Fond funciar. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 6347/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 8/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. L. P.

Judecător C. D.

Judecător C. M. R.

Grefier E. A.

Pe rol judecarea cererii de revizuire declarată de revizuenții H. V. G., H. V. V., L. V. M. B., împotriva deciziei civile pronunțată de către Tribunalul Bacău în dosarul_/180/2009, în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. T., având ca obiect „fond funciar”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns pentru revizuentul H. V. G., procuratul H. V. și revizuentul H. V., lipsă fiind celelalte părți.

Având în vedere că prin cererea depusă s-a solicitat revizuirea și contestația în anulare, instanța pune în vedere revizuentului H. V. că sunt două căi extraordinare de atac cu regim juridic diferit.

La solicitarea instanței de se preciza care din cele două căi extraordinare de atac este invocată prin cerere, revizuentul H. V. arată că prin cerere se solicită revizuirea deciziei date în recurs în dosarul nr._/180/2009.

Având în vedere dispozițiile art. 322 și următoarele Cod procedură civilă privind revizuirea hotărârilor, instanța pune în discuția părții prezente admisibilitatea cererii de revizuire.

Revizuentul H. V. arată că nu s-au retrocedat cele 32 de ha și conform notelor depuse la dosar solicită revizuirea deciziei de recurs.

Instanța rămâne în pronunțare pe admisibilitatea cererii de revizuire.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra revizuirii de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin decizia nr.445/R/23.05.2011 pronunțată în dos. nr._/180/2009 Tribunalul Bacău a respins ca nefondat recursul recursului civil promovat de către recurenții - reclamanți H. V. V. și H. V. G. împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată la data de 10.12.2010 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. V. M. B. și intimatele-pârâte C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. LOCALĂ T.

A respins cererea intimatei-reclamante L. M. de a se lua act de renunțarea la judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de recurs a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr._/180/8.12.2009, reclamanții H. V. V., H. V. G. și L. V. M. B. au formulat în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. T. plângere împotriva Hotărârii nr._ din 30.09.2009 a Comisiei Județene Bacău, solicitând anularea acestei hotărâri și întocmirea documentației pentru eliberarea titlurilor de proprietate și pentru cele 19,06 ha teren arabil și pădure preotului H. Gh.. V..

Prin Sentința civilă nr._ pronunțată la data de 10.12.2010 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2009 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța hotărârea de mai sus instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea nr.26/26.08.2005(fila68 dosar fond), reclamanții H. V. V., H. V. G. și L. V. M. B., în calitate de moștenitori ai defuncților H. Gh. V. și H. C. G., au solicitat în temeiul Legii nr.247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 9,2534 ha, teren situat în punctul M. T., Bogdănești, satul Hertioana, pădurea din Coroiata, .>

Prin cererea nr.64/12.09.2005(fila9 dosar fond), reclamantul H. V. V. a solicitat, în temeiul Legii nr.247/2005, retrocedarea tuturor terenurilor agricole și forestiere ce îi aparțin, arătând că au fost depuse acte de proprietate pentru suprafața de 32,5169 ha teren arabil, fânaț, izlaz devălmășie și pădure. În motivarea acestei cereri, s-a arătat că prin intermediul Legii nr.247/2005 se pot rezolva problemele create prin împiedicarea retrocedării terenurilor proprietarului de drept.

La data de 19.03.2009, C. Locală T. a emis o adresă către reclamanți, prin care li s-a adus la cunoștință faptul că în urma analizării celor două cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, C. Locală propune respingerea cererilor, ca fiind neîntemeiate, întrucât conform certificatului de la Arhivele Statului nr.C.2450 din 30.10.1997, li s-a reconstituit întreaga suprafață de teren după defunctul H. Gh. V., așa cum rezultă din titlurile de proprietate nr._/1994,_/1994,_/2005, precum și după defunctul H. C. G., așa cum rezultă din titlurile de proprietate nr._/1997,_/2005,_/2002 și_/2006.

Împotriva propunerii de respingere, reclamanții au formulat contestație, înregistrată sub nr.1336/6.04.2009, arătând că autorii lor au posedat suprafețe de teren mai multe și mai mari decât sunt cele menționate în certificatul nr.C.2430 din 30.10.1997 eliberat de Arhivele statului.

Prin Hotărârea nr._/30.09.2009 a Comisiei Județene Bacău, s-a respins contestația reclamanților împotriva propunerii Comisiei Locale T., arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.9 din Legea nr.18/1991 și art.6 din Legea nr.1/2000, cu modificările și completările ulterioare. S-a reținut de asemenea faptul că potrivit balanței terenurilor, în certificatul de la Arhivele Statului sunt 22,29 ha, iar suprafața reconstituită este de 21,94 ha, conform titlurilor de proprietate nr._/1994,_/1994,_/2005,_/1997,_/2005,_/2002 și_/2006.

Hotărârea nr._/30.09.2009 a fost comunicată reclamanților cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform dovezilor depuse la dosar la filele 233-234, iar plângerea formulată împotriva acestei hotărâri a fost formulată în termenul prevăzut de art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 cu modificările și completările ulterioare.

Din conținutul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a constatat că, deși Hotărârea nr._/30.09.2009 a Comisiei Județene Bacău a stabilit faptul că a fost reconstituită întreaga suprafață de teren aparținând defuncților H. Gh. V. și H. C. G., prin emiterea titlurilor de proprietate în perioada 1994-2006, reclamanții practic contestă modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate, arătând că nu s-a avut în vedere declarația dată de preotul H. C. G. că a vândut fiului său preot H. Gh. V. terenul arabil din câmp, fânațul și pădurea și va intra în posesie după decesul lui, act lăsat prin testament.

Atât timp cât în perioada 1994-2006 au fost emise titlurile de proprietate anterior enumerate, instanța de fond a apreciat că motivele reclamanților pot fi analizate în cadrul unor acțiuni prin care s-ar pune în discuție legalitatea eliberării acestor titluri de proprietate, iar nu pe calea contestației împotriva hotărârii de respingere a cererilor de reconstituire nr. 26/26.08.2005 și nr. 64/12.09.2005, formulate în temeiul Legii nr.247/2005, prin care se solicită reconstituirea diferențelor de suprafață.

În acest sens, instanța de fond a constatat că potrivit art. III Titlul VI din Legea nr.247/2005, „persoanele fizice și persoanele juridice pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite conform prezentei legi, până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv”.

Totodată, instanța de fond a reținut că în temeiul art.27 alin.2 ind.2 din Legea nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, „în cazurile în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991”.

Împotriva Sentinței civile nr._ pronunțată la data de 10.12.2010 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._/180/2009 au declarat recurs reclamanții H. V. V. și H. V. G., în motivarea acestuia arătându-se următoarele:

-instanța de fond nu a ținut cont de contractele de vânzare ale preotului H. Ghe. V. înaintate Comisie locale de restituire a proprietății a comunei T. prin adresa nr. 171/2002 privind suprefața de 32,5169 ha;

-instanța trebuia să dea curs cererii de formare a unui nou dosar în temeiul art. 46 Legea 304/2004 în care să se constate prin efectuarea expertizei grafologice a semnăturii, scrisului și datei (conform art. 859 din codul civil)a preotului HolbanC. G., ce declară prin testament că a vândut fiului său H. Ghe. V. terenul arabil din câmp, fânațul precum și pădurea.

-neaplicarea Legii nr. 247/2005 prin regulamantul de aplicare care prevede eliberarea titlurilor de proprietate la capitolul VIII art. 73 alin.1, 2,4 și art. 75 alin.4.

A depus la dosar următoarele înscrisuri: cererea recurenților-reclamanți înregistrată sub nr. 171/15.01.2002 la Consiliul Local al Comunei T., centralizator al actelor de proprietate ce însemnează suprafață de 32,5169 ha teren arabil, fânețe, izlaz și pădure proprietatea lui H. Ghe. V. și H. C. G., cererea recurentului-reclamant înregistrată sub nr. 64/12.09.2005 la Consiliul Local al Comunei T., cererea recurenților-reclamanți înregistrată sub nr. 26/26.08.2005 la Consiliul Local al Comunei T., Sentința civilă nr. 5866/17.09.2003 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 6389/2003.

Intimata C. Locală T. de stabilire a dreptului de proprietate a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, arătând că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren la care aveau dreptul conform certificatului de la Arhivele Statului.

A depus la dosar următoarele înscrisuri: adresa de răspuns la cererile recurenților înregistrată sub nr. 1049/19.03.2009 la Consiliul Local al Comunei T. și certificatul nr. C2450 din 30.10.1997 eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Statului.

La termenul din 16.02.2011 intimata-reclamantă L. M. B. arată că renunță la judecata cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește necesitatea efectuării expertizei grafologice de către instanța de fond, Tribunalul reține că această probă în mod corect a fost respinsă de către instanță întrucât nu s-a contestat testamentul. Instanța de fond nu a avut în vedere testamantul, ca fiind valabil sau nul, atunci când a pronunțat hotărârea.

Instanța de fond în mod corect a reținut că de fapt reclamanții contestă modul de reconstituire a dreptului de proprietate prin titlurile de proprietate nr._/2005,_/2002,_/2006, fapt ce nu poate fi analizat prin prezenta contestație formulată împotriva Hotărârii nr._/2009 a Comisiei Județene Bacău de reconstituire a dreptului de proprietate. De altfel și prin cererea de recurs invocă neaplicarea Legii nr. 247/2005, prin regulamentul de aplicare, care prevede eliberarea titlurilor de proprietate.

Instanța de fond, în baza rolului activ, la termenul din 08.09.2010 a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize topo care să identifice terenurile solicitate de reclamant și pentru care s-a emis Hotărârea Comisiei de respingere însă a arătat că nu este de acord cu efectuarea acestei expertize.

Față de cele reținute mai sus Tribunalul constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin.1 cod de procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

În consecință urmează să se respingă și cererea de renunțare la judecarea acțiunii formulată de către intimata-reclamantă L. M. B.. S-ar fi putut lua act de această renunțare în temeiul art. 246 Cod de procedură civilă numai atunci când s-ar fi putut modifica hotărârea instanței de fond, ce ar fi putut interveni numai în urma admiterii recursului.”

Recurenții-reclamanți H. V.V. și H. V. G. au solicitat prin cererea înregistrată la data de 23.10.2012 anularea sau revizuirea hotărârilor pronunțate în dosarul nr._/180/2009 pentru următoarele motive:

- Instanța nu a constatat că titlurile de proprietate cu nr._/20.09.2002, cu nr._ din 11.12.2006 și cu nr._ din 12.12.2007 nu sunt întocmite conform legislației în vigoare și sunt înstrăinate la alți cetățeni, descoperire făcută la acțiunea formulată de B. S. prin chemarea în judecată pentru partaj dosar nr._ .

- Instanța nu a ținut cont de actele doveditoare depuse de familia H. Gh. V. a suprafeței de 32,5169 ha teren arabil - fanat și pădure cu adresa nr. 171 din 15.02.2002 a căror moștenitori sunt: H. V. G.; H. V. V. fii și L. M. B. fiică.

- Actele și cererea de retrocedare a terenurilor agricole și forestiere au fost depuse la C. locală a Comunei T., jud. Bacău, unde erau terenurile agricole și forestiere, și nu cum reține instanța: că cererile ar fi fost depuse la Primăria ..

- Au chemat în judecată pe cei trei foști primari: M. V., de la . și O. A. de la ., ce prin abuz de funcție - fără acte doveditoare au pus în posesie pe numita B. S. ce este oarbă cu B.I. nr._ cu P.V. nr. 358 din 11.05.2004 suprafața de 4 ha teren forestier, proprietatea lui H. V. conform sentinței civile nr. 5866 din 17.09.2003 dată irevocabilă și definitivă - fără a respecta regimul legislativ ce Constituția garantează într-un stat de drept proprietatea și legislația prevăzută la art.73 alin. 1,2,3,4 din Regulamentul de Aplicare a Legii nr. 247/2005 și art.75 alin.4 cap. VIII ce prevede că titlurile ide proprietate se eliberează după punere în posesie a celui care are o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

- În baza Sentinței civile nr. 5866 din 17.09.2003 irevocabilă și definitivă H. V. a depus cererea nr. 1105 din 03.03.2004 la C. de Retrocedare a terenurilor forestiere iar . a trimis-o la C. de retrocedare a terenurilor forestiere a comunei Secuieni Jud. Bacău, conform hârtiei Cadastrului și înregistrată la nr. 1504 din 31.05.2004 conform adresei nr._ din 23.08.2006 a Comisiei Județene Bacău trebuia pusă în aplicare.

Solicită anularea Hotărârii nr. 8785/2004 întrucât s-a strecurat din greșeală în redactarea hotărârii trecându-se și alte persoane ca moștenitori, fără ca aceștia să aibă dreptul iar instanța nu a ținut cont de actele legale a proprietății, respectiv de declarația dată de preot H. C. G. prin testament că a vândut fiului său preot H. Gh. V. terenul arabil din câmp și fânațul precum și pădurea, declarație legalizată de Legea nr. 247/2005 prin regulamentul de aplicare la Cap. IV art.9 alin.(l) - invocând instanței că semnătura și scrisul nu sunt a autorului, motiv pentru care a solicitat proba cu expertiza grafologică dar care a fost respinsă de Judecătorie și Tribunal, deși susțin contestatorii că s-au prezentat probe scrise și că legea nu a fost respectată de acești primari la retrocedarea proprietății cum prevede Legea 247/2005 prin regulamentul de aplicare la cap. VIII art.73 alin. 1,2,3,4 și art.75 alin.4.

În drept au fost invocate +dispozițiile art._ și_ Cod procedură civilă.

La termenul din 07.01.2013, la solicitarea instanței H. G. a precizat că prezenta cale de atac este revizuire formulată împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs în dosarul nr._/180/2009.

La același termen de judecată instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire, asupra căreia instanța reține următoarele:

În drept, potrivit art.322 Cod procedură civilă „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere;

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță;

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate;

10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.”

Analizând motivele invocate de revizuienți instanța apreciază că acestea nu pot fi încadrate în nici una din tezele prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă, susținerile acestora vizând de fapt aspecte de fond ale pricinii, de interpretare a probatoriilor administrate în cauză.

Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, în cadrul căreia nu se pot pune în discuție probleme de fond, fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului pe fond, iar deciziile irevocabile ale instanțelor de recurs pot fi desființate numai în mod excepțional, neexistând pentru revizuient dreptul de recurs la recurs.

Constatând așadar că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă, instanța va respinge revizuirea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenții H. V. G. domiciliat în Râmnicu V., ., ., H. V. V. domiciliat în Bacău, .. 1, ., ., L. V. M. B. domiciliată în Bacău, .. 19, județul Bacău, împotriva deciziei civile pronunțată de către Tribunalul Bacău în dosarul_/180/2009, în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Bacău, județul Bacău, C. L. T. cu sediul în ., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

I. L. P.

C. D.

C. M. R.

Grefier

A. E.

Red./ Tehnored. d.c. D.C. /14.05.2013/

Tehnored. d.c . A.E. / 17.05.2013/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul BACĂU