Contestaţie la executare. Decizia nr. 812/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 812/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 812/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 812/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. A.
Judecător A. M. P.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea T. (F. T.) I. L. împotriva sentinței civile nr. 65/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimată fiind . R L, având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere recurentei contestatore prin citativ.
Tribunalul apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentei contestatoare să se prezinte în sală cu dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere de instanță.
La doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Se învederează de către grefier, faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru.
Tribunalul, față de împrejurarea că recurenta - contestatoare nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 178,5 lei, deși a fost citată cu această mențiune și, având în vedere că intimata . R L a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art 223 c.pr.civ,(fila30) reține recursul spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, deliberând:
Constată că, la data de 05.05.2014, T. ( fostă T.) I.-L. a formulat contestație împotriva executării silite inițiată de către Biroul Executorului Judecătoresc A. C. L., la cererea intimatei-creditoare, S.C. K. România S.R.L., în dosarul nr. 124/EJ/2012.
Contestatoarea a solicitat în principal să se admită excepția perimării executării silite și, pe cale de consecință, să se anuleze executarea silită, iar în subsidiar, să se admită excepția prescripția dreptului de executare pentru creanțele cu scadență și implicit, să se dispună anularea în parte a actelor de executare silită.
S-a solicitat și obligarea intimatei creditoarea la plata cheltuielilor de judecată.
În contestație s-a menționat faptul că între contestator, în calitate de împrumutat și Raiffeisen Bank România S.A., în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit nr. RF_/10.03.2008, pentru suma de 8886,85 lei, rambursabilă în 72 de rate lunare egale.
Contestatoarea susține că nici la semnarea contractului și nici ulterior, nu s-a încheiat un grafic de rambursare, iar la data de 16.04.2014, a fost informată de terțul poprit că asupra veniturilor ei a fost instituită poprirea, la cererea biroului Executorului Judecătoresc – A. C. L., pentru creditorul cesionar, S.C. K. România S.R.L., până la concurența sumei de 14.148,30 lei, din care_ lei - debit, în temeiul contractului și 2148,30 lei, onorariu și cheltuieli de executare silită.
S-a precizat că executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Costești, prin încheierea din data de 26.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ .
Contestatoarea a arătat că în perioada 26.09._14, nu a avut cunoștință despre actele de executare efectuate împotriva ei și nici nu au fost instituite popriri asupra conturilor sau veniturilor datorate de terți, astfel că dosarul de executare a fost lăsat în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, aspect ce contravine disp. art. 389 alin. 1 C.pr.civ. și care atrage sancțiunea perimării.
Contestatoarea mai evidențiază și împrejurările ce determină aplicarea instituției prescripției dreptului de a cere executarea silită, în raport de scadența fiecărei rate lunare în sumă de 178,39 lei, începând cu data de 10.04.2008, conform Decretului nr. 167/1958 și momentul la care a fost depusă cererea de executare la Biroul Executorului Judecătoresc – A. C. L., respectiv în cursul lunii septembrie 2012.
În drept, s-au invocat disp. art. 389, 391, 399, 405 C.pr.civ. și art. 120 din OUG nr. 99/2006, art. 6, 7 și 12 din Decretul nr. 167/1958.
S-a solicitat judecata cauzei și în lipsa contestatoarei.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea contestației la executare.
Prin sentința civilă nr. 65/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Costești a fost respinsă contestația la executare.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
În baza contractului de credit cu nr. RF_/10.08.2008, Raiffeisen Bank S.A. i-a acordat contestatoarei, ca urmare a cererii sale din 27.02.2008, un împrumut în valoare totală de 8886,75 lei, pentru o perioadă de 72 luni, începând cu data tragerii creditului ( data semnării prezentului contract de către bancă), cu scadența finală la data de 07.03.2014.
La art. 4.2 din contract, s-a stabilit scadența primei rate lunare de plată, respectiv ziua corespunzătoare datei tragerii creditului din prima lună următoare celei în care s-a efectuat tragerea, următoarele rate fiind rambursate lunar, în ziua corespunzătoare scadenței primei rate lunare.
La data de 25.03.2011, s-a emis notificarea către debitoare, pentru plata sumei de 9243,45 lei, în cuprinsul căreia s-a consemnat și cesiunea de creanță intervenită între Raiffeisen Bank S.A. și Secapital S.R.L., la data de 17.03.2011, noul creditor împuternicit fiind S.C. K. Internațional S.R.L. ( f. 130).
În nota de informații adresate debitoarei, s-a explicat componența sumei datorate de 9243,45 lei: 7063, 88 lei – debit principal; 1104,16 lei – dobândă; 437,28 lei – penalități restante și 638,13 lei – taxe și comisioane ( fila 131).
Conform graficului de rambursare, întocmit de către Raiffeisen Bank, suma de 7063,8 lei reprezintă soldul creditului la data scadenței, 07.11.2009 (când trebuia achitată rata cu nr. 20, în valoare de 178,39 lei) – fila 154.
La data de 11.07.2012, SECAPITAL S.R.L., prin reprezentant legal, S.C.K. INTERNATIONAL S.R.L. a formulat cerere de executare silită, în baza titlului executoriu, contractul de credit nr. RF_/10.03.2008, ce a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc – A. C. L. ( fila 225).
Prin încheierea camerei de consiliu din 26.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Costești, s-a încuviințat executarea silită, cerută de creditor, împotriva debitoarei – contestatoare ( fila 122).
Potrivit situației contului bancar, deschis la Raiffeisen Bank S.A., ultima plată s-a efectuat la data de 22.04.2010, în valoare de 199,85 lei de către debitoare ( fila 226).
Din cuprinsul recipisei de consemnare, emisă de Libra Internet Bank S.A., rezultă că la data de 17.01.2013, s-a primit de la debitoare suma de 210 lei, consemnată pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc, A. C. L., reprezentând poprire în dosarul de executare nr. 124/2012 ( fila 98).
Prin adresa nr. 124/EJ/2012 din 21.03.2014 s-a transmis terțului poprit, Grădinița cu program prelungit-Costești, dispoziția Biroului Executorului Judecătoresc – A. C. L. de înființare a popririi fără somație asupra veniturilor debitoarei, până la concurența sumei de_,30 lei, la care se adaugă dobânzi în continuare până la lichidarea integrală a debitului ( fila 90).
Dispoziții de poprire s-au emis pentru Școala generală cu clasele I-VIII-Costești ( 03.07.2013), fila 93, BRD GSC S.a. ( 07.12.2012) fila 100, BCR S.A. ( 07.12.2012) fila 102, ING ( fila 104 și 110), CEC Bank ( fila 105), Banca Transilvania S.A. ( f. 107), Unicredit Ț. Bank S.A. ( f.111), Bancpost S.A. ( fila 112).
La data de 20.07.2012, Biroul Executorului Judecătoresc a cerut Primăriei orașului Costești să-i comunice situația bunurilor mobile și imobile, deținute-n proprietate de către debitoare ( f. 127).
În conformitate cu art. 389 slin.1 din codul de procedură civilă anterior (aplicabil în raport de data declanșării executării silite ), „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei”.
Așadar, perimarea reprezintă o sancțiune procesuală față de lipsa de stăruință în derularea executării.
Din situația de fapt, mai sus prezentată, nu se poate imputa creditorului o astfel de manifestare.
Instanța a evidențiat faptul că executorul judecătoresc a inițiat numeroase demersuri, multe dintre acestea rămase fără rezultat, pentru a identifica bunurile și veniturile urmăribile ale debitoarei, precum și terții ce-i datorează acesteia sume de bani.
De altfel, contestatoare nici nu a precizat care a fost ultimul act de executare, în raport de care să se calculeze termenul de 6 luni, în cadrul căruia nu s-au efectuat acte de urmărire.
În concluzie, dispozițiile art. 389 alin.1 C.pr.civ. nu sunt incidente situației de fapt, mai sus descrisă.
Nici prescripția dreptului de a cere executarea silită nu se poate reține-n cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea T. (F. T.) I. L., care critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele redate în cuprinsul declarației de recurs.
Un prim aspect care se impune a fi reținut vizează aplicarea în cauză a dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865, deoarece se contestă o executare silită pornită înainte de . noului Cod de procedură civilă (15.02.2013), respectiv executarea realizată în dosarul nr.124/EJ/2012 al B. A. C. L..
Or, potrivit art.24 teza a-II-a noul Cod de procedură civilă, prevederile acestuia se aplică doar executărilor silite începute după ..
Tribunalul va examina cu prioritate, potrivit art.137 Cod de procedură civilă, excepția de netimbrare a recursului, întrucât face inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Recurentei contestatoare i s-a pus în vedere să facă dovada achitării taxei de timbru în sumă de 357 lei, prin rezoluția din data de 25.06.2015, care i-a fost comunicată (f.13-15).
Recurenta a formulat cerere de ajutor public judiciar, care a fost admisă în parte, reducându-se taxa judiciară la suma de 178,5 lei (f.92).
La termenul din 15.10.2015, după admiterea cererii de ajutor public judiciar, părțile au lipsit, iar instanța a acordat un nou termen, citând-o pe recurentă cu mențiunea de a achita taxa judiciară de 178,5 lei, până la termenul din 12.11.2015 (f.93-95).
Recurenta a depus taxa de timbru la o zi după rămânerea în pronunțare, respectiv la data de 13.11.2015 (f.96-97), însă tribunalul nu poate lua în considerare înscrisul depus după închiderea dezbaterilor, întrucât s-ar încălca principiul contradictorialității și dreptului la apărare.
Potrivit art.33 din OUG 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Din interpretarea per a contrario a art.36 alin.2 din OUG 80/2013, rezultă că dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei, acțiunea ori cererea va fi anulată .
Recursul nu a fost timbrat, situație în care, pentru considerentele expuse, tribunalul va anula recursul ca netimbrat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatoarea T. (F. T.) I. L. împotriva sentinței civile nr. 65/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimată fiind . R L
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Președinte, C. D. | Judecător, A. A. | Judecător, A. M. P. |
Grefier, N. P. |
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
17.11.2015.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3552/2015. Tribunalul ARGEŞ | Grăniţuire. Decizia nr. 3555/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








