Uzucapiune. Decizia nr. 41/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 18861/280/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 41/2014
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU
Judecător C. D.
Judecător R. T.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții E. I. și E. N. împotriva sentinței civile nr. 3740/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. N., având ca obiect uzucapiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta reclamantă E. N. asistată de av. P. A. cu delegație de substituire a avocatului T. I. și același avocat pentru recurentul pârât E. I., lipsă fiind intimatul pârât I. N. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. P. A. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul Argeș din partea avocatului T. I. pentru recurenții reclamant, delegație de substituire a acestui avocat, chitanțele nr._/2014 și_/2014 reprezentând dovada achitării taxei de timbru de 46 lei și 2 lei timbru judiciar . Totodată, solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar două înscrisuri intitulate chitanță în copie, cu mențiunea conform cu originalul) .
Tribunalul, în raport de prevederile art. 305 cod proc civ, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurenților reclamanți .
Apărătorul recurenților reclamanți învederează că nu mai are cereri de formulat .
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de udecată și acordă cuvântul asupra acestuia .
Apărătorul recurenților reclamanți E. I. și E. N. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată, învederând că intimatul pârât nu a fost niciodată proprietarul terenului, însă a vândut terenul recurenților reclamanți .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 3740/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții E. I. și E. N., în contradictoriu cu pârâtul I. N..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 30.09.2011, sub nr._, reclamanții E. I. și E. N. au chemat în judecată pe pârâtul I. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile compuse din suprafața de 3800 mp situată în com. Bascov, ., cu vecini: la E- DJ Pitești – Curtea de Argeș, V- calea ferată, S- D. N. și N- F. I., precum și asupra imobilelor clădiri construite pe acest teren prin efectul uzucapiunii de scurtă durată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul este fratele său și a moștenit de la D. F. prin testament două construcții pătul și magazin în anul 1979, conform certificatului de moștenitor, iar în anul 1984 reclamanții s-au înțeles cu acesta în schimbul sumei de 50.000 lei să le vândă construcțiile sus menționate, inclusiv casa pe care o ridicase pe același teren, precum și terenul aferent în suprafață de 3.800 mp.
Din anul 1984, reclamanții au stăpânit toate aceste bunuri imobile, teren și construcții, continuu și netulburați, ca adevărați proprietari.
În anul 1990, conform înțelegerii dintre părți, pârâtul a solicitat să fie pus în posesie pe această suprafață de teren, dar nu a mai întreprins demersurile necesare pentru obținerea titlului de proprietate pentru a încheia cu reclamanții actul de vânare-cumpărare conform înțelegerii.
Începând cu anul 2011, pârâtul a solicitat reclamanților să-i înapoieze jumătatea din teren, fapt ce contravine înțelegerii dintre părți.
Pârâtul, deși s-a prezentat la instanță, nu a formulat întâmpinare în cauză, arătând în esență că nu este de acord cu cererea formulată de reclamanți.
Pârâtul, conform certificatului de moștenitor nr. 1301/11.10.1979 emis de notariatul de Stat (f. 23) este moștenitor al defunctei D. F., a cărei masă succesorală era compusă din: un pătul din lemn pe două camere de locuit, acoperit cu tablă, magazie din lemn pe un „teren ce va trece în proprietate statului, învecinat R- D. D., A- R. I., Mzi D. N., Mn – drumul”.
Terenul pe care se află construcțiile de mai sus a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert D. I. (f. 99-103).
În anul 1990, pârâtului I. N. i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctei D. F., conform procesului verbal de punere în posesie din 03.07.1990, pentru suprafața de 3146 mp.
Reclamanții stăpânesc în prezent suprafața de 3837 mp, conform situației de teren întocmită în raportul de mai sus, acesta aflându-se între vecinătățile menționate în procesul verbal de punere în posesie din 03.07.1990. Pentru această suprafață nu s-a eliberat titlu de proprietate.
Atât expertul Crețul C., în raportul de expertiză întocmit (f. 106-114), cât și expertul D. I., au identificat construcțiile ce au intrat în masa succesorală a defunctei D. F., construcții care în prezent nu mai există.
Reclamanții au intrat în posesia terenului pe care îl stăpânesc în prezent de la pârât, din anul 1984, în urma unei convenții verbale încheiate cu pârâtul.
Cu privire la conținutul acestei convenții, susținerile reclamanților se deosebesc de susținerile pârâtului.
În acest sens, reclamanții au susținut că pârâtul s-a obligat să le lase atât terenul, cât și construcțiile existente pe acesta în schimbul unei sume de 50.000 lei, bani care au fost primiți de pârât.
La rândul său, pârâtul atât în notele scrise depuse la fila 83, cât și în interogatoriul din oficiu, aflat la fila 96, a arătat că înțelegerea cu reclamanta, ce este sora sa, a fost acea de a o lăsa să folosească construcțiile cât și terenul în schimbul unei chirii de 50.000 lei ce a fost primită de pârât în perioada anilor 1990-2000.
A arătat pârâtul că nu putea săi promită nimic reclamantei în privința terenului, întrucât acesta era în proprietatea statului.
Instanța, la soluționarea prezentei cauze a avut în vedere faptul că indiferent de convenția verbală încheiată între părți, lucrul cert este că reclamanții, din anul 1984 au folosit atât construcțiile ce au intrat în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei D. F. (construcții ce nu mai există în prezent), cât și „construcția de roșu”, ridicată de pârât ce are o suprafață de 63 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert C. C..
La această construcție de roșu, reclamanții au făcut o extindere pe o suprafață de 30 mp, o magazie în suprafață de 16 mp și un coteț în suprafață de 9 mp, identificate în schița de la fila 110 din raportul menționat.
Reclamanții au finalizat lucrările la casa de locuit (în stadiu de roșu) realizată de pârât.
Această situație de fapt rezultă atât din declarațiile martorilor F. M. și D. S., dar și din interogatoriul din oficiu, administrat reclamantei E. N..
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este un mod originar de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale asupra unui bun imobil, ca efect al exercitării posesiunii utile asupra acelui bun un interval de timp determinat de lege.
Vechiul cod civil reglementează uzucapiunea de 30 de ani (denumită și uzucapiunea de lungă durată) și uzucapiunea de 10 până la 20 de ani (denumită și uzucapiunea de scurtă durată).
Articolul 1890 din Codul civil prevede dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil prin simpla exercitare a unei posesii utile timp de 30 de ani, fără ca persoana care posedă să fie ținută a dispune de un titlu și fără să i se poată opune reaua credință. Astfel, pentru a uzucapa este suficient să se exercite o posesie utilă, timp de 30 de ani, fie ea chiar și de rea credință și fără vreun just titlu.
De la această regulă s-a instituit excepția, prevăzută de art. 1895 și art. 1896 din Codul civil, prin care s-a reglementat prescripția achizitivă de scurtă durată, de 10 până la 20 de ani, ce presupune, pe lângă exercitarea posesiei utile în timpul arătat, încă două condiții: existența bunei credințe și a unei juste cauze (justul titlu).
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1890 din vechiul cod civil, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință. În acest sens, în art. 1846 alin. 1 din vechiul cod civil se dispune că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. În completare același articol din vechiul cod civil precizează că posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru. În conformitate cu prevederile art. 1847 din vechiul cod civil: ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În afara condițiilor generale (posesia utilă și exercitarea acesteia, neîntrerupt, pe o perioadă de 10 până la 20 de ani), uzucapiunea de scurtă durată implică îndeplinirea următoarelor condiții speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu și pe buna-credință a posesorului. Observăm că pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată trebuie îndeplinite suplimentar două condiții speciale: . se fi realizat în temeiul unui just titlu și, respectiv, cu bună-credință din partea posesorului.
Justul titlu (justa cauză în termenii vechiului cod civil) poate fi orice act translativ de proprietate care, din diverse motive, nu a fost apt să transmită acest drept. În acest sens, art. 1897 din vechiul cod civil ne indică că justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc. Actul respectiv (titlul) trebuie să provină de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Actul care ar proveni de la adevăratul proprietar ar fi suficient să ducă, prin el însuși, la dobândirea proprietății, fără să fie nevoie de trecerea timpului, temeiul dobândirii dreptului de proprietate constituindu-l convenția, în acest caz. D. urmare, titlul translativ de proprietate care provine de la adevăratul proprietar nu poate sta la baza uzucapiunii.
A doua condiție se referă la buna-credință a posesorului. Art. 1898 alin. 1 din vechiul cod civil dispune că buna-credință constă în credința greșită a posesorului că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar. Buna-credință trebuie să fi existat la momentul dobândirii imobilului - art. 1898 alin. 2 din vechiul cod civil - ea presupunându-se totdeauna - art. 1899 alin. 2 vechiul cod civil -, revenindu-i celui care susține că posesorul a fost de rea-credință, sarcina de a aduce dovada acestui fapt.
Efectul principal al uzucapiunii este acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Acest efect se produce retroactiv, în sensul că posesorul va fi considerat proprietar din prima zi a posesiei sale și nu de la momentul împlinirii termenului.
Raportat la situația de fapt reținută anterior indiferent dacă s-ar invoca uzucapiunea de lungă durată ori cea de scurtă durată se constată că nu sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.
Astfel în cazul uzucapiunii de 30 de ani acest termen nu este împlinit la data pronunțării întrucât el a început să curgă din anul 1984.
Chiar în situația în care s-ar fi împlinit termenul de 30 de ani acesta nu era împlinit în cazul suprafeței de 3800 mp ce s-a aflat în proprietatea statului; procesul verbal de punere în posesie pe numele pârâtului a fost emis la data de 3.07.1990 și pentru o suprafață mai mică respectiv pentru cea de 3.146 m.p.
În cazul uzucapiunii de 10 până la 20 de ani denumită și uzucapiunea de scurtă durată acțiunea se îndreaptă împotriva unei persoane ce nu este adevăratul proprietar ceea ce nu este cazul situației de față unde pârâtul este chiar proprietarul bunurilor imobile.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții E. I. și E. N., care susține:
Sentința este netemeinică și nelegală, deoarece greșit a apreciat prima instanță că pârâtul care a vândut imobilele este și proprietarul acestora. Pârâtul nu a fost niciodată proprietarul terenului, conform certificatului de moștenitor nr.1301/11.10.1979, pârâtul este moștenitorul defunctei D. F., în a cărei masă succesorală au rămas doar un pătul de lemn pe două camere de locuit, acoperit cu tablă și o magazie din lemn. Terenul autoarei pârâtului a trecut în proprietatea statului.
La data transmiterii testamentare a terenului către pârât, legile în vigoare nu permiteau transmiterea printr-o astfel de moștenire, astfel că terenul nu a intrat niciodată în proprietatea statului.
În consecință, reclamanții au dobândit imobilul de la un pârât neproprietar, au plătit suma de bani și au fost de bună credință.
Reclamanții au just titlu pentru terenul în suprafață de 3800 mp și se impune ca instanța să constate că sunt proprietari prin uzucapiunea de scurtă durată.
Examinând actele dosarului și sentința recurată, tribunalul va reține:
Conform certificatului de moștenitor nr.1301/11.10.1979, pârâtul I. N. este unicul moștenitor al autoarei D. F. cu privire la un pătul din lemn pe 2 camere de locuit acoperit cu tablă și o magazie din lemn acoperită cu carton, imobile situate pe un teren învecinat la răsărit cu D. D., la Apus cu R. I., la Miazăzi cu Z. D. N. și la Miazănoapte cu drumul.
În certificatul de moștenitor s-a menționat că terenul cuprins între aceste vecinătăți trece în proprietatea statului (f.23).
Pârâtul I. Gh N. a cules succesiunea autoarei D. F. în temeiul testamentului autentificat sub nr.1745/23.04.1977, prin care a fost instituit de către autoare legatar universal (f.22).
În temeiul legilor fondului funciar, pârâtul a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate și a obținut procesul verbal de punere în posesie din data de 03.07.1990 pentru suprafața de 3.146 mp, de pe urma autoarei D. F. (f.20).
Reclamanta E. N. este sora pârâtului și pretinde că în anul 1984 a cumpărat de la pârât, contra sumei de 50.000 lei, construcții și terenul în litigiu.
Pentru a proba această înțelegere, reclamanții au depus în recurs, chitanța încheiată cu pârâtul( filele 14-15, dosar în recurs ).
Din expertiza întocmită de ing.C. C. (f.106-114), coroborată cu depozițiile martorilor (f.32-34 și 35), rezultă că în prezent construcțiile ce au fost dobândite prin moștenire testamentară de către pârât nu mai există în materialitatea lor, fiind demolate, din cauza gradului avansat de uzură.
Cât privește terenul în litigiu, expertul D. I. a procedat la identificarea acestuia (f.99-103).
Pentru a putea opera uzucapiunea de scurtă durată invocată de reclamanți, aceștia trebuiau să dovedească: 1. că posesia lor se întemeiază pe un just titlu; 2. că au exercitat o posesie de bună credință în intervalul de timp prescris de lege.
Reclamanții s-au prevalat de un just titlu, respectiv de o înțelegere între ei și pârât cu privire la înstrăinarea terenului și construcțiilor ,care s-a concretizat în chitanța depusă în recurs .
În cuprinsul acestui înscris sub semnătură privată pârâtul I. N. declară că a primit 50.000 lei, în anul 1984, de la reclamanți, contravaloare a casei din comuna Bascov, . .
Pentru a fi în prezența unui just titlu, conform art.1897 Cod civil, trebuie: să existe un act translativ de proprietate, care să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, actul să fie anulabil și să aibă dată certă.
Legea distinge între titlul nul și titlul anulabil, doar cel din urmă putând fi considerat just titlu.
Titlul nul, respectiv cel lovit de nulitate absolută ,nu poate servi ca bază a uzucapiunii de scurtă durată, conform art.1897 alin.2 C.civ.
Analizând chitanța depusă în recurs, tribunalul reține că în cuprinsul său s-a stipulat doar înstrăinarea unei case, nu și a altor construcții și nici a terenului .
La data încheierii înscrisului sub semnătură privată (chitanță ), în 1984, era în vigoare Legea 58/1974 ,care, prin art. 31 și 32, impunea sub sancțiunea nulității absolute, forma autentică pentru înstrăinarea construcțiilor .
Prin urmare, în cauză nu există un just titlu în sensul prev.art.1897 alin.2 Cod civil, deoarece înscrisul sub semnătură privată este nul absolut .
Totodată, acest înscris nu provine de la un terț, ci de la adevăratul proprietar al construcției casă, care era pârâtul I. N. ( imobilul casă vizând la acea dată cele două camere de locuit de sub pătulul din lemn).
De altfel, în motivele de recurs, reclamanții nu contestă calitatea de proprietar a pârâtului cu privire la casă .
Reclamanții nu-l recunosc pe pârât de proprietar cu privire la teren, însă, așa cum s-a arătat ,reclamanții nu au just titlu pentru teren.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 rap.la art.3041 și art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții E. I. și E. N. ambii domiciliați în com. Bascov, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 3740/17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul I. N. domiciliat în Curtea de Argeș, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.01.2014.
Președinte, A. M. P. | Judecător, C. D. | Judecător, R. T. |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./2 exp.
14.01.2014.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 892/2014. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2203/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
