Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1218/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1218/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 1640/833/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1054/R/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E. M.-G.
Judecător F. I. C.
Judecător M. C. R.
Grefier S. O.
Pe rol fiind judecarea recursului Civil declarat împotriva sentinței civile nr. 1218/2012 pronunțată de Judecătoriei Salonta formulat de recurentul B. O. în contradictoriu intimat F. S. K., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni nici la cea de a doua strigare a cauzei.
Procedura este incompletă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al 2-lea termen de judecată, că recursul este motivat și netimbrat, că s-a depus la dosar la data de 22.11.2013 întâmpinare formulată de către intimat, prin care se invocă excepția tardivității declarării recursului, după care:
I n s t a n ț a, invocă excepția de netimbrare a recursului și rămâne în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Asupra recursului de fata retine următoarele – prin sentința civila nr.1218 din data de 02.10.2012, pronunțata de Judecătoria Salonta in dosarul nr._, instanța a dispus:
- admiterea acțiunii formulată de reclamantul F. S. K., în contradictoriu cu pârâtul B. O. și în consecință:
- a obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 2380 lei cu titlu de despăgubiri și la plata dobânzii legale de la data de 08.08.2011 și până la plata efectivă a despăgubirilor.
- a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1004 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a hotăra astfel, instanța de fond a reținut următoarele - Conform art. 1001 cod civil „Proprietarul unui animal, sau acela care se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat”.
Astfel, pentru angajarea răspunderii este necesar a se stabili dacă prejudiciul a fost cauzat de către animalele aflate în paza juridică a pârâtului. În speță, pârâtul are calitatea de proprietar al animalelor despre care se susține că au distrus cultura de ovăz a reclamantului, aspect necontestat de către nici una din părți, astfel că față de acesta există o prezumție de pază juridică.
În practica judiciară constantă a instanțelor naționale, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale s-a fundamentat pe această idee de prezumție de culpă în supraveghere, vinovăție în exercitarea pazei juridice, o prezumție care a căpătat un caracter absolut, neputând astfel fi înlăturată prin probă contrarie.
De altfel, această prezumție a fost preluată și în art. 1375 din Lg 287/2009 privind codul civil (proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa), care însă nu este aplicabil în speță, raportul juridic existent între părți luând naștere anterior intrării sale în vigoare.
În speță, prin coroborarea probei cu înscrisuri, respectiv procesul verbal încheiat la data de 04.08.2011 (fila 4) cu declarațiile martorilor ascultați, respectiv S. A., F. Janos, W. Ladislau și Cotro A. și interogatoriile administrate celor două părți, instanța a reținut că prejudiciul cauzat reclamantului prin distrugerea culturii de ovăz a fost produs de către animalele proprietatea pârâtului B. O..
Astfel, pârâtul a recunoscut la data de 04.08.2011 cu ocazia deplasării la fața locului că, cultura de ovăz aparținând reclamantului a fost distrusă prin pășunat abuziv de către animalele sale, ajungând cu acea ocazie chiar la o înțelegere cu reclamantul sub aspectul modalității de plată, încheindu-se în acest sens un proces verbal (fila 4).
Apărările pârâtului că nu a avut cunoștință despre conținutul procesului verbal întrucât nu știe să scrie și nici să citească, având convingerea că în cuprinsul înscrisului pe care l-a semnat este menționat numărul de animale pe care le deține, au fost înlăturate fiind vădit neîntemeiate.
Martorul Cotro A. a declarat (fila52) cu privire la acest aspect că pârâtul a recunoscut cu ocazia deplasării la fața locului, în prezența sa, că animalele sale au fost cele care au distrus cultura de ovăz a reclamantului. În prezența a doi martori al căror nume nu și-l amintește, ci doar că pe unul îl chema Fazekaș, s-a întocmit un înscris de către cele două părți respectiv reclamant și pârât, prin care pârâtul se obliga să îi plătească reclamantului într-un anumit termen prejudiciul cauzat de animalele sale. Înscrisul s-a citit cu voce tare, pârâtul având cunoștință despre conținutul acestuia, mai ales că a solicitat ca reclamantul să îl aștepte o perioadă de timp, întrucât la acel moment nu avea posibilitatea să-l despăgubească, urmând a vinde niște animale pentru a achita paguba.
Martorul F. Janos (filele 47-48), fratele pârâtului, susține prin declarația sa faptul că pârâtul avea cunoștință de conținutul documentului întocmit cu acea ocazie, precizând că reprezentantul primăriei a citit procesul verbal pe are l-a semnat și el. Mai declară că din discuțiile avute la acel moment, l-a auzit pe reclamant spunând că o să-l dea în judecată pe pârât, dar în cele din urmă cei doi s-au înțeles, arătând că înțelegerea celor doi se referea la respectiva cultură de ovăz, presupunând că este vorba despre despăgubiri.
Instanța mei reține din probele administrate că animalele pârâtului au fost cele care distrus cultura de ovăz a reclamantului.
Martorul S. A. a declarat că (filele 35-36) nu a văzut personal animalele pârâtului în cultura de ovăz, dar alte persoane nu mai au animale în acea zonă. În ziua în care s-au deplasat la fața locului șeful de post și cu reprezentantul primăriei, când se întorceau de la teren a discutat cu angajatul de la primărie acesta spunându-i că mare parte din cultură era distrusă și au constatat paguba, fără a menționa că pârâtul ar fi recunoscut că este vinovat pentru paguba respectivă, martorul aflând ulterior acest lucru de la o persoană din . înființată cultura de ovăz se află la aproximativ 5 km de . colector, martorul având cunoștință că pârâtul pășunează în timpul zilei animalele pe digul pe care îl are în îngrijire ca și cantonier dar nu știe și nu a văzut dacă animalele sunt sau nu legate. De la digul în cauză până la terenul cultivat cu ovăz este o distanță de 4-5 metri, iar pârâtul are 4 sau 5 vaci și viței pe care le pășunează pe acel dig, iar din câte cunoaște alte persoane nu mai pășunează animalele acolo.
Oamenii din . o pășune situată între localitățile Tămașda și Zerind, pe partea opusă față de . în cauză. Nu este interzis pășunatul animalelor pe pășunea din capătul terenului în cauză dar din câte cunoaște doar cantonierul o folosește pentru pășunat. Cunoaște pe toată lumea care are animale în . aceste persoane pășunează animalele pe pășunea satului dinspre localitatea Zerind și nu a văzut niciodată să fie pășunate animalele pe porțiunea de teren din apropierea culturii de ovăz. Niciodată nu a văzut pe pășunea aflată în vecinătatea terenului reclamantului, care de fapt este un teren necultivat, alte animale în afară de cele ale pârâtului
Din declarația martorului Cotro A. (file 52), instanța a reținut că pârâtul a recunoscut fără nici un fel de obiecțiuni la fața locului că animalele sale au distrus cultura iar după amplasarea acelei culturi în imediata vecinătate a cantonului unde locuiește acesta nu exista posibilitatea ca alte animale să distrugă cultura.
Declarațiile martorilor S. A. și Cotro A. sunt coroborate cu răspunsurile date de reclamant la întrebările nr. 1, 2, 3, 4 din interogatoriu (filele 28-29) prin care acesta arată că a văzut în trei rânduri animalele pârâtului distrugând cultura de ovăz și cu alte ocazii, trecând pe la teren a văzut animalele pârâtului nesupravegheate și neimobilizate.
Pe de altă parte răspunsurile pârâtului la întrebările din interogatoriul administrat (fila 30) nu sunt coroborate cu nici un alt mijloc de probă.
Sub aspectul întinderii prejudiciului instanța a reținut că prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 04.08.2011 de către . 5), în urma evaluării, s-a stabilit o producție de 1800 kg/ha și o pagubă în cantitate de 2800 kg, cultura neputând fi recoltată.
Potrivit adeverinței nr. 3166/12.09.2011 eliberată de Direcția Pentru Agricultură Bihor (fila 6), în cursul anului 2011 în județul Bihor s-a obținut o producție medie de 2.234 kg de ovăz la hectar, prețul de valorificare pentru ovăzul din producția 2011 s-a situat între 0,75 lei/kg și 0,85 lei/kg, iar pentru producția din anul 2010, între 0,85 și 0,95 lei/kg.
Martorul W. Ladislau a declarat (fila 49) că în cursul anului 2011 a fost chemat de către reclamant să-i recolteze o cultură de ovăz, situată în vecinătatea cantonului din Tămașda. A încercat să recolteze cu combina și după ce a parcurs aproximativ 10 metri a oprit și i-a adus la cunoștință reclamantului că nu are rost să recolteze ovăzul întrucât spicele erau căzute și bătătorite în pământ și nu puteau fi recuperate nici măcar paiele. Precizează că nu a recoltat respectiva cultură de ovăz și nu se putea recupera nimic din aceasta, întrucât nu se putea recolta nici manual.
Declarația martorului F. Janos, cu privire la faptul că are cunoștință că s-a recoltat o parte din ovăz, dar nu știe cât din întreaga suprafață, întrucât a văzut urmă de la combină, urmează a fi înlăturată, nefiind coroborată cu alte mijloace de probă și având în vedere atitudinea subiectivă a acestui martor, care este fratele pârâtului din prezenta cauză.
Instanța a reținut că întinderea prejudiciului este cea stabilită prin procesul verbal de constatare încheiat la data de 04.08.2011 de către . probele administrate rezultând că din cultura de ovăz nu s-a putut recupera nimic.
Având în vedere că în cazul răspunderii civile delictuale, pârâtul este pus de drept în întârziere de la data producerii faptului ilicit, reclamantul este îndreptățit la plata în favoarea sa a dobânzii legale începând cu data constatării întinderii prejudiciului așa cum se solicită prin cererea introductivă.
Prin probele administrate pârâtul nu a făcut dovada că prejudiciul a fost cauzat de fapta reclamantului sau a unei terțe persoane și nici nu a dovedit existența unui caz de forță majoră, aspecte care ar fi fost de natură a înlătura răspunderea instituită în sarcina sa prin art. 1001 Cod civil.
Având în vedere starea de fapt stabilită și temeiurile de drept arătate, în baza art. 1001 Cod civil, instanța a admis acțiunea formulată.
Constatând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, l-a obligat să plătească reclamantului suma de 1004 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compusă din 800 lei onorariu avocat (chitanțe fila 53), 201 lei taxă judiciară de timbru (chitanță fila 13) și 3 lei timbru judiciar (filele 14-15).
Împotriva acestei sentințe, in termen legal, a declarat recurs pârâtul B. O., criticând sentința recurata sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei si solicitând, in principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța de fond, iar in subsidiar, modificarea in totalitate a hotărârii atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
Instanța de recurs a dispus citarea recurentului pentru termenul de judecata din data de 22.11.2013, cu mențiunea de achita 100,5 lei taxa judiciara de timbru si 3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anularii recursului ca netimbrat, recurentul neconformându-se obligației stabilite in sarcina sa.
Motiv pentru care, la termenul de judecata din 22.11.2013, instanța a invocat din oficiu excepția privind netimbrarea recursului.
Analizând excepția privind netimbrarea recursului, instanța retine ca in conformitate cu prevederile art. 2, al. 1, raportat la art. 11, al. 1 din Legea nr. 146 din 1997, si fata de dispozițiile art. 3 din OG nr. 32 din 1995, prezentul recurs, având ca obiect acțiune in pretenții, se taxează, raportat la valoarea litigiului, cu 100,5 lei taxa judiciara de timbru si 3 lei timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art. 20, al. 1 si al. 3 din Legea nr 146 din 1997, si fata de dispozițiile art. 9 din OG nr. 32 din 1995, taxele de timbru se plătesc anticipat, sub sancțiunea anularii cererii.
F. de aceste considerente, urmează a se dispune anularea recursului ca netimbrat, conform dispozitivului prezentei decizii.
Ia act ca intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecata in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul civil introdus de recurentul B. O., cu domiciliul în com. A. I., ., județ Bihor in contradictoriu cu intimatul F. S. K., cu domiciliul în com. A. I., ., județ Bihor, împotriva sentinței civile nr. 1218 din 02.10.2012 pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care o păstrează in totalitate.
Fără cheltuieli de judecata in recurs.
Definitiva si irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Președinte, L. E. M.-G. | Judecător, F. I. C. | Judecător, M. C. R. |
Grefier, S. O. |
Red. Jud. I.F.- B. G. I.
Red. Jud. T.B. – M. C. R.
Tehnoredactat S. O.
2 ex/ 03 Decembrie 2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2012/2013. Tribunalul BIHOR | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 446/2013. Tribunalul... → |
|---|
