Acţiune în constatare. Decizia nr. 3317/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3317/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 3317/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3317/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător I. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de reclamanta
. sentintei civile nr. 2529/ 17 03 2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâta ., având ca obiect „acțiune în constatare”.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 14 10 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 21 10 2015 și la data de azi, 28 10 2015 când deliberând a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 29.01.2014 sub nr_ reclamanta ..R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate că ..R.L., a achitat integral contravaloarea energiei electrice consumate pentru perioada 01.04._12 si că nu figurează cu sume restante de plată către pârâta ., sens în care cerem să dispuneți constatarea netemeiniciei si nelegalitătii cu privire la nota de constatare NTL nr._/01.11.2012, factura nr._/09.11.2012 si nr._/ 09.11.2012, emise de pârâta ., întrucât suma totala de 13.420,36 lei a fost stabilită în mod ilegal si nejustificat; să se constatate care sunt sumele datorate de către ..R.L., cu titlu de preț al energiei electrice pentru perioada 01.04._12, și dacă există eventuale diferențe pe care le-am putea avea de achitat către pârâta ., distinct de sumele deja achitate si în funcție de criteriile stabilite de actul normativ emis de ANRE, suma cu titlu de avans achitata, în funcție de receptoarele de energie electrică consemnate în cuprinsul notei de constatare NTL nr._/01:11.2012, buletinul de verificare metrologică si bonurile de mișcare pentru contorul electric ce a fost înlocuit la data de 01.11.2012; să se constate inexistența dreptului de creanță pentru suma de 13.420,36 lei pretinsă de către . în baza facturilor fiscale nr._/ 09.11.2012 si nr._/09.12.2012 contestate de ..R.L. si să ne exonerați de la plata acestei sume, întrucât a fost greșit calculata si în mod ilegal de către pârâta care a urmărit să se îmbogățească, fără just temei; cu obligarea pârâtei . la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta . are punct de lucru deschis în mun. Pitești,dovada certificatul de furnizare informații emis de ORC de pe lângă Tribunalul București, sens în care apreciem că acțiunea formulată în contradictoriu cu C. Distribuție SA se introduce la Judecătoria Pitești.
S-a susținut că în calitate de beneficiar, a încheiat cu Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Pitești, în calitate de furnizor, contractul de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari la tarife reglementate. A achitat la zi contravaloarea energiei electrice conform facturilor anexate ca dovada pentru perioada 01.04._12, reținând si că subscrisa ..R.L. a avut un consum mediu de circa 300-400 KW/luna, amintind si că a achitat cu titlu de avans contravaloarea cantității de circa 1000 kwh energie electrica.
La data de 01.11.2012, s-a prezentat la sediul societății sale, d-1 Ș. A. si A. G. din cadrul . C.-Departamentul NTL si cu această ocazie, a schimbat contorul electric(BMPT), conform bonului de mișcare, susținând că au primit dispoziție din partea societății unde figurează ca salariați să procedeze la schimbarea contoarele electrice pe motiv că acestea au ajuns la durata de expirare si că trebuie înlocuite.
Reprezentanții legali ai paratei au găsit sigilat contorul electric si în stare de
funcționare, iar după demontare l-au pus într-o pungă de plastic si l-au sigilat cu sigiliul de unică folosință nr._, fără a evidenția vreo urmă de violare sau deteriorare a acestuia sau că nu înregistra energia electrica. Conform bonului de mișcare întocmit anterior datei de 01.11.2012, contorul vechi a fost identificat ca fiind sigilat de către alti reprezentanții legai ai ., cu precizarea că sigiliile identificate la contorul electric la data
înlocuirii acestuia consumata la data de 01.11.2012, aparțin acestei societății, cu
mențiunea că a fost montat de către persoane autorizate din cadrul . SA la momentul intervențiilor făcute anterior conform contractului de
furnizare a energie electrice si al buletinului de verificare metrologica, respectiv bonul de mișcare întocmit de la aceea vreme.
Urmare a acestei intervenții, pârâta .- Departamentul NTL SA, emite în mod fraudulos la data de 09.11.2012, două facturi fiscale pentru suma de 13.275,68 lei respectiv pentru suma de 144,68 lei, fără a avea vreo bază legală si în scopul de a se îmbogăți fără just temei si în paguba ..R.L.
A precizat reclamanta că, în speța, contestăm factura_/09.11.2012 și nr._/ 09.11.2012, în valoare totala de 13.420,36 lei cu titlu de recuperare energie electrică si verificare instalație, pe motiv că au fost calculate greșit si emise în mod abuziv si ilegal, reținând că furnizorul nu are dreptul să recalculeze un consum pretins excesiv pentru o perioada anterioara pe care noi am plătit-o si să aplice în mod ilegal si după bunul plac prevederile legislației în vigoare jn cazul în care pretinde fără nicio dovada că societatea ar fi intervenit neautorizat sau intenționat la instalația-furnizorului. ..R.L. nu a săvârșit nicio fapta contravenționala/penala si a plătit în avans energie electrica în conformitate cu contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu . și că pârâta nu a ținut cont de acest aspect esențial la momentul când a emis facturile contestate de către subscrisa reclamantă.
..R.L. a semnalat această constatare ilicită pârâtei si a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabila, care, recunoscându-și parțial greșeala, a precizat că pentru stabilirea pretinsei fraude asupra aparatului de măsurat se impune efectuarea unei expertize metrologice si că suma de 13.275,68 lei facturata prin factura nr._/09.11.2012, reprezintă contravaloarea energiei electrice de recuperat pe o perioada de 6 luni calendaristice,iar suma de 144,68 lei, conform facturii nr._/ 09.11.2012, reprezintă prestării servicii.
Valoarea energiei electrice facturată de pârâta la suma de 13.420,36 lei se ridică la o sumă de circa 10 ori mai mare decât consumul nostru pe o perioada de 6 luni calendaristice anteriore și posterioare controlului materializat prin nota de constatare NTL nr._/ 01.11.2012, ceea ce opiniem că nu este justificat si nici legal.
Furnizorul are dreptul si obligația să recalculeze consumul pentru perioada anterioara si să aplice prevederile legislației în vigoare însă numai în cazul în care se constată consum fraudulos de energie si intervenții necontrolate sau intenționate la instalațiile furnizorului de către persoane neautorizate de către . ce nu este cazul în speța dedusă judecății. De altfel, nici nu rezulta prin ce metoda, procedeu a ajuns pârâta la concluzia că am consumat fraudulos energie electrică si nici nu a indicat metoda prin care a calculat eronat cantitatea de 20.933 KWH energie stabilită la valoare totala de_,36 lei cu titlu de recuperare energie electrică si verificare instalație, pe care dorește să o recupereze în mod ilicit de la societatea ..R.L. în baza facturii nr._/09.11.2012 și nr._/ 09.11.2012 pe care le contestăm ca fiind nelegale si netemeinice
Potrivit art. 86 alin. 1 lit. c din HG 1007/2004, furnizorul este îndreptățit să recalculeze, împreună cu consumatorul, pentru o perioadă anterioară, atunci când se constată defectarea contorului, durată pentru care se face recalcularea și procedura de calcul fiind reglementată de autoritatea competentă.
Stabilirea unui consum excesiv și implicit o obligație de plată disproporționată față de consumul real reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.
A susținut că revine pârâtei . să dovedească faptele reclamate de consum fraudulos în baza Legii nr. 13/2007.
Conform art.56 al. 1 din Legea 13/2007 consumatorul de energie electrică
răspunde de daunele cauzate furnizorului din culpa sa în condițiile stabilite prin
contractul de furnizare.
Conform art. 86 al. 1 lit. c din HG 1007/2004, furnizorul este îndreptățit să recalculeze, împreună cu consumatorul, pentru o perioadă anterioară, atunci când se constată defectarea contorului, durată pentru care se face recalcularea și procedura de calcul fiind reglementată de autoritatea competentă.
Stabilirea unui consum excesiv și implicit o obligație de plată disproporționată față de consumul real reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei.
Cum . nu poate face proba negativă, pârâta C. Distribuție SA este aceea care trebuia să dovedească faptele reclamate de consum fraudulos în baza Legea 13/2007. Prin urmare, socotim că ne aflăm în prezența unui dubiu, care în mod evident profită reclamantei ..
Conform art 90 din HG 1007/2007,prin consumul fraudulos se înțelege ca fiind conectarea oricărui receptor sau a instalației de utilizare înaintea grupului de măsurare sau orice intervenție la instalația electrică ce afectează funcționarea corectă i principiului de măsurare.
Ori, în cazul din speță, condiții impuse de norma legală nu sunt îndeplinite, astfel că nota de constatare si implicit facturile fiscale contestate sunt nelegale si netemeinice, pentru că pârâta nu a dovedit faptele reclamate de consum fraudulos în baza legii nr. 13/2007, ci dimpotrivă a demonstrat că a calculat eronat suma de suma de 13.275,68 lei cu titlu de recuperare energie electrica la care mai adaugă suma de 144,68 lei cu titlu "de verificare instalație.
Așadar, stabilirea unui consum excesiv si implicit o obligație de plată disproporționată față de consumul real reprezintă o îmbogățire fără justă cauza, întrucât nu are la baza un consum cert, reținând si că consumul calculat în sistem pausal nu are niciun fundament legal, întrucât nu s-a demonstrat vinovăția reclamantei ..R.L..
Ori, în cazul de fata se observa că aceste condiții de consum fraudulos nu sunt îndeplinite, astfel încât nota de constatare NTL nr._/01.11.2012, precum și facturile nr._/09.11.2012 și nr._/09.11.2012 emise de pârâta . sunt nelegale si netemeinice, sens în care vă solicităm să dispuneți pe cale de consecința constatarea inexistentei dreptului de creanță pentru suma de 13.420,36 lei pretinsă de către . în baza facturilor fiscale nr._/09.11.2012 si nr._/ 09.12.2012 de la ..R.L. si să ne exonerați de la plata acestei sume, întrucât a fost greșit calculata si în mod ilegal de către pârâta care a urmărit să se îmbogățească fără just temei.
Suma pretinsa prin facturile fiscale contestate pe motiv că au fost calculate eronat, abuziv și nelegal, deoarece consumul de energie lunar la sediul social al ..R.L. a fost mult sub cel stabilit pentru ultimele 6 luni anterioare emiterii facturilor fiscale, plătind în avans circa 1000 Kwh în conformitate cu art 1-3 din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu pârâta ., lucru pe care nu l-a avut în vedere la momentul când a emis facturile contestate.
Reprezentanții legali ai paratei au găsit sigilat contorul electric si în stare de funcționare, iar după demontare l-au pus într-o pungă de plastic si l-au sigilat cu sigiliul de unică folosință,fără a evidenția vreo urmă de violare sau deteriorare a acestuia.
Pârâta a refuzat să-i comunice buletinul de verificare metrologica de la ultima verificare a contorului electric înlocuit la data de 1.11.2012 si bonurile de mișcare, respectiv montarea inițială si montarea ulterioara a contorului electric în discuție, pentru a se verifica legalitatea si temeinicia notei de constatare NTL nr._/01.11.2012, precum si a facturilor nr._/ 09.11.2012 și nr._/09.11.2012 contestate.
Potrivit, art. 128 alin.l din HG nr. 1077/2004, s-a retinut că furnizorul emite factura unui consumator pentru energia electrica furnizata, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare. Prin excepție, pentru situațiile în care se constata ca înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de masurare defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos etc.), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor si aprobate de autoritatea competenta.
Potrivit art. 142 alin. 4 din Regulament, în cazul consumului fraudulos, perioada le recalculare este de 6 luni pentru categoria de consumatori în care se pretinde fără niciun fundament că se află ..R.L., astfel consumul fiind determinat în sistem paușal în funcție de puterea nominală a receptoarelor și de durata de utilizare formată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor și probate de autoritatea competentă (art. 142 alin. 2, 3 din Regulament).
La data de 30.06.2014 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrarii cererii de chemare in judecata si anularea cererii ca netimbrata,
raportat la dispozițiile art. 33 din OUG nr. 80/2013 privind taxele de timbru si dispozițiile art. 197, pe fond solicitând respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta ca
neîntemeiata, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
Astfel potrivit Art. 1: "Acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești, precum si cererile adresate Ministerului justiției si Parchetului de pe langa înalta Curte de Casație si Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta", si
Art. 3, alin. 2: "Se taxează potrivit alin. (1) si următoarele categorii de acțiuni:
a)In constatarea nulității, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic patrimoniu; cererea privind repunerea pârtilor in situația anterioara este scutita de taxa de timbru daca este accesorie acestor cereri;
b)Privind constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial".
In motivarea întâmpinării s-a arătat că în data de 01.12.2012 o echipa de constatare din cadrul C. Distribuție - Departamentul NTL a procedat la efectuarea unui control la sediul Reclamantei situat in Pitești, .. 30A, jud. Argeș.
Acest control a fost realizat in prezenta si cu acordul dnei. L. M., administrator, care a permis accesul in imobil pentru inventarierea receptorilor electrici.
In urma controlului realizat de C. Distribuție s-au constatat o . nereguli la instalația electrica atribuita consumatorului si asupra grupului de măsurare a energiei electrice, respectiv:
"La controlul efectuat in prezenta si cu acordul abonatului s-a constatat: contorul este situate pe proprietate abonat, la inspecția vizuala a acestuia acesta prezintă intervenție neautorizata asupra sigiliilor de metrologie, en. el. (n.n. energia electrica) consumata nu se regăsește in contor."
In toate cazurile in care se constata abateri de la normele legale privind consumul de energie electrica se intocmeste o nota de constatare intre distribuitor si consumator, care conține descrierea amănunțita a celor constatate, in speța Nota de constatare emisa de C. Distribuție.
F. de neregulile constatate la locul de consum al Reclamantei, echipa de constatare C. Distribuție aflata la fata locului a ridicat contorul electric.
Contorul electric a fost schimbat conform Bonului de mișcare nr._/01.11.2012 ("Bonul de mișcare").
Nota de constatare a fost semnata de Reclamanta, si nu s-au formulat obiectiuni/mentiuni la art. IV, Punctul de vedere al consumatorului (imputernicitului).
Pe baza deficientelor consemnate in Nota de constatare si a probelor prelevate la locul de consum al Reclamantei s-a intocmit fisa de calcul a energieie consumate si neinregistrata si C. Distribuție a emis către Reclamantei Facturile din care: (i) Factura nr. 1 in valoare de 13.275,68 lei reprezentând contravaloarea energiei electrice calculata pe o perioada de 6 luni anterior intocmirii Notei de constatare si (ii) Factura nr. 2 in valoare de 144,68 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de constatare a intervenției.
Cu privire la corectitudinea inscrisurilor intocmite in data de 01.11.2012 si 09.11.2012, precum si a stării de fapt a celor constatate de echipa specializata a Departamentului NTL din cadrul C. Distribuție, arătam instanței de judecata ca documentele menționate mai sus, respectiv Nota de constatare, Bonul de mișcare si Factura sunt temeinice, valide si legal intocmite.
(i) Instalația electrica si contorul se afla in paza juridica a Reclamantei:
Inca de la data semnării contractului de furnizare a energiei electrice intre Reclamanta si ., acesteia i s-a incredintat paza juridica a grupului de măsurare a energiei electrice.
Unitatea de măsura a energiei electrice se afla in paza juridica a Reclamantei, aceasta fiind direct răspunzătoare de bunurile date in custodia sa. Potrivit contractului de furnizare a energiei electrice, Reclamanta si-a asumat obligația de păstrare in stare intacta a contorului de decontare, a plombelor metrologice (sigiliile producătorului unității de măsura) si a plombelor furnizorului de la capacul de borne.
In conformitate cu art. 7 lit. h din Contractul - cadru de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia nr. 57/1999 emisa de Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei, consumatorul are obligația „sa păstreze intacte contorul de decontare, plombele metrologice si plombele furnizorului de la capacul de borne al acestuia si de la firida individuala de branșament".
Aceasta obligație este una legala, fiind stabilita si in art. 87 lit. b) din Regulament, potrivit căruia consumatorul (n.n.: Reclamanta) are obligația „sa mențină starea tehnica corespunzătoare a instalațiilor electrice proprii, in conformitate cu normele in vigoare" si in art. 110 din Regulament, potrivit căruia „Se interzice consumatorului sa intervină sub orice forma asupra grupurilor de măsurare a energiei electrice sau la celelalte instalații ale operatorului de rețea".
In concluzie, potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus, paza juridica a grupului de măsurare (ce cuprinde, conform art. 4 pct. 22 din Regulament: contorul electric, transformatoarele de măsurare, elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare, inclusiv elementele de securizare) este atribuita consumatorului, astfel incat responsabilitatea păstrării integrității contorului, inclusiv a sigiliilor revine consumatorului (n.n.: Reclamantei).
Prin paza juridica, potrivit doctrinei si jurisprudentei, se intelege puterea de direcție, control si supraveghere pe care o persoana o poate exercita in mod independent asupra unui lucru.
Astfel, având in vedere ca unitatea de măsura a energiei electrice a fost atribuita in custodie Reclamantei, aceasta este răspunzătoare pentru integralitatea grupului de măsurare si de modul in care acesta înregistrează energia electrica consumata, iar in situația in care, datorita unor intervenții asupra grupului de măsurare, grupul de măsurarea nu înregistrează partial/in totalitate energia consumata, Reclamanta răspunde pentru prejudiciul adus furnizorului C. Vânzare indiferent ca intervenția asupra grupului de măsurare a fost cauzata de ea in mod direct sau indirect, prin terțe persoane, cu intenție sau fara intenție.
In speța, la locul de consum al Reclamantei s-a constatat de către echipa C. Distribuție o intervenție neautorizata la contorul electric cu scopul de nu se înregistra toata cantitatea de energie electrica, incalcandu-se astfel dispozițiile art. 87 si 110 din regulament.
Astfel, Reclamanta si-a incalcat obligația legala si contractuala de paza a grupului de măsurare si a instalației electrice.
(ii) In ceea ce privește noțiunea de consum fraudulos in cazul energiei electrice, prezentam mai jos definițiile legale ale acestei noțiuni, conferite prin legislația interna primara si secundara in vigoare, in domeniul energiei electrice.
In conformitate cu art. 90 alin. 2 lit. b) din Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004 (denumita in continuare "HG nr. 1007/2004") privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori (denumit in continuare "Regulamentul"), reprezintă consum fraudulos „orice intervenție in instalația electrica, ce afectează funcționarea corecta a grupului de măsurare", furnizorul fiind indreptatit sa calculeze si sa recupereze energia electrica consumata si neinregistrata de grupul de măsurare.
Potrivit reglementarilor legale in domeniul energiei, prin consum fraudulos se intelege acel consum realizat in vederea obținerii unui folos material injust, de natura sa cauzeze un prejudiciu.
In consecința, potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus, paza juridica a grupului de măsurare (ce cuprinde, conform art. 4 pct. 22 din Regulament: (i) contorul electric, (ii) transformatoarele de măsurare, (iii) elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare, (iv) inclusiv elementele de securizare) este atribuita consumatorului, astfel incat responsabilitatea păstrării integralității sigiliilor si a contorului revine acestuia. In situația de fata, aceasta responsabilitate revine Reclamantei.
Potrivit definiției data prin Legea nr. 123/2012 privind energia electrica („Legea nr. 123/2012"), grupul de măsurare reprezintă ansamblul format din contor si transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum si toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare.
In categoria grupurilor de măsurare sunt cuprinse următoarele echipamente: (i) contoarele de energie electrica activa si reactiva, (ii) ceasurile de comutare, (iii) sumatorul de putere, (iv) transformatoarele de măsura pentru intensitate si tensiune, (v) șirurile de cleme, (vi) siguranțele fuzibile aferente circuitelor de tensiune si altele asemenea.
In conformitate cu art. 87 lit. b din Regulament, consumatorul are obligația „sa mențină starea tehnica corespunzătoare a instalațiilor electrice proprii in conformitate cu prevederile legale".
De asemenea, in conformitate cu art. 7 lit. h din Contractul - cadru de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia nr. 57/1999 emisa de Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei, consumatorul are obligația „sa păstreze intacte contorul de decontare, plombele metrologice si plombele furnizorului de la capacul de borne al acestuia si de la firida individuala de branșament".
(iii) Emiterea facturilor pentru recuperarea energiei electrice:
Astfel cum am arătat la cap. Situația de fapt, in data de 09.11.2013, pe baza inventarului receptorilor electrici efectuat la locul de consum al Reclamantei consemnat in Nota de constatare, C. Distribuție a emis Reclamantei Facturile in valoare totala de 13.420,36 lei.
Facturile au fost emise in conformitate cu art. 109 alin. 2 din Regulament care precizează ca „In cazul in care deteriorarea grupului de măsurare, in orice mod, se produce din vina consumatorului, acesta va suporta costul reparației si al lucrurilor de demontare, verificare si remontare, precum si costul energiei electrice recalculate".
Calculul ce a condus la emiterea facturii pentru recuperarea energiei electrice si a serviciilor auxiliare a fost realizat tinand cont de receptorii inventariați si consemnați in Nota de constatare in data de 01.11.2012, data efectuării controlului.
De asemenea, din cantitatea totala rezultata a fost scăzuta cantitatea de energie electrica achitata de Reclamant pentru perioada in care a fost stabilit calculul, respectiv 02.05._12.
La acest calcul a fost aplicat tipul tarifului si valoarea acestuia stabilit de legislația in vigoare la momentul întocmirii Notei de constatare.
Luând in considerare totalitatea acestor elemente, a rezultat o energie electrica consumata in sistem pausal (pentru toate receptoarele Reclamantei) de 23.869 Kwh din care a fost scăzuta cantitatea de energie electrica înregistrata de grupul de măsurare si achitata de Reclamant rezultând astfel o diferența de 20.933 kWh, reprezentând cantitatea de energie electrica de recuperat pentru cele 6 luni anterioare constatării.
Susține că C. Distribuție, prin emiterea acestor facturi, urmărește sa recupereze energia electrica tranzitată prin rețeaua electrica de distribuție, energie electrica care a fost consumata, nu a fost înregistrata de unitatea de măsura a energiei electrice, nu a fost facturata de furnizor, iar contravaloarea facturii reprezintă prejudiciul cauzat subscrisei C. Distribuție.
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică specialitatea electroenergetică, raportul fiind întocmit de expert C. Ghemaru.
Prin sentința civilă nr. 2529/ 17 03 2015 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta ..
S-a constatat inexistența dreptului de creanță al pârâtei împotriva reclamantei pentru suma de 9538,98 lei.
S-a constatat existența dreptului de creanță al pârâtei împotriva reclamantei pentru suma de 3881,38 lei
S-a admis în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamantă și de pârâtă.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei cu acest titlu suma de 1504 lei și pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 783 lei.
S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 783 lei și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei diferența, respectiv 721 lei.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că între părți au existat raporturi contractuale.
În baza raporturilor contractuale pârâta s-a obligat să furnizeze reclamantei energie electrică iar reclamanta să achite prețul .
La data de 01.11.2012 reprezentanții pârâtei au efectuat un control la sediu reclamantei situat în Pitești, .. 30, jud. Argeș.
S-a verificat instalația electrică de alimentare și măsurare având montat contor seria_.
S-a constatat faptul că prezintă contorul intervenție neautorizată asupra sigiliilor de metrologie constatându-se că energia electrică consumata nu se regăsește în contor.
A fost demontat contorul ce s-a introdus în punga din plastic și s-a sigilat cu sigiliul de folosința nr._.
Toate aceste operațiuni au fost consemnate în nota de constare nr. NTL nr._/01.11.2012.
Reclamanta prin reprezentant L. M. a semnat și ștampilat nota de constatare fără obiecțiuni.
La aceeași dată s-a întocmit și bon de mișcare nr._/01.11.2012.
În urma controlului efectuat s-a emis factura fiscală nr._/2012 pentru suma totală de_,68 lei reprezentând recuperare energie electrică, acciză energie electrică și TVA conform HG nr. 1007/2004, NC_/2012.
Conform raportului de expertiză, nu au existat urme de intervenție neautorizata supra contorului.
Expertul a învederat pe baza buletinului comunicat de . că sigiliile identificate nu aparțin producătorului . neautorizata asupra sigiliilor s-a produs după montarea contorului și a constat în înlocuirea sigiliilor originale cu alte sigilii, fiind posibil să fi fost efectuate intervenții în interiorul contorului, prin modificarea indexului, ceea ce se putea realiza fără să rămână urme, prin rotirea manuala a rolelor care afișează indexul.
A evidențiat expertul faptul că din istoricul de consum a rezultat o scădere a consumului în perioada 30.11._12, față de perioada 23.01._12 și perioada imediat ulterioara controlului, consumul înregistrat după data controlului fiind cu 24 % mai mare fața de perioada anterioară.
Expertul a calculat prejudiciul prin raportare la dispozițiile art. 142 alin 3 din HG. Nr. 1007/2004, evaluându-l la 3881,38 lei.
Nota de constatare s-a întocmit în mod legal, aspectele menționate în conținutul său corespund situației de fapt constatată în momentul efectuării controlului.
Sigiliile identificate nu aparțin producătorului.
In conformitate cu art. 7 lit. h din Contractul - cadru de furnizare a energiei electrice aprobat prin Decizia nr. 57/1999 emisa de Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei, consumatorul are obligația „sa păstreze intacte contorul de decontare, plombele metrologice si plombele furnizorului de la capacul de borne al acestuia si de la firida individuala de branșament".
Aceasta obligație este una legala, fiind stabilita si in art. 87 lit. b) din Regulament, potrivit căruia consumatorul (n.n.: Reclamanta) are obligația „sa mențină starea tehnica corespunzătoare a instalațiilor electrice proprii, in conformitate cu normele in vigoare" si in art. 110 din Regulament, potrivit căruia „Se interzice consumatorului sa intervină sub orice forma asupra grupurilor de măsurare a energiei electrice sau la celelalte instalații ale operatorului de rețea".
Deci, potrivit dispozițiilor legale invocate mai sus, paza juridica a grupului de măsurare este atribuita consumatorului, astfel incat responsabilitatea păstrării integrității contorului, inclusiv a sigiliilor revine consumatorului.
Reclamanta nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste intervenția autorizata asupra contorului, respectiv schimbarea sigiliilor.
Aceste aspecte conduc la concluzia că s-a intervenit neautorizat asupra contorului contrar clauzelor contractuale și dispozițiilor HG nr. 1007/2004, considerente față de care în mod corect pârâta a încadrat situația de fapt ca fiind consum fraudulos de energie electrică în raport de care a calculat prejudiciul ce urmează a fi acoperit de reclamantă și a emis factura fiscală contestată.
Calculul energiei electrice nu a fost efectuat în mod corect de pârâta având în vedere raportul de expertiză.
Calculul energiei electrice s-a realizat de expert în raport de consumul mediu pe o perioadă de 6 luni anterioară momentului controlului conform art. 142 alin 3 din H.G. nr. 1007/2004.
Sentința sus menționată a fost apelată de reclamanta . a considerat-o nelegală și netemeinică motivat de faptul că, instanța de fond a stabilit eronat situația de fapt și de drept, fără a avea în vedere apărările și susținerile părților raportat la probele administrate în cauză.
Astfel, se apreciază că, în mod eronat instanța de fond a reținut existența raporturilor contractuale dintre părți, iar . nu are calitatea de furnizor de energie electrică și ca urmare nu are dreptul să emită facturi fiscale pentru a invoca pretenții față de reclamanta apelantă. Din acest punct de vedere se apreciază că nu există identitate între pârâta . și persoana obligată la repararea pagubei, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale .
De asemenea, apelanta - reclamantă arată că pârâta . se află în culpă procesuală ,deoarece a refuzat să depună la dosar buletinul de verificare metrologică și bonurile de mișcare ale contorului electric, atâta timp cât . a confirmat că nu sunt urme de intervenție neautorizate la contorul electric.
În ceea ce privește raportul de expertiză se apreciază că în mod eronat instanța de fond a respins obiecțiunile formulate, în raport de argumentul de mai sus .
Apelanta mai susține că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată,deoarece în mod eronat s-a dispus compensarea acestora ,atâta timp cât pârâta nu a solicitat această situație juridică prin întâmpinare și nici în cuvântul pe fond .
Analizând sentința apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept în raport de petitele cu care a fost investită de către părți, de probele și susținerile acestora.
În ceea ce privește raporturile dintre părți ,susținerile apelantei sunt nefondate ,deoarece aceasta recunoaște că a încheiat cu pârâta intimată contractul de furnizare a energiei electrice,iar consumul a fost supus facturări întocmindu-se în acest sens facturile reținute în considerentele sentinței instanței de fond.
Raporturile juridice dintre părți sunt însă reglementate și de dispoziții legale specifice, respectiv HG 1007/2004, în cauză fiind incidente disp.art. 86 alin1 lit. c din acest act normativ ,dar și art. 90, instanța constatând în mod corect că, pârâta nu a evidențiat faptele de consum fraudulos în baza Legii nr.13/2007 ,ci numai calculul eronat al consumului de energie electrică rezultat dintr-un consum excesiv și implicit o obligație de plată disproporționată.
În ceea ce privește identitatea dintre pârâta . și persoana obligată la repararea pagubei susținerile apelantei sunt nefondate deoarece notele de constatate ce fac obiectul litigiului sunt eliberate de pârâta ..
Lucrarea de expertiză efectuată în cauză evidențiază intervenția neautorizată asupra contorului de energie electrică prin înlocuirea sigiliilor de metrologie originale ,astfel că în mod corect instanța a respins obiecțiunile reclamantei ,atâta timp cât aceasta nu a depus la dosar înscrisuri care să evidențieze o situație contrară.
Susținerile în ceea ce privește cheltuielile de judecată sunt nefondate deoarece instanța a admis în parte cererea reclamantei, în cauză fiind incidente disp.art. 451 C.pr.civ. ,fără ca pârâta să solicite în mod expres compensarea .
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 480 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta .> cu sediul în mun. P., .. N3, ., jud. Arges împotriva sentintei civile rn. 2529/ 17 03 2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâta . cu sediul în municipiul P., ., jud. Arges.
.Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, E. R. |
Red. I.P.
Tehn DT/ 4 ex
10.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 301/2015. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 3240/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








