Fond funciar. Decizia nr. 234/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 234/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 1506/828/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 234/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător R. V.

Judecător M. D. B.

Grefier R. N.

S-a luat în examinare, pentru solutionare, recursul declarat de reclamanta S. M.- prin mandatar Z. E. C. împotriva sentinței civile nr 269/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, intimati fiind reclamantul S. G. și pârâtii C. L. DE FOND FUNCIAR DOBREȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, având ca obiect fond funciar / obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin mandatar Z. E. C. asistat de avocat G. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar note de ședință, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită admiterea recursului, casarea sentinței, trimiterea cauzei la instanta de fond pentru pronunțarea pe fond a cauzei. Arată că s-a admis excepția autorității de lucru judecat, apreciindu-se că există autoritate de lucru judecat fără a se observa însă că nu este îndeplinită conditia privind tripla identitate de părti, obiect si cauză. Urmează a se observa că, în cauza invocată în sustinerea autorității de lucru judecat, recurenta a solicitat emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 1800 mp, teren pentru care avea emis proces verbal de punere în posesie, pe când, în prezentul dosar solicită reconstituirea suprafetei de 1200 mp, acțiunea fiind admisă pentru suprafata de 1800 mp, nefiind îndeplinite astfel conditiile autorității de lucru judecat. Solicită astfel admiterea recursului, trimiterea cauzei la judecătorie pentru discutarea aspectelor de fond ale cauzei.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL :

Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:

P. cererea înregistrată sub nr._, reclamanții S. G. și S. M. în contradictoriu cu C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană de Fond Funciar Argeș, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de teren pe care îl dețin, respectiv 1000 m.p.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au avut 2700 m.p teren situat în pct.”Acasă”, fiind reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 1700 m.p, ceea ce justifică temeinicia cererii pentru diferența rămasă de recuperat, invocând că acest teren a fost reconstituit în favoarea altor persoane, deși dețineau înscrisuri doveditoare.

La data de 07.10.2012, reclamanții au depus la dosar precizarea acțiunii promovate, menționând că S. M., în calitate de fiică a defunctului N. F.G., justifică dreptul de proprietate pentru terenul ce i-a fost lăsat prin testament și a altor înscrisuri, astfel încât solicită reconstituirea pentru completarea suprafeței de teren de la 1800 m.p până la 3000 m.p și punerea în posesie cu acest teren situat în intravilan, cu următoarele vecinătăți: N-M. N., S-V. I., V-Pîrîul Cîrcinov, E-drum județean 702.

Motivând cererea, au arătat că datorită Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești nu poate recupera diferența de teren ce îi revine reclamantei S. M., în calitate de fiică a autorului N. G. ce i-a lăsat în proprietate suprafața de 3000 m.p, fiind reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 1800 m.p.

La dosarul cauzei, s-au atașat testament (fila 16), copia actului de vânzare (fila 17).

Față de aspectele învederate, la termenul de judecată din data de 22.10.2012, instanța în temeiul disp.art.132 Cod proc.civilă, a luat act de precizarea acțiunii formulată de reclamanți prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului N. F.G. pentru suprafața de 1000 m.p teren situat în intravilanul comunei Dobrești, ., parte integrantă din suprafața totală de 3000 m.p situată în aceeași zonă.

Deși legal citate, C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană de Fond Funciar Argeș nu au formulat întâmpinare, atașându-se la dosar înscrisuri privind parcursul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei S. M., în calitate de moștenitoare a autorului N. F.G..

În probațiune, instanța a administrat proba cu înscrisuri, respectiv relații comunicate de către C. L. de Fond Funciar Dobrești (filele 22-29), adresa nr.1420/1993 emisă de Prefectura județului Argeș, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr.473/1991, hotărârea nr.63/1991 emisă de C. Județeană de aplicare a Legii Fondului Funciar și anexe (filele 24-27), proces verbal de constatare, adresa nr.3772/2009 a Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești, proces verbal de punere în posesie nr.2410/2009, acte de stare civilă, fișa cu date pentru eliberarea titlului de proprietate (fila 142) și proba cu interogatoriu administrat Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești (fila 167), sentința civilă nr.6110/1986 a Judecătoriei Pitești, sentința civilă nr.900/2009 a Judecătoriei Topoloveni (filele 176-178) și s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Topoloveni.

La termenul de judecată din data de 11.03.2013, față de obiectul cererii promovate, astfel cum a fost precizată, și de limitele cadrului procesual stabilit prin acțiunea dedusă judecății, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. G. și excepția puterii lucrului judecat în raport de cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Topoloveni.

P. sentinta civilă nr. 269/11.03.2013 Judecătoria Topoloveni a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. G., invocată din oficiu, a respins acțiunea formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană de Fond Funciar Argeș, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală, a admis excepția puterii lucrului judecat a cererii formulate de reclamanta S. M., invocată din oficiu.P. aceeasi sentintă a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S. M. .

Pentru a pronunta această solutie prima instantă a retinut că prin acțiunea precizată ce face obiectul prezentului litigiu, reclamanții S. G. și S. M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p ce îi aparțin reclamantei S. M. în calitate de moștenitoare, descendentă gradul I, a autorului N. F.G., în contradictoriu cu C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană Argeș de Fond Funciar.

Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei și a susținerilor necontestate de părți, reclamanta S. M. are calitatea de descendent gradul I al autorului N. F.G., iar reclamantul S. G. este soțul acesteia, promovând împreună acțiunea pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la diferența de teren pretins nereconstituită și pentru care justifică dreptul de proprietate conform actelor depuse la dosar.

Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului pretins și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

Astfel, o condiție esențială pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală activă, ceea ce presupune că reclamantul este titularul dreptului dedus judecății ori că se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe calea judecății.

Potrivit art.8 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată (…) se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

În speță, se observă că de prevederile Legii nr.18/1991, potrivit disp.art.8 alin.2 „beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora …”.

Potrivit art.652 Cod civil, la moștenirea unei persoane ce se deferă prin lege, pot veni numai moștenitorii legali, în ordinea și în cotele determinate de lege, iar pentru a beneficia de prevederile legilor fondului funciar pentru reconstituirea dreptului de proprietate, aceștia trebuie să urmeze procedura administrativ jurisdicțională expres reglementată de normele legale incidente.

În speță, se solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de teren ce a aparținut autorului N. F.G. și cu care a fost înregistrat în registrul agricol, invocându-se faptul că, deși s-a declanșat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 3000 m.p, reconstituirea s-a dispus doar pentru 1800 m.p, ceea ce justifică dreptul în favoarea reclamantei S. M., descendentă gradul I a acestuia, conform actelor de stare civilă atașate la dosar (fila 13).

Față de acest autor, de pe urma căruia se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, reclamantul S. G. nu are calitatea de moștenitor în condițiile legii civile, context în care nu se justifică legitimarea procesuală activă a acestui reclamant, întrucât calitatea de soț față de cealaltă parte împreună cu care a declanșat procedura judiciară, nu-i conferă dreptul la moștenire de pe urma autorilor acesteia.

În consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S. G., si a respins acțiunea formulată de acesta ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală.

Referitor la excepția puterii lucrului judecat, instanța de fond a reținut că prin acțiunea precizată dedusă judecății, reclamanta S. M. solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p teren intravilan ce îi revine în proprietate, în calitate de descendentă gradul I a autorului N. F.G., precum și punerea în posesie cu privire la această suprafață de teren dovedită cu înscrisurile atașate.

Potrivit relațiilor comunicate de către C. L. de Fond Funciar Dobrești, urmare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de reclamanta S. Gh.M., prin Hotărârea Comisiei Județene nr.63/14.08.1991 reclamanta a fost validată cu suprafața de 1800 m.p din totalul terenurilor pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fiind emis pe numele acesteia procesul verbal de punere în posesie nr.2410/02.07.2009 și fișa cu date pentru eliberarea titlului de proprietate privind suprafața menționată – categoria curți-construcții.

De pe urma aceluiași autor, a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor aceluiași autor, respectiv N. I., M. M., N. N. și B. C. potrivit hotărârii de validare emisă de C. Județeană de aplicare a Fondului Funciar nr.63/14.08.1991, atașată la dosarul cauzei.

Din conținutul dosarului atașat înregistrat sub nr._ al Judecătoriei Topoloveni rezultă că în această cauză, reclamanta S. M., prin cererea precizată la data de 23.06.2009 (fila 6 a acestui dosar), a învederat aceleași aspecte referitoare la obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p, făcând referire la reconstituirea în parte doar pentru suprafața de 1800 m.p, solicitând față de obiectul acțiunii dedus inițial privind eliberarea titlului de proprietate, obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate și pentru această suprafață, atașând la dosar aceleași înscrisuri în dovedirea cererii ca și în cauza de față.

P. sentința civilă nr.900/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în cauza anterior menționată, s-a admis cererea precizată fiind obligată C. L. de Fond Funciar Dobrești să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantei S. M. pentru suprafața totală de 1800 m.p teren situat în intravilanul comunei Dobrești, județul Argeș menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2410/02.07.2009 emis de C. L. de Fond Funciar Dobrești; obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș să emită titlul de proprietate pentru aceeași suprafață; obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele moștenitorilor defunctului N. F.G. pentru suprafețele de 0,08 ha. teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2428/03.07.2009; 1100 m.p teren situat în intravilanul comunei Dobrești menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2429/03.07.2009; 0,24 ha. teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2430/2009; 1040 m.p teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2431/03.07.2009; 0,86 ha. teren situat în intravilanul comunei Dobrești menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2432/03.07.2009; obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș să emită titlul de proprietate pe numele moștenitorilor defunctului N. F.G. pentru terenurile ce au făcut obiectul proceselor verbale de punere în posesie anterior menționate.

În aceeași cauză, reclamanta S. M. a exercitat calea de atac invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției adoptate în cauză și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar să înainteze documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 1000 m.p, învederând că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 2800 m.p teren situat în pct.”Căminul casei”, iar nu numai pentru 1800 m.p, așa cum s-a dispus prin sentința anterior menționată.

P. decizia civilă nr.1532/R/01.10.2010 a Tribunalului Argeș s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr.900/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._ .

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că printre atribuțiile comisiei locale de fond funciar prev.de art.5 lit.f) și i) din H.G.nr.890/2005 se numără și întocmirea documentației prealabile emiterii titlului de proprietate, înaintarea acestei documentații către comisia județeană și înmânarea titlului, după ce a fost emis de comisia județeană.

Potrivit art.36 alin.1 din H.G.nr.890/2005, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate însă, conform art.8, 9, 53, 58 din Legea nr.18/1991 modificată constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate se face cu respectarea obligatorie a procedurii administrativ jurisdicționale, care este prealabilă sesizării instanței. Astfel, partea interesată solicită comisiei locale reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, iar împotriva hotărârii comisiei locale poate face contestație la comisia județeană care se pronunță printr-o hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu plângere la instanță.

Se precizează că în speță, reclamanta S. M. a solicitat prin cererea înregistrată sub nr.473/15.03.1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,26 ha. teren agricol, în punctul „Căminul casei”, de pe urma autorului său N. Fl. G., iar prin hotărârea nr.63/14.08.1991 C. Județeană Argeș a validat propunerea primită de la C. L. Dobrești în ceea ce privește pe petentă, în parte, pentru 0,18 ha. teren agricol.

În consecință, s-a concluzionat că diferența de 1000 m.p pe care o solicită recurenta nu i-a fost reconstituită în proprietate, aceasta fiind îndreptățită doar la 1800 m.p teren intravilan, așa cum a statuat și prima instanță, deoarece legea nu recunoaște reclamantei dreptul de a solicita direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1000 m.p, suprafață în litigiu, iar aceasta trebuia să formuleze plângere împotriva hotărârii comisiei județene prin care a fost validată cu 0,18 ha.

Este cert astfel că în litigiul promovat anterior s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 1800 m.p teren intravilan, fiind analizată deopotrivă și solicitarea acesteia referitoare la reconstituirea pentru diferența de 1000 m.p ce face obiectul litigiului de față, stabilindu-se că nu a fost exercitată procedura administrativ jurisdicțională corespunzător normelor legale incidente.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat – ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut – și constituie instrumentul juridic menit să servească instituției autorității de lucru judecat care are la bază două reguli fundamentale: 1) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată; 2) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Potrivit dispozițiilor legale este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.

În acest context, în ceea ce privește identitatea de părți, în speță această condiție este incontestabil întrunită întrucât atât în cauza de față (chiar dacă acțiunea a fost promovată inițial într-un cadru procesual mai extins și de către reclamantul S. G. ce nu și-a justificat legitimarea procesuală activă), cât și în dosarul nr._, litigiul s-a soluționat între aceleași părți.

Referitor la identitatea de obiect, aceasta presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu referire la obiectul material, ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia.

Există autoritate de lucru judecat chiar dacă dreptul ce formează obiectul prezentului litigiu a fost invocat în cealaltă cauză pe cale incidentală, alături de alte petite ce au făcut obiectul acelei acțiuni deduse judecății, așa cum este cazul în speță.

Astfel, pentru a exista identitate de obiect între cele două acțiuni, este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamantă este același în ambele acțiuni.

În speță, se reține că prin prezentul demers judiciar declanșat pe cale principală, reclamanta pretinde reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 m.p situat în pct.”Acasă” din intravilanul comunei Dobrești, de pe urma autorului N. F.G., diferență rămasă după exercitarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, ceea ce a fost analizat așa cum rezultă și din considerentele deciziei Tribunalului Argeș și în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Topoloveni și asupra căruia s-a statuat în mod irevocabil prin hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, astfel cum s-a expus anterior.

În acest sens s-a statuat că reclamanta S. M. este îndreptățită doar la 1800 m.p teren intravilan, iar legea nu recunoaște dreptul de a solicita direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p, aspecte ce au intrat în autoritatea de lucru judecat, fără a fi posibil ca în prezenta procedură judiciară să se reanalizeze cele stabilite prin hotărârea judecătorească, așa cum se tinde de către reclamantă.

Identitatea de cauză ca element al lucrului judecat, reprezintă faptul juridic care formează fundamentul direct și imediat al dreptului pe care partea îl valorifică pe calea acțiunii promovate, același în ambele litigii promovate succesiv de parte, fiind întrunită și această condiție prevăzută de norma legală.

Astfel, nu numai fundamentul raportului juridic dedus judecății, dar și obiectul cererilor este același (chiar dacă în acțiunea inițială s-au formulat și alte petite ce au fost admise), scopul urmărit de către reclamantă este reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p ce îi revine în nume propriu în calitate de moștenitoare a autorului N. F.G., ca și în cererea precedentă (solicitare formulată potrivit precizărilor din litigiul anterior), instanța soluționând pretenția dedusă judecății în acea cauză, așa cum s-a menționat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă conform celor statuate prin decizia nr.1532/R/01.10.2010 a Tribunalului Argeș.

Hotărârea judecătorească pronunțată în cauza nr._ are forța recunoscută de lege de a se opune declanșării ulterioare a altei proceduri judiciare asupra acelorași elemente ce au făcut obiectul acestei cauze, asigurând stabilitatea și securitatea raporturilor juridice, întrucât ceea ce s-a tranșat jurisdicțional se opune între părți cu valoare absolută.

P. urmare, față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, reținându-se că există putere de lucru judecat față de cele dispuse prin sentința civilă nr.900/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1532/R/01.10.2010 a Tribunalului Argeș, instanța va admite excepția invocată, cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană de Fond Funciar Argeș.

Împotriva sentintei civile sus mentionate a declarat recurs reclamanta S. M. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie în sensul motivului prev. de art. 304 pct.9 C. pr. civ.

A arătat recurenta că prin cererea de chemare în judecată a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 1000 mp reprezentând diferenta de teren ce trebuia să i se dea conform înscrisurilor depuse la dosar, suprafata fiind situată în intravilanul comunei Dobresti . parte din suprafata totală de 3000 mp. Instanta de fond a respins actiunea recurentei retinând existenta autoritătii de lucru judecat fată de dosarul nr._ al Judecătoriei Topoloveni solutionat prin sentinta civilă nr. 900/22.12.2009 numai că obiectul dosarului sus arătat a fost altul iar în ceea ce priveste identitatea dintre părti aceasta nu este acceasi întrucât în cauza de fată lipseste Primarul Comunei Dobresti . Nici identitatea de obiect nu se conturează exceptia autoritătii de lucru judecat deoarece în dosarul nr._ reclamanta a solicitat obligarea comisiilor la eliberarea documentelor necesare pentru suprafata de 1800 mp iar justificarea pârâtelor că suprafata de 1000 mp a fost erodată de cursul apei nu are sustinere. Actiunea de fată a fost pornită legitim si chiar dacă terenul a fost erodat de apă obligatia comisiilor este aceea de a-i acorda o suprafată similară în altă locatie iar simplele referiri în celălat dosar la suprafata de 1000 mp nu determină retinerea exceptiei de autoritate de lucru judecat.

S-a solicitata admiterea recursului, modificarea sentintei si admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din 21 noiembrie 2013 tribunalul în raport de înscrisurile depuse la dosar si de cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă, în temeiul art. 8 si 14 din OUG nr. 51/2008 apreciind îndeplinite conditiile prevăzute de lege a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma asigurării unui avocat din oficiu a dispus desemnarea unui avocat din oficiu care să sustină interesele recurentei în cauză.

Au fost depuse note scrise de către recurentă.

Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă tribunalul constată că recursul acesteia este nefondat.

Astfel, prin actul de învestire a instantei, tribunalul retine că reclamanta S. M. a solicitat alături de reclamantul S. G. în contradictoriu cu C. L. de Fond Funciar Dobrești și C. Județeană de Fond Funciar Argeș, reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenței de teren pe care îl dețin, respectiv 1000 m.p. cu motivarea că au avut 2700 m.p teren situat în pct.”Acasă”, fiind reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 1700 m.p, .

Ulterior cererea de chemare în judecată a fost precizată în sensul că S. M., în calitate de fiică a defunctului N. F.G., justifică dreptul de proprietate pentru terenul ce i-a fost lăsat prin testament și a altor înscrisuri, astfel încât solicită reconstituirea pentru completarea suprafeței de teren de la 1800 m.p până la 3000 m.p și punerea în posesie cu acest teren situat în intravilan, cu următoarele vecinătăți: N-M. N., S-V. I., V-Pîrîul Cîrcinov, E-drum județean 702.

Critica adusă de recurentă sentintei -în sensul că gresit prima instantă a retinut exceptia autoritătii de lucru judecat fată de dosarul nr._ al Judecătoriei Topoloveni solutionat prin sentinta civilă nr. 900/22.12.2009 întrucât pe de o parte obiectul dosarului sus arătat a fost altul iar pe de altă parte identitatea dintre părti nu este aceeasi întrucât în cauza de fată lipseste Primarul Comunei Dobresti - se priveste ca neîntemeiată întrucât analizând actele dosarului de fond si hotărârile judecătoresti aflate la dosar tribunalul retine că prin Hotărârea Comisiei Județene nr.63/14.08.1991 reclamanta a fost validată cu suprafața de 1800 m.p din totalul terenurilor pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, si a fost emis pe numele acesteia procesul verbal de punere în posesie nr.2410/02.07.2009 și fișa cu date pentru eliberarea titlului de proprietate privind suprafața menționată – categoria curți-construcții.

În ceea ce priveste dosarul civil nr._ al Judecătoriei Topoloveni în această cauză, reclamanta S. M., prin cererea precizată la data de 23.06.2009 a solicitat obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Dobrești la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1000 m.p cu motivarea că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 1800 mp din totalul suprafetei solicitate, asa încât a solicitat obligarea comisiilor locală si judeteană la reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate și pentru această suprafață de teren de 1000 mp teren.

P. sentința civilă nr.900/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni s-a admis cererea precizată si a fost obligată C. L. de Fond Funciar Dobrești să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantei S. M. pentru suprafața totală de 1800 m.p teren situat în intravilanul comunei Dobrești, județul Argeș menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2410/02.07.2009 emis de C. L. de Fond Funciar Dobrești; a fost obligată C. Județeană de Fond Funciar Argeș să emită titlul de proprietate pentru aceeași suprafață; a fost obligată C. L. de Fond Funciar Dobrești să înainteze Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pe numele moștenitorilor defunctului N. F.G. pentru suprafețele de 0,08 ha. teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2428/03.07.2009; 1100 m.p teren situat în intravilanul comunei Dobrești menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2429/03.07.2009; 0,24 ha. teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2430/2009; 1040 m.p teren menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2431/03.07.2009; 0,86 ha. teren situat în intravilanul comunei Dobrești menționat în procesul verbal de punere în posesie nr.2432/03.07.2009 si obligată C. Județeană de Fond Funciar Argeș să emită titlul de proprietate pe numele moștenitorilor defunctului N. F.G. pentru terenurile ce au făcut obiectul proceselor verbale de punere în posesie anterior menționate.

Reclamanta S. M. a formulat recurs împotriva sentintei civile sus arătate invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției si cerând obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar să înainteze documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 1000 m.p, si nu numai pentru 1800 m.p, așa cum s-a dispus prin sentința anterior menționată.

P. decizia civilă nr.1532/R/01.10.2010 Tribunalul Argeș a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr.900/22.12.2009 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, prin urmare sustinerile recurentei de fată potrivit cu care s-a retinut gresit gresit exceptia autoritătii de lucru judecată de prima instantă este neîntemeiată întrucât astfel cum s-a arătat mai sus în litigiul solutionat anterior s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru suprafața de 1800 m.p teren intravilan, cererea acesteia fiind analizată si în ceea ce priveste îndreptătirea la reconstituirea suprafetei de 1000 mp fiind retinut în acea cauză că reclamanta nu a urmat procedura administrativ jurisdictională prevăzută de lege si nu a formulat plângere împotriva HCJA de Fond Funciar prin care nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafată de teren solicitată .

În ceea ce priveste lipsa identitătii de părti învederată de recurentă tribunalul retine că sustinerea este neîntemeiată întrucât atât în cauza de față – în care acțiunea a fost promovată inițial și de către reclamantul S. G. ce nu și-a justificat legitimarea procesuală activă – cât și în dosarul nr._, litigiul s-a soluționat între aceleași părți iar în ceea ce priveste identitatea de obiect se retine de tribunal că prin cele două actiuni scopul final urmărit de reclamantă este același, cunoscut fiind că identitatea de obiect, presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu referire la obiectul material, ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia si tot astfel că există autoritate de lucru judecat chiar dacă dreptul ce formează obiectul prezentului litigiu a fost invocat în cealaltă cauză pe cale incidentală, alături de alte petite ce au făcut obiectul acelei acțiuni deduse judecății, așa cum este cazul în speță.

De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, retinând că sentinta civilă recurată este temeinică si legală o va păstra iar în temeiul art. 304 pct.9 si 312 C. pr. civ. va respinge recursul formulat ca nefondat.

În temeiul art. 19 (1) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă ( potrivit cu care dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia) cheltuielile reprezentând onorariu avocat din oficiu vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. M. prin mandatar Z. E. C. împotriva sentinței civile nr 269/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul civil nr._ , intimati fiind reclamantul S. G. și pârâtii C. L. DE FOND FUNCIAR DOBREȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ.

Cheltuielile reprezentând onorariu avocat din oficiu rămân în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 30 Ianuarie 2014 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.

Președinte,

A. D.

Judecător,

R. V.

Judecător,

M. D. B.

Grefier,

R. N.

Red. AD/2 ex/12.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 234/2014. Tribunalul ARGEŞ