Anulare act. Decizia nr. 339/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 21706/271/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ 339/R/2013
Ședința publică din 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
JUDECĂTOR F. I. C.
JUDECĂTOR C. T. S.
GREFIER D. C.
Pe rol fiind pentru azi judecarea recursului civil înaintat de recurenta V. K.-E. în contradictoriu cu intimat J. E. împotriva sentinței civile nr. 3883/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că prin serviciul registratură la data de 15.03.2013 recurenta a depus la dosar concluzii scrise, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 11.03.2013 când părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pentru data de 18.03.2013 – zi în care s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3883 din 8.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta V. K.-E. în contradictoriu cu pârâta J. E. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a susținut că între aceasta, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de împrumutător, s-au încheiat trei contracte de împrumut în cursul anului 2008, sub forma unor înscrisuri sub semnătură privată, astfel:
- prin contractul încheiat la data de 02.06.2008, reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 1.000 Euro, obligându-se sa o restituie pana la data de 1 septembrie 2008 (fila 20);
- prin contractul încheiat tot la data de 02.06.2008, reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 4.000 Ron, obligându-se sa o restituie pana la data de 1 septembrie 2008 (fila 21);
- prin contractul încheiat in luna iulie 2008, reclamanta a împrumutat de la pârâtă suma de 2.000 Ron, in cuprinsul actului menționându-se ca aceasta este cea de a treia suma primită. Se mai arată ca, in perioada martie 2003 – decembrie 2008, reclamanta a plătit pârâtei suma de 5.800 Euro (fila 22).
De menționat că niciunul dintre aceste contracte nu cuprinde vreo clauză referitoare la dobândă. Pe de altă parte, doar primele două contracte poartă semnătura ambelor părți litigante, în timp ce cel de-al treilea contract nu poartă decât semnătura reclamantei.
S-a susținut de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, că suma de 1.000 Euro reprezintă dobânda, respectiv camăta aferentă primelor două împrumuturi acordate de pârâtă. Aceeași poziție a avut-o reclamanta și cu ocazia interogatoriului luat de instanță în ședința de judecată din data de 20.10.2011 (filele 67-68). Astfel la întrebarea nr. 2 la interogatoriu, reclamanta a arătat că a restituit pârâtei suma de 2.000 Euro pe data de 05.09.2008, de față fiind martorul Lakatos I. iar ulterior, eșalonat pe o perioadă de 1 an, și o sumă de 2.400 Euro. S-a susținut de reclamantă că această ultimă sumă de 2.400 Euro a reprezentat de fapt dobânda aferentă primelor două împrumuturi, pe care s-a angajat să o achite pârâtei.
Prin urmare, instanța a constatat o neconcordanță între cele susținute de reclamantă prin cererea de chemare în judecată – unde a susținut că dobânda aferentă împrumutului era de 2.000 Ron, această sumă fiind inserată în cuprinsul contractului încheiat in luna iulie 2008 (fila 22) – și cele arătate prin răspunsul la interogatoriu, unde a susținut că dobânda a fost de fapt în cuantum de 2.400 Euro (fila 67 verso). De asemenea, există inadvertențe și între cele menționate în contractul depus la fila 22, pe care reclamanta susține că l-a scris chiar ea de mână și care reflectă realitatea, și răspunsurile acesteia la interogatoriu. Astfel, în înscrisul de la fila 22 apare menționat că a plătit pârâtei suma de 5.800 Euro, iar prin răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriu, reclamanta a arătat că a plătit pârâtei suma de 2.000 Euro și ulterior suma de 2.400 Euro, deci în total 4.400 Euro.
Instanța a constatat că reclamanta din prezenta cauză a avut o poziție inconsecventă și cu ocazia soluționării dosarului nr._, dosar prin care a fost obligată de Judecătoria Oradea să restituie pârâtei din prezenta cauză sumele de 1000 euro, 4000 Ron si respectiv 1000 Euro care i-au fost acordate cu titlu de împrumut, la care se adaugă dobânda legala începând cu data de 22.10.2009 pana la data plații efective (filele 17-19).
Astfel, în considerentele Sentinței civile nr. 4134/2010 pronunțate în dosarul nr._, Judecătoria Oradea a reținut următoarele: ,,In apărarea sa, in ședința de judecata din 02.03.2010 si din 06.04.2010,… parata (reclamanta din prezenta cauză, V. K. – s.n.) a arătat ca in cursul lunii august 2007 s-a împrumutat de la reclamanta (pârâta din prezenta cauză, J. E. – s.n.) cu 2000 euro, cu o dobânda de 10 % pe luna, din trei in trei luni reclamanta solicitând actualizarea contractului in funcție de cursul valutar, când in lei, când in euro. Începând cu luna septembrie 2007 parata (reclamanta din prezenta cauză, V. K. – s.n.) a început sa achite reclamantei (pârâta din prezenta cauză, J. E. – s.n.) dobânzile, achitând pana in prezent suma totala de 4200 euro, fata de 2000 euro cat a reprezentat împrumutul care i-a fost acordat.
Parata (V. K. – s.n.) a recunoscut ca a redactat si a scris in întregime textul celor trei contracte de împrumut aflate la filele 4, 5 si 6 de la dosar (aceleași contracte care fac obiectul prezentului dosar - s.n.), a si semnat aceste contracte, insa nu a primit niciodată împrumutul la care ele se refera, singura suma pe care a împrumutat-o fiind cea de 2000 euro din luna august 2007. Sumele cuprinse in contractele de împrumut aflate la filele 4, 5 si 6 de la dosar nu reprezintă altceva decât dobânda pretinsa de reclamanta (pârâta din prezenta cauză, J. E. – s.n.) pentru cei 2000 euro împrumutați in luna august 2007.
La termenul de judecata din 06.04.2010, parata (V. K. – s.n.) si-a nuanțat poziția, arătând ca a redactat si a scris in întregime textul celor trei contracte de împrumut aflate la filele 4, 5 si 6 de la dosar, a si semnat aceste contracte, primind suma de 1000 euro, precum si cel de 4000 Ron aferente contractelor aflate la filele 4 si 5 de la dosar, insa nu a primit suma de 1000 euro aferenta contractului de împrumut aflat la fila 6’’ (filele 17-19).
De menționat că aceste aspecte reținute în considerentele Sentinței civile nr. 4134/2010 au fost constatate ex propriis sensibus de judecătorul învestit cu soluționarea dosarului nr._ și relevă încă o dată inconsecvența reclamantei în susținerile făcute. Astfel, aceasta a susținut la început în fața instanței învestită cu soluționarea dosarului nr._ că nu a primit de fapt niciuna dintre sumele la care se face referire în cele trei contracte de împrumut, aceste sume de bani reprezentând de fapt dobânda aferentă unui împrumut luat de la pârâtă anterior, în luna august 2007. Or prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză reclamanta a arătat că doar cea de-a treia sumă solicitată de pârâtă, în cuantum de 1.000 Euro, reprezintă dobânda, respectiv camăta aferentă primelor două împrumuturi acordate reclamantei (fila 4).
Martorul Lakatos I. a relatat că a fost de față la momentul la care reclamanta a restituit către pârâtă suma de 2.000 Euro, pe data de 05.09.2008, însă nu a cunoscut ce reprezenta acea sumă de bani, reclamanta relatându-i ulterior că suma de 2.000 Euro reprezenta dobânda aferentă unui împrumut luat anterior de la pârâtă (filele 70-71). Același martor a mai arătat că pârâta i-a comunicat faptul că are de recuperat de la reclamantă sume de bani cu titlu de dobândă, fără a cunoaște însă care era cuantumul dobânzii și nici cuantumul debitului principal. Nici martorul S. D. propus de reclamantă (fila 72) și nici ceilalți martori ascultați în cauză - B. Lorand-C. (filele 120-121) și R. D.-O. (filele 127-128) - nu au putut relata care era cuantumul împrumutului acordat de pârâtă și nici cuantumul dobânzii.
Raportat la susținerea reclamantei, potrivit căreia toate cele trei contracte menționate în petit ar fi lovite de nulitate datorită incidenței unei dobânzi peste limita legală, instanța a reținut că, în cazul contractelor de împrumut, daunele-interese datorate sunt egale cu dobânda, care este echivalentul lipsei de folosință a banilor împrumutați, după cum rezultă din dispozițiile art. 1088 cod civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți - ,,la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate’’.
De altfel, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.1 din Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte și pentru adaosul unui aliniat la articolul 1089 din Codul civil, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, care stipulează expres nulitatea clauzei penale inserate în contractele de împrumut. Astfel, potrivit alineatului 1 din acest text de lege, ,,clauza penala, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestații în natură, este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilității creanței va cădea în urma promulgării acestei legi’’. Potrivit art. 1, alin. 2, ,,judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută de art. 1589 din Codul civil, sau, în caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil’’.
Legea nr. 313/1879 era încă in vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, necăzând în desuetudine, în ciuda vechimii textului său, fiind în deplină concordanță și cu regimul juridic al dobânzii de la acel moment, reglementat prin OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, care statua la art. 9 că ,,în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept’’.
Coroborând toate probele administrate în cauză, instanța a conchis că, într-adevăr, în principiu este absurd ca o persoană străină să acorde un împrumut bănesc fără să obțină vreun profit ori fără să aibă vreun interes, în caz contrar lipsind cauza actului juridic.
Prin urmare, este de necontestat că, în schimbul unor sume de bani împrumutate reclamantei, pârâta J. E. a solicitat acesteia, în plus, și alte sume de bani cu titlu de dobândă.
Însă, reclamanta nu a probat care este cuantumul sumei împrumutate efectiv de la pârâtă și nici care este cuantumul dobânzii solicitate de aceasta, instanța neputând verifica dacă au fost eludate dispozițiile art. 5, alin. 1 din OG nr. 9/2000 – în prezent abrogată, dar în vigoare la data nașterii și derulării raporturilor juridice dintre părți -, care interzic practicarea unei dobânzi ce depășește cu 50% dobânda legală.
Prin urmare, instanța nu poate prezuma că această dobândă a depășit limita legală, sarcina probei revenind reclamantei, raportat la art. 1169 Cod civil.
Or reclamanta nu a probat cele susținute prin cererea de chemare în judecată, sens în care instanța va respinge acțiunea formulată de aceasta ca neîntemeiată.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, constatând că reclamanta este în culpă procesuală, instanța a obligat-o pe aceasta să plătească pârâtei suma de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 251/16.06.2011 (fila 44).
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal reclamanta V. K.-E., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii pronunțate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-au reiterat susținerile din acțiune, considerentele instanței și conținutul concluziilor scrise depuse la prima instanță, respectiv s-a invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la existența unei cauze ilicite a contractului prin raportare la aspectele învederate. Martorii audiați în cauză au învederat că au fost prezenți la restituirea sumei și la afirmația reclamantei că nu are nici o pretenție împotriva pârâtei. De asemenea toți martorii au învederat că pârâta a acordat anterior împrumuturi și altor persoane, relevant în acest sens fiind faptul că inclusiv martorul pârâtei B. R. a împrumutat bani unui coleg de-al său. Din răspunsul la interogatoriu rezultă că pârâta a împrumutat doar 3 sume de bani, respectiv 1000 euro, 4000 lei și 2000 lei, respectiv în total aproximativ 2500 euro, din care susține că nu s-a restituit nimic, ori această afirmație este contrazisă chiar de contractul privind restul de camătă ce confirmă primirea sumei de 2000 lei. Prin acest contract, semnat de reclamantă și însușit de pârâtă se arată restituirea sumei de 5800 euro, despre care pârâta a arătat că sunt 2500 euro. În fapt pârâta a împrumutat reclamantei doar 2000 euro, pentru care s-a solicitat și primit potrivit înțelegerii dobândă în cuantum de 3800 euro deja achitată. Recurenta se întreabă de ce dacă nu aceasta ar fi justificarea sumei uriașe a acceptat ca pe înscrisul doveditor de care se folosește să apară o asemenea consemnare, fiind evident că o altă explicație decât aceasta nu există., operațiunea de consemnare a dobânzii chiar dacă nu este consemnată textual în act rezultă din cuprinsul acestuia. Din toate acestea rezultă că suma de 2000 lei și cea de 3800 euro reprezintă dobânda pentru primele două împrumuturi acordate reclamantei, motiv pentru care se impune constatarea nulității absolute a contractelor pentru cauză ilicită. Din înscrisuri d și depoziția martorului Lakatoș I. care a văzut în mod direct remiterea unor sume lunar despre care la acel moment a aflat că reprezintă dobândă aferentă împrumutului acordat, nu se poate susține că aceasta nu este dovedită prin raportare la cuantum. Prin raportare la condițiile da valabilitate ale actului juridic, perceperea unei dobânzi exorbitante care depășește cuantumul sumei împrumutate și aplicarea dobânzilor la aceste dobânzi astfel încât suma restituită până la un punct să fie triplul obligației asumate se circumscrie situației de lipsă a cauzei/cauză falsă, nelicită, de asemenea fiind nescrisă, ceea ce trebuie să ducă la constatarea nulității actului juridic astfel încheiat.
În drept s-a invocat art.304 pct. 7-10 C.pr.civ.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare cu privire la recursul formulat în cauză.
Părțile nu au solicitat probe în recurs.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele, se constată că aceasta este legală și temeinică.
Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, se apreciază în totalitate nefondate.
În prealabil se impune a se reține de instanța de recurs că partea din cererea de recurs care constă în reiterarea motivelor acțiunii, considerentelor instanței și a concluziilor scrise nu poate fi considerată, pe baza principiului echivalenței actelor juridice motivare a recursului, deoarece cererea de chemare în judecată și concluziile scrise fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii reprezintă doar poziția în cauză a reclamantei față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care la momentul când s-au redactat cererea de chemare în judecată și concluziile scrise nu exista. Așa fiind nu se impune ca instanța de recurs să analizeze ca motive de recurs susținerile din cererea de chemare în judecată, urmând a fi analizate ca motive de recurs doar criticile veritabile aduse de recurentă hotărârii pronunțate de prima instanță, prin prisma trimiterilor efectuate la probe și la dispozițiile legale.
Astfel, s-a susținut ca motiv de nelegalitate a hotărârii faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la existența unei cauze ilicite a contractului prin raportare la aspectele învederate. Această susținere a recurentei este nefondată, întrucât instanța de fond a analizat pe larg toate probele administrate în cauză, concluzionând că față de acestea nu se poate reține existența unei dobânzi care a depășit limitele legale și că reclamanta a luat cu titlu de împrumut cele 3 sume arătate în contracte, în care, de altfel, nu se stipulează nici o dobândă.
S-a mai arătat de către recurentă, ca motiv de netemeinicie a hotărârii atacate faptul că acțiunea trebuia admisă prin raportare la materialul probator administrat în cauză, cu argumentul că acesta trebuia interpretat în sensul arătat prin concluziile scrise depuse la prima instanță.
Sub acest aspect, sunt de asemenea nefondate criticile reclamantei. În cauză se solicită constatarea nulității absolute a 3 contracte de împrumut pe motiv de cauză ilicită, respectiv că s-a pretins dobândă peste limita legală, respectiv camătă.
În conținutul celor 3 înscrisuri care atestă împrumuturile, scrise personal de reclamantă, depuse la filele 20-22 dosar fond nu este stipulată nici un fel de dobândă.
În ce privește primele două înscrisuri, datate 2.06.2008, reclamanta recunoaște primirea sumelor de bani înscrise, de 1000 Euro și 4000 lei. Așa fiind, cu privire la acestea nu există nici un motiv de nulitate, debitoarea recunoscând primirea sumei împrumutate și asumându-și doar obligația de restituire a acesteia.
În ce privește cel de-al treilea înscris, semnat doar de reclamantă, prin acesta se recunoaște primirea cu împrumut a sumei de 2000 lei în iulie 2008, fără a se prevedea o scadență. Cu privire la acest înscris, recurenta reclamantă contestă primirea sumei de bani, arătând că suma nu a fost primită efectiv, ci ar reprezenta asumarea unei obligații de plată a dobânzii pentru împrumuturile anterioare. Sub aspectul forței probante, acest înscris, fiind scris personal de reclamantă, face dovada deplină în ce privește luarea împrumutului recunoscut în conținutul acestuia. Din probele administrate în cauză nu se poate reține că suma de 2000 lei ar fi reprezentat altceva decât a trecut chiar reclamanta în înscrisul recognitiv.
În virtutea acestor contracte recurenta nu și-a asumat însă nici o obligație de plată în afară de suma împrumutată, putându-i-se pretinde pe lângă aceasta doar daunele interese conform art. 1073 și urm. c.civ., astfel că în nici un caz nu se poate reține nulitatea acestora pentru stipularea unei dobânzi- camătă, deoarece o astfel de clauză penală nu există, și chiar dacă ar exista, conform Legii 313/1879 ar fi nulă doar această clauză, obligația principală existând în continuare și datorându-se și dobânzile legale.
Împrejurarea că s-ar fi achitat de către reclamantă diverse sume de bani în contul acestor datorii care ar fi fost considerată dobânzi nu prezintă relevanță cu privire la valabilitatea contractelor de împrumut în sine, care sunt fără dobândă. Sumele achitate în contul acestor împrumuturi prezintă relevanță doar când se pune problema executării contractelor, când se discută plățile efectuate în contul acestora și imputația plăților, cu luarea în considerare a dispozițiilor speciale privind împrumuturile ale Codului civil în vigoare la data încheierii contractelor, care reglementează și soarta dobânzilor achitate fără a fi stipulate în contract, respectiv art. 1588 c.civ., potrivit căruia „Împrumutatul care a apucat de a plăti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti, nici a le imputa asupra capitalului”.
În raport de considerentele expuse, criticile aduse de recurentă hotărârii atacate se apreciază a fi nefondate, motiv pentru care în baza art.312 C.pr.civ. – recursul se va respinge ca nefondat.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurenta V. K.-E., domiciliată în Oradea ..52 . în contradictoriu cu intimat J. E., cu domiciliul ales în Oradea ..5 . împotriva sentinței civile nr. 3883/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. C. F. I. C. C. T. S. D. C.
Red.jud. fond V. M.
Red.jud. recurs C. F.
Tehnoredactat CFI/DC, azi 18.04 .2013
2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 640/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Sentința nr. 2012/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
