Cereri. Sentința nr. 746/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 746/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 2281/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2281/2015
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător I. P.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr. 746/09.07.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind pârâta P. V. Iașului reprezentată prin preot B. A. și având ca obiect acțiune confesorie.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenele din data de 24.06.2015 și 01.07.2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.10.2013 sub nr. dosar_, reclamantul A. I. a chemat în judecată pe pârâta P. V. Iașului, reprezentată prin preot B. A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să respecte dreptul de concesiune al reclamantului cu privire la două locuri de veci în curtea Bisericii V. Iașului, precum și să îi elibereze actul de concesiune pentru cele două locuri de veci; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2002 a dobândit de la P. V. Iașului, prin reprezentantul său legal, preot B. A., dreptul de concesiune pentru două locuri de veci pentru care a plătit suma de 6.000.000 ROL. În temeiul acestui drept reclamantul a încercat să împrejmuiască cele două locuri de veci, însă a constatat că de fiecare dată gardul este dat la o parte, reclamantul aflând că această tulburare provine chiar de la preotul care a primit suma de bani. La data de 2.09.2013 reclamantul l-a notificat pe acesta să îi respecte dreptul de concesiune, iar acesta nu i-a răspuns în mod oficial, ci i-a trimis printr-un mandat poștal suma de 1.750 de lei, reprezentând probabil cei 6.000.000 ROL actualizați, inclusiv dobânda aferentă. Reclamantul a refuzat să primească această sumă pentru că înțelegerea a fost valabilă, fiind achitat prețul pretins în anul 2002, așa cum rezultă din chitanța nr. 188/2002 semnată de reprezentantul pârâtei.Preotul nu și-a respectat obligațiile asumate. Reclamantul a auzit din zvon public că sunt persoane interesate care oferă o sumă mult mai mare. Locurile de veci dobândite se învecinează cu G. P. și cu . bisericii.
Reclamantul a mai arătat că dreptul de concesiune asupra locurilor de înmormântare din cimitire este un drept real imobiliar de folosință, iar atunci când este încălcat sau contestat, se pot folosi pentru apărarea lui atât acțiunile posesorii, cât și acțiunile petitorii, în acest sens fiind decizia nr. 246/1979 a Tribunalului Suprem.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 5 și urm. din Ordinul nr. 35/1982 pentru aprobarea Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor și crematoriilor localităților, art. 871-873 C.civ., art. 696 C.civ.
În dovedire s-au solicitat probele cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtei. La cerere au fost atașate copii de pe înscrisuri și planșe fotografice (f.5-11), dovada achitării taxei judiciare de timbru și alte înscrisuri (f.12-14).
La data de 29.10.2013 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de pârâta P. V. Iașului, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare s-a arătat în esență că reclamantul trebuie să precizeze în mod concret dacă înțelege să uzeze de dispozițiile legale care reglementează contractul de concesiune ori de dispozițiile legale care reglementează obligația de a face. Acțiunea nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin. 11 din Legea nr. 192/2006, astfel că solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, conform art. 2 alin. 12 din același act normativ.
Pârâta a mai solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamantul nu este enoriașul parohiei și nu a plătit niciodată contribuțiile către biserică. În anul 2002 a avut o înțelegere cu numita A. L., nepoata fostului preot paroh, potrivit căreia aceasta urma să cedeze (doneze) parohiei un teren pe care urma să fie amplasată o capelă a parohiei, însă niciodată acest teren nu a fost cedat parohiei. A. L. avea teren învecinat cu al parohiei. Astfel, reclamantul împreună cu numita A. L. nu și-au îndeplinit obligațiile.
Prin sentința civilă nr. 746/2014 a Judecătoriei Curtea de Argeș a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În drept, instanța reține că acțiunea formulată de reclamantul A. I. are două capete de cerere: obligarea pârâtei să îi respecte dreptul de concesiune asupra a două locuri de veci din curtea Bisericii V. Iașului, respectiv obligarea pârâtei P. V. Iașului să îi elibereze actul de concesiune pe cele două locuri de veci. Primul capăt de cerere vizează deci apărarea dreptului de concesiune al cărui titular susține că este reclamantul, care invocă dispozițiile art. 871 – 873 Cod civil, referitoare la dreptul real de concesiune, corespunzător proprietății publice. Instanța reține însă că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în prezenta cauză, ele referindu-se la dreptul de concesiune ce conferă titularului său „dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune” (Codul civil face astfel trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică). Conținutul dreptului de concesiune reglementat de Codul civil este total diferit de cel al dreptului invocat de reclamant asupra locurilor de veci.
Reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și pe dispozițiile Ordinul Ministerului Sănătății nr. 35/1982 pentru aprobarea Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor și crematoriilor localităților. Așa cum reiese însă din dispozițiile art. 1 din acest Regulament, el se aplică cimitirelor aflate în proprietatea statului (sau a unităților administrativ teritoriale), ce sunt administrate în prezent de consiliile locale.
Potrivit adresei nr. 2236/17.06.2014 emisă de Primăria Comunei V. Iașului (f.85), cimitirul aferent Bisericii V. Iașului nu face parte din domeniul public sau privat al Comunei V. Iașului. De asemenea, potrivit adresei nr. 1572/27.06.2014 emisă de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului (f.91), cimitirul Bisericii V. Iașului este un cimitir parohial, funcționând din anul 1855, când a fost edificată biserica. S-a mai menționat că acest cimitir funcționează în prezent conform art. 186 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, precum și a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române. Atașat adresei a fost depusă la dosar o copie de pe o listă de inventar în care este menționat Cimitirul parohial V. Iașului (f.92).
Potrivit art. 1 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române (adoptat de către Sfântul Sinod și de Adunarea Națională Bisericească în anul 1977, disponibil la adresa de internet http://protoieriabacau.ro/wp-content/uploads/2014/07/4.-Regulamentul-Pentru-Organizarea-Si-Functionarea-Cimitirelor-Parohiale-Si-Manastiresti.pdf), „parohiile și mânăstirile din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române pot avea și întreține cimitire proprii … Aceste cimitire au caracter de bunuri sacre și sunt proprietatea parohiilor sau a mânăstirilor, ca unități locale de cult cu personalitate juridică”.
Din cele expuse mai sus rezultă că cimitirul din curtea Bisericii V. Iașului este un cimitir parohial, supus dispozițiilor Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, care se completează cu cele ale Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor și crematoriilor localităților aprobat prin Ordinul M.S. nr. 35/1982 (așa cum reiese din dispozițiile art. 3 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești).
Conform art. 4 și 6 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești, cimitirele parohiale sunt administrate de parohie, prin Consiliul parohial, organul statutar competent în ce privește organizarea și administrarea cimitirelor. Art. 9 din acest Regulament stabilește două categorii de locuri de înmormântare: locuri în folosință veșnică (care pot avea unul până la trei morminte) și locuri în folosință temporară, pentru 7 ani (care au un singur mormânt). Conform art. 13 din Regulamentul menționat, locurile de înmormântare din cimitirele parohiale se atribuie prin eliberarea unui act de concesiune, care conferă titularului numai dreptul la folosința locului atribuit, drept ce nu poate fi înstrăinat decât în condițiile Regulamentului, sub sancțiunea nulității.
Art. 15 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești prevede că atribuirea locurilor de înmormântare în folosință veșnică se aprobă de Consiliul parohial, la cererea solicitanților, în limita locurilor disponibile în cimitire. Actul de concesiune a locurilor de înmormântare se eliberează pe numele titularului, la solicitarea acestuia ori a reprezentantului său (art. 16 din Regulament). Conform art. 17 și 18 din Regulament, concesionarea locurilor de înmormântare se face cu plată ori gratuit, iar tarifele pentru atribuirea locurilor de înmormântare sunt stabilite de Consiliul parohial și aprobate de Eparhie.
În speță, întrucât în chitanța nr. 180/2002 emisă de preotul paroh B. A. este menționată concesionarea a două locuri de veci, rezultă că reclamantul a convenit cu acesta darea în folosință veșnică a unui loc de înmormântare conținând două morminte.
Pârâta P. V. Iașului a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că reclamantul solicită îndeplinirea unei obligații de a face, care este prescriptibilă în termenul prevăzut de Noul Cod Civil; a invocat de asemenea și dispozițiile art. 7 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 35/1982 pentru aprobarea Regulamentului tip privind administrarea cimitirelor și crematoriilor localităților; alineatul 1 al acestui articol prevede că „locurile de înhumare vor putea fi atribuite în folosință numai după decesul unei persoane, pe durata de 7 ani sau 25 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei ultime perioade”.
Instanța reține însă că prin acțiunea formulată reclamantul urmărește să apere un pretins drept de folosință veșnică asupra unui loc de înmormântare conținând două morminte, situat cimitirul Parohiei V. Iașului. D. fiind caracterul perpetuu al acestui drept de folosință, instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 2502 alin. 1 Cod civil, conform cărora dreptul la acțiune este imprescriptibil și atunci când prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp. Astfel, instanța apreciază că acțiunea reclamantului A. I. este imprescriptibilă în ce privește primul capăt de cerere din acțiune.
Al doilea capăt de cerere, prin care se solicită obligarea pârâtei să elibereze actul de concesiune pentru cele două locuri de veci, are ca obiect o obligație de a face. Din motivarea acțiunii reiese că se solicită îndeplinirea acestei obligații de a face tocmai în considerarea calității reclamantului de titular al dreptului de concesiune, despre care arată că l-a dobândit în anul 2002. În situația în care ar avea un drept de folosință veșnică asupra locurilor de veci, atunci dreptul reclamantului de a obține „eliberarea” actului de concesiune pentru acele locuri de veci nu ar putea fi limitat în timp prin instituția prescripției extinctive, fiind de asemenea aplicabile dispozițiile art. 2502 alin. 1 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta P. V. Iașului, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ce privește fondul pretențiilor reclamantului A. I., instanța reține că față de dispozițiile Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, citate mai sus, acesta nu a dobândit în mod valabil de la P. V. Iașului un drept de concesiune asupra locului de înmormântare cu două morminte la care a făcut referire în acțiune și pe care l-a indicat instanței cu ocazia cercetării la fața locului. Conform regulamentului, era necesară depunerea unei cereri formulată de reclamant pentru atribuirea în folosință veșnică a unui loc de înmormântare cu două morminte, care să fie analizată și apoi aprobată de către Consiliul parohial al Parohiei V. Iașului, organul competent în această materie, urmând apoi a fi emis actul de concesiune pe numele reclamantului, în care să fie indicate datele de identificare a locului de înmormântare, prevăzute de art. 10 din Regulament (. de înmormântare).
Împotriva sentinței civile nr. 746/2014 a formulat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate și de convenția scrisă între părți.
În cauză nu sunt incidente disp.art.35 (1982) fiind vorba despre un cimitir Parohial și nu unul administrat de către Primărie.
În mod greșit instanța de fond a reținut că nu au fost identificate locurile de veci, aspect ce a fost determinat la cercetarea la fața locului din 11.04.2014.
Parohul cu rea credință și-a ridicat cavou pe amplasamentul celor două locuri de veci plătite de către reclamant.
Întrucât reclamantul și-a dovedit acțiunea se solicită admiterea apelului.
Analizând apelul tribunalul constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În anul 2002 reclamantul și pârâtul în calitate de Paroh al parohiei V. Iasului s-au înțeles să concesioneze două locuri de veci, convenție ce s-a materializat în chitanța nr. 188/2002 și pentru care reclamantul a achitat suma de 6 milioane lei. Mai este de precizat faptul că atât bunicul soției reclamantului cât și tatăl acesteia, respectiv socrul reclamantului au fost preoți la această parohie, iar terenul nu a fost al bisericii ci al socrilor săi.
Atitudinea pârâtei este de rea credință cu privire la pretinsa înstrăinare a locurilor de veci către alte persoane având în vedere promisiunea anterioară făcută reclamantului terenul nefiind liber, iar reprezentantul Parohiei nu mai putea să dispună de aceste locuri de veci, locuri care la data plății 2002 erau individualizate, astfel încât nu se mai poate vorbi despre alte oferte pentru reclamant.
Întrucât convenția părților a fost dovedită atât cu actul încheiat în anul 2002 cât și cu martori și întrucât s-a făcut dovada și asupra faptului că se aplică Regulamentul pentru Organizarea și Funcționarea Cimitirelor Parohiale și Mănăstirești, acest cimitir fiind Parohial, în temeiul art., 480 NCPC tribunalul va admite apelul, schimbă sentința în sensul că admite acțiunea reclamantului și obligă pârâta să respecte dreptul de concesiune asupra celor două locuri de veci cin curtea bisericii din V. Iasului și să-i elibereze reclamantului actul de concesiune asupra acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de reclamantul A. I., domiciliat în municipiul București, . 70, blocul N18, etajul 2, apartamentul 45, sectorul 3, împotriva sentinței civile nr. 746/09.07.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimată fiind pârâta P. V. Iașului reprezentată prin preot B. A., cu sediul în . Argeș.
Schimbă sentința în sensul că, admite acțiunea.
Obligă pârâta să respecte dreptul de concesiune a două locuri de veci pe care le-a dobândit în curtea bisericii din V. Iașului și să-i elibereze actul de concesiune asupra celor două locuri de veci.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2015.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, F. G. |
Red. MB
Dact. NE/4 ex
15.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8864/2015. Tribunalul ARGEŞ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
