Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 187/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 187/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 187/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător E. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulata de creditoarea C. H. LIMITED PRIN ADMINISTRATOR . SRL, împotriva încheierii din 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind B. E. JUDECĂTORESC I. I. și debitorul C. I., având ca obiect încuviințare executare silită contract de credit RF_.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța, având în vedere că la fila 4 din dosar apelanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, va rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 10 octombrie 2014, sub nr._, creditoarea C. H. Limited prin administrator active . SRL, prin B. E. Judecătoresc I. I., a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare prevăzute de lege a debitorului C. I., CNP_, pentru recuperarea sumei de 7.573,82 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. RF_/29.05.2006, la care se adaugă cheltuielile de executare.
Prin încheierea de ședință din data de 17.10.2014, Judecătoria Câmpulung a respins cererea, cu motivarea prin cererea înregistrată sub nr. 1028/2014 creditoarea C. H. Limited prin administrator active . SRL, s-a adresat Biroului E. Judecătoresc I. I., solicitând punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul încheiat între debitorul C. I. în calitate de împrumutat și Raiffeisen Bank, pentru recuperarea creanței în cuantum de 7.573,82 lei. Prin încheierea nr. 1028/2014 din 02.10.2014 executorul judecătoresc I. I. a dispus înregistrarea cererii creditoarei C. H. Limited prin administrator active . SRL și deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitorului C. I., în baza titlului executoriu - contract de credit RF_/29.05.2006. Deși, creditoarea a susținut că debitorul îi datorează suma sus menționată, la dosar nu au fost depuse extras de cont, centralizatorul sumelor restante, astfel că din cuprinsul actelor depuse, nu rezultă cu certitudine cuantumul acestei sume. Așadar, instanța a reținut că din actele depuse la dosar, nu rezultă cuantumul sumei pe care debitorul o datorează creditoarei, astfel că a apreciat că, creanța în discuție nu are caracter cert, în sensul prevederilor art. 662 NCPC, întrucât la dosar nu s-au depus centralizatorul sumelor restante și extras de cont, din care să rezulte suma pentru care s-a solicitat a fi încuviințată executarea silită, respectiv 7.573,82 lei reprezentând credit, dobânzi și comisioane restante.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea pe care a criticat-o pentru considerentul că, la dosar au fost depuse toate documentele necesare pentru a dovedi certitudinea creanței a cărei executare silită se solicită, respectiv situația contului emisă de către bancă, dar și lista debitorilor cedați, iar dobânda calculată a fost cea legală.
În susținere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 477 Ncpc, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică în cauză, bazată pe probatoriul ce i-a fost dedus judecății.
Astfel, și tribunalul verificând înscrisurile anexate la dosarul de fond, respectiv graficul de rambursare de la fila 12 și listele de la filele 26 și 30, constată că nu sunt suficiente dovezi care să conducă la concluzia certitudinii creanței, în sensul art. 662 Ncpc.
De altfel, nici în fața instanței de apel nu au fost produse astfel de dovezi, situația contului de la fila 20, fiind extrem de sumară și neindicând în concret modalitatea de calcul a debitului solicitat.
Față de toate aceste considerente, reținând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în baza art. 480 Ncpc, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către . SRL, cu sediul în București, Calea Ș. V. nr. 133, Clădirea Central Business Park, corp B, . împotriva încheierii de ședință din data de 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în prezenta cauză, intimat fiind C. I., domiciliat în Câmpulung, Godeni nr. 15, jud. Argeș, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.
Președinte, M. V. | Judecător, E. A. | |
Grefier, E. R. |
E.A. 02 februarie 2015/4 ex
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 228/2015.... → |
|---|








