Legea 10/2001. Sentința nr. 412/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 412/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 412/2015
Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2015:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 412/2015
Ședința publică de la 23 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier F. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul T. C. I. și pe pârâtele . SA - reprezentata prin G. A. și A. pentru Administrarea Activelor Statului, chemați în garanție fiind E. N., E. R. E., E. C., I. P., I. G. M., D. D., I. I. și I. D., având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când tribunalul, pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv pentru termenele din data de 16.12.2015 și 23.12.2015.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 09.04.2012 reclamantul T. C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SA modificarea dispoziției nr.65/27.02.2012 emisă de către pârâta și comunicată la data de 07.03.2012 în sensul de a obliga pârâta să-i restituie în natură suprafața de 1862 m.p teren aferent construcției ce i-a fost deja restituită, stabilirea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferențe nerestituite în natură respectiv imobilul vândut numitului M. M. în suprafață de 2537 m.p teren și construcție.
Mai solicită obligarea pârâtei la lipsa de folosință pentru refuzul de predare a imobilului, deja restituit în natură conform sentinței civile nr. 101/2008 a Tribunalului Argeș, teren în suprafață de 1728 m.p, cota de ½ din terenul de 225 m.p și construcția C2.
În motivarea acțiunii, arată că prin dispoziția nr.65/27.02.2012 a . SA Mărăcineni i-a fost restituit în natură un imobil, care îi fusese restituit în natură deja conform dosarul_ .
Pârâta a înstrăinat o parte din imobilele la a căror restituire este îndreptățit reclamantul – teren și construcție către M. M. și a încasat prețul.
Suprafața de 1862 m.p solicitată este deținută de către pârâta fiind liberă și parte componentă cu suprafața restituită.
Cu privire la lipsa de folosință pârâta avea obligația de predare a imobilului ce i-a fost restituit însă a încredințat posesia acestui imobil către alte persoane care îl folosesc și astăzi refuzând să-l părăsească.
Se solicită admiterea acțiunii.
La termenul din 28.06.2012 pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii și precizează că în ceea ce privește suprafața de 1862 m.p, teren, există autoritate de lucru judecat, la fel și pentru terenul de 2537 m.p vândut lui M. M., iar cu privire la măsurile reparatorii cererea este nefondată.
La data de 26.09.2012 reclamantul își precizează acțiunea în sensul că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A. București, pentru obligarea la măsuri reparatorii pentru terenul înstrăinat lui M. M. de 1862 m.p. aferent construcției.
La data de 22.11.2012 pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva numiților E. N., E. R. E., E. C., I. P., I. G. M., D. D., I. I. și I. D., persoane care domiciliază în construcția C2 ce a fost restituită reclamantului, urmând ca în condițiile în care va fi admis capătul de cerere privind lipsa de folosință a construcției să fie obligați aceștia la plata lipsei de folosință întrucât locuiesc în această construcție având calitatea de reclamanți.
La data de 26.02.2013 a formulat întâmpinare A. prin care solicită respingere acțiunii și arată că în condițiile Legii nr.10/2001 A. nu are competență legală de a acorda despăgubiri bănești.
La data de 27.02.2013 chemații în garanție au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii și precizând că au o situație particulară și invocă stingerea datoriei prin compensare parțială cu suma pe care au achitat-o cu titlu de avans către pârâta . SA în vederea cumpărării imobilului în care locuiesc .
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriu și proba cu expertiză tehnică prin care s-a calculat lipsa de folosință a terenului restituit de către pârâtă și a construcției.
Analizând acțiunea tribunalul reține următoarele:
P. acțiune se solicită restituirea suprafeței de teren de 1862 m.p. aferent construcției deja restituite, stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul vândut lui M. M. și obligarea pârâtei la lipsa de folosință pentru refuzul de predare a imobilelor restituite deja.
Cu privire la primul capăt de cerere:
- Decizia contestată nr. 65/2012 a pus în executare dispozitivul sentinței civile nr. 101/2008 prin care s-a reținut faptul că reclamantul în calitate de moștenitor al autorului E. N. este îndreptățit la restituirea în natură a următoarelor imobile: - 1782 m.p teren identificat de expert P. M. f.180, cota de ½ din terenul de 225 m.p culoare albastră, și construcția evidențiată prin reperul C2 în aceeași expertiză tehnică ce a fost omologată de către instanțe s-a reținut că aceasta nu este aferent construcțiilor având o altă categorie de folosință – livadă.
- Cu privire la acest aspect a fost dezlegat jurisdicțional prin sentința civilă nr._, astfel încât este de reținut puterea de lucru judecat.
- Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a solicitat de către reclamant stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilul vândut lui M. M..
P. sentința civilă nr. 101/2008 irevocabilă s-a statuat că terenul cumpărat de M. M. în suprafață de 2536,76 m.p și construcție a fost dobândit prin contractul 712/2000 anterior indisponibilizării imobilelor ce au fost restituite în condițiile Legii nr.10/2001, contractul nu a fost desființat iar sentința civilă nr.101/2008 nu a fost criticată de către reclam,ant și nici expertiza omologată în acel dosar de către expert P. M., situație în care și acest capăt de cerere este nefondat.
P. capătul 3 de cerere se solicită obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință pentru refuzul de predare a imobilelor.
Tribunalul reține faptul că titlul de proprietate pentru reclamant este sentința civilă nr. 101/2008, titlu pe care reclamantul trebuia să-l pună în executare.
Reclamantul a dovedit pasivitatea în toți acești ani întrucât nu există refuzul dovedit de către pârâți pentru predarea construcției.
La data încheierii procesului verbal între reclamant și pârâtă 06.02.2012 s-a solicitat de către reclamant așa cum spun și martorii audiați să se precizeze dacă imobilele sunt libere de sarcini.
Având în vedere că reclamantul are un titlu de proprietate pe care nu l-a pus în executare instanțele pronunțându-se în mod irevocabil și reținând anumite aspecte iar în condițiile art.1202 alin.2 C.civ o altă judecată nu mai poate fi realizată, tribunalul va respinge acțiunea.
P. considerentele de mai sus va respinge și cererea de chemare în garanție.
În temeiul art.451 NCPC tribunalul va obliga reclamantul la 1500 lei cheltuieli de judecată către chemații în garanție . reprezentând onorariu avocat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea privind pe reclamantul T. C. I. domiciliat în Pitești, cartier Trivale, ., ., jud. Argeș în contradictoriu cu pârâtele . SA - reprezentata prin G. A. cu sediul în Mărăcineni, jud. Argeș, și A. pentru Administrarea Activelor Statului, chemați în garanție fiind E. N., E. R. E., E. C., I. P., I. G. M., D. D., I. I. și I. D.
Obligă reclamantul la 1500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Decembrie 2015.
Președinte, M. B. | ||
Grefier, F. G. |
Red. MB
Dact. NE/ 4 ex
21.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4046/2015. Tribunalul ARGEŞ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 4049/2015.... → |
|---|








