Anulare act. Decizia nr. 338/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 9202/271/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.338/R/2013
Ședința publică din 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C.
JUDECĂTOR F. I. C.
JUDECĂTOR C. T. S.
GREFIER D. C.
Pe rol fiind pentru azi judecarea recursului civil înaintat de recurentul S. L. în contradictoriu cu intimații S. E., S. A., împotriva sentinței civile nr. 4564 din 21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, prin serviciul registratură la data de 12.03.2013 intimata S. E. a depus la dosar concluzii scrise, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 11 martie 2013 când părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pentru data de 18 martie 2013 – zi în care s-a pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4564 din 21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea s-au respins excepțiile invocate de pârâtul S. L..
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. E., domiciliată în ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții S. L., domiciliat în comuna Sălard, ., județul Bihor și S. A., domiciliat în ., județul Bihor și, în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr._/02.07.1992 de notariatul de Stat Oradea și dispune radierea intabulărilor efectuate în baza acestui contract în cartea funciară.
A fost obligat pârâtul S. L. să achite reclamantei suma de 2.498 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, între defunctul S. C., tatăl reclamantei, în calitate de donator, și pârâtul S. L., în calitate de donatar, s-a încheiat contractul de donație autentificat sub nr._/02.07.1992 de Notariatul de Stat Oradea. Obiectul arătat în acest contract l-a constituit transmiterea cu titlu gratuit, de la donator la donatar, a imobilului înscris în CF 726 Cauaceu, nr. topo. 10/1 și 11/1, reprezentând în natură casă și teren în suprafață de 250 m.p., situat în Cauaceu, nr. 7, județul Bihor (fila 14). În urma conversiei în format electronic, ambele nr. topo au fost trecute în CF_ Biharia, nr. topo_ (filele 7-12).
Din interogatoriile părților și din proba testimonială administrată în cauză, reiese următoarea situație de fapt: reclamanta S. E., fiica pârâtei S. A. și a defunctului S. C., a părăsit în perioada aprilie 1993-aprilie 1994 imobilul arătat, în care locuia cu părinții, în contextul în care avea o relație de concubinaj cu o persoană pe care părinții săi nu o agreau. Pentru a-și pedepsi fiica, consultându-se cu soția sa, defunctul a hotărât să încheie un contract de donație privind imobilul situat Cauaceu, nr. 7, județul Bihor, cu scopul de a o înlătura de la moștenire pe fiica lor, reclamanta S. E., cu care era certat.
Această stare de fapt reiese atât din interogatoriul luat pârâtei S. A., cât și din depozițiile martorilor ascultați în cauză.
Astfel, pârâta a arătat că imobilul ,,nu a fost înstrăinat, fiind cedat pentru păstrare’’, motivul reprezentându-l intenția pârâtei și a defunctului ca imobilul să nu ajungă în proprietatea bărbatului cu care fiica lor, S. E., s-a căsătorit (răspunsul la întrebările 1 și 2 de la interogatoriul luat pârâtei, filele 37-38).
Din declarația martorului S. Geza – văr cu defunctul -, reiese că, după ce reclamanta a plecat din casa părintească, defunctul l-a contactat, propunându-i să încheie cu acesta un contract de donație, prin care să treacă imobilul pe numele martorului, urmând ca la un momentul în care reclamanta se va întoarce în casa părintească, martorul să îi restituie imobilul. În contextul în care martorul a refuzat încheierea contractului de donație în condițiile arătate, acest contract a fost încheiat cu pârâtul S. L.. S-a relatat de martor că, după încheierea contractului, pârâta S. A. a continuat să locuiască în imobil, să-l posede și să se comporte ca un adevărat proprietar asupra imobilului, în sensul că lucra grădina, recolta via, iar după ce reclamanta s-a întors în imobil a folosit și aceasta din urmă casa (fila 68).
Cele relatate de martorul S. Geza sunt confirmate și de martora S. I.. Martora a relatat că imobilul a fost donat pârâtului întrucât defunctul era supărat pe fiica sa, reclamanta, care plecase de acasă și se căsătorise cu o persoană pe care defunctul nu o agrea. S-a mai arătat de martoră că aceasta cunoaște chiar de la defunct faptul că acesta i-a comunicat reclamantei că, în cazul în care va înțelege să divorțeze, va retranscrie imobilul pe numele ei. Martora a mai arătat în fața instanței că ea însăși l-a transportat pe defunct la domiciliul martorului S. Geza, în scopul înțelegerii părților cu privire la încheierea unui contract de donație, martorul S. Geza refuzând însă încheierea unui astfel de contract, deoarece defunctul dorea ca imobilul să revină în proprietatea donatorului în cazul în care fiica sa va divorța și se va întoarce acasă. Martora a mai relatat că, în acest context, defunctul a încheiat contractul de donație cu fratele său, pârâtul S. L., acesta din urmă fiind de acord la momentul perfectării contractului ca, în situația în care defunctul se va împăca cu fiica sa, imobilul să se retranscrie pe numele donatorului (fila 72). Această stare de fapt este confirmată și de martora N. I. (fila 66).
Întrebat fiind la interogatoriu, pârâtul S. L. a relatat că nu a locuit niciodată în imobil, care a continuat să fie folosit de defunct și de soția sa, pârâta S. A. și după încheierea contractului de donație, iar în prezent în imobil locuiesc pârâta și reclamanta S. E., care s-a întors între timp în casa părintească (fila 39). Această stare de fapt este confirmată și de celelalte părți, precum și de martorii ascultați în cauză.
Pârâtul S. L. a mai relatat că nu a achitat niciodată impozit pe imobil (fila 40), aspect care reiese și din certificatul fiscal nr. 4622/08.08.2003 emis de Primăria Comunei Biharia, în care se consemnează faptul că pârâta S. A. este cea care achită impozitul aferent imobilului (fila 16).
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul S. L., instanța de fond a respins-o. Astfel, instanța de fond a considerat că o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de donație pentru lipsa cauzei sau pentru cauză imorală este imprescriptibilă, putând fi invocată de orice parte interesată. Or este clar că reclamanta are un interes în promovarea prezentei acțiuni, vizând întoarcerea imobilului în patrimoniul defunctului și includerea acestuia în masa succesorală. Prin urmare, în baza art. 137, alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât.
Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârât, excepție unită cu fondul prin încheierea de ședință din data de 30.11.2011 (fila 60). În acest sens, instanța de fond a avut în vedere că, prin Sentința civilă nr. 6819, rămasă irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._, s-a recunoscut reclamantei calitatea de moștenitoare față de defunctul ei tată, S. C., fiind evident că reclamanta a promovat prezenta acțiune tocmai pentru ca imobilul care a făcut obiectul contractului de donație să reintre în patrimoniul defunctului și să fie inclus în masa succesorală după defunct.
Raportat la temeiul de drept al prezentei acțiuni, instanța de fond a avut în vedere următoarele: cauza, ca element structural al voinței juridice, este o condiție de fond de fond esențială de validitate a oricărui act juridic și reprezintă scopul urmărit de o persoană sau de părți prin încheierea actului juridic.
Potrivit art. 966 din Codul civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, pentru a fi valabilă cauza actului juridic civil, aceasta trebuie să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
În dreptul civil român se admite că există două elemente care compun cauza actului juridic, și anume, scopul mediat (causa remota) și scopul imediat (causa proxima), denumit scopul obligației. Acesta este stabilit pe categorii de acte juridice civile, iar în cazul actului juridic cu titlu gratuit, cum este cazul donației de față, scopul imediat constă în intenția de a gratifica (animus donandi), iar scopul mediat îl constituie motivul determinant al încheierii donației. Atunci când lipsește scopul imediat (intenția de a gratifica), lipsește un element esențial al actului juridic civil, astfel încât sancțiunea va fi nulitatea absolută a actului juridic.
Astfel, în mod particular, în cazul contractului de donație, lipsa intenției de a gratifica (animus donandi) conduce la lipsa cauzei liberalității, or, în atare împrejurare, în raport de dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 din Codul civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, obligația asumată în lipsa cauzei este lipsită de efecte.
Este ceea ce s-a întâmplat practic la momentul perfectării actului de donație a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, aspect ce rezultă fără echivoc din materialul probator administrat. Astfel, atât înscrisurile depuse la dosar, cât mai ales declarațiile martorilor și interogatoriile luate părților, vin să întărească convingerea că, în fapt, donația s-a realizat în scopul înlăturării reclamantei de la moștenirea după defunct. Intenția defunctului a fost aceea de a o pedepsi pe fiica sa pentru plecarea din casa părintească și legătura amoroasă pe care o avea aceasta cu o persoană pe care defunctul și soția sa nu o agreau, precum și pentru a preîntâmpina un eventual act de dispoziție al concubinului asupra imobilului, în cazul în care imobilul urma să ajungă în patrimoniul fiicei prin decesul tatălui. Este fără echivoc faptul că intenția donatorului defunct nu a fost niciodată aceea ca bunul să iasă definitiv din patrimoniul său, ci doar pentru anumită perioadă, urmând ca bunul să se reîntoarcă în patrimoniul său după ce fiica sa, reclamanta S. E., se va fi întors acasă. De aceea, defunctul a apelat la o persoană de încredere, fratele său – pârâtul S. L. -, care la momentul perfectării contractului a fost de acord cu voința defunctului.
Scopul esențial urmărit într-o donație este realizarea unui folos gratuit în persoana donatarului. În consecință, obligația primordială a donatorului este de a preda lucrul a cărui proprietate a fost transferată prin contractul de donație.
Or în speța concretă dedusă judecății, imobilul în litigiu nu a trecut niciodată în posesia donatarului, care nu s-a comportat niciodată ca un proprietar al imobilului, stare de fapt pe care însuși acesta din urmă o recunoaște prin răspunsurile la interogatoriu. În mod faptic, imobilul care face obiectul contractului de donație nu a trecut niciodată de la donator la donatar, operațiunea în sine fiind consemnată doar ,,pe hârtie’’. Defunctul și pârâta S. E. au continuat să se comporte ca proprietari asupra imobilului, fiind percepuți în această calitate și de rude și vecini - după cum au declarat martora S. I., care locuiește vis-a-vis de imobil (fila 72), martorul S. Geza (fila 68) și martora N. I. (fila 66). Mai mult, pârâta a continuat să plătească impozitul aferent imobilului.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că acest contract de donație a cărui constatare nulitate absolută se solicită este lipsit de cauză, în contextul în care intenția donatorului nu a fost niciodată aceea ca bunul să iasă definitiv din patrimoniul său. Pe de altă parte, actul juridic este lipsit și de o cauză morală, în contextul în care nu se poate admite că înlăturarea de către defunct a fiicei sale de la moștenire este un gest normal, firesc.
De aceea, instanța de fond a constatat că acest contract este fictiv și nu poate produce efecte juridice, fiind lovit de nulitate absolută, în condițiile art. 966 din Codul civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți.
Prin urmare, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr._/02.07.1992 de Notariatul de Stat Oradea.
Ca o consecință juridică a aplicării sancțiunii nulității contractului de donație, instanța e fond a facut aplicarea principiului restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum), și a dispus restabilirea situației de carte funciară. Astfel, în baza art. 908, alin. 1, pct. 1 din Noul Cod Civil, instanța de fond a dispus radierea intabulărilor efectuate în cartea funciară în baza contractului de donație autentificat sub nr._/02.07.1992 de Notariatul de Stat Oradea.
Văzând prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a constatat culpa procesuală a pârâtului S. L., motiv pentru care l-a va obligat pe acesta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de acesta din urmă. Instanța de fond nu a considerat-o și pe pârâta S. A. în culpă procesuală, în contextul în care, pe de o parte, acesta nu este parte în contractul de donație, fiind chemată în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii, iar pe de altă parte aceasta nici nu s-a opus la admiterea acțiunii. Instanța de fond a constatat că reclamanta S. E. a efectuat următoarele cheltuieli în prezenta cauză: 995 lei taxă judiciară de timbru (fila 5), 3 lei timbru judiciar și 1.500 lei onorariu avocat, conform chitanței nr. 0534/05.03.2012, cumulând un total de 2.498 lei. Prin urmare, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului S. L. să achite reclamantei suma de 2.498 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, timbrat cu taxa de timbru aferentă pârâtul S. L., solicitând admiterea lui, casarea sentinței și în urma judecării cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs a fost criticată hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, arătându-se în esență faptul că, soluția instanței de fond este rezultatul încălcării prevederilor art. 948 Cod civil, a principiului potrivit căruia în perioada în care este în viață orice persoană este îndreptățită să dispună în mod nelimitat de bunurile care se află în proprietatea sa, acest drept fiind absolut și limitat doar de obligațiile exprese și derogatorii prevăzute de lege sau de convenții, neexistând în principiu nici o interdicție ca o persoană să-și vândă proprietatea sau să și-o doneze la alta. În speță în anul 1992 S. C. era liber să dispună de donațiunea proprietății sale fără să țină seama de vreo interdicție sau de vreun drept pretins de către descendent, iar dezmoștenirea indirectă nu este prohibită de lege, nereprezentând o cauză ilicită sau imorală.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9 și 312 c.pr.civ.
În ședința publică din 11 martie 2013 intimatele au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică, se constată că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Între defunctul S. C. – tatăl reclamantei S. E. în calitate de donator și recurentul S. L. în calitate de donatar a intervenit contractul de donație autentificat sub nr._/1992 de Notariatul de Stat Oradea, prin care s-a transmis cu titlul gratuit de la donator la donatar imobilul casă și teren în suprafață de 250 mp înscris în CF 726 Cauaceu cu nr. top. 10/1.
Potrivit art. 801 din Codul Civil, donația este un contract solemn prin care o parte numită donator cu intenție liberală își micșorează irevocabil patrimoniul său în favoarea celeilalte părți numită donatar fără a urmări de la aceasta o contraprestație. Contractul de donație este un contract translativ de proprietate, dreptul transmițându-se cu acordul părților exprimat, cu respectarea condițiilor de formă cerute de lege.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că actul sus arătat a fost încheiat cu respectarea condițiilor de validitate, prev. de disp. art. 801 și 948 cod civil.
Astfel, părțile au avut capacitate de a contracta, consimțământul donatorului de a transmite cu titlu gratuit în calitate de proprietar, dreptul de proprietate asupra imobilului sus arătat în favoarea donatarului este clar exprimat prin convenție, iar perfectarea actului autentic a avut ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, fiind fără relevanță posesia exercitată ulterior asupra imobilului.
În ceea ce privește cauza contractului de donație, din declarațiile martorilor audiați, nu se poate reține faptul că între părți ar fi existat o înțelegere în sensul ca ulterior perfectării contractului de donație, imobilul să revină în patrimoniul donatorului.
Nici unul dintre martorii audiați nu au fost de față la încheierea contractului și nici nu au participat în mod nemijlocit la înțelegerea intervenită între cele două părți, astfel că, din presupunerile contradictorii a acestor martori nu se poate ajunge la concluzia reținută în mod greșit de prima instanță în sensul lipsei cauzei contractului atacat, respectiv a intenției de a gratifica.
Referitor la motivul pentru ca s-a încheiat convenția de donație, o parte din martori arată că ar fi fost vorba de neînțelegerile intervenite între tată și fiică în timp ce martora N. I. presupune că, donatorul ar fi urmărit eludarea interdicției existente la acea dată de a deține două imobile proprietate personală.
Din probatoriul administrat rezultă faptul că într-adevăr între donator și fiică ar fi intervenit niște înțelegeri cauzate de comportamentul acesteia din urmă iar prin perfectarea contractului de donație s-a micșorat patrimoniul donatorului, respectiv masa succesorală rămasă în urma acestuia, însă acest efect al actului nu conferă contractului de donație un caracter imoral sau ilicit, câtă vreme în materie de succesiuni este recunoscută instituția exheredării indirecte și nu justifică cererea moștenitorilor de desființare a acestui act pentru lipsa cauzei.
Actul autentic atacat reprezintă manifestarea de voință valabil exprimată a donatorului S. C. ce a avut atât calitate de proprietar asupra bunului donat cât și capacitatea de a încheia acte juridice, prev. de disp. art. 948 Cod civil, dreptul de proprietate asupra bunului conferind titularului puteri nelimitate în privința folosirii bunului precum și în ceea ce privește soarta juridică a acestuia, fiind singurul îndreptățit să dispună de bun prin acte juridice.
În condițiile în care actul atacat îndeplinește condițiile prev. de disp. art. 801 și 948 Cod civil, instanța de recurs apreciază că motivele de desființare invocate de reclamantă, respectiv intenția părților contractante de a o înlătura de la moștenire nu sunt de natură să ducă la înlăturarea efectelor manifestării de voință, valabil exprimate prin act autentic a donatorului, soluția instanței de fond fiind netemeinică și nelegală.
Pentru considerentele sus arătate, criticile aduse de recurent hotărârii atacate se apreciază fondate, motiv pentru care acesta se va admite iar hotărârea se va modifica în parte în sensul că: se va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâții S. L. și S. A., va fi înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, urmând a fi menținută dispoziția privind respingerea excepțiilor.
În conformitate cu disp. art. 274 c.pr.civ. instanța va obliga intimatele S. E. și S. A. la plata sumei de 1240 lei în favoarea recurentului S. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL ELEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil formulat de recurentul S. L., domiciliat în Hodos nr.295, județul Bihor în contradictoriu cu intimații S. E., domiciliată în Cauaceu nr.57, județul Bihor și S. A., domiciliată în Cauaceu nr.75, județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 4564 din 21.03.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâții S. L. și S. A..
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Menține dispoziția privind respingerea excepțiilor.
Definitivă și revocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
D. C. F. I. C. C. T. S. D. C.
Red.jud.fond V. M.
Red.jud.recurs C. D.
Tehnoredactat grefier C. D.
2 ex. azi 18.04.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9916/2013. Tribunalul BIHOR | Legea 10/2001. Decizia nr. 1026/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
