Partaj judiciar. Decizia nr. 760/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 760/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 3232/177/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 760/R/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. R.
Judecător L. E. M.-G.
Judecător F. I. C.
Grefier S. O.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii recursurilor civile declarate împotriva sentinței civile nr. 1085/2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, formulat de recurenții F. N. M. și R. A. M., având ca obiect partaj judiciar.
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 31.05.2013, când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 07.06.2013, apoi pentru data de 12.06.2013 și apoi pentru data de 19.06.2013, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1085/2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, constată că prin sentința atacată judecătoria
a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta-pârâtă reconvențională R. A. M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional F. N. M..
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional F. N. M. împotriva reclamantei pârâte reconvențional R. A. M. .
A constatat că sub durata căsătoriei părțile au dobândit cu titlu de bun comun următoarele bunuri: imobilul reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 1690 mp, situat în loc. Aușeu, nr. 112, jud. Bihor, înscris în CF 742 Aușeu nr. topo 137/1 și o moară de măcinat porumb și furaje, cotele de contribuție ale părților fiind de ½ fiecare.
A dispus partajul bunurilor comune dobândite sub durata căsătoriei, prin atribuirea acestora reclamantei-pârâte reconvențională R. A. M..
A obligat reclamanta-pârâtă reconvențională R. A. M. să achite reclamantului F. N. M. suma de 28.188 lei cu titlu de sultă, corespunzătoare cotei de ½ de participare la dobândirea bunurilor supuse partajului.
A dispus intabularea dreptului exclusiv de proprietate, în favoarea reclamantei - pârâte reconvenționale cu titlu de partaj, asupra imobilului înscris în CF 742 Aușeu nr. topo 137/1 constând în casă în suprafață de 45,96 mp și teren în suprafață de 1690 mp situat în loc. Aușeu, nr.112, jud.Bihor.
A respins restul pretențiilor părților.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți și, ca urmare, a fost obligată reclamanta-pârâtă reconvențional să plătească pârâtului-reclamant reconvențional a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 505/2005 pronunțată în dosarul nr.175/2005 de către Judecătoria Aleșd, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 18.05.2000 în loc. Aștileu din culpa ambilor soți, s-a atribuit reclamantei beneficiului folosinței locuinței conjugale și s-a dispus evacuarea pârâtului din spațiul locativ.
Unul dintre efectele pe care le produce divorțul este și cel privitor la bunurile comune dobândite de soți în timpul căsătoriei. Astfel, conform art.36 alin.1 C.fam., la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune va hotărî instanța judecătorească.
Instanța reține că, potrivit art. 30 din Codul familiei, toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de către oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, calitatea de bun comun netrebuind să fie dovedită. Legiuitorul a creat o prezumție legală că orice bun dobândit în timpul căsătoriei este bun comun, cu excepția celor prevăzute de art. 31 din Codul familiei, instanța urmând a stabili întinderea cotelor de contribuție a fiecăruia dintre soți la dobândirea bunurilor comune.
Potrivit situației evidențiate de CF nr. 742 Aușeu depus la dosarul cauzei la filele 6-8 vol. I, la data de 24.07.2000, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1816 din data de 19.07.2000 autentificat de BNP C. L. C. asupra nr. topo 137/1 s-a intabulat, sub B30-31, dreptul de proprietate în cotă de 1/1 părți asupra casei și a suprafeței de 1690 mp.
Din susținerile părților, inclusiv din răspunsurile acestora la interogatoriu aflate la filele 77-79 și 80-83 vol. I din dosar, instanța de fond reține că, deși în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți cu privire la imobilul din litigiu a fost trecută cu titlu de preț suma de 30 milioane lei vechi, totuși prețul real al acestui imobil a fost de 75 milioane lei vechi. Această sumă a fost plătită în două tranșe, prima tranșă de 30 milioane a fost achitată înainte de încheierea contractului la notar, cealaltă tranșă de 45 milioane fiind achitată după nunta celor doi soți din banii obținuți de aceștia la nuntă. Din răspunsul pârâtului-reclamant reconvențional la interogatoriu coroborat cu declarația martorului M. I. (fila 104 vol. I), instanța reține că din avansul de 30 milioane dat pentru achiziționarea imobilului în discuție, pârâtul a plătit suma de 21 milioane iar reclamanta suma de 9 milioane, diferența de 45 milioane fiind achitată în proporție egală din banii obținuți la nuntă, literatura de specialitate fiind unanimă în a considera sumele de bani obținute de soți cu ocazia celebrării căsătoriei ca fiind bunuri comune ale acestora.
Rezultă așadar, că din suma plătită cu titlu de preț, reclamanta a avut o cotă de contribuție de 43,33% iar pârâtul o cotă de 56,66%. Instanța nu va ține seama de declarația aflată la fila 122 vol.I, dată de martorul M. V., aspectele relatate de acesta fiind contrarii celor recunoscute, acceptate și necontestate de părțile din prezentul dosar.
Din concluziile raportului de expertiză în construcții efectuat în cauză de către dl expert N. T. care face parte integrantă din prezenta hotărâre (filele 151-177 vol.I și 4-6 vol.II), rezultă că valoarea totală de circulație la zi a imobilului (construcții+teren) este de 62 794 lei iar valoarea totală a investițiilor efectuate în comun de părți este de 12 973 lei.
Din probele administrate în cauză, instanța reține că reclamanta, cu contribuție proprie, după despărțirea de pârât a mai efectuat o . investiții și lucrări la imobilul proprietatea comună a părților, identificate în raportul de expertiză și evaluate la suma de 6668 lei.
Din ansamblul probatoriu administrat în cauză, reprezentând interogatoriile părților aflate la filele 77-79 și 80-83 vol. I, declarațiile martorilor M. I. (fila 104), C. G. (fila 114), R. I. Foarcoaș (fila 129), V. T. (fila 130), B. D. F. (fila 179), I. I. (fila 190), Cziaky I. Gyozo L. (fila 191) precum și din raportul de expertiză în construcții efectuat în cauză (filele 151-177 vol.I și 4-6 vol.II) ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța reține că, în timpul căsătoriei și cu contribuție comună, soții au dobândit imobilul situat în loc. Aușeu, nr. 112, jud. Bihor, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 1690 mp, imobil la care au efectuat investițiile și lucrările identificate prin raportul de expertiză în construcții. Deși fiecare dintre cele două părți a susținut că a avut o contribuție majoritară, în proporție de 75% din valoarea imobilului, totuși prin probele administrate în cauză nu au reușit să formeze convingerea instanței cu privire la cota de contribuție diferențiată.
Deși reclamanta a susținut că cea mai mare parte din lucrările efectuate la imobil au fost finanțate de către părinții săi în considerarea persoanei sale, ajutorul bănesc dat de părinții unuia dintre soți fiind, într-adevăr, calificat de către doctrina și practica judiciară, ca fiind făcut în favoarea sa, în absența prevederii exprese că gratificarea îi vizează pe ambii soți, totuși nu se poate ignora faptul că pârâtul a dovedit prin înscrisurile depuse în probațiune (filele 31-35 vol.I) că a realizat venituri pe parcursul căsătoriei, chiar reclamanta recunoscând faptul că acesta a fost în Spania la lucru, aspect susținut și de înscrisurile reprezentând copii ale filelor pașaportului acestuia. De asemenea, nu se poate ignora de către instanță faptul că reclamanta nu a făcut dovada obținerii unor sume de bani periodice pe parcursul căsătoriei, instanța luând în considerare însă munca depusă de aceasta în gospodărie dar și pentru creșterea și îngrijirea fiului lor precum și faptul că pârâtul a contribuit cu munca la majoritatea lucrărilor efectuate. Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că în cauză se impune a fi recunoscută cota contributivă egală la dobândirea și îmbunătățirea respectivului imobil, în cauză nefăcându-se dovada unei contribuții majoritare de către niciuna dintre părți.
Raportat așadar la cele expuse anterior, instanța a dispus atribuirea bunurilor comune dobândite de cei doi soți sub durata căsătoriei, respectiv a imobilului reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 1690 mp, situat în loc. Aușeu, nr. 112, jud. Bihor, înscris în CF 742 Aușeu nr. topo 137/1 și a morii de măcinat porumb și furaje reclamantei-pârâte reconvenționale, R. A. M., și a scăzut din valoarea totală stabilită prin raportul de expertiză valoarea investițiilor făcute de reclamantă după despărțirea de pârât, în cuantum de 6668 lei, urmând ca reclamanta să achite pârâtului F. N. M. suma totală 28.188 lei cu titlu de sultă, corespunzătoare cotei de ½ de participare la dobândirea bunurilor supuse partajului, sumă ce cuprinde și contravaloarea contribuției pârâtului la dobândirea morii de măcinat, respectiv a sumei de 125 lei, conform valorii indicate de către pârât la fila 103 vol.I din dosar.
Instanța a procedat astfel, deși dispozițiile art.67310 alin.1 din C.proc.civ. impun ca împărțeala să se efectueze în principiu în natură, având în vedere însă faptul că, de la data desfacerii căsătoriei bunul, a fost folosit exclusiv de către reclamantă, că nu este posibilă împărțirea în natură a acestuia și că oricum aceasta ar cauza o scădere importantă a valorii imobilului precum și faptul că reclamanta a efectuat o . investiții și lucrări cu contribuție proprie și ulterioare despărțirii de pârât, astfel că față de situația de fapt existentă între părți, aceasta este soluția echitabilă care se impune în cauză.
Față de cele anterior expuse, instanța în baza art. 22 din Legea nr.7/1996, a dispus întabularea dreptului exclusiv de proprietate, în favoarea reclamantei- pârâte reconvenționale cu titlu de partaj, asupra imobilului înscris în CF 742 Aușeu nr. topo 137/1 constând în casă în suprafață de 45,96 mp și teren în suprafață de 1690 mp situat în loc. Aușeu, nr.112, jud.Bihor .
Având în vedere că în prezentul litigiu reclamanta justifică cheltuieli de judecată în cuantum de 1650,3 lei, reprezentând taxă de timbru de 470,3 (filele 23, 112, 145), onorariu expertiză în construcții 1162 lei (filele 67, 193) iar pârâtul justifică cheltuieli de 3 106 lei, reprezentând taxă timbru în cuantum de 544 lei (filele 26, 54, 113) onorariu expertiză în construcții 1162 lei (filele 75, 197, 8, 9) onorariu avocațial în cuantum de 1400 lei, în temeiul art.274 alin.1, instanța a compensat parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți până la valoarea de 1700 lei, și, ca urmare, va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta reclamantă R. A. M., solicitând admiterea recursului ,modificarea in parte sentința civila nr.1085/7.06.2012 a Judectoriei AIesd,iar pe cale de consecința: admiterea in intregime acțiunea principală așa cum a fost formulată și completată după cum urmează:
2.Să se constate că la dobândirea comunității de bunuri, recurenta a avut o cotă contributivă proprie de 75% iar pârâtul de 25%
3.- să se constate că valoarea investițiilor efectuate de către recurenta la imobilul in litigiu dupa separarea pârtilor in fapt sunt in cuantum de 12.973 lei, deducând aceasta suma din prețul de circulație al imobilului
4.- procedând la o recalculare a sultei raportat la suma menționata la pct.3 precum si a cotei sale contributive proprii de 75% la dobândirea comunității de bunuri
5.- stabilind im mod corect si cuantumul cheltuielilor de judecata pe care urmează a le achita intimatului.
6.- sa se respinga ca nefondat recursul declarat de către paratul -reclamant reconventional F. N.
7.- Cu cheltuieli de judecata in recurs.
In motivarea recursului reclamanta recurentă susține că in mod gresit,contrar prevedeilor legale si probatorului administrat in cauza,instanta de fond nu a ținut cont de cota contributivă proprie a recurentei-reclamante,atat la dobândirea imobilului in litigiu cat si al ajutorului acordat de către părinții ei la o seama din invesitiile efectuate la acesta si care ii profita in exclusivitate.Astfel, susține recurenta că, așa după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză-imprejurari reținuta parțial in mod corect si de către instanța de fond- recurenta a încheiat căsătoria cu pârâtul la data de 18.05.2000, căsătorie defăcută prin divorț conform sentinței civile nr.505/29.09.2005 a Judecătoriei Aleșd, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.
După căsătorie, timp de 3 luni, părțile au locuit la părinții reclamantei care le-au asigurat gratuit atât locuința cât și cele necesare traiului, permițând-le ,astfel, să facă importante economii. Sub durata conviețuirii părților s-au dobândit cu titlu de bun comun imobilul situat în Aușeu, nr.112, în natură casă, anexe și teren în întidere 1690 mp înscris în CF,742 Aușeu, nr.top. 137/1 precum și una moară de măcinat porumb și furaje.Conținutul masei de impartit nu a fost contestat de către nici una din părțile litigante, instanța procedând la stabilirea ei corecta.
Cu privire la imobilul în litigiu se susțin următoarele:
Prețul real al imobilului a fost în sumă de 75.000.000 lei vechi, inițial achitându-se un avans de 30.000.000 Rol. Din această sumă 23.000.000 Rol a fost plătită de către părinții mei R. I. și R. V. în considerarea persoanei mele.
In mod nejustificat instanța de fond a reținut faptul ca, la achitarea avansului, paratul ar fi contribuit cu suma de 21.milioane lei iar recurenta doar cu 9 milioane lei,astfel incat,acesta ar avea o cota de contribuție de 56,66% iar recurenta de 43,33%.
Instanța isi întemeiază aceasta constatare pe răspunsul paratului reclamant reconventional la interogator precum si pe depoziția martorului M. I..Afirmația paratului intimat referitoare la contribuția sa nu are o valoare probanta absoluta pentru a fi luata in considerare ca atare si in lipsa unei alte probe care sa o confirme.Reprezintă o poziție subiectiva si nesincera de care instanța nu este ținuta.Mergând pe acealsi raționament al instanței se pune întrebarea de ce nu s-au luat in considerare susținerile mele cu privire la aceasta imprej urare si de ce ale intimatului,rezultand de aici o poziție vădit subiectiva si părtinitoare a instanței.
In ceea ce privește declarația martorului M. I. ,se arată că se poate observa ca susținerea sa referitoare la plata de către parat a sumei de 21 milioane de lei nu o cunoaște in mod direct si nemijlocit ci tot din afirmațiile paratului,astfel incat,din punct de vedre probator, aceasta declarație este irelevanta.
In schimb a fost înlăturata depoziția martorului M. V. pe considerentul ca „aspectele relatate de acesta sunt contrare celor recunoscute,acceptate si necontestate de părțile din prezentul dosar.Se menționează ca martorul M. este fostul proprietar de la care a fost cumpărat imobilul in litigiu.
Chiar daca martorul a avut rețineri privind prețul real al imobilului-retinerei, de altfel justificate fata de diferența dintre prețul trecut in act si cel real-declaratia sa nu poate fi exclusa doar pentru acest motiv.Astfel,conform susținerilor sale, singura persoană cu care s- a târguit vânzarea casei si stabilit pretul,a fost tatăl recurentei.
La plata avansului de 30 mii.lei ,suma de 23 milioane lei a fost data de către tatăl reclamantei iar 7 milioane lei de către intimat.Prin urmare,este cat se poate de evident ca realitatea este cu totul alta decât cea reținuta de instanța.
Se susține în continuare că datorită situației în care se prezentau construcțiile, după cumpărare s-a impus efectuarea unor lucrări de investiții, marea majoritate a acestora fiind suportată de către părinții mei în considerarea perroanei mele, după cum urmează:
l.S-a pus dușumea în camera mare (material și manoperă) 2.C. pentru refacerea hornului de la camera mare 3.S-a montat o teracotă în camera mare (material și manoperă) 4.Zugrăvit camera mare și coriodor (material și manoperă) 5.Montat sobă în bucătărie (material și manoperă) 6.Cimentat coridor și bucătărie (materiale și manoperă) 7.Montat ușa la intrare (material și manoperă) 8.reparat acoperiș pe circa % din suprafață (material și manoperă) 9.Vopsitul tâmplăriei casei - uși, ferestre- (material și manoperă) lO.Refăcut complet colna din spatele casei (material și manoperă) 11.La grajd tencuit interior și exterior (cimentat pe jos și podit cu scândură), executarea unei iesle din ciment (material și manoperă)12.Tencuitul casei interior și exterior ( material și manoperă) pentru aceasta s-a închiriat o betonieră, prețul fiind achitat tot de către părinții mei, mâncarea pentru muncitori fiind făcută de către mama mea cu alimente cumpărate de către părinți.13.Refăcut cioncurile casei (material și manoperă); mâncarea pentru muncitori fiind făcută de către mama mea cu alimente cumpărate de către părințir.14.îmbrăcarea fundației casei cu ciment (material și manoperă) 15.S-a construit un hambar pentru cereale (material și manoeră) Toarte aceste aspecte au fost relarate de către martorii V. T.(reparat cioncuri la casa,martorul fiind angajat si plătit de către tatăl meu care a cumpărat si materialele necesare(cuie,tabla scânduri);
Se mai arată că R. I.(a ajutat la vopsitul geamurilor;la reparatul acoperișului de la colnita;reparararea acoperișului la casa prin demontarea lui in totalitate,inlocuirea a patru grinzi si a sipcilor,materialul fiind procurat de către părinții mei;toate aceste lucrări fiind necesare dat fiind faptul ca venea iarna iar foștii soti trebuia sa ne mutam in casa; la momentul efectuării lucrărilor aveam greutăți financiare,paratul neimplicandu-se la efectuarea acestori investiții sub nici o forma), C. G.( zugrăvit anexe,o camera,holul,bucataria,turnat beton in hol, zugravit grajd;a fost angajat si plătit de către tatăl meu care a procurat si materialele necesare pe baza unei liste întocmite de martor;tot părinții mei i-au dat mâncare si bautura,tatal meu ajutandu-1 la turnatul betonului).F. a contesta efectuarea acestor investiții precum si faptul ca valoarea lor a fost suportata de către părinții recurentei in considerarea persoanei mele,imprejuare care ii profita cu ocazia partajului,instanta a refuzat sa tina seama de aceasta situație pe considerntul ca paratul a dovedit prin înscrisuri depuse in probatiune ca a realizat venituri pe parcursul căsătoriei, chiar reclamanta recunoscând ca a lucrat in Spania.Asemenea argumente sunt neconvigatoare.
Se mai susține că, faptul ca paratul ar fi lucrat sub durata conviețuirii partilor-ceea ce corespunde doar parțial realității- nu înseamnă ca aceste venituri ar fi fost si suficiente pentru acoperirea unor asemenea investiții ori ca ele ar si fi fost folosite de către parat in in totalitate in acest scop.Realizarea unor venituri de către soti nu exclude de plano posibilitatea unor ajutoare venite din partea părinților unuia din ei,in considerarea persoanei copilului lor,cu atat mai mult cu cat, in speța nu s-a dovedit ca paratul ar fi refuzat asemenea ajutoare.
Se mai menționează, totodată, că după divorțul părților și mutarea reclamantei în imobil ca urmare a atribuirii beneficiului locuinței conjugale, prin contribuție proprie exclusivă a efectuat o . investiții reținute si de către instanța de fond.Valoarea acestor investiții- conform Raportului de expertiza întocmit de către expertul N. T. este de_ lei,suma care urmează a se deduce din prețul de circulație al imobilului.Față de situația menționata, recurenta consideră că are o cotă contributivă proprie de 75%, iar pârâtul de numai 25%, împrejurare de care urmează a se ține seama cu ocazia operațiunii de partaj.
Referitor la recursul promovat de către paratul F. N. se solicit respingerea lui ca nefondat pentru motivele menționate anterior.Recurenta arată că se opune la atribuirea imobilului pe seama acestuia, având in vedere următoarele argumente:
1.- cota contributivă superioara a recurentei-reclamante
2.- in urma procesului de divorț i-a fost incredintat spre creștere si educare minorul rezultat din conviețuirea pârtilor.Totodata,i-a fost atribuit imobilul in litigiu,in considerarea acestei situatii,dispunandu-se evacuarea numitului.
3.- cat privește imobilul învecinat cu cel al partilor,acesta reprezintă proprietatea exclusiva a părinților săi,in care paratul F. N. s-a mutat in mod abuziv dupa evacuarea sa din fostul domiciliu conjugal.Nu a avut calitatea de chiriaș fiind din nou evacuat in lipsa unui titlul locativ si a degradărilor cauzate acelui imobil.
In alta ordine de idei, se susține că instanța de fond a stabilit in mod eronat cuantumul chelutielilor de judecata la care a obligat-o in favoarea paratului,urmand a se înlătura taxa de timbru achitata de către acesta referitor la acțiunea sa reconventionala.
De asemenea s-a formulat recurs și de către pârâtul-recurent F. N. M. solicitând admiterea recursului propriu și pe cale de consecință admiterea acțiunii reconventionale formulata de recurentul reclamant reconventional in sensul sistării comunității de bunuri si partajarea bunului imobil situat in Auseu nr. 112, constând în casa compusa din 2 camere si dependințe, anexe gospodărești si teren aferent in suprafața de 1690 mp, asa cum e inscris in Cf 742 Auseu, precum si a unei mori de măcinat porumb si furaje, conform contribuției pârtilor la dobândirea l reclamant reconvntional acestora, respectiv pârâtuțl cota de 75 % si reclamanta parata reconventional 25 %
Atribuirea pe seama recurentului în natură imobilul situat in Auseu nr. 112 si intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciara cu obligarea sa la o sulta in favoarea reclamantei R. A. M. echivalenta cu cota sa contributivă de 25 %.Cu cheltuieli de judecata constând in onorariu avocat, si taxa judiciara de timbru in recurs.
În motivarea recursului se arată că imobilul achiziționat în timpulcăsătoriei sa cumpărat la un preț de 75 milioane lei vechi din care s-a achitat un avans de 30 milioane lei vechi si mai apoi diferența de 45 milioane lei vechi.
Cu privire la cota contributivă proprie la dobândirea bunului recurentul pârât susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că s-a realizat din cote egale deoarece recurentul pârât a achitat din venituri proprii suma de 20 milioane lei vechi reprezentând salarii compensatorii primite de la fostul angajator S.C.Bauxita Min Dobrești aspecte dovedite cu cartea de muncă depusă la dosar, respectiv punctele 13-14 de unde reiese că recurentul pârât a fost disponibilizat și a beneficiat de drepturile conferite de art.2 și 3 din OG 22/1997.
Cu privire la diferenta de 45 milioane de lei vechi se susține că ea s-a făcut din banii de nuntă in contribuții egale.
În ceea ce privește lucrările de reparații și imbunătățirile aduse la imobilul bun comun recurentul arată că au fost făcute cu contribuția sa materială și munca in anul 1999 înainte de încheierea căsătoriei care a avut loc în 18.05.2000, aspecte dovedite cu martorul M. I. care a indicat natura lucrărilor efectuate și faptul că acestea s-au realizat și cu contribuția recurentului.
Se mai susține că după încheierea căsătoriei s-au efectuate alte lucrări de reparații dovedite cu martorii Bocse D. și Csaki I. respectiv tencuieli la 3 tavane, la pereți de la grajd, stropirea gardului de la stradă, repararea treptelor lucrări efectuate cu materiale achiziționate de pârâtul recurent.
Legat de contribuția părinților reclamantei recurente la lucrările de reparații și imbunătățiri recurentul pârât susține că deși anumite lucrări au fost plătite de tatăl recurentei care era pensionat și avea timp să se ocupe de lucrări acest lucru nu dovedește faptul că banii respectivi erau bani proprii ai acestuia, recurentul lucrând in acea perioadă aspect dovedit cu cartea de muncă astfel încât, susține acesta nu se poate reține afirmația recurentei reclamante potrivit căreia părțile aveau greutăți financiare în acea perioadă.
Recurentul mai susține că reclamata nu a făcut dovada unui venit pe toată perioada căsniciei și nici părinții acesteia nu au făcut dovada veniturilor proprii astfel încât solicitarea cotei majoritare este nejustificată iar ajutorul acordat de părinți nu a făcut altceva decât să compenseze lipsa veniturilor reclamantei.
Cu privire la contribuția recurentului pârât la cheltuielile căsătoriei acesta susține că a făcut dovada veniturilor sale cu carnetul de muncă și că in perioada 2002-2005 a lucrat în Spania la munci agricole de unde a obținut venituri pentru întreținerea familiei, aspecte față de care apreciază că in mod greșit instanța de fond a reținut o cotă contributivă egală de 50% pentru fiecare soț, recurentul considerând că e indreptățit la o cotă de 75% in timp ce reclamanta la o cotă de 25%.
In privința modalității de partajare a bunului comun recurentul susține că solicită atribuirea către acesta a imobilului bun comun ținând cont de criteriile prevăzute de art.673 indice 9 Cod de procedură civilă afirmând că deține o cotă majoritară care îl indreptățește la atribuire, mai arătând că a locuit ca și chiriaș într-un alt imobil atribuit printr-o hotărâre a instanței părinților reclamatei, imobil din care a fost evacuat.
Un alt argument pentru care recurentul pârât solicită atribuirea bunului este acela că in prezent reclamanta deține posibilități locative în timp ce pârâtul recurent nu posedă resurse materiale suficiente pentru a-și achiziona o altă locuință.
Se apreciază că lucrările efectuate de reclamantă după desfacerea căsătoriei și faptul că l-a folosit efectiv și după divorț nu sunt suficiente pentru a i se atribui bunul, recurentul considerând că au fost încălcate prevederile art.673 indice 9 cu ocazia atribuirii bunului.
In drept s-au invocat prevederile art.302 și art.304 indice 1 Cod de procedură civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
În interiorul termenului de pronunțare ambii recurenți au formulat concluzii scrise detaliind și reluând argumentele pentru care au solicitat admiterea propriilor recursuluri.
Analizând recursurile civile formulate prin prisma motivelor invocate de recurenți, cat si de instanța din oficiu, raportat la prevederile art. 304, pct. 7 si 9 si art. 304 indice 1 c.pr.civ., tribunalul retine:
Ambii recurenți apreciază că la dobândirea bunurilor comune au avut o cotă contributivă de 75% iar partea adversă de 25% apreciind ca fiind netemeinică soluția instanței de fond care a reținut cote contributive egale de 50% pentru fiecare fost soț.Ca o consecință a contestării cotei contributive se contestă și valoarea sultei cuvenite celuilalt soț iar recurenta R. A. apreciază că valoarea investițiilor sale este mai mare decât cea reținută de instanța de fond în timp ce recurentul F. N. apreciază că față de cota sa contributivă mai mare de 75% se impunea a i se atribui bunul comun.
Căt privește cota contributivă a soților la dobândirea bunurilor comune instanța de recurs reține că părțile litigante nu au contestat compunerea masei doar cota contributivă a fiecăruia.
Astfel ambele părți au căzut de acord că in masa partajabilă intră un imobil casă și teren aferent de 1690 mp, înscris in CF 742 Auseu top.137/1, precum și o moară de măcinat porumb și furaje.
Ambele părți au recunoscut că prețul real al imobilului casă și teren a fost de 7500 lei din care s-a achitat inaintea căsătoriei un avand de 3000 lei iar diferența de 4500 lei din banii de nuntă.
Aspectul asupra căruia părțile nu s-au pus de acord a fost acela al provenienței avansului de 3000 lei, deoarece în timp ce reclamanta recurentă susține că din avans suma de 2300 lei s-a achitat din banii părinților proprii iar diferenta de 700 lei din banii soțului, recurentul pârât arată că din avansul de 3000 lei suma de 2000 lei s-a achitat din banii săi proprii, rezultați din salarii compensatorii primiți de la fostul angajator, iar diferența de 1000 lei a fost achitată de reclamantă.Cu privire la diferența de 4500 lei ambele părți au căzut de acord că provin din banii de nuntă și reprezintă o contribuție egală a soților.
Analizând aceste afirmații din perspectiva probelor de la dosar instanța de recurs reține că susținerea reclamantei potrivit căreia suma de 2300 lei din avans provine din banii primiți de la părinții acesteia nu s-a dovedit.Nu există nici un fel de probe din care să rezulte că părinții reclamantei dețineau la data achitării avansului suma de 2300 lei și că au contribuit cu această sumă la plata avansului.Cât privește declarațiile martorului M. V. vânzătorului bunului aceasta a fost in mod legal și temeinic îndepărtată de instanța de fond ca necoroborându-se cu niciuna din probele de la dosar și față de recunoașterile neechivoce dintre părți legate de prețul bunului, având în vedere că intre părți contribuțiile soților la dobândirea bunurilor comune se pot dovedi cu orice mijloc de probă, față de terți însă actul autentic se bucură de prezumpie de autenticitate.De asemenea simpla afirmație a martorului potrivit căreia ar fi negociat cu tatăl reclamantei primind diverse sume pe care ambele părți le contestă nu reprezintă sub nici o formă o probă pertinentă și concludentă în sensul unei contribuții efective a părinților reclamantei la dobândirea bunului neexistând nici un fel de probe directe în acest sens.
Cât privește varianta recurentului pârât reclamat reconvențional F. N. potrivit căruia din avansul de 3000 lei suma de 2000 lei reprezintă o contribuție proprie rezultată din salarii compensatorii primite cu ocazia disponibilizării, ea în mod corect a fost reținută de instanța de fond fiind dovedită atât cu înscrisuri respectiv cu carnetul de muncă cât și cu martori.
Astfel din carnetul de muncă al recurentului pârât (fila 35 dosar de fond) rezultă din inscrierile de sub nr.ctr.13-14 că pârâtul recurent a beneficiat în anul 1999, la data achitării avansului pentru imobilul in litigiu, de dispozițiile art.2 și 3 din OG 22/1997 la data desfacerii contractului de muncă în baza art.130 lit a Codul Muncii.
Potrivit acestor reglementări:
Art. 1 (1) Salariatii regiilor autonome si ai societatilor comerciale din industria miniera si din activitatile de prospectiuni si explorari geologice la care statul este actionar si detine pachetul de control, ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective definite potrivit art. 2 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/1997 cu privire la unele masuri de protectie pentru persoanele ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1997, beneficiaza de drepturile prevazute de prezenta ordonanta.
Art. 2 (1) Persoanele prevazute la art. 1 primesc o plata compensatorie reprezentand o suma neimpozabila al carei cuantum lunar este egal cu media pe ultimele 3 luni a castigului salarial mediu net pe ramura, dar nu mai putin decat media castigului salarial mediu net pe economie pe ultimele 3 luni.
(2) Castigul salarial mediu net lunar pe ramura este cel comunicat de Comisia N. pentru S..
(3) Suma totala, acordata cu titlu de plata compensatorie, se stabileste, pentru fiecare persoana, careia i s-a desfacut contractul individual de munca in conditiile prezentei ordonante, cu o vechime in munca de minimum 6 luni in regiile autonome si in societatile comerciale care fac disponibilizari de personal, diferentiat dupa cum urmeaza:
a) 12 salarii, stabilite potrivit alin. (1), pentru salariatii cu o vechime in munca mai mica de 5 ani;
b) 15 salarii, stabilite potrivit alin. (1), pentru salariatii cu o vechime in munca intre 5 si 15 ani;
c) 20 salarii, stabilite potrivit alin. (1), pentru salariatii cu o vechime in munca mai mare de 15 ani.
Art. 3
Dreptul la plata compensatorie se naste la data desfacerii contractului individual de munca.
Din dispozițiile legale mai sus enunțate coroborare cu cele înscrise în cartea de muncă a recurentului pârât rezultă că acesta a beneficiat la data achitării avansului pentru imobil, în anul 1999, de 12 salarii compensatorii raportat la vechimea în muncă la acea dată de 3 ani și 9 luni, sumă neimpozabilă calculată raportat la câștigul mediu net lunar pe ramură.
De asemenea martorul M. I. a confirmat în fața instanței că recurentul pârât a fost disponibilizat de la Bauzita în baza unei ordonanțe și a primit 20 milioane lei vechi investiți în casă.
In consecință instanța de recurs reține că din coroborarea probelor de la dosar rezultă că la achiziționarea imobilului bun comun s-a achitat un avand de 3000 lei din care suma de 2000 lei provenea din contribuțiile proprii ale pârâtului iar suma de 1000 lei ale reclamantei iar diferența de 4500 lei reprezintă o contribuție comună in cote egale, urmând a se reține că la dobândirea bunului reclamanta a avut o contribuție proprie de 40% în timp ce pârâtul reclamant reconvențional a avut o contribuție de 60 %.
Legat de investițiile efectuate la imobilul bun comun instanța de recurs reține că din probele de la dosar, declarațiile martorilor audiați și expertiza efectuată rezultă că în timpul căsătoriei aceste investiții au fost efectuate atât de reclamanta ajutată de părinți cât și de pârâtul reclamant reconvențional care a contribuit atât cu bani cât și cu munca proprie.
În acest sens matorii R. I. și V. T. au relatat lucrările la care și-au adus contribuția la cererea reclamantei și a tatălui acesteia R. I., primul relatând despre vopsirea ușilor,repararea acoperișului, montarea unei grinzi în grajd, cel de al doilea contribuind la repararea cioncurilor de la casă și anexă, lucrări efectuate cu materiale puse la dispoziție de reclamantă și tatăl acesteia.De asemenea martorul I. I. a arătat că a efectuat un toc la ușă la cererea tatălui reclamantei, a montat ușa, a prelucrat scândura necesară montării unei dușumele într-un din camere și a prelucrat 10 scânduri necesare pentru montarea acoperișului fiind plătit de tatăl reclamantei.Martorul C. G. a relatat că la cererea tatălui reclamantei a zugrăvit anexele, o cameră, un hol și o bucătărie, fiind plătit de acesta
Cât il privește pe recurentul pârât, martorul M. I. a relatat în fața instanței faptul că a efectuat la cererea pârâtului lucrări de jeluire a materialului lemnos reprezentând dușumele, ușă în două părți la intrare, lețuri pentru tăvănit, prețul fiindu-i achitat de pârât.Martorul a mai relatat că are cunoștință de faptul că pârâtul personal a efectuat lucrări de turnare beton în curte și pentru edificarea grajdului, a participat la lucrările efectuate la acoperiș.De asemenea martorul R. I. a arătat că in timp ce a participat la lucrările de reabilitare a casei l-a văzut pe pârât inlocuind prizele și întrerupătoarele prin casă.De asemenea s-a dovedit faptul că în perioada căsătoriei recurentul pârât a realizat venituri care de asemenea au fost investite alături de munca proprie în lucrările de reabilitare și imbunătățire a bunurilor comune.
În consecință având in vedere probele administrate în cauză instanța de recurs reține că la îmbunătățirile și lucrările de reabilitare a bunului comun dobândit în timpul căsătoriei soții au avut contribuții egale de 50% fiecare.
Așa cum rezultă din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză valoarea totală de circulație a imobilului construcție și teren care cuprinde inclusiv valoarea investițiilor este de_ lei și separat de aceasta cea a investițiilor comune efectuate de părți in timpul căsătoriei este de 12 973 lei, iar investițiile efectuate la imobil exclusiv de reclamantă din surse proprii după despărțirea în fapt sunt de 6.668 lei.
În consecință din valoarea de circulație a imobilului de_ lei se va deduce suma totală a investițiilor de_ lei rezultând suma de 49 891 lei care reprezintă valoarea actuală a imobilului fără investiții la care părțile au contribuit în cote de 60% recurentul pârât și 40% recurenta reclamantă.
Astfel din această sumă cota recurentului pârât de 60% este de_,6 lei iar a recurentei reclamante de 40% respectiv suma de_,4 lei.
La această valoare se mai adaugă investițiile comune in valoare totală de_ lei din care se deduc investițiile exclusive ale recurentei reclamante în sumă de 6668 lei potrivit expertizei și care nu fac obiectul partajului profitându-i in mod exclusiv în măsura atribuirii imobilului, rezultând investiții comune in valoare de 6305 lei la care părțile au contribuit in cote de 50% respectiv 3152,5 lei fiecare.
In consecință cota contributivă a recurentului pârât de 60% din valoarea bunului fără investiții la care se adaugă 50% din investiții comune totalizează suma de_ lei (respectiv_ lei+3152,5 lei) iar cota contributivă a recurentei reclamante de 40% din valoarea de achiziție actualizată a bunului +50% din investițiile comune totalizează suma de 23.080 lei (_,4 lei+3152,5 lei) .La aceasta se mai adaugă și suma de 6668 lei contribuția proprie a reclamantei recurente de după despărțirea în fapt, care însă nu face obiectul partajului profitând acesteia și care ridică contribuția totală a reclamantei la suma de_ lei.
Se reține astfel că sulta datorată pârâtului recurent pentru contribuția proprie la dobândirea bunul imobil, casă și teren și la investițiile la acesta, în timpul căsătoriei, este de_ lei.
Cât privește modalitatea de partajare a bunului instanța de recurs reține următoarele:
Niciunul dintre foștii soți nu are o altă locuință proprie in proprietate.Împrejurarea că părinții recurentei reclamante au dobândit un alt imobil în patrimoniu propiu nu poate fi reținută ca o garație a rezolvării problemei locative a reclamantei atâta timp cât acesta nu este bunul ei propiu iar părinții pot dispune de el in mod liber.
Cât privește cota contributivă a soților la dobândirea și la toate investițiile aduse bunului, ele sunt sensibil egale și nu pot constituii în mod exclusiv un criteriu relevant și esențial la partaj.Astfel recurentul pârât are o cotă de 60% din prețul de achiziție, o cotă de 50% din investiții comune, ce se ridică la suma de_ lei iar recurenta reclamantă o cotă de 40% din valoarea de achiziție, 50% din valoarea investițiilor comune plus investiții proprii ulterioare despărțirii in fapt, respectiv o contribuție totală de 29.749 lei.
De asemenea instanța are în vedere și faptul că in urma despărțirii în fapt reclamanta este cea care a rămas in locuința comună și a efectuat investiții la aceasta din venituri propii cu ajutorul părinților.
Un criteriu de asemenea extrem de important pe care instanța trebuie să il aibă in vedere la atribuirea locuinței foștilor soți este interesul superior al minorului, copilul comun al părților F. N. C. in prezent în vârstă de 9 ani care a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale reclamanta recurentă, la care are stabilit în mod implicit și locuința încă de la data pronunțării divorțului din anul 2005, astfel încât se impune menținerea acestuia într-un climat stabil și sigur care să-i ofere un mediu propice pentru creștere și educare.
Având în vedere toate aceste criterii: nevoile locative ale ambilor soți, contribuțiile sensibil egale ale acestora la dobândirea bunului și la investiții, rămânerea reclamantei recurente după despărțirea în fapt în imobil și investițiile efectuate de aceasta dar cu precădere și in mod prioritar interesul superior al minorului fiul părților de a beneficia de un climat de stabilitate la locuința mamei căreia i-a fost incredințat, instanța de recurs reține că in mod legal și temeinic și cu respectarea dispozițiilor art.679 indice 9 și 673 indice 10 Cod de procedură civilă, s-a dispus atribuirea bunurilor comune către reclamanta pârâtă reconvențională R. A. M. cu obligarea acesteia la sultă față de pârâtul reclamant reconvenient.Sulta corectă datorată este însă cea de_ lei potrivit calculelor efectuate de instanța de recurs.
Căt privește cheltuielile de judecată instanța de fond in mod corect a reținut față de admiterea în parte atât a cererii principale cât și a cererii reconvenționale și ținând cont și de interesul comun urmărit prin partaj că se impune compensarea parțială a cheltuielilor de judecată potrivit art.274 coroborat cu art.276 Cod de procedură civilă în mod corect fiind obligată reclamanta pârâtă reconveninetă la plata diferenței de 1400 lei.
In consecință criticile părților privind modalitate de stabilire a cheltuielilor de judecată de instanța de fond se dovedesc nefondate.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept instanța de recurs reține că sunt incidente in cauză motivele de casare prevăzute de 304 alin 1 pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii doar în privința soluției date cererii reconvenționale, cu privire la cota contributivă a părților și cuantumul sultei, motiv pentru care in baza art.312 Cod de procedură civilă va admite recursul recurentului F. N. M., în contradictoriu cu intimata R. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1085/07 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o va schimba în parte, în sensul că:
Va constata că la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei soții au avut cote contributive inegale, respectiv 40% reclamanta – pârâtă reconvențională R. A. M. și 60% pârâtul-reclamant reconvențional F. N. M., iar în ceea ce privește investițiile realizate în timpul căsătoriei la imobilul cuprins în masa partajabilă, foștii soți au contribuții egale de 50% fiecare.
Va obliga reclamanta pârâtă reconvențională R. A. M. să plătească pârâtul-reclamant reconvențional F. N. M. suma de 33.045 lei cu titlu de sultă pentru contribuția proprie a acestuia la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei și a investițiilor realizate de acesta.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta R. A. M. în contradictoriu cu intimatul F. N. M..
În baza art.274 și 276 Cod de procedură civilă văzând căderea parțială în pretenții a intimatei R. A. și culpa sa procesuală dar și admiterea doar în parte a pretențiilor recurentului, o va obliga pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în parte față de recurentul F. N. M. în sumă de 740,75 lei care reprezintă contravaloarea a ½ din taxa de timbru achitată in recurs și ½ din onorariul avocatului ales B. F. dovedite cu chitanțele nr.78/25.10.2012, 70/25.09.2013 și nr.89/31.07.2012 depuse în copii certificate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta R. A. M. dom. în ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul F. N. M., dom. în ./A, jud. Bihor.
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurentul F. N. M., dom. în ./A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimata R. A. M. dom. în ., jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 1085/07 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Constată că la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei soții au avut cote contributive inegale, respectiv 40% reclamanta – pârâtă reconvențională R. A. M. și 60% pârâtul-reclamant reconvențional F. N. M., iar în ceea ce privește investițiile realizate în timpul căsătoriei la imobilul cuprins în masa partajabilă, foștii soți au contribuții egale de 50% fiecare.
Obligă reclamanta pârâtă reconvențională R. A. M. să plătească pârâtul-reclamant reconvențional F. N. M. suma de 33.045 lei cu titlu de sultă pentru contribuția proprie a acestuia la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei și a investițiilor realizate de acesta.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă intimata R. A. M. la plata cheltuielilor de judecată parțiale față de de recurentul F. N. M., în sumă de 740,75 lei.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte, Judecător Judecător
M. C. R. L. E. M.-G. F. I. C.
aflată în C.O. semnează pentru
Președintele Instanței
C. M.
Grefier
S. O.
Red. Jud. I.F. - V. E. C.
Red. Jud. T.B. - L. E. M.-G.
Tehnoredactat S.O.
2 ex/ 15 Iulie 2013
| ← Succesiune. Decizia nr. 730/2013. Tribunalul BIHOR | Fond funciar. Decizia nr. 383/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
