Pensie întreţinere. Hotărâre din 27-09-2013, Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 7253/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 841/R/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I. C.
Judecător M. C. R.
Judecător L. E. M.-G.
Grefier S. O.
Pe rol fiind judecarea recursului civil - Minori și familie declarat împotriva sentinței civile nr. 9725/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, formulat de recurent I. G.-I. în contradictoriu cu intimat I. L.-O., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni nici la cea de a doua strigare a cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al 2-lea termen de judecată, că recursul este motivat și scutit de plata taxei de timbru, că s-a depus la dosar prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 25.09.2013 o cerere de renunțare la judecată, formulată de recurent, după care:
I n s t a n ț a, consideră cauza lămurită.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 246 C. pr. civ., și față de cererea de renunțare la judecată formulată în scris de recurentul I. G.-I., urmează a face aplicarea dispozițiilor textului de lege mai sus arătat și va lua act de renunțarea la judecată a recurentului la recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului I. G.-I., domiciliar în Oradea,., .. 7, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul I. L. O., dom in Oradea, ..44, ., jud. Bihor împotriva sentinței civile nr. 9725 din 27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Septembrie 2013.
Președinte, F. I. C. | Judecător, M. C. R. | Judecător, L. E. M.-G. |
Grefier, S. O. |
Red. Jud.I.F. – S. M.
Red. Jud. T.B. – C. F.
Tehnored. S. O.
2 ex/04 Octombrie 2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 489/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|