Rezoluţiune contract. Decizia nr. 937/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 937/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 499/216/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 937/2014

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE MIHAELA BADEA, judecător

Judecător I. P.

Grefier E. R.

Pe rol se află soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 189/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de apelantul S. GH. M., intimați fiind C. L. și C. N..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant reprezentat de procurator și intimatii –pârâti reprezentati de avocat D. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantii părtilor, pe rând având cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de această precizare acorda cuvântul asupra cererii de îndreptare eroare materială.

Petentul-apelant-reclamant, prin procurator, solicită admiterea cererii asa cum a fost formulată și depune concluzii scrise.

Apărătorul ales al intimatilor solicită respingerea acestei cererii ca nefiind întemeiată.

Tribunalul retine cererea spre soluționare.

TRIBUNALUL

P. cererea formulată la data de 17.09.2014 S. Gh.M. în calitate de apelant în dosarul nr._ a solicitat în temeiul art. 442 din NCPC îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 189/2014 în sensul că instanța a omis să se pronunțe pe cheltuielile de judecată.

Analizând cererea tribunalul constată că este fondată și în baza art. 442 NCPC urmează să o admită și ținând cont de solicitările apelantului prin apărător de la termenul din 05.03.2014 urmează să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 189/2014 a Tribunalului Argeș în sensul că obligă pe intimații C. la plata sumei de 2550 lei cheltuieli de judecată, sumă defalcată astfel ( 100 lei –fila 12 dosar fond, 600 lei fila 16 dosar fond, 1500 lei fila 36 dosar apel și 350 lei fila 48 dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 189/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de apelantul S. GH. M., intimați fiind C. L. și C. N..

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.189/ 2014 a Tribunalului Argeș, sectia civilă, în sensul că obligă pe intimati la plata sumei de 2550 lei cheltuieli de judecată către apelant.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

E. R.

Red. M.B

Dact. NE/ 4 ex

26.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 937/2014. Tribunalul ARGEŞ