Pretenţii. Decizia nr. 2625/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2625/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2625/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2625/2015
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: S. I. Ț.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de apelantul P. B. A. împotriva Sentinței civile nr. 1798/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimați fiind C. DE A. DE SANATATE ARGES, D. R. A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI-ADMINISTRATIA JUDETEANA FINANTE PUBLICE ARGES ȘI ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P., C. N. DE A. DE SANANATE, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul - reclamant prin avocat N. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și intimata - pârâtă C. de Asigurări de Sănătate Argeș prin consilier juridic M. D., în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimații au depus la dosar prin registratura instanței întâmpinările formulate.
Tribunalul constată că s-a acoperit lipsa de procedură cu apelantul - reclamant prin prezentarea apărătorului ales.
Apărătorul apelantului - reclamant depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei.
Consilierul juridic al intimatei C. de Asigurări de Sănătate Argeș precizează că nu menține excepția netimbrării invocată prin întâmpinare, în raport de faptul că a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicită admiterea acesteia, așa cum a fost invocată și motivată, învederând că este prescris dreptul la acțiune, întrucât pretențiile solicitate se referă la perioada 15.06._11, iar acțiunea a fost formulată la data de 20.06.2014. În susținerea acestei excepții arată că prin Decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ a fost admis recursul în interesul legii privitor la prescripția extinctivă, cu referire la invocarea din oficiu sau de către parte, după momentul procedural prevăzut de art. 2513 Cod civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite sau neîmplinite la data intrării în vigoare a Cdului Civil - 01.10.2011. Învederează că prescripția dreptului material la acțiune a reclamantului a început să curgă înainte de data de 01.10.2011, astfel că această excepție poate fi invocată de pârâtă indiferent de stadiul procesual al litigiului, chiar dacă acesta a fost început după data de 01.10.2011.
Apărătorul apelantului - reclamant solicită respingerea excepției invocate, învederând că această excepție nu a fost invocată în fața instanței de fond, ci direct în calea de atac a apelului, astfel că instanța de fond s-a pronunțat pe o anumită excepție a autorității, iar instanța de control judiciar trebuie să verifice dacă hotărârea pronunțată este legală sub acest aspect. De asemenea, arată că această excepție potrivit Noului cod civil putea fi invocată la fond odată cu întâmpinarea ceea ce nu este cazul în speță, iar acțiunea nu este prescrisă, având în vedere inclusiv decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Tribunalul unește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei și ia act că s-a renunțat la excepția netimbrării apelului.
Părțile arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului - reclamant solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, să se dispună în principal casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond cu trimitere spre judecare, având în vedere că prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ci pe excepția autorității de lucru judecat, iar în subsidiar să se dispună modificarea hotărârii pronunțate și admiterea acțiunii promovate. Solicită să se constate că în mod greșit instanța de fond a reținut că există autoritate de lucru judecat, având în vedere că între părți nu a mai existat un litigiu, nu există o hotărâre judecătorească prin care aceleași pretenții să fi fost respinse. Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost modificată sentința Tribunalului Argeș prin care a fost respinsă o cerere de completare a dispozitivului, iar Curtea reține că Tribunalul nu a fost învestit cu o astfel de cerere de completare a dispozitivului și faptul că o asemenea acțiune în pretenții poate fi formulată la instanța de drept comun în termenul de prescripție. Arată că o astfel de solicitare formulată de reclamant nu a mai făcut obiectul unei alte judecăți, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de părți, obiect, cauză.
Solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Consilierul juridic al intimatei C. de Asigurări de Sănătate Argeș solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond în mod temeinic și legal s-a pronunțat pe excepția autorității de lucru judecat, constatând identitatea de obiect, cauză și părți. Prin sentința civilă nr. 3985/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, modificată prin decizia civilă nr. 1865/R/16.04.2014 a Curții de Apel Pitești s-a respins capătul de cerere care se referea la pretenții, pretenții care fac și obiectul prezentului litigiu.
Solicită respingerea apelului formulat și menținerea ca legală și temenică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ la data de 20.06.2014, reclamantul P. B. A. a solicitat obligarea pârâților C. de Asigurări de Sănătate Argeș și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș la plata sumei de 6200lei reprezentând costuri achitate de reclamant pentru o intervenție chirurgicală și a dobânzii legale aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în perioada 15.06.2011 – 19.06.2011 a fost internat la Spitalul Sf. C. din B. unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, că la data de 19.06.2011 a achitat toate costurile tratamentului medical în cuantum de 6200lei deși la acea dată avea calitatea de asigurat.
Se solicită proba cu înscrisuri.
Cererea nu este motivată în drept.
La data de 10.10.2014 reclamantul a precizat că pârâții din prezenta cauză sunt C. de Asigurări de Sănătate Argeș, C. Națională de Asigurări de Sănătate și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, că motivele de drept ale cererii sunt Legea 95/2006, Ordinul 538/2011, Hotărârea nr. 1389/2010, Norma metodologică 2011. Precizează reclamantul că spitalul unde a efectuat intervenția chirurgicală este un spital privat.
La data de 26.01.2014 pârâta C. Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare.
La data de 19.11.2014 pârâta Direcția regională a Finanțelor Publice Ploiești a depus întâmpinare.
La data de 25.02.2015 instanța din oficiu a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 1798/25.02.2015, Judecătoria Pitești a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul P. B. A., în contradictoriu cu pârâții C. de Asigurări de Sănătate Argeș, C. Națională de Asigurări de Sănătate și Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca fiind intrată sub autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3985/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, așa cum a fost modificată de decizia civilă nr. 1865/R/16.04.2014 a Curții de Apel Pitești.
Pentru a dispune astfel, prima instanță de judecată a reținut faptul că,potrivit art 431 C.pr. civ este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți în aceeași calitate.
Analizând prima condiție pentru existența autorității de lucru judecat, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 3985/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, așa cum a fost modificată de decizia civilă nr. 1865/R/16.04.2014 a Curții de Apel Pitești s-a respins capătul de cerere prin care reclamantul P. B. A. a solicitat în contradictoriu cu C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Argeș, și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș obligarea pârâtelor la plata sumei de 6.183 lei reprezentând contravaloare cheltuieli medicale.
A constatat instanța că obiectul prezentului dosar este obligarea pârâtelor la palta sumei de 6.200lei reprezentând contravaloare cheltuieli medicale.
S-a mai reținut că între cele două cauze este există identitate de părți care au aceeași calitate. A mai constatat instanța că există identitate între pârâtul Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș întrucât ca urmare a reorganizării ANAF Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a fost reorganizată în Agenția Județeană a Finanțelor Publice Argeș, structură fără personalitate juridică aflată în subordinea Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești. Ca urmare a reorganizării Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești a preluat drepturile și obligației Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș.
Ca urmare, instanța a constatat că pârâții nu mai pot fi chemați în judecată pentru plata sumei 6200 lei, reprezentând cheltuieli medicale.
Pentru aceste motive, instanța a reținut că în cauză a operat excepția autorității de lucru judecat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C.pr.civ..
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamantul P. B. A. care a menționat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică atâta vreme cât a apreciat că sunt întrunite toate condițiile în ceea ce privește existența autorității de lucru judecat .
Instanța de fond nu a observat că în cuprinsul deciziei nr. 1865/R-C./16.04.2014, Curtea de Apel Pitești a arătat în mod clar că singurul argument pentru care admite recursul este acela că instanța în fața căreia a fost formulată cererea în pretenții nu avea competența materială în a soluționa o astfel de cerere.
Mai mult, chiar susținerile pârâtei C. de Asigurări de Sănătate sunt contradictorii atâta vreme cât odată declară recurs, arătând că Tribunalul Argeș nu are competență să soluționeze ca instanța de fond și contencios administrativ o cerere în pretenții, iar în prezenta cauză să invoce autoritatea de lucru judecat .
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat trebuie să se observe că pentru ca aceasta să existe, așa cum se arată în art. 1201 C.civ. se cere existența identității celor trei elemente ,între hotărârea dată și cea care urmează: identitate de obiect (eadem res) identitate de cauză(eadem causa petendi ) și identitatea de părți ( eadem condițio personarum) ,dar ceea ce trebuia să observe instanța de fond era ca prin decizia de admitere a recursului în primul dosar, instanța Curții de apel a arătat nu numai motivele ce au condus-o la o astfel de soluție (lipsa competenței materiale a instanței Tribunalului Argeș), dar a arătat chiar și calea ce ar trebui urmată.
În aceste circumstanțe trebuie observat faptul că nu sunt întrunite condițiile admisibilității autorității de lucru judecat întrucât nu a existat anterior o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în care să fi fost soluționată cererea în pretenții (negativ sau pozitiv ) de către o instanță competentă material – ba din contră decizia nr. 1865/R-C./16.04.2014 a Curții de Apel Pitești a arătat exact contrariul.
Prin întâmpinarea depusă la data de 29.06.2015,intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a solicitat respingerea apelului.
Aceeași solicitare a fost formulată și de intimata C. Națională de Asigurări de Sănătate prin întâmpinarea depusă la data de 02.07.2015.
Intimata C. de Asigurări de Sănătate Argeș a invocat în cuprinsul întâmpinării depuse la filele 24-27 excepțiile netimbrării sau insuficientei timbrări a căii de atac ,prescripției dreptului la acțiune întrucât pretențiile se referă la perioada 15.06._11,iar acțiunea a fost formulată la data de 20.06.2014,iar pe fond a menționat că nu datorează suma de 6200 lei.
La termenul de judecată de astăzi,această intimată ,prin reprezentant a precizat că nu mai înțelege să susțină prima dintre excepțiile invocate.
Analizând sentința apelată în limitele criticilor formulate și în raport de dispozițiile referitoare la calea de atac a apelului ,tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente :
Apelantul a investit instanța de judecată cu o cerere în pretenții ,care a fost respinsă în temeiul excepției autorității de lucru judecat,raportat la existența sentinței civile nr. 3985/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, modificată prin decizia civilă nr. 1865/R/16.04.2014 a Curții de Apel Pitești prin care a fost respins capătul de cerere prin care reclamantul P. B. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Asigurări de Sănătate - C. de Asigurări de Sănătate Argeș, și Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș obligarea acestora la plata sumei de 6.183 lei reprezentând contravaloare cheltuieli medicale.
Puterea de lucru judecat,ca efect al hotărârii judecătorești ,semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată ,iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.Principiul puterii lucrului judecat împiedică,deci judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect,aceeași cauză și care este purtat între aceleași părți ,dar și contrazicerea între două hotărâri judecătorești ,adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească .
Pornind de la aceste considerații dezvoltate în doctrină și jurisprudență cu privire la excepția autorității de lucru judecat și examinând sentința civilă nr. 3985/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/109/2012,modificată de Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 1865/R/16.04.2014,tribunalul constată faptul că solicitarea apelantului de acordare a sumei de 6183 lei nu a fost analizată pe fond.În cadrul căii de atac a recursului ,verificarea acestei cereri a fost făcută numai din punct de vedere procedural ,al admisibilității mijlocului procesual folosit pentru valorificarea acestei pretenții ,constând în formularea unei cereri de completare a dispozitivului sentinței civile nr.2496/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/109/2012.Așadar,considerentele pentru care Curtea de Apel Pitești a dispus respingerea cererii apelantului privind pretențiile bănești au fost legate strict de constatarea inaplicabilității art. 281 indice 2 C.pr.civ., reținând faptul că, tribunalul ,sesizat fiind cu cererea care a fost soluționată prin sentința civilă nr.2496/17.04.2013 nu a fost investit și cu un capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor din acea cauză,în solidar,la plata sumei de 6.183 lei .
În cazul de față ,deși în dispozitivul sentinței civile avute în vedere de prima instanță de judecată,astfel cum a fost modificată, este menționată dispoziția de respingere a cererii privind pretențiile bănești ,prin raportare la considerentele care au menirea de a explica dispozitivul și care cuprind soluția dată de instanță unei probleme de drept procedural ,iar nu de drept material ,nu se poate reține existența autorității de lucru judecat,în sensul că fondul pretenției apelantului ar mai fi fost examinat anterior .
Având în vedere aceste aspecte,constatând că prima instanță de judecată a soluționat în mod greșit procesul în temeiul excepției autorității de lucru judecat,în temeiul art. 480 alin. 3 C.pr.civ. ,tribunalul va admite apelul,va anula sentința civilă nr. 1798/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești și va reține cauza spre judecarea fondului .În cadrul acestei judecăți,urmează a fi examinată și excepția prescripției dreptului material la acțiune care este o excepție de fond,ce se impune a fi analizată ulterior excepției autorității de lucru judecat ,excepție care a făcut obiectul criticilor exprimate prin cererea de apel.
În consecință,în cauză se va fixa termen la data de 19.11.2015,urmând a fi citate părțile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul P. B. A. cu domiciliul în Bascov, Bld N. B., nr.15, jud Argeș, CNP_, împotriva Sentinței civile nr. 1798/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr._, intimați fiind C. DE A. DE SANATATE ARGES cu sediul în Pitești, B.dul I.C.B., nr.62, jud. Argeș, D. R. A FINANTELOR PUBLICE PLOIESTI-ADMINISTRATIA JUDETEANA FINANTE PUBLICE ARGES ȘI ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P. cu sediul în Pitești, Bld. Republicii, nr.118, jud Argeș,, C. N. DE A. DE SANANATE cu sediul în București, Calea Calarașilor, nr. 248, .
Anulează sentința și reține cauza spre judecare.
Fixează termen la data de 19.11.2015, cu citarea părților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.09.2015.
Președinte, A. A. | Judecător, S. I. Ț. | |
Grefier, I. B. |
Red.S.I.T./ 6 ex.
24.09.2015
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 937/2015. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2426/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








