Contestaţie la executare. Decizia nr. 366/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 366/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 4947/271/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR - ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr.366/R/2013
Ședința publică din 20 martie 2013
Președinte: L. E. M.-G.
Judecător: N. B.
Judecător: F. M.
Grefier: I. P.
Pe rol, fiind pentru azi judecarea recursului civil privind pe recurentul C. J. BIHOR, în contradictoriu cu intimatul M. I., împotriva sentinței civile nr.8527 din 6 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 14 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în recurs, consemnate în încheierea din aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 20 martie 2013, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.8527 din 6 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul C. J. BIHOR, în contradictoriu cu intimatul M. I., fără cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința nr.4917/2007 pronunțată în Dosarul nr._ , definitivă prin și decizia civilă nr. 265/A/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ la data de 27.09.2011, prin care contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 49.320 euro cu titlu de despăgubiri bănești, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective fata de intimatul M. I. si Pazuric E..
Prin încheierea nr.711/2012 a Judecătoriei Oradea dată în Camera de consiliu din 15.02.2012 s-a admis cererea de executare silită formulată de SEJ B. în Dosarul Execuțional nr. 69/E/2012 al SEJ Beiusan, având ca obiect titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4917/2007 a Judecătoriei Oradea în dosar nr._ in conexitate cu decizia civilă nr. 265/A/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ la data de 27.09.2011, investite cu formula executorie. Astfel, la data de 05.03.2011 SEJ B. a comunicat contestatoarei procesul verbal încheiat la data de 01.03.2012, încheierea nr. 711/E/15.02.2012 a Judecătoriei Oradea în dosar nr._, somația de plată înregistrată la registratura Consiliului Județean Bihor cu nr. 2612/05.03.2012 prin care a solicitat achitarea sumei de 225.986,87 lei cu titlu de despăgubiri bănești, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare creditorului M. I. +1, la stăruința căruia se face prezenta executare silită.
Analizând probatoriul administrat instanța a reținut că titlul executoriu îl reprezintă sentința civilă nr. 4917/2007 a Judecătoriei Oradea în dosar nr._ in conexitate cu decizia civilă nr. 265/A/2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ la data de 27.09.2011.
In baza acestor titluri executorii contestatoarea avea obligația punerii în executare a obligației sale încă din 27.09.2011.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei referitor la faptul ca executarea silita a fost pornita doar de unul din cei doi creditori ai sai, instanta retine că în baza solidarității active (intre creditorii M. I. si Pazuric E.) oricare dintre aceștia este îndreptățit să ceara debitorului comun plata întregii creanțe datorate, iar prin plata efectuata numai unuia dintre creditori, debitorul comun este valabil liberat fata de toți creditorii săi solidari.
Cu privire la prev. OG nr.22/2002 invocate de către contestatoare, instanța retine că potrivit art. 1 din OG nr.22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Potrivit art. 2, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Potrivit art.3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Instanța a reținut că, într-adevăr, dispozițiile O.G. 22/2002 sunt aplicabile în cauză deoarece contestatoarea este o instituție publică, în sensul art. 1, mai sus amintit.
Așa fiind, se impunea ca intimata creditoare, văzând că executarea creanței stabilită prin titlu executoriu nu începe, să se adreseze organului competent de executare pentru emiterea somației de plată la care face referire art.2 din Ordonanță, iar din momentul emiterii somație urma să curgă un termen de 6 luni și numai la împlinirea acestui termen intimata ar fi putut să uzeze de procedura executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă.
Art.2 din Ordonanță, prin derogare de la dreptul comun în materie de executare silită, instituie o procedură specială, desfășurată tot prin intermediul executorului judecătoresc ca organ de executare competent să emită somația de plată, și care, prin scopul și organul care o duce la îndeplinire, reprezintă primul pas în executarea silită a unei instituții publice.
Emiterea somației de plată este un act de executare deoarece este efectuată de un organ de executare în scopul executării silite a instituției publice. În consecință, intimata creditoare ar fi trebuit să se adreseze organului de executare pentru emiterea somației de plată pentru realizarea creanței lor.
Instanța a reținut însă că această obligație impusă de O.G. nr.22/2002 intimatei creditoare este neconcordantă cu art. 6 al. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea 30/1994 (în continuare „Convenția”), așa cu este interpretat acest articol de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (numită în continuare „Curtea”).
Astfel, potrivit art.6 al. 1 din Convenție, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (…)”.
Potrivit Curții, „executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art. 6 al. 1 din Convenție” (de exemplu, Imobiliare Safii contra Italie sau Ș. contra României).
În ce privește executarea unei obligații de către un organ administrativ, Curtea în mod repetat a amintit că „administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției” și că „dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi” (Hornsby contra Greciei, Ș. contra României).
Așadar instituțiile publice nu sunt debitori obișnuiți deoarece nu se poate presupune că ar avea interese contrare celor ale creditorilor, ci interese convergente de executare cu promptitudine a hotărârii judecătorești.
În ce privește executarea silită, Curtea a statuat că „nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție” (Metaxas contra Greciei, Ș. contra României).
Or, tocmai o astfel de obligație este impusă creditorilor de O.G. nr.22/2002, deoarece face să curgă termenul de 6 luni de emiterea unei somații de plată de către organul competent de executare. Altfel spus, atâta vreme cât nu este emisă somația, termenul de 6 luni nu începe să curgă, iar instituția publică nu are nicio obligație de executare a creanței ci doar o posibilitate, dacă vrea. În aceste condiții, interesul instituției publice nu mai coincide cu cel al unei bune administrări a justiție deoarece permite refuzul sau tergiversarea executării unei hotărâri judecătorești până la efectuarea unui act de executare. De asemenea, garanțiile oferite de art.6 al.1 din Convenție sunt considerabil slăbite de această obligație suplimentară pusă în sarcina creditorilor.
Instanța nu are motive să concluzioneze că existența termenului de 6 luni ar fi neconcordantă cu exigențele Convenției dar, pentru motivele arătate, consideră că modalitatea în care începe să curgă acest termen intră în contradicție cu practica judiciară a Curții de la Strasbourg.
Dată fiind această neconcordanță, instanța a făcut aplicabilitatea art.20 al. 2 din Constituție, potrivit căruia, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În consecință, s-a acordat prioritate Convenției și practicii judiciare întemeiate pe aceasta și se vor înlătura toate apărările contestatoarei bazate pe termenul de 6 luni sau pe emiterea somației de plată în condițiile art. 2 din O.G. 22/2002.
Pentru toate aceste motive instanța a respins contestația la executare ca nefondata.
Cu privire la cererea de suspendare instanța a respins-o ca rămasa fără obiect.
Instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de către intimat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul – recurent C. Județean Bihor, solicitând admiterea recursului declarat (în baza art.304, indice 1, din Codul de procedură civilă, art. 304, punctul 9), modificarea hotărârii atacate, în sensul acordării unui termen mai îndelungat pentru plata despăgubirilor bănești stabilite prin titluri executorii în temeiul art. 6 din OG 22/2002, casarea și trimiterea spre rejudecare, art.312 alin. 3, în vederea administrării de noi probe în sensul diminuării cheltuielilor de executare silită: atât a onorariului de executare cât și a cheltuielilor de executare.
În motivarea recursului se învederează că este nedreaptă hotărârea instanței de fond cu privire la aspectul cuantumului cheltuielilor de executare silită în sumă de 9.513.92 lei (care se referă atât la onorariul de executare - 9.256,27 lei cât și la cheltuieli de executare în valoare de 257,67 lei) stabilite de către executorul judecătoresc în procesul verbal încheiat la data de 01.03.2012 în dosar execuțional 69/E/2012. Se apreciază că aceste cheltuieli sunt excesive iar în temeiul art.129 coroborat cu art.274 Cod de procedură civilă care consfințește principiul rolului activ al judecătorului în cadrul dezbaterilor judecătorul trebuia să verifice corectitudinea acestor sume comparativ cu prevederile Ordinului nr.2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și în același timp să pună în vedere executorului judecătoresc să demonstreze modul de calcul al cheltuielilor de executare raportat la prevederile legale aflate în vigoare și în consecință să dispună îndreptarea acestora.
Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că instanța de judecată nu a luat în considerare prevederile legale ale art.1,2, 6 din OG. nr. 22 din 30.01.20(12 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
În drept, se invocă art. 299-316, art. 304, pct. 9, art.304 indice 1, art. 102, alin. 2, art. 284 Cod de procedură civilă.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în baza art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Criticile privind cuantumul onorariului de executare s-au formulat direct în fața instanței de recurs, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 316 C.pr. civ. coroborat cu art. 294 C.pr. civ., iar această chestiune nu este una de ordine publică pentru a putea fi verificată în condițiile art. 304 ind. 1 C.pr. Civ.
De altfel, în condițiile în care debitul principal în sumă de 216.472,95 lei s-a achitat la data de 23. 08.2012, conform extrasului de cont depus la f. 20, 21 din dosarul de recurs și având în vedere reținerile instanței de fond că termenul de plată 6 luni prevăzut de O.G. 22/2002 sunt în neconcordanță C.E.D.O., nu sunt aplicabile dispozițiile art. 39, alin. 4 din Legea nr. 188/2000. De altfel, aceste dispoziții din Legea nr.188 din 1 octombrie 2000 privind executorii judecătorești s-au abrogat de pct. 7 al art. 37 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul C. J. BIHOR, cu sediul în ORADEA, PARCUL T., nr.5, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul M. I., domiciliat in ORADEA, CZARAN GYULA, nr.5, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr.8527 din 6 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecata.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier, L. E. M.-G. N. B. F. M. I. P.
Red.fond.F. O. B.
Red.rec.NB
Dact.IP
2 ex./5 apr.2013.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 864/2013. Tribunalul BIHOR | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 39/2013. Tribunalul... → |
|---|
