Revendicare imobiliară. Decizia nr. 379/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 8539/271/2007*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 379/R/2013
Ședința publica din 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. B.
Judecător L. F. A.
Grefier F. A. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe recurenții C. C. L. și C. L. S., ambii domiciliați în ORADEA, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimații R. C. A. V., R. V. F., ambii domiciliați în ORADEA, Izvorului, nr. 66/G, județul Bihor, D. G., ORADEA, C. C., nr. 1, .. 6, județul Bihor, M. Ș. C., M. E. T., ambii domiciliați în ORADEA, SALCÂMILOR, nr. 16 b, .. 5, județul Bihor, P. M. E., P. C. E., ambii domiciliați în ORADEA, Izvorului, nr. 66/H, județul Bihor, T. R. F. și T. M. I., ambii domiciliați în ORADEA, LĂPUȘULUI, nr. 7, .. 9, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 6354/25.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 18.02.2013, când părțile prezente au pus concluzii în fond, concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea la 25.03.2013, zi în care s-a și pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față constată următoarele :
Prin sentința civilă nr. 6354/25.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis cererea principală formulată de reclamanții R. C. A. V., R. V. F., împotriva pârâților C. C. L. și C. L. S..
S-a dispus stabilirea liniei de hotar între imobilele identificate cu nr. cadastrale_ și_ Oradea înscrise în CF_ Oradea proprietatea lor și imobilul proprietatea pârâților C. identificat cu nr. topografic 5953/4 înscris în CF_ Oradea, pe linia de demarcație stabilită de expertul T. D. prin Completarea la raportul de expertiză depusă la dosar la data de 29.06.2010, pe aliniamentul 3-4, varianta B și pe Schița de identificare a imobilelor, care vor face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții C. C. L. și C. L. S. să lase reclamanților în deplină proprietate și folosință suprafața de 378 mp. cu care încalcă nr. cadastral_, conform Raportului de Expertiză și a completărilor ulterioare efectuate de către expertul T. D..
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți-reconvenționali C. C. L. și C. L. S. împotriva reclamanților, pârâți - reconvenționali R. C. A. V., R. V. F..
S-a respins cererea reconvențională precizată de reclamanții-reconvenționali C. C. L. și C. L. S. împotriva pârâților-reconvenționali D. G., M. Ș. C., M. E. T., P. M. E., P. C. E., T. R. F., T. M. I., R. C. A. V. și R. V. F..
S-a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții-reconvenționali T. R. F. și T. M. I..
Au fost obligați pârâții C. C. L. și C. L. S. la plata sumei de 1090 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamanților R. C. A. V. și R. V. F..
S-a dispus restituirea către reclamanții R. C. A. V. și R. V. F. a avansului onorar expert în sumă de 800 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele :
Potrivit înscrierilor din C.F., reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în loc. Oradea, ., cu datele de identificare precizate anterior, iar pârâții C. sunt proprietari tabulari ai parcelei învecinate cu nr. topo.5953/4, fiecare dobândind terenul de la același proprietar, numitul K. I..
Ca urmare a efectuării documentației cadastrale avizate de O.C.P.I. Bihor sub nr.1948/2007, prin care vechile nr. topo 5953/5 și 5953/6 achiziționate de reclamanți, s-au transformat în noile nr. cadastrale_ și_ Oradea, s-a constatat o încălcare a dreptului lor de proprietate.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de dl.expert T. D., au fost sesizate inadvertențe majore între situație faptică și cea scriptică privitoare la nr. topografice 5953/4, 5953/5 și 5953/6, în sensul că, deși aceste parcele sunt apropiate ca lungime, cât și ca suprafețe în CF, au fronturi stradale inegale.
După formularea obiecțiunilor la lucrare, s-a procedat la reparcelarea de către expert, rezultând nr. topo 5953/4, 5953/5 și 5953/6, reconturate.
Această variantă nu a fost primită de instanța de fond, luând în considerare obiectul cererii principale care este „grănițuire și revendicare” și având în vedere că o nouă operațiune de reparcelare nu este în acord cu legea.
Așa fiind, în temeiul prevederilor art.584 raportat la art.480 Cod Civil, prima instanță a admis cererea principală precizată, formulată în subsidiar.
Astfel, a dispus stabilirea liniei de hotar între imobilele identificate cu nr. cadastrale_ și_ Oradea înscrise în CF_ Oradea proprietatea lor și imobilul proprietatea pârâților C. identificat cu nr. topografic 5953/4 înscris în CF_ Oradea, pe linia de demarcație stabilită de expertul T. D. prin Completarea la raportul de expertiză depusă la dosar la data de 29.06.2010, pe aliniamentul 3-4, varianta B și pe Schița de identificare a imobilelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și folosință suprafața de 378 mp. cu care încalcă nr. cadastral_, conform lucrării precizate anterior și Raportului de Expertiză cu nr. de intrare 1611/06.03.2009 întocmit inițial, de către același expert (fila 137).
Prin aceeași lucrare s-a constatat că pe aliniamentul A-B există un gard de plasă de sârmă și stâlpi metalici, edificat pe o fundație de beton.
Acțiunea reconvențională a pârâților reclamanți-reconvenționali C. a fost admisă în parte, sub aspectul grănițuirii dintre proprietatea acestora și ale reclamanților pârâți-reconvenționali R., și au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru aceleași motive a fost respinsă cererea reconvențională formulată de reclamanții-reconvenționali T..
Prin disp. art.584 cod civil s-a instituit obligația proprietarilor fondurilor învecinate de a suporta pe jumătate cheltuielile grănițuirii.
În consecință, pârâții C. au fost obligați să le plătească reclamanților ½ parte din taxa de timbru, onorariu expert în cuantum de 1090 lei, (pentru onorariu avocațial al reclamanților neexistând dovadă la dosar) cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva sentinței civile nr. 6354/25.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, au formulat apel C. C. L. si C. L. S., recalificat ca și recurs, solicitând în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru o nouă judecată iar în subsidiar schimbarea în totalitate a sentinței civilenr.6354/25.04.2012,în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii acțiunii reconvenționale așa cum a fost formulata_precizata si completata iar pe cale de consecința:
1 - sa se constatate nulitatea absoluta a planului de amplasament si delimitare precum si a întregii documentații cadastrale in ceea ce privesc următoarele numere cadastrale
1- cadastral_ înscris in CF_/A Oradea.
2.- cadastral_ înscris in CF_/A Oradea ambele provenite din dezmembrarea fostului număr cadastral 1830 înscris in CF 950 Oradea, proprietatea paraților reconvenționali P. M. E. si P. C. E..
3.- cadastral_ înscris in CF_ NDF Oradea proprietatea paraților reconvenționali T. R. F. si soția T. M. I.
4.- cadastral_ înscris in CF_ NDF Oradea,proprietatea reclamanților parați reconvenționali R. C. A. V. si soția R. V. F., ambele provenite din număr cadastral 1828 înscris in CF 948 Oradea.
5.- nr. cadastral 1829 din CF NDF 949 proprietatea reclamanților R. C. A. si R. V. F.
6.- nr. cadastral 1831 din CF NDF 951 Oradea - proprietatea pârâților reconvenționali Dureheu Gheorehe, M. Ș. C. si M. E. T.
- sa se dispună anularea încheierilor de intabulare precum si a actelor de vânzare cumpărare in măsura in care acestea ar aduce atingere drepturilor lor
Se arată în motivare că, hotărârea instanței de fond este discutabila atât din punct de vedere al dreptului material cat si sub aspect procedural
Astfel arată recurenții, acțiunea reconvenționala pe care au formulat-o( atât sub aspectul capătului de cerere privind revendicarea cat si al stabilirii liniei de hotar fata de celelalte cadastrale si revendicare fata de ceilalți parați reconvenționala fost respinsă fara nici o motivație și prin urmare
se poate retine ca soluția instanței nu a fost motivata.
Se mai arată de către recurenți că astfel cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiza efectuat in cauza, numerele cadastrale proprietatea reclamanților se suprapun peste nr. top. care le aparțin, aducând astfel atingere dreptului lor de proprietate
Aceeași situație există și în ceea ce privește celelalte numere cadastrale – menționate la pct. 1- si topograficele pe care le dețin.
In acest fel, se încalcă si normele legale in materie întrucât limita. unui număr cadastral trebuie sa coincidă cu cea a topograficelor din care a luat naștere.
De aceea, pana la constituirea legala a situației cadastralelor in litigiu,o stabilire a liniei de hotar nu este cu putința.
In subsidiar: in măsura in care se va considera ca acțiunea principala este admisibila se reține în motivele de recurs, recurenții nu se opun la stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor si cele ale reclamanților, cu respectarea dreptului lor de proprietate așa cum rezulta acesta din evidenta funciara si documentele cadastrale
Totodată solicita si admiterea in întregime a acțiunii reconvenționale
În motivarea recursului se mai arată că, instanța de fond a admis in întregime acțiunea principala stabilind linia de hotar dintre proprietatea reclamanților si a lor conform unei variante a Raportului de expertiza întocmit de către ing. T. D., depusa la termenul din 30.06.2010.obligandu-i a le lăsa in posesie si folosința suprafața de teren pe care le-au ocupa-o in mod abuziv
La rândul lor, reclamanții ocupa din terenul proprietatea lor iar acțiunea reconvenționala pe care au formulat-o( atât sub aspectul capătului de cerere privind revendicarea cat si al stabilirii liniei de hotar fata de celelalte cadastrale si revendicare fata de ceilalți parați reconvenționali ) a fost respinsă fara nici o motivație.
Fiind vorba de o încălcare a dreptul de proprietate la rândul lor recurenții sunt îndreptățiți la a li se reda suprafața ocupata mod - abuziv
În final arată recurenții, soluția instanței se dovedește discutabila si sub aspectul obligării lor la cheltuieli de judecata in cuantum cu mult mai mare decât cota de V2 parte din totalul cheltuielilor
In drept: disp.art.291 si urm. cod proced.
R. C. A. V. si R. V. F. - în calitate de intimați – au formulat ÎNTÂMPINARE prin care au solicitat respingerea recursului declarat in cauză de recurențiii C. C. L. si C. L. S., și menținerea sentința civilă atacată ca legală si temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs se constată că recursul formulat este întemeiat pentru următoarele considerente
Potrivit înscrierilor din C.F., reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în loc. Oradea, ., iar pârâții C. sunt proprietari tabulari ai parcelei învecinate cu nr. topo.5953/4, fiecare dobândind terenul de la același proprietar, numitul K. I..
În baza documentației cadastrale avizate de O.C.P.I. Bihor sub nr.1948/2007, prin care vechile nr. topo 5953/5 și 5953/6 achiziționate de reclamanți, s-au transformat în noile nr. cadastrale_ și_ Oradea, s-a constatat o încălcare a dreptului lor de proprietate.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de dl. expert T. D., au fost sesizate inadvertențe majore între situație faptică și cea scriptică privitoare la nr. topografice 5953/4, 5953/5 și 5953/6, în sensul că, deși aceste parcele sunt apropiate ca lungime, cât și ca suprafețe în CF, au fronturi stradale inegale.
După formularea obiecțiunilor la lucrare, s-a procedat la reparcelarea de către expert, rezultând nr. topo 5953/4, 5953/5 și 5953/6, reconturate constatându-se încălcări reciproce ale dreptului de proprietate.
Recurenții au depus la instanța de fond o acțiune reconvențională pe care instanța a admis-o în parte precum și o completare a acțiunii reconvenționale asupra căreia prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii ei fără a arăta nici în primul și nici în al doilea caz motivele pe care se sprijină soluția sa.
Din examinarea considerentelor sentinței civile atacate se reține că hotărârea recurată nu a fost pe larg motivată în fapt, instanța neanalizând toate argumentele invocate de părți precum și ansamblul probelor administrate în cauză .
Prin nemotivarea acestei sentințe civile instanța de judecata a încălcat obligația stabilita prin articolul 261 alineatul 1 punctul 5 C., potrivit căreia redactarea hotărârii trebuie sa arate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței
Astfel, motivarea trebuie sa fie in stricta concordanta cu masurile luate de către instanța prin expunere, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta si explica masurile adoptate de instanța .
Nemotivarea hotărârii împiedica exercitarea controlului judecătoresc, punând instanța de recurs in imposibilitatea de a analiza justețea soluției date in întregul sau .
Orice hotărâre judecătoreasca trebuie, astfel ca sa se poată cunoaște care dintre argumentele părților au fost acceptate, precum si motivele pentru care i s-au respins unele din apărările formulate .
Din examinarea considerentelor sentinței civile atacate se reține că soluția de respingere și respectiv admitere în parte a acțiunii reconvenționale nu a fost motivată în fapt, instanța neanalizând toate argumentele invocate de părți precum și ansamblul probelor administrate în cauză . Totodată instanța de fond nu a indicat pentru fiecare măsură dispusă temeiul în drept corespunzător astfel că i se poate reproșa primei instanțe omisiunea de ca cerceta și de a explica atât în fapt cât și în drept fiecare măsură dispusă în prezenta cauză.
Totodată motivarea primei instanțe nu a răspuns pretențiilor parților, adică diferitelor capete de acuzare si mijloacelor de apărare, în ceea ce privește conținutul sau, hotărârea judecătoreasca necuprinzând examinarea chestiunilor in fapt si in drept aflate la baza controversei.
Ca atare motivarea primei instanțe nu a evidențiat faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate de părți..
Față de considerentele expuse Tribunalul apreciază fondat recursul formulat în cauză motiv pentru care îl va admite și în baza art. 304 pct.7 C.pr.civ. va casa cu trimitere pentru o nouă judecare la instanța de fond sentința civilă nr. 6354/25.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite recursul formulat de recurenții C. C. L. și C. L. S., ambii domiciliați în ORADEA, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimații R. C. A. V., R. V. F., ambii domiciliați în ORADEA, Izvorului, nr. 66/G, județul Bihor, D. G., ORADEA, C. C., nr. 1, .. 6, județul Bihor, M. Ș. C., M. E. T., ambii domiciliați în ORADEA, SALCÂMILOR, nr. 16 b, .. 5, județul Bihor, P. M. E., P. C. E., ambii domiciliați în ORADEA, Izvorului, nr. 66/H, județul Bihor, T. R. F. și T. M. I., ambii domiciliați în ORADEA, LĂPUȘULUI, nr. 7, .. 9, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 6354/25.04.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la instanța de fond ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR B. J. A. L. F. N. B.
GREFIER
F. F. A.
Red.BJ
Tehnoredactat BJ./FF/ 13 ex/19.04..2013
Emis 11 comunicări cu:
- C. C. L.
- C. L. S.
- R. C. A. V.,
- R. V. F.
- D. G.
- M. Ș. C.,
- M. E. T.,
- P. M. E.,
- P. C. E.
- T. R. F.
- T. M. I.
Azi.2013,grefier
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 138/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie la executare. Decizia nr. 463/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|