Contestaţie la executare. Sentința nr. 37/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 16330/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 819/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. P.
Judecător P. C. F.
Judecător G. D.
Grefier T.-V. S.
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurenta contestator - C. V. împotriva sentinței civile nr. 3711/24.04.2013 în dosarul nr._ de către Judecătoria Bacău în contradictoriu cu intimații pârâți - C. C. și T. E. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut la ordine în ședință publică, au lipsit părțile.
Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, a răspuns intimata pârâtă - T. E. prin avocat P. C. în substituire pentru avocat C. G. N. cu delegație de substituire . nr._ pe care o depune în ședință publică, lipsind celelalte părți.
Avocat P. C. depune în ședință publică împuternicire avocațială . nr._ pentru avocatul titular.
Instanța constată că recurenta nu a semnat cererea de recurs. Instanța invocă din oficiu excepția nulității pentru nesemnarea cererii de recurs.
Avocat P. C. solicită instanței admiterea excepției.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepția nulității pentru netimbrare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față, constată:
Prin . 2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosar_ s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea C. V. în contradictoriu cu intimații T. E., și C. C., ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluții Judecătoria a reținut că din dosarul de executare rezultă că la data de 27.04.2012 s-a emis un act de executare, respectiv adresa de înființare a popririi menționată anterior care a și fost anulată și până la data de 06.11.2012 când intimata a formulat cerere de continuare a executării silite iar B. a emis somația din 06.11.2012, nu s-a mai întreprins nici un act de executare. Însă această împrejurare nu s-a datorat pasivității creditorului, ci a fost determinată de faptul că, obiectiv nu se mai puteau întreprinde alte acte de executare întrucât pe rolul instanțelor era înregistrat dosarul nr._/180/2010 având ca obiect partajul bunurilor casă și teren în suprafață de 500 m.p. situat în ., proprietatea codevălmașă a soților C., imobile ce făceau obiectul executării silite fiind necesară pronunțarea soluției și rămânerea irevocabilă a hotărârii pentru a se continua executarea silită. De altfel instanța reține că sentința civilă nr._ din 20.12.2010 din dosarul nr._ prin care s-a anulat somația din 04.06.2010 singurul motiv avut în vedere de instanță a fost împrejurarea că nu s-a cerut în prealabil împărțeala bunurilor codevălmașe conform art 493 C.proc.civ. ci s-a trecut la executarea silită a întregului imobil deși era coproprietatea ambilor soți C.. Ori cererea de partaj a fost formulată de intimata T. E., creditoarea ceea ce denotă implicarea activă în procedura executării silite. Totodată motivele care au stat la baza deciziei civilă nr. 1427 din 23.10.2012 din dosarul nr._ prin care s-a anulat adresa de înființare a popririi din 27.04.2012 au fost determinate de faptul că sentința civilă nr. 1647/2012 din dosarul nr._/180/2010 nu era definitivă la acea dată și nestabilind un raport juridic între părți, nu produce efecte juridice și nu poate fi pusă în executare. Ori instanța reține că sentința civilă nr. 1647din 17.02.2012 a rămas definitivă la data de 13.11.2012. Prin urmare, având în vedere că exista un litigiu pendinte de care depindea procedura executării silite, executorul fiind împiedicat să întreprindă alte acte de executare, altele decât cele efectuate și care au vizat toate bunurile și veniturile contestatoarei instanța a apreciat că executarea silită nu este perimată.
Cu privire la prescripția executării silite, instanța a apreciat că în speță executarea silită nu e prescrisă.
În ceea ce privește contractul de împrumut în temeiul căruia a fost demarată procedura executării silite deși contestatoarea a precizat la ultimul termen că a înțeles să formuleze contestație la titlu, față de motivul invocat, că acest contract nu este un titlu executoriu, instanța a apreciat că de fapt este o contestație la executarea propriu zisă. Î. nici acest motiv nu este întemeiat. Așa cum s-a reținut și prin sentința civilă nr_ din 20.12.2010 contractul de împrumut autentificat sub nr. 1036/26.07.2007 este titlu executoriu potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, fără a fi necesară formalitatea învestirii cu formulă executorie, creanța constată în cuprinsul acestuia fiind certă, lichidă exigibilă.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs contestatoarea C. V. prin care a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică.
În drept a invocat prev. art 299 și urm. c. pr. civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare .
În recurs nu s-au administrat probe noi in condițiile art. 305 c. pr. Civ.
La ultimul termen de judecată tribunalul a invocat din oficiu excepția nulității recursului dat fiind că aceasta nu a fost semnat de recurentă.
Tribunalul constata că, deși recurentei i s-a pus in vedere să se prezinte în vederea semnării cererii, aceasta nu a îndeplinit această obligație astfel stabilită de instanță .
Potrivit art. 302 1 c.pr. civ. lipsa mențiunii semnăturii de pe cererea de recurs este sancționată cu nulitatea.
Așa fiind, constatând că la termen recurenta nu s-a prezentat în vederea complinirii acestei situații, tribunalul urmează să anuleze recursul pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității.
Anulează recursul formulat de către recurenta contestator - C. V. domiciliată în Bacău, ., ., județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 3711/24.04.2013 în dosarul nr._ de către Judecătoria Bacău în contradictoriu cu intimații pârâți - C. C. cu domiciliul în com. L. V., ., județul Bacău și T. E. com. Măgura, . având ca obiect contestație la executare, pentru lipsa semnăturii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Septembrie 2013.
Președinte, C. M. P. | Judecător, P. C. F. | Judecător, G. D. |
Grefier, T.-V. S. |
Red./ DG/ 28.10.2013
Tehno./ STV/ 29.10.2013/ 2 ex.
← Fond funciar. Decizia nr. 1011/2013. Tribunalul BACĂU | Fond funciar. Decizia nr. 8/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|