Pretenţii. Decizia nr. 961/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 961/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 7377/271/2008*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.961/R/2013
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. B.
Judecător C. A. D.
Judecător A. C.
Grefier G. M.
Pe rol, fiind pentru azi pronunțarea cererii de revizuire formulată de revizuenta B. G. în contradictoriu cu intimații , P. M. ORADEA și ., împotriva deciziei civile nr.337/R/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se părțile .
Procedura completă.
Se constată că, de4zbaterea cauzei a avut loc la data de 24.10.2013, când reprezentanții părților au pus concluzii în recurs, consemnate în încheierea din aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Asupra prezentei cereri de revizuire, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.337/R/2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat recursul civil formulat de recurenta B. G. în contradictoriu cu intimații S.C.A. ROMÂNIA.SRL șiPrimarul M. Oradea.
A admis ca fondat recursul civil formulat de recurenta S.C.A. ROMÂNIA.SRL în contradictoriu cu intimații B. G. și P. M. Oradea împotriva sentinței civile nr.5950 din 10.05.2011 pronunțate de Judecatoria Oradea pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de B. G..
A înlăturat din conținutul sentinței recurate dispozițiile privind compensarea creanțelor reciproce, dispoziția privind compensarea parțială a cheltuielilor de judecată.
A obligat pârâta reclamantă reconvențională B. G. să achite reclamantei pârâte reconvențională suma de 14 525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.
A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
A obligat intimata B. G. la plata către recurenta S.C.A. ROMÂNIA S.R.L a sumei de 6200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată in recurs.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele :
1.Cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea în judecarea fondului cererii.
In esență recurenta S.C.A. ROMÂNIA.SRL a susținut că Judecătoria Oradea nu era competentă material să judece cererea, pe de o parte deoarece este o acțiune accesorie unor pretenții formulate în baza Lg.10/2001, accesoriul urmând soarta principalului, iar pe de altă parte, raportat la valoarea obiectului pretențiilor din cererea reconvențională, care depășesc suma de 500.000 lei, astfel încât atât raportat la norma specială cât și la cuantumul pretențiilor bănești din cererea reconvențională, se impunea ca această cauză să fie judecată in primă instanță de tribunal și nu de judecătorie.
Deliberând asupra acestei excepții instanța de recurs a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, respingând-o pentru argumentele ce succed.
Acțiunea principală in prezentul dosar, așa cum a fost precizată in condițiile art.132 alin 2 pct.2 Cod de procedură civilă de către recurenta reclamantă S.C.Milba Exim SRL, antecesoarea in drepturi a S.C.A. România SRL, se referea la pretenții reprezentând despăgubiri solicitate de la pârâți in valoare de 15.500 euro, respectiv 64.789 lei, această sumă reprezentând investiții efectuate in imobilul ce a fost restituit de autorități pârâtei B. G. in baza Lg.10/2001 și pe care reclamanta l-a deținut în baza unui contract de închiriere, realizând investițiile solicitate, in perioada închirierii imobilului.
Astfel, calificând juridic corect a acțiunea principală se constată că aceasta nu este altceva decât o pretenție civilă a cărei valoare nu depășește suma de 100.000 lei.
Nu s-au putut reține susținerile reclamantei recurente potrivit cărora prezenta acțiune, cu care instanța de fond a fost investită în urma casării cu rejudecare, ar avea ca obiect o pretenție întemeiată pe dispozițiile legii 10/2001 de competența in primă instanță a tribunalelor, in condițiile in care art.26 din aceeași lege, circumscrie foarte clar și restrictiv sfera de competență a tribunalelor. Astfel în temeiul textului de lege enunțat intră in sfera de competență în primă instanță a tribunalelor doar acele procese prin care se contestă decizia sau dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură a imobilului, precum și a refuzului instituțiilor abilitate de a soluționa notificările in termenele prevăzute de lege. Toate celelalte acțiuni care decurg . altul, sau au legătură incidentală, cu dispozițiile legii 10/2001, cum este și prezenta acțiune in pretenții, sunt de competența generală a judecătoriilor, in lipsa unei dispoziții contrare, in baza art.1 pct.1.Cod de Procedură Civilă. In consecință art.26 din Lg.10/2001 nu conferă o competență generală tribunalelor in materia tuturor acțiunilor izvorâte din această lege, ci doar o competență specială exclusivă doar cu privire la acțiunile strict și limitativ reglementate de textul indicat.
Totodată competența de soluționare a cauzei in primă instanță este dată de cererea principală, cererea reconvențională fiind o cerere incidentală, această va fi judecată de instanța care judecă cererea principală, in condițiile art.17 Cod de procedură Civilă, chiar dacă judecarea distinctă a acesteia ar atrage competența materială a unei alte instanțe, normele legale de prorogare de competență producându-și efectele în acest sens.
In consecința, s-a apreciat că competența de judecare a cererii in primă instanță revine judecătoriei.
De altfel această problemă a competenței a fost dezlegată cu putere de lucru judecat de către instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel, care a indicat clar că trimite cauza spre competentă soluționare la judecătorie.
Astfel se reține că inițial acțiunea a fost înregistrată la Secția Comercială a Tribunalului Bihor sub nr.dosar 7678/.-a pronunțat sentința civilă nr.868/. s-a respins atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională. Curtea de Apel Oradea a admis recursul formulat împotriva acestei soluții și stabilit competența de soluționare a cererii, față de valoarea de 40.000 usd și față de incidența Legii nr. 10/2001 ca fiind aceea a Tribunalului Bihor, Secția I a Civila.
In urma rejudecării acțiunii la instanța considerată a fi competentă, s-a pronunțat sentința civilă nr.467/C/26 iunie 2006 a Tribunalului Bihor, Secția I Civilă (fila 240-241 la acest dosar) prin care s-a respins cererea principală a S.C.Milba Exim SRL, antecesoarea în drepturi a . reținându-se că acesta nu are dreptul la despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului deoarece acesta nu are destinație de locuință iar în acest caz nu s-ar încadra in dispoziția legală care conferă posibilitatea acordării de despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului pe care l-a ocupat în calitate de chiriaș. Cu privire la cererea reconvențională formulată de B. G. instanța a reținut că este întemeiată și a admis-o dispunând evacuarea pârâtei reconvenționale . din imobilul proprietatea acesteia, fără însă a se pronunța in vreun fel asupra cererii de acordare a despăgubirilor reprezentând echivalentul lipsei de folosință a imobilului.
Împotriva sentinței civile nr.467/C/26.iunie 2006 a Tribunalului Bihor a formulat apel doar S.C.Milba Exim SRL, care a fost soluționat prin decizia nr.333/2007 a Curții de Apel Oradea care a desființat in parte sentința atacată doar cu privire la respingerea cererii formulate de . in dosarul 8955/2003 și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Oradea.
In considerentele deciziei de casare s-a reținut că hotărârea instanței de fond este legală cu privire la respingerea cererii împotriva dispoziției de restituire a unei părți a imobilului in litigiu, in favoarea succesorilor fostului proprietar. De asemenea s-a reținut că in mod corect a fost admisă cererea de evacuare a apelantei la cererea proprietarului de drept, apreciindu-se însă de instanța de apel că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că fostul chiriaș . ,a cărui evacuare s-a dispus, nu ar fi îndreptățit la despăgubirile pentru îmbunătățirile aduse imobilului, instanța de fond interpretând eronat art.53 din Lg.10/2001, deoarece în contextul în care foștii chiriași au făcut dovada îmbunătățirilor aduse imobilului instanța avea obligația de a le evalua și a le acorda in condițiile art.53 din Lg.10/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare la judecătorie doar pe acest aspect .
In consecință rezultă foarte clar atât din considerentele cât și din dispozitivul deciziei pronunțate in apel că instanța de apel a limitat cadrul procesual al rejudecării doar la aspectele legate de plata despăgubirilor reprezentând îmbunătățirile aduse imobilului de către fostul chiriaș, apreciind că acestea se impun a fi evaluate și acordate, iar cu privire la toate celelalte pretenții deduse judecății a apreciat că instanța s-a pronunțat corect deci ele au intrat în puterea lucrului judecat.
Decizia nr.333/2007 a Curții de Apel Oradea a fost atacată cu recurs la Inalta Curte de Casație și Justiție doar de apelanta S.C.Milba Exim SRL, recursul fiind respins ca neîntemeiat prin decizia nr.454 din 28 ianuarie 2008, astfel incât decizia din apel a rămas irevocabilă sub toate aspectele.
Prin decizia nr.333/2007 a Curții de Apel Oradea a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Oradea, tranșând irevocabil problema competenței cu ocazia rejudecării. Este adevărat faptul că în primă instanță dosarele reunite care cuprindeau și capete de cerere de competența exclusivă a tribunalului in baza art.26 din lg.10/2001, au fost judecate de Tribunalul Bihor Secția Civilă, insă cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a constat că se impune rejudecarea doar a cererii privind pretențiile de judecătorie, competența in primă instanță a unei asemenea cererii, singura ce se impune a se rejudeca, revenind atât general cât și material, după valoare judecătoriei.
Mai mult instanța a făcut aplicabilitatea art.725 Cod procedură Civilă alin 2 potrivit cărora cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare dispozițiile noii legii sunt pe deplin aplicabile, astfel încât in mod just a trimis cauza spre rejudecare instanței competente potrivit legii de drept procesual in vigoare la data trimiterii spre rejudecare, ținând cont de valoarea obiectului litigiului.
2.Cu privire la încălcarea principiului non reformatio in peius
Așa cum rezultă din situația mai sus expusă, instanța de recurs a reținut că . de casare nr.333/2007 a Curții de Apel Oradea, judecătoria a fost investită a rejudeca doar cererea reclamantei S.C.A. România SRL privind despăgubirile cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, limitele casării parțiale fiind foarte bine și clar stabilite, restul dispozițiilor sentinței civile nr.467/C/26.iunie 2006 a Tribunalului Bihor. Secția Civilă, intrând in putere de lucru judecat.
Este reală susținerea reclamantei reconveniente B. G. că instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii sale de acordare a despăgubirilor reprezentând beneficiul nerealizat insă in acest caz aceasta nu este protejată de norme de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu ci avea obligația, dacă considera că prin admiterea acțiunii sale reconvenționale de instanța de fond doar in sensul evacuării pârâtei, instanța s-a pronunțat doar parțial asupra cererilor sale, să formuleze apel și recurs impotriva sentinței instanței de fond, ceea ce însă nu a făcut.
In acest context in care reclamanta reconvenientă nu a formulat apel și nici recurs impotriva soluției instanței de fond, in mod neintemeiat și cu încălcarea principiului non reformatio in peius, instanța de rejudecare a admis cererea reconvențională a reclamantei reconveniente B. G., deși considerentele sentinței de casare nu permiteau o asemenea exindere a sferei procesului cu ocazia rejudecării, fiind restrictive și mai mult prin soluția astfel pronunțată, apelantului căruia i s-a admis apelul, i s-a înrăutățit considerabil situația in propriul apel, ceea ce reprezintă o incălcare flagrantă a principiului non reformațio in peius consacrat de art.296 Cod de procedură Civilă care prevede că:”apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac i situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.”
In consecință in mod corect a reținut a instanța de fond că reclamantei reconveniente nu i s-au soluționat pretențiile privind lipsa beneficiului locuinței și că are posibilitatea de a formula o cerere distinctă insă in mod nelegal a apreciat că o asemenea cerere s-ar putea valorifica și judeca cu ocazia rejudecării in apelul reclamantei, soluția asupra cererii reconvenționale fiind pronunțate cu încălcarea principiului non reformațio in peius și cu incălcarea limitelor stabilite clar de instanța de casare cu ocazia casării parțiale,
Pentru aceste considerente instanța de recurs a reținut că soluția instanței de fond asupra cererii reconvenționale este nelegală fiind desființată iar cererea reconvențională s-a respins ca inadmisibilă pentru argumentele mai sus expuse.
3.In privința cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond reclamantei instanța de recurs a reținut că recursul este nefondat deoarece ele au fost stabilite printr-o expertiză de specialitate ce s-a făcut in cauză, concluziile acesteia fiind pertinente și concludente, mai mult așa cum rezultă din lămuririle depuse de expert, acesta a făcut o evaluare a fiecărui element solicitat de reclamantă, respectiv la lucrările de construcții, cum ar fi:instalație electrică, tavan casetat, instalație sanitară, vitrină, ușă termopan, gresie, faianță, zugrăveli, tencuieli, amenajări, jgheaburi și nu la bunuri mobile care nu s-au cerut (f.350 la dosar).
In condițiile existenței unei expertize tehnice de specialitate prin care s-au evaluat științific toate îmbunătățirile necesare și utile efectuate și solicitate de reclamanți și care au stabilit această valoare la suma de 1448,92 euro acordată de instanță, s-a reținut că orice critică adusă la stabilirea acestei sume este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
In ceea ce privește recursul formulat de recurenta B. G. instanța a reținut că in privința cererii reconvenționale care se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, criticile acesteia rămân ca fiind lipsite fără obiect, in condițiile in care cererea in sine este inadmisibilă.
In ceea ce privește critica soluției asupra cererii principale instanța a reținut că față de considerentele deciziei de casare care a tranșat fără echivoc că aceste despăgubiri se impun a fi evaluate și acordate, fiind admisibile in baza art.53 din Lg.10/2001 și față de expertiza de specialitate efectuată in cauză instanța de recurs a reținut că toate criticile aduse soluției pe cererea principală sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
Totodată având in vedere că s-a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă, dispare temeiul și posibilitatea compensării cheltuielilor reciproce cât și a cheltuielilor de judecată, aceste dispoziții fiind de asemenea desființate.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, constatând că sunt incidente in cauză dispozițiile art.304 pct.5 si pct.9 Cod de procedură civilă, soluția recurată fiind dată cu incălcarea normelor de procedură de ordine publică și cu aplicarea greșită a legii, instanța de recurs in baza art.312 alin 3 Cod de procedură civilă a admis recursul civil formulat de recurenta S.C.A. ROMÂNIA.SRL în contradictoriu cu intimații B. G. și P. M. Oradea împotriva sentinței civile nr.5950 din 10.05.2011 pronunțate de Judecatoria Oradea pe care a modificat-o în parte în sensul că:
A respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de B. G..
A înlăturat din conținutul sentinței recurate dispozițiile privind compensarea creanțelor reciproce, dispoziția privind compensarea parțială a cheltuielilor de judecată.
A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
A respins ca neîntemeiat recursul recurentei B. G..
In privința cheltuielilor de judecată s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art.274 coroborat cu art.276 Cod de procedură Civilă, cererea reclamantei fiind admisibilă in parte, acordându-se jumătate din suma solicitată cu titlu de despăgubiri. La stabilirea cuantumului acestora instanța de recurs a avut in vedere atât valoarea cererii principale cât și a cererii reconvenționale, cu privire la care s-au formulat ample apărări de titularul acțiunii principale, durata și dificultatea procesului, prestația avocatului, excepțiile și apărările de fond formulate, pertinența și concludența acestora, precum și faptul că cererea a fost admisă doar in parte și in consecință a acordat suma globală de 14.525 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 390 lei, reprezintă ½ din taxa judiciară de timbru, 2135 lei reprezintă onorariu expert iar 12.000 lei cheltuieli de judecată in fond reprezentând onorariu avocat ales M. A. I., dovedit cu extrasul de cont emis de Banca Transilvania depus la dosar.
Totodată văzând căderea in pretenții a intimatei a obligat-o pe intimata B. G. la plata către recurenta S.C.A. ROMÂNIA S.R.L a sumei de 6200 lei cheltuieli de judecată in recurs, reprezentând onorariu avocat ales M. A. I., dovedit cu extrasul emis de Banca Transilvania de cont depus la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta B. G., solicitând admitera cererii sale reconvenționale sau desființarea deciziei atacate, pe motivul lipsei calității procesuale a reclamantei ..
În motivarea sa, intimata a arătat, în esență că, urmare a radierii din Registrul Comerțului a ., preluată prin fuziune prin absorbție de către ., aceasta din urmă societatea nu ar fi putut avea calitate procesuală pasivă în litigiul purtat între părți și care formează obiectul prezentului dosar, deoarece a continuat procesul inițial între antecesoarea sa în drepturi, fără a se întemeia pe vreun înscris care să confirme preluarea drepturilor litigioase în acest dosar de la .. Față de aceste împrejurări, intervenienta consideră că intimata . nu putea avea calitatea procesuală pasivă, în absența unei declarații exprese în acest sens și hotărârea supusă revizuirii ar fi viciată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prev.art.322 al 2 C.p.c. 1948 .
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
Verificând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocat și a motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 Cod proc. Civ de la 1948., instanța reține următoarele :
Revizuenta B. G. critică pe calea revizuirii decizia civilă nr.337/R/2012 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 20.03.2012 pe motiv că aceasta s-ar fi dat în mod greșit în contradictoriu cu intimata ., câtă vreme aceasta societate nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind introdusă în litigiu prin vreo precizare de acțiune în acest sens și fără ca pretențiile sale să fie însușite și susținute prin concluziile scrise.
Instanța reține că revizuenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art.322 pct.2 C.p.c.1948 care dispun că hotărârea este supusă revizuirii „dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucrări care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.Verificând hotărârea atacată, instanța constată că nici una dintre ipotezele reglementate de acest text de lege nu este incident în speță, instanța de recurs nedepășind limitele învestirii sale.
În ceea ce privește susținerile revizuentei, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, instanța reține că, potrivit art.250 al.1 lit.a din Legea 31/1990 cu modificările și completările ulterioare, în cazul fuziunii prin absorbție societatea absorbantă – în speță ., preia activul și pasivul societății absorbite – în speță .. Urmare a fuziunii, se produce o subrogare de drept a societății beneficiare a fuziunii în poziția de creditor sau debitor al terților societății, care își încetează existența, operând un transfer universal de drepturi și obligații, nu doar de patrimoniu. Astfel, societatea absorbantă este de drept continuatoarea în drepturi și obligații a societate absorbite, nefiind necesară o precizare expresă în acest sens. De altfel, prin chiar atitudinea procesuală a intimatei . aceasta a continuat în cursul procesului acțiunea declanșată de antecesoarea sa, formulând obiecțiuni la raportul de expertiză, plătind onorariul expertului și formulând concluzii pe fond, deci și-a însușit acțiunea, cu toate consecințele decurgând din aceasta.
Față de aceste considerente, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată, urmând să o respingă ca atare. Va obliga revizuentul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei în favoarea intimaților, conform chitanței de la dosar, cheltuieli ocazionate de formularea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta B. G. domiciliată în Oradea, ..20/A, jud. Bihor în contradictoriu cu intimații , P. M. ORADEA cu sediul în Oradea, ..4,jud. Bihor și . cu sediul în Oradea, .. 40/A ,jud. Bihor împotriva deciziei civile nr.337/R din 22.03.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în totalitate.
Obligă revizuenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei în favoarea intimatului.
Pronunțată în ședința publică din 31 Octombrie 2013.
Președinte, J. B. | Judecător, C. A. D. | Judecător, A. C. |
Grefier, G. M. |
Red.C.A.D.
Tehnoredactat C.A.D /G.M. 2 ex 12 /11/2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1026/2013. Tribunalul BIHOR | Anulare act. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
