Cereri. Decizia nr. 760/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 760/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 14210/180/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 760/2013
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. L. P.
Judecător P. C. F.
Judecător G. A.
Grefier G. A.
Pe rol fiind recursul civil promovat de către recurentul I. C. împotriva încheierii pronunțată la data de 07.02.2010 de Judecătoria Bacău în dosarul civil cu nr._, având ca obiect „alte cereri încredințare minor, obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit recurentul.
Având în vedere lipsa părții, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședință publică, au lipsit toate părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care evidențiază părțile, obiectul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura e completă.
Instanța constată că, la acest termen, a fost sesizată din oficiu, cu privire la repunerea pe rol si perimarea cererii de recurs, avându-se în vedere că aceasta a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 08.07.2011 rămânând în nelucrare mai mult de 1 an de zile.
In temeiul art.245 C. pr. civ., instanța dispune repunerea pe rol a cauzei si reține cauza spre soluționare cu privire la excepția perimării.
TRIBUNALUL
- deliberând-
Asupra sesizării de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 08.07.2011 s-a dispus suspendarea judecății recursului, în conformitate cu dispozițiile art.242, pct.2, C.pr.civ. Ulterior acestui moment, nici una din părți nu a efectuat acte de procedură în dosar.
Potrivit art. 248, alin.1 Cod proc.civ., „orice cerere de chemare în judecată …recurs…se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”. Iar potrivit art. 252 ind.3, Cod proc civ. „perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de situația de fapt reținută și având în vedere dispozițiile legale anterior enunțate, precum și prevederile art. 312, alin.1 C.proc.civilă, tribunalul constată că prezenta sesizare este întemeiată, astfel încât o va admite și va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea.
Constată perimată judecata recursului promovat de către recurentul I. C. domiciliat in SECTOR 4, București, ., . împotriva încheierii pronunțată la data de 07.02.2010 de Judecătoria Bacău în dosarul civil cu nr._, in contradictoriu cu intimat - +pârât I. G. domiciliată in BACĂU, MARTIR H., Nr. 15, ., ., autoritate tutelară P. S. 4 BUCU5REȘTI si P. M. BACĂU, având ca obiect „alte cereri încredințare minor, obligație de a face”.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi 12.07.2013.
Președinte, I. L. P. | Judecător, P. C. F. | Judecător, G. A. |
Grefier, G. A. |
RED. SENT. CIV.JUD.Dalanache M.-S.
RED. DEC. CIV. JUD. FPC/ag
TH. RED. AG /FPC
EX. 2 G.A. 12 Iulie 2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-02-2013, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 1592/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|