Fond funciar. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 612/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 612/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 612/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător I. P.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petenta N. P. împotriva sentinței civile nr. 836/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimați fiind P. C. SĂPATA - ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR SĂPATA, C. L. DE FOND FUNCIAR SAPATA și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 21.01.2015, note de ședință formulate de intimata Primăria comunei Săpata.

La solicitarea instanței, apelanta petentă se legitimează.

Tribunalul pune în discuție calificarea căii de atac, în raport de precizările din motivele de fapt și de drept indicate de apelanta petentă.

Apelanta petentă învederează că nu se pricepe și nu poate preciza care este calea de atac.

Tribunalul reține că soluționarea cererii s-a realizat în primă instanță conform noului cod de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 7 din legea 234/2013 reține că motivele invocate în calea de atac sunt motive de apel.

Apelanta petentă nu are cereri de formulat și solicită cuvântul pe apel.

Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului .

Apelanta petentă N. P. solicită să-i fie restituite terenurile conform înscrisurilor de la Arhivele Naționale, arătând că nu a știut că trebuie să procedeze de la început și că nu s-a încadrat în legea din 2005. Învederează că pentru situația în care se apreciază necesar poate proba cu martori și solicită admiterea apelului pentru motivele invocate.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față,

Constată că, la data de 28.03.2014, prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții, P. C. SĂPATA, C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR SĂPATA și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, reclamanta, N. P., a solicitat retrocedarea suprafeței de 1 ha și 1056 m.p., compusă din 5112 m.p.- teren arabil, 5112 m.p.- pășuni și 832 m.p.- curți, conform extrasului emis de Arhivele Naționale, ce au aparținut tatălui ei, D. Ș. și la întocmirea documentației necesare în scopul atribuirii acestora.

Reclamanta a menționat faptul că nu a solicitat terenurile, în temeiul legislației funciare, anterior formulării acțiunii, deoarece nu a putut face dovada deținerii acestora, iar în anul 2012, în urma unor demersuri, a obținut un extras din Borderoul populației proprietarilor și exploatațiilor agricole din ., . Corbului, județul Argeș, întocmit în anul 1948, unde figurează D. Ș.. D. St. T. și D. St. P..

Reclamanta a mai precizat că pentru suprafața de 832 m.p., i s-a eliberat titlu de proprietate.

Prin sentința civilă nr.836/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Costești s-a respins acțiunea formulată de reclamanta N. P., în contradictoriu cu pârâții P. C. SĂPATA - ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR SĂPATA, C. L. DE FOND FUNCIAR SAPATA și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, potrivit art. 11 alin 3 și 4 din Legea nr.18/1991, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate funciară se adresează primăriei pe raza căreia se află terenurile solicitate.

Comisiile locale de fond funciar întocmesc propuneri supuse validării sau invalidării de către comisia județeană de fond funciar.

Soluția finală, în legătură cu aceste cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, se adoptă printr-o hotărâre, ce aparține comisiei județene de fond funciar, ce poate face obiectul controlului judiciar, pe calea plângerii inițiată de cei nemulțumiți, în temeiul disp. art. 53 din același act normativ.

În raport de procedura specială, mai sus expusă, reglementată de Legea nr. 18/1991 și ignorând termenul în care aceasta ar fi fost aplicabilă, este evident faptul că reclamanta nu poate formula direct instanței o cerere de retrocedare a fostelor proprietăți funciare.

Întrucât rolul instanței nu este acela de a se substitui comisiilor de fond funciar în declanșarea procedurii inițiale, ce vizează înregistrarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate și analizarea lor, în scop de validare sau invalidare, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.

Sentința sus menționată a fost apelată de petenta N. P. care a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că, în mod eronat instanța de fond a reținut situația de fapt și de drept ,atâta timp cât, cererea a fost depusă la primăria comunei Săpata prin care a solicitat punerea sa în posesie, recunoscând că se impunea validarea suprafețelor așa cum au rezultat din borderoul Arhivelor Naționale .

Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept în raport de susținerile ,apărările și probele administrate, atâta timp cât ,și în apel reclamanta susține că, în mod eronat a solicitat punerea în posesie ,deoarece nu este validată cu terenurile pentru care i-au fost eliberate înscrisurile de la Arhivele Naționale.

Ca urmare, în mod corect s-a reținut că, în raport de dispozițiile legii speciale ,respectiv legea nr.18/1991, comisiile locale de fond funciar întocmesc propuneri ce urmează a fi analizate de comisiile județene, ale căror hotărâri sunt supuse controlului judiciar pe calea „ plângerii” .

Apelanta - reclamantă recunoaște că nu a procedat în sensul celor arătate astfel că în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. urmează să fie respins apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta N. P. domiciliată în Pitești,cartier Trivale, ., . împotriva sentinței civile nr. 836/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr._, intimați fiind P. C. SĂPATA - ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR SĂPATA cu sediul în . , C. L. DE FOND FUNCIAR SAPATA cu sediul în . și C. J. DE FOND FUNCIAR ARGES cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr. 1, jud. Argeș .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015

Președinte,

C. D.

Judecător,

I. P.

Grefier,

M. L.

Red,. I.P.

Tehn D.T./ 4 ex

24.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul ARGEŞ