauzei ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Argeș.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus dosarul de executare nr. 1848/2013 al B. P. F. A..
Prin sentința civilă nr.1338 din data de 25.06.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA B. DE A. ARGEȘ-VEDEA, cu sediul în Pitești .-8, județul Argeș.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 711 – 712 C.pr.civ., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alți creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obținute din urmărirea silită a bunurilor debitorului.
În cazul procedurii urmăririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predării silite a bunului imobil sau mobil, contestația la executare poate fi introdusă și de o terță persoană, însă numai dacă aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu privire la bunul respectiv.
Contestația se introduce la instanța de executare.
În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.
Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
Din analiza textelor legale, anterior citate, rezultă că în cauză s-a promovat o contestație îndreptată împotriva executării silite însăși, întemeiată pe cauze de nulitate/anulabilitate, dar și pe un impediment care să împiedice executarea, solicitându-se desființarea tuturor formelor de executare și stoparea executării.
Contestația la executare promovată în prezent cauză a fost formulată, în esență, pentru motivele ce țin de nerespectarea dispozițiilor privitoare la încuviințarea executării silite și invocarea compensației legale.
Din examinarea dosarului de executare rezultă că prin decizia nr.941/20.04.2013 Tribunalul Argeș a modificat în tot sentința civilă nr. 1668/2012 a Judecătoriei Câmpulung, prin care intimata solicitase în contradictoriu cu contestatoarea obligarea acesteia la restituirea sumei de 312.752 lei reprezentând impozite pe clădiri și majorări de întârziere, achitate de reclamantă în baza unei înștiințări de plată, anulată prin decizia civilă nr. 642/R-C./2011 a Curții de Apel Pitești și a dobânzii legale, a admis acțiunea astfel promovată și a obligat pe contestatoare să restituie suma solicitată.
A reținut instanța că prin decizia civilă nr. 642/R-C./2011 a Curții de Apel Pitești s-a anulat înștiințarea de plată nr. 625 din 10.06.2010 și adresa nr. 3239/2010 pentru nelegalitatea acesteia, așadar actele ulterioare pentru solicitarea debitului solicitat de impozit pe clădire, nu pot produce efecte juridice în scopul solicitării debitului, iar cererea întemeiată pe plata nedatorată a debitului este temeinică.
La data de 11.12.2013 intimata s-a adresat B. P. F. A., solicitând executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.941/20.04.2013 a Tribunalului Argeș, cererea a fost înregistrată la 11.12.2013 și ulterior s-a solicitat Judecătoriei Costești încuviințarea executării silite, indirecte, în toate formele de executare (fila 59).
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 19.12.2013, Judecătoria Costești a admis cererea, a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei Primăria Lerești - . titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 941/20.04.2013 a Tribunalului Argeș, pentru suma de 312.762 lei, reprezentând impozit pe clădire, la care se adaugă dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.Pr.fiscală și cheltuielile de executare.
În conținutul încheierii se reține că nu va fi admisă solicitarea de încuviințare a executării silite pentru suma de 169.751,2 lei, întrucât aceasta nu reprezintă o creanță certă.
Potrivit art. 665 C.pr.civ., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.
Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
Încheierea va cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea, când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, și autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu.
Încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării. De asemenea, încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege.
Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată exclusiv cu apel numai de creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
În partea finală a încheierii de încuviințare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins:
"Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii."
După cum rezultă din conținutul art. 664 alin. 7 C.pr.civ., nu există o obligație ca încheierea de încuviințare a executării silite să poarte semnătura președintelui instanței, ci a președintelui instanței de executare, care este, în fiecare caz, președintele completului, obligația în sarcina instanței fiind comunicarea către executorul judecătoresc a încheierii de încuviințare a executării silite.
Lipsa vreunuia din elementele menționate atrage sancțiunea nulității și, față de caracterul virtual al acesteia, ea poate interveni numai cu condiția dovedirii producerii unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului (art. 170 alin. 1).
De altfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în ședința de joi, 23 ianuarie 2014, sesizarea ministrului justiției pentru inițierea unui proiect de act normativ de modificare a noului Cod de procedură civilă, conform propunerilor formulate de Comisia nr. 1, prin care se solicită abrogarea disp. art.665 al.7 C.pr.civ.
Din conținutul respectivei încheieri se observă că nu există contrarietate între considerentele acesteia și dispozitiv, instanța pronunțându-se cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite a sumei reprezentând cheltuieli de judecată; de altfel, invocarea împrejurării că prin dispozitivul încheierii s-a încuviințat executarea silită a unei sume mai mici decât cea arătată în considerente este lipsită de interes, iar ceea ce se execută din orice hotărâre judecătorească este dispozitivul acesteia.
Cu privire la celelalte motive invocate în cuprinsul contestației la executare, cum ar fi intervenirea compensației legale, instanța reține că, pe calea contestației la executare, indiferent de felul său, nu se poate face referire la probleme de fond, care să repună în discuție hotărârea ce se execută, atunci când partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice anterior.
Instanța care soluționează contestația la executare trebuie să se limiteze la a cerceta dacă actele de urmărire se realizează că respectarea dispozițiilor legale privind executarea silită, fiind admisibile apărări de fond referitoare la cauze de stingere a obligației înscrise în titlul executoriu care au survenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
În cauză, contestatoarea a fost reprezentată de apărător la judecarea dosarului nr._ al Tribunalului Argeș, în care s-a pronunțat decizia ce constituie titlul executoriu în temeiul căruia s-a pornit executarea silită, contestată în prezenta cauză, însă apărarea întemeiată pe intervenirea compensației legale nu a fost susținută, deși la momentul pronunțării deciziei fuseseră emise deciziile de impunere rectificative pentru suma de 333.164 lei reprezentând diferență impozit și majorări de întârziere, care sunt invocate în sprijinul compensării legale.
Cu privire la competența instanței care a pronunțat încuviințarea executării silite, instanța a reținut că potrivit art. 662 alin. 3 C.pr.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit art. 650 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
De asemenea, potrivit art. 818 C.pr.civ., cererea de urmărire, însoțită de titlul executoriu și de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat.
Dacă se urmărește un imobil care se întinde însă în diferite circumscripții, cererea se va putea face la oricare dintre executorii judecătorești competenți să facă executarea silită, după alegerea creditorului.
Cererea de urmărire va cuprinde mențiunile prevăzute la art. 663.
Instanța a observat însă că în cauză s-a încuviințat executarea silită indirectă, în toate formele de executare, fără însă ca executarea silită să poarte efectiv asupra vreunui bun imobil al contestatoarei, ceea ce face ca susținerea reclamantei-contestatoare să fie respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.1338 din data de 25.06.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a declarat apel contestatoarea ., prin care a solicitat modificarea hotărârii apelate, cu consecința admiterii contestației la executare, pe motiv că a compensarea legală a creanțelor reciproce.
Contestatoarea arată că sentința apelată nu a fost motivată, procedându-se astfel la încălcarea dispozițiilor art.425 alin.1 lit.b C.pr.civ.
Astfel, apelanta a reiterat criticile formulate prin intermediul contestației la executare, în sensul că:
1. Încheierea din data de 19.12.2013 prin care s-a încuviințat de către Judecătoria Costești încuviințarea executării silite împotriva sa a fost pronunțată fără a fi respectate condițiile de formă prevăzute de art. 665 alin. 7 C.pr.civ., întrucât în cuprinsul acesteia nu s-a specificat dacă semnătura existentă în hotărârea respectivă aparține președintelui instanței sau președintelui completului de judecată, iar, pe de altă parte, lipsește semnătura președintelui instanței.
Apreciază că semnătura președintelui instanței trebuie să apară în original pe toate exemplarele încheierii de încuviințare a executării silite, iar semnătura grefierului, pentru conformitate, fără parafa instanței, nu poate suplini aceste lipsuri, astfel încât executarea silită a început în temeiul unei încheieri de încuviințare a acesteia nulă.
2. Formula executorie din partea finală a încheierii din data de 19.12.2013 nu poartă mențiunea președintele instanței și nici semnătura acestuia, în persoana doamnei judecător S. Ț., ceea ce atrage, de asemenea, sancțiunea nulității absolute a încheierii pronunțate, întrucât această normă ocrotește un interes public, iar nulitatea este una necondiționată, întrucât cerința legală încălcată este extrinsecă actului de procedură.
3. Încheierea din data de 19.12.2013 a fost pronunțată de o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial, în condițiile în care executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Costești, prin toate formele de executare, inclusiv pe calea executării silite imobiliare, cu privire la care competența de soluționare aparținea Judecătoriei Câmpulung, pe raza căreia se găseau imobilele din patrimoniul contestatoarei.
4. În conținutul încheierii de încuviințare a executării silite există contradicții între cele reținute în considerente și cele menționate în dispozitiv, în sensul că în considerentele încheierii instanța s-a referit la executarea silită în limita sumei de 149.940 lei, la care se adaugă dobânda legală și cheltuielile de executare, iar în dispozitiv a încuviințat executarea silită pentru suma de 312.762 lei.
Apreciază că instanța de fond nu a analizat criticile formulate de contestatoare și nu a motivat răspunsurile acesteia cu privire la aceste critici, iar soluția pronunțată nu este corectă.
Totodată, la momentul pronunțării deciziei nr.941/10.04.2013 a Tribunalului Argeș, intimata ADMINISTRAȚIA B. DE A. ARGEȘ-VEDEA avea o creanță de 312.762 lei, stabilită prin hotărâre, ce s-a compensat, în condițiile art.116 C.proc.fiscală, cu suma datorată de aceasta (_ lei), potrivit deciziilor de impunere nr.288 și 289 din 23.03.2012, suma devenind exigibilă la data de 20.04.2012, aceeași soartă juridică împărtășind-o și dobânda aferentă debitului principal, astfel încât în mod greșit i-a fost respinsă această apărare.
Intimata a depus întâmpinare la data de 13.10.2014, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința civilă apelată, în raport de criticile formulate, având în vedere efectul devolutiv al apelului stabilit prin art. 476 C.pr.civ.,tribunalul apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente :
Critica privind modalitatea deficitară în care instanța de fond și-a motivat soluția pronunțată nu poate fi primită, în condițiile în care, prin hotărârea dată, s-a realizat o prezentare coerentă și efectivă a examenului critic al magistratului de natură să susțină rezultatul deliberării, dar și concordanța argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte.
Totodată, prima instanță și-a îndeplinit obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt, impusă prin art.6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauzele G. contra României și Albina contra României).
Împrejurarea că a răspuns motivelor formulate de contestator prin intermediul unor argumente comune, nu este de natură a conduce la concluzia că s-au încălcat dispozițiile art.425 alin.1 lit.b C.pr.civ.
Mai mult, față de efectul devolutiv al apelului, instanța de control judiciar poate aduce noi argumente în sprijinul soluției pronunțate de prima instanță, fără ca prin aceasta să se afecteze legalitatea sentinței civile apelate.
Astfel, contrar susținerilor apelantei, din analiza încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 19.12.2013, prin care s-a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei, tribunalul constată că, în partea finală a acesteia, este menționat numele și prenumele judecătorului care a procedat la semnarea acesteia (A. M. A.), astfel încât în mod cert această hotărâre, ca și formula executorie, a fost semnată de către președintele completului de judecată.
Referitor la semnificația noțiunii de președintele instanței, tribunalul apreciază că aceasta are un caracter dual: îl poate viza fie pe președintele completului de judecată, fie pe președintele instituției din care face parte acesta.
Împrejurarea că intenția legiuitorului, prin utilizarea sintagmei „președintele instanței”, în cuprinsul art.665 alin.7 C.pr.civ., a fost aceea de a-l desemna pe președintele completului de judecată, iar nu pe cel al judecătoriei, este probată și prin faptul că prin Legea nr.138/15.10.2014, prin care s-a modificat articolul mai sus menționat, s-a precizat în mod expres că formula executorie va fi semnată de președintele completului.
Această interpretarea a dispozițiilor art.665 alin.7 C.pr.civ., în forma sa anterioară, se impune și față de consacrarea legislativă a principiului continuității completului de judecată, potrivit art.19 C.pr.civ., și a independenței judecătorului, care impun, printre altele, și necesitatea ca măsurile dispuse sau soluțiile pronunțate de către un complet (în cuprinsul acestei noțiuni fiind inclusă și inserarea formulei executorii) să fie realizate de președintele completului, fără imixtiunea vreunei alte persoane, în cazul de față, a președintelui instituției.
Or, este firesc ca operațiunea de semnarea a formulei executorii să fie realizată de acesta, reținând și împrejurarea că, în măsura în care legiuitorul dorea, trebuia să menționeze în mod expres că președintele judecătoriei, ca instanță de executare, avea atribuția de a semna această formulă.
Totodată, nu pot fi primite nici afirmațiile apelantei potrivit cărora semnătura președintelui instanței trebuie să apară în original pe toate exemplarele încheierii de încuviințare a executării silite, în condițiile în care potrivit art.426 alin.6 C.pr.civ.hotărârea se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței, iar în conformitate cu prevederile art.427 alin.1 C.pr.civ., hotărârea se comunică din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă.
Astfel, în mod corect contestatoarei i-a fost comunicată doar o copie de pe această hotărâre, iar nu un exemplar original, cum solicita apelanta, iar procedura de eliberare a copie este cea prevăzută de art.128 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor de judecată.
Chiar dacă nu s-a aplicat ștampila instanței, în condițiile în care copia comunicată părții este identică cu cea de la dosarul cauzei, iar grefierul de ședință a semnat pentru conformitate, acest aspect nu este de natură a conduce la anularea încheierii.
Nu se impune nici ca încheierea de încuviințare a executării silite să poarte două semnături distincte, neexistând nicio dispoziție legală în acest sens, astfel încât, în măsura în care semnăturile membrilor completului de judecată au fost aplicate ulterior dispozitivului și formulei executorii, au fost respectate dispozițiile art.665 alin.7 C.pr.civ.
Totodată, potrivit art.665 alin3 C. pr.civ. încheierea de încuviințare a executării silite va cuprinde (…) când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului, modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, iar conform alin.4 al aceluiași articol încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare.
În mod firesc, în măsura în care prin cererea de executare silită nu s-a solicitat urmărirea silită a anumitor bunuri din patrimoniul debitoarei, s-a încuviințat executarea prin toate formele de executare prevăzute de lege.
Mai mult, contestatoarea nu a făcut dovada că s-ar fi declanșat urmărirea silită imobiliară împotriva sa, și nici a locului situării bunurilor pe care le are în patrimoniul său, din actele de executare rezultând doar că aceasta a fost somată, în conformitate cu dispozițiile art.731 C.pr.civ., să achite debitul datorat creditoarei, astfel încât, față de procedura urmată de executorul judecătoresc, a urmăririi bunurilor mobile, acesta era competent să efectueze actele de executare, potrivit art.651alin.1 lit.b C.pr.civ.
Împrejurarea că ar exista anumite neconcordanțe între sumele reținute atât în cuprinsul considerentelor, cât și cel al dispozitivului este reală, însă tribunalul constată că, pe de o parte, nu s-a făcut dovada vătămării pricinuite apelantei prin aceasta, iar, pe de altă parte, aceste erori pot fi înlăturate, de către instanță din oficiu sau la cererea părților, pe calea procedurii prevăzute de art.442 C.pr.civ., fiind evident că unul dintre pasajele încheierii face parte dintr-o altă încheiere, neavând legătură cu cererea dedusă judecății.
Totodată, atât în cuprinsul considerentelor (în partea inițială), cât și a dispozitivului, s-a precizat că intimata creditoare deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 312.762 lei, cu privire la care s-a încuviințat și executarea silită, astfel încât nu se poate susține că există contrarietate între considerentele încheierii și dispozitiv.
Chiar dacă sunt reale susținerile apelantei potrivit cărora la momentul dezbaterii recursului în dosarul nr._, soluționat prin Decizia civilă nr.941/10.04.2013, nu putea invoca compensarea legală, întrucât dreptul de creanță al intimatei s-a născut ulterior acestui moment procesual, cu ocazia întocmirii minutei în dosarul mai sus menționat, întrucât prin aceasta s-a dispus admiterea căii de atac formulate, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu obligarea, printre alții, și a debitoarei să restituie intimatei creditoare suma de 312.762 lei și dobânda legală aferentă acestei sume, acest aspect nu este de natură a conduce la anularea actelor de executare întocmite împotriva sa.
Contrar celor reținute de instanța de executare, tribunalul reține că apariția cazului de stingerea a obligației stabilită prin titlul executoriu reprezentat de intervenirea compensației legale, poate fi invocat de contestatoare în prezenta pricină.
În conformitate cu dispozițiile art.116 alin.1 C.pr.fiscală prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia.
Însă, potrivit procedurii speciale în materie fiscală, compensarea nu intervine în mod automat, în momentul invocării de către una din părțile raportului juridic a acesteia, ci trebuie constatată de către organul fiscal competent, care emite, în limitele competenței sale, o act în acest sens, în care sunt constatate creanțele ce se sting, accesoriile acestora și eventual diferențele de sume ce nu au fost supuse acestei operațiuni.
Astfel, potrivit art.116 alin.6 C.pr.fiscală compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu, dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor fiind aplicabile în mod corespunzător, iar alin.7 al aceluiași articol prevede că organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.
Pe cale de consecință, efectuarea compensării solicitată de contestatoare se poate realiza de către organul fiscal competent, care procedează la verificarea cuantumului creanțelor reciproce, iar împotriva actului administrativ emis de acesta, partea interesată are la îndemână posibilitatea contestării.
Având în vedere că nu s-a depus nici un înscris din partea contestatoarei din care să reiasă că s-a efectuat această operațiune a compensării, pentru motivele expuse, tribunalul apreciază că soluția pronunțată de instanța de fiind este legală și temeinică, împrejurare față de care, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul declarat de contestatoarea ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de contestatoarea ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.1338 din data de 25.06.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, intimată-fiind ADMINISTRAȚIA B. DE A. ARGEȘ-VEDEA, cu sediul în Pitești .-8, județul Argeș, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2014.
Președinte, R. V. | Judecător, A. M. | |
Grefier, G. G. |
red.R.V.
dact. R.V./4 exp.-03.02.2015
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 2822/2014. Tribunalul ARGEŞ | Fond funciar. Decizia nr. 234/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
