Fond funciar. Decizia nr. 548/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 548/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1971/205/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 548/2015

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. C.

Judecător A. D.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de reclamanții G. E. și P. C., împotriva sentinței civile nr.1897/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimate fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ANINOASA, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, având ca obiect fond funciar anulare Hot. nr. 2533/18.06.2013- plângere L 18/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică avocat Ș. C. pentru apelanții-reclamanți, lipsă fiind intimatele-pârâte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin fax s-a depus cererea formulată de către reclamanți, prin care solicită strigarea cauzei în jurul orelor 12,30.

Avocat Ș. C., pentru apelanții-reclamanți, depune la dosar împuternicire avocațială și arată că cererea de strigarea cauzei după orele 12,30 a rămas fără obiect. Solicită susținerea motivelor de apel așa cum au fost formulate și în funcție de soluția pronunțată pe apel, solicită ca instanța să se pronunțe asupra probei cu expertiză.

Având în vedere poziția apelanților prin apărător, prin care solicită acordarea cuvântului pe apel și în funcție de soluția pronunțată pe apel să fie soluționată și cererea privind încuviințarea probei cu expertiză, instanța urmează a acorda cuvântul pe apel.

Avocat Ș. C., pentru apelanții-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, anularea sentinței de fond, în principal admiterea acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamanți. Arată că în mod greșit instanța de fond apreciază prin considerentele sentinței faptul că la momentul de față a fost inoportună solicitarea reclamanților prin care au contestat hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar. Reclamanții au arătat că în situația de față este una atipică, în sensul că au aceștia au fost validați cu suprafețele de teren care le reveneau potrivit hotărârilor judecătorești, numai că în hotărârea de validare s-a stabilit în mod expres cele 2 amplasamente ale suprafețelor de teren care reveneau reclamanților. Din probele administrate în cauză rezultă că aceste amplasamente nu sunt corespunzătoare pentru că terenul de 16,86 ha nu se află la dispoziția comisiei locale, acest teren face obiectul unui litigiu între Obștea Moșnenilor și primărie, iar în ceea ce privește a II-a suprafață de teren se arată de comisia locală faptul că acest teren nu poate fi considerată o suprafață cu vegetație forestieră prevăzut de lege, deoarece pe această suprafață de teren a apărut o vegetație spontană care nu corespunde sub acest aspect, mai mult, acolo se află o exploatație minieră. În măsura în care reclamanții nu ar fi contestat acest amplasament, ar fi însemnat că aceștia ar fi fost de acord cu atribuirea acestor suprafețe de teren. Arată că din toate probele administrate în cauză nu rezultă faptul că înainte de a li se propune aceste amplasamente, reclamanții ar fi fost convocați în conformitate cu HG 890/2005 pentru a fi prezentate amplasamentele. În funcție de soluția pronunțată, solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 iulie 2014, sub nr._, reclamanții G. E. și P. C., au chemat în judecată pe pârâtele C. L. de Fond Funciar Aninoasa și C. județeană de Fond Funciar Argeș, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii nr. 2533 din data de 18 iunie 2013 (împreună cu anexa aferentă emisă de pârâta C. județeană de Fond Funciar Arges).

Reclamanții au soliocitat a fi obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 242 din data de 08 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr._ rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3136 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, s-a dispus "anularea în parte a Hotărârii nr. 1407 din data de 25.05.2010 a Comisiei județene de Fond Funciar Argeș, dispusă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 34 ha teren vegetație forestieră și obligată pârâta C. L. de Fond Funciar Aninoasa să procedeze la punerea în posesie a petenților pentru suprafața de 34 ha, teren cu vegetație forestieră pe raza comunei Aninoasa și să întocmească documentația premergătoare emiterii titlului de proprietate".

Au mai arătrat reclamanții, că în data de 02 iulie 2014, le-a fost comunicată de către C. L. de Fond Funciar Aninoasa, județul Argeș hotărârea nr. 2533 din data de 18 iunie 2013 emisă de pârâta C. județeană de Fond Funciar Argeș, prin care li se face cunoscut faptul că au fost validați cu suprafața de 34 ha teren cu vegetație forestieră, amplasată astfel: suprafața de 17,14 ha, situată în UP VII- ua-83, a, b, c, d, e, f, g și suprafața de 16,86 ha, situată în UP II Slănic.

Reclamanții au considerat că hotărârea Comisiei județene de Fond Funciar Argeș, este neterneinică deoarece în ceea ce privește suprafața de 16,86 ha, teren cu vegetație forestieră, situată în UP II Slănic, aceasta, la momentul actual nu este liberă,îintrucât există un litigiu ce nu s-a soluționat încă, între C. L. de Fond Funciar Aninoasa și Obștea Moșnenilor Slăniceni, reclamanții invederând faptul că de acest aspect au luat cunoștință prin adresa nr. 9936 din data de 11 noiembrie 2013 inaintată de către ROMSILVA.

În ceea ce privește amplasamentul suprafeței de 17,14 ha, situată în UP VII - ua-83,a, b, c, d, e, f, g acesta nu poate fi acceptat de reclamanți, întrucât pe acest teren nu există vegetație forestieră, ci numai vegetație crescută spontan (salcâm și anin), aspect ce este redat în adresa înaintată de ROMSILVA.

Cele două amplasamente menționate mai sus, au arătat reclamanții, le-au fost propuse anterior și de fostul primar, în mod verbal, însă nu le-au acceptat pentru cele anterior menționate.

Tot prin sentința civilă nr. 242 din 08 februarie 2011, instanța a obligat pe pârâta C. L. de Fond Funciar Aninoasa, județul Argeș, să procedeze la punerea în posesie a reclamanților pentru suprafața totală de 34 ha teren cu vegetație forestieră aflat pe raza comunei Aninoasa.

Au mai arătat ă reclamanții, că potrivit Codului silvic (Legea nr. 46 din 19 martie 2008), totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor, pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamentele silvice la data de 01 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național.

În continuare, reclamanții au invocat dispozițiile art. 69 alin. 1 din HG. nr. 890/2005, conform cărora "persoanele fizice și juridice înscrise în anexele nr. 37, 40, 41 și nr. 38, cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate și care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate în competența teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către C. județeană în anexa nr. 42", iar potrivit alin. (2) si (3) "stabilirea noului amplasament se face de către C. județeană, în apropierea vechiului amplasament, acceptat de fostul proprietar sau de moștenitorii acestuia, în condițiile prezăzute la art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, iar persoanele fizice și juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri forestiere pe care nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament se înscriu împreună cu datele corespunzătoare, în anexa nr. 43".

Reclamanții au considerat că hotărârea emisă de C. județeană de Fond Funciar Argeș, este emisă cu încălcarea flagrantă a legii.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Reclamanții au solicitat în probațiune, încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate (silvică), precum și emiterea unei adrese către ROMSILVA pentru a comunica, care este regimul juridic al celor două suprafețe de teren în litigiu și dacă arboretul existent pe teren, poate fi considerat "teren cu vegetație forestieră" în sensul Codului Silvic. De asemenea, emiterea unei adrese către C. locală de Fond Funciar Aninoasa, pentru a comunica modalitatea de respectare a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, precum și dacă le-a fost făcută reclamanților o altă ofertă cu privire la alte amplasamente.

În drept, acțiunea este întemeiată pe disp. art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, cu modificările ulterioare.

Atașat acțiunii, reclamanții au depus, în copie: adresa nr. 2704 din data de 26 iunie 2014 înaintată de Primăria comunei Aninoasa, județul Argeș, numitului G. C. (fila 10 dosar); hotărârea nr. 2533 din data de 18 iunie 2013 (împreună cu anexa 37 - la Hotărârea nr. 2 din data de 19 aprilie 2013 emisă de pârâta C. L. de Fond Funciar Aninoasa (filele 11-12); sentința civilă nr. 242 din data de 08 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, județul Argeș, în dosarul civil nr._ ; Decizia Civilă nr. 3136 din data de 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, în dosarul nr._ (filele 13 - 21 dosar) precum și adresa nr. 9936 din data de 11 noiembrie 2013 emisă de către ROMSILVA și înaintată numitului G. C. (fila 22 dosar).

Prin rezoluția din data de 02 septembrie 2014 (fila 29 dosar) instanța a fixat primul termen de judecată la data de 19 septembrie 2014, pentru când a dispus citarea părtilor.

Reclamanții au depus la dosarul cauzei în data de 16 septembrie 2014 (fila 35) o cerere prin care arată că numărul corect al deciziei Tribunalului Argeș (irevocabilă) la care a făcut referire în considerentele acțiunii, este nr. 2678 din data de 21 septembrie 2011 și nu 3136 din data de 29 noiembrie 2012 așa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2014, instanța a încuviințat reclamanților în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisuri, relații de la C. L. de Fond Funciar Aninoasa și Direcția Silvică Argeș - Romsilva și interogatoriul pârâtei C. L. de Fond Funciar Aninoasa, și a dispus emiterea de adrese către C. L. de Fond Funciar Aninoasa, județul Argeș, pentru a comunica detalii privind suprafețele de teren ce fac obiectul acțiunii, de asemenea, să precizeze modalitatea de respectare a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, dacă a fost respectată, potrivit prevederilor legale, precum și dacă s-a propus reclamanților o altă ofertă cu privire la alte amplasamente, să înainteze în copie, documentația care a stat la baza emiterii hotărârii de validare nr. 2533 din 18.06.2013, dacă reclamanții au fost puși în posesie, iar dacă nu au fost puși în posesie, din ce motiv.

Prin aceeași încheiere de ședință, instanța a dispus emiterea unei adrese către Direcția Silvică Argeș - ROMSILVA, pentru a comunica, care este regimul juridic al suprafețelor de teren în litigiu menționate în tabelul anexă la hotărârea de validare (suprafața de 17,14 ha situată în UP VII- ua - 83, a, b, c, d, e, f, g, și suprafața de 16,86 ha situată în UP II Slănic) și dacă arboretul existent poate fi considerat "teren cu vegetație forestieră" în sensul Codului silvic.

În data de 06 octombrie 2014, C. L. de Fond Funciar Aninoasa, județul Argeș (filele 43-44 dosar) a înaintat instanței răspunsul solicitat cu adresa nr. 3988/01.10.2014, în care s-a menționat de asemenea că până în prezent reclamanții nu au fost puși în posesie, întrucât până în prezent nu i s-a predat pe bază de Protocol de către Ocolul Silvic Aninoasa suprafața de 34 ha, pentru a fi puși în posesie, iar acțiunea de inventariere prevăzută de Legea nr. 165/2013 nu a fost finalizată.

Au fost atașate adresei planul de amplasament, adresa nr. 5221 din data de 01 noiembrie 2011 emisă de Primăria comunei Aninoasa, județul Argeș, hotărârea nr. 2533 din data de 18 iunie 2013, anexa 37 și alte înscrisuri (filele 45-52).

La data de 30 octombrie 2014 cu adresa nr. 9986 din data de 30 octombrie 2014, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, a comunicat instanței răspunsul solicitat (fila 56 dosar).

Prin sentința civilă nr. 1897/31.10.2014 pronun țată de Judecătoria Câmpulung s-a respins acțiunea formulată de reclamanți .

Pentru a hotărâ astfel instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 242 pronunțată la data de 8 februarie 2011 de Judecătoria Câmpulung, au fost admise, în parte, cererile conexe formulate de reclamanți în contradictoriu cu C. locală de fond funciar Aninioasa și C. județeană de fond funciar Argeș, anulată în parte Hotărârea nr. 1407 din 25.05.2010, în ceea ce-i privește pe cei doi petenți, dispusă reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 34 ha teren cu vegetație forestieră și obligată pârâta C. locală de fond funciar Aninioasa să procedeze la punerea în posesie a petenților pentru suprafața de 34 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei Aninoasa și să întocmească documentația premergătoare emiterii titlului de proprietate.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea privind obligarea Comisiei județene de fond funciar Argeș la emiterea titlului de proprietate și respinsă cererea privind obligarea primarului în calitate de președinte al Comisiei locale de fond funciar Aninoasa la plata de daune cominatorii.

Sentința a rămas irevocabilă prin decizia Tribunalului nr. 2678 din 21 septembrie 2011 prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de comisia de fond funciar Aninoasa.

Ulterior pronunțării sentinței mai sus menționate a fost emisă hotărârea 2533 din 18.06.2013 de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere, prin care a fost validată propunerea comisiei locale de fond funciar Aninoasa respectiv anexa nr. 37 cu suprafața totală de 34 ha privind pe reclamanți, suprafața compusă din două parcele respectiv 17,14 ha situată în UP VII- ua - 83, a, b, c, d, e, f, g, și suprafața de 16,86 ha situată în UP II Slănic.

Reclamanții sunt nemulțumiți de amplasamentul celor două suprafețe de teren.

Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea 18/1991 "hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire", iar portivit alin.2 al aceluiași articol “Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.

Hotărârea de validare nr. 2533 din 18.06.2013 a fost emisă în baza sentinței civile nr. 242 din 8 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, iar nemulțumirea reclamanților vizează de fapt, punerea în posesie și calitatea terenului atribuit iar pretențiile legate de punerea în posesie pe un alt amplasament pot fi valorificate în condițiile reglementărilor referitoare la punerea în posesie prevăzute de HG 890/2005 cap. 5.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamanți criticând-o sub următoarele aspecte:

-. În mod greșit instanța de fond a respins plângerea cu motivarea că nemulțumirea reclamanților vizează în esență punerea în posesie, calitatea terenului atribuit ,pretenții ce puteau fi valorificate în cond. art. 890/2005 cap 5 pentru că prin hotărârea contestată s-a stabilit în mod corect care sunt amplasamentele pe care se află suprafața de teren pentru care a fost dispusă validarea .

Mai arată apelanții reclamanți că au formulat plângere împotriva hotărârii comisiei județene dacă nu ar fi contestat această hotărâre în termenul de 30 de zile prevăzut de legea fondului funciar nu mai puteau formula ulterior, cu ocazia punerii în posesie așa cum greșit reține instanța de fond o altă plângere, deoarece ar fi trecut termenul de 30 de zile în interiorul căruia ar fi putut ataca hotărârea de validare.

Astfel, în speță nu pot fi reținute prevederile legale menționate de către instanță în motivarea soluției criticate respectiv cap 5 din HG nr.890/2005, deoarece aceștia vizează în mod strict modalitatea de punere în posesie și nu contestarea actelor emise de comisia de fond funciar ( art. 33-38 din HH nr. 890/2009..

Instanța de fond nu a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză.

Astfel, recurenții arată că instanța nu a avut în vedere faptul că însă-și pârâta C.L.F.F.Aninoasa recunoaște în mod expres prin intermediul adreselor trimise la dosar faptul că suprafața de teren în suprafață de 16,86 mp situată în UP II Slănic nu se afla la dispoziția acestuia, iar cu privire la suprafața de teren de 17.14 ha situată în UP VII – ua – 83 se arată faptul că vegetația aflată pe aceasta este o vegetație spontană care nu îndeplinește condițiile legale.

Mai arată recurenții că în mod greșit instanța de fond a respins cererea prin care au solicitat efectuarea unei expertize tehnice.

Pentru aceste considerente se solicită admiterea apelului .

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză tribunalul va constata următoarele:

Primul motiv de apel nu este fondat.

Astfel, analizând cererea de chemare în judecată prin prisma apărărilor formulate de reclamanți și a probatoriului administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că petenții nu contestă întinderea dreptului de proprietate pentru care s-a emis hotărârea de validare nr. 2533/18.06.2013, hotărâre ce a fost emisă de altfel în baza sentinței civile nr. 242/08.02.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, ci nemulțumirea acestora vizează doar amplasamentele terenurilor pentru care au fost validați prin hotărârea mai sus menționată și calitatea terenurilor atribuite .

Așadar, în raport de situația de față mai sus reținută în mod corect instanța de fond a apreciat că pretențiile reclamanților sunt legate de punerea în posesie pe un alt amplasament ,pretenții ce pot fi valorificate în condițiile art 33-38 din HG nr. 890/2005 .

Nici motivul doi de apel nu este întemeiat, pentru că așa cum s-a reținut în analiza primului motiv de apel instanța de fond a analizat în mod judicios probatoriul administrat în cauză,, iar împrejurarea că la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată o parte din terenul menționat în hotărârea de validare se află în litigiu ,iar că cealaltă suprafață de 17,14 ha reprezintă o vegetație spontană nu este de natură să conducă instanța la altă soluție, reclamanții putând să refuze aceste amplasamente cu atât mai mult cu cât validarea nu s-a făcut pe vechiul amplasament .

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. va respinge apelul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanții G. E. domiciliată municipiul Pitești, ., ., cartier Războieni, județul Argeș, și P. C. domiciliat în Pitești, .. 25, ., ., împotriva sentinței civile nr.1897/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimate fiind C. L. DE FOND FUNCIAR ANINOASA cu sediul în . , C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ cu sediul în Pitești, Piața V. M., nr. 1, județul Argeș..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015

Președinte,

E. M. C.

Judecător,

A. D.

Grefier,

E. R.

Red. A.D.

Tehn D.T./ 6 ex.

12.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 548/2015. Tribunalul ARGEŞ