Sechestru judiciar. Decizia nr. 202/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 202/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.202/A/2015
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: D. L.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul L. P. împotriva încheierii civile nr. 4147/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect sechestru judiciar.
La prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
La a doua strigare a cauzei se prezintă pentru pârâta-intimată A. V.-F., avocat M. L. D., lipsă fiind reclamantul-apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul pârâtei-intimate, avocat M. L. D., depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Neexistând alte cereri de formulat în cauză, tribunalul apreciază dosarul în stare de judecată, închide faza cercetării procesului, deschide faza dezbaterilor și acordă cuvântul în susținere.
Reprezentantul pârâtei-intimate, avocat M. L. D., solicită respingerea apelului ca fiind nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare și pe care le susține în instanță, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul consideră cauza lămurită, închide faza dezbaterilor și rămâne cu dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin încheierea civilă nr. 4147/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de către reclamantul L. P. împotriva pârâtei A. (fostă R.) V.-F. având ca obiect sechestru judiciar, ca inadmisibilă.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistrița, cu numărul de dosar din antet, la data de 18.03.2015, reclamantul L. P., în contradictoriu cu pârâta A. (fosta R.) V.-F., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună înființarea sechestrului judiciar asupra imobilului (500 mp teren și construcție edificată pe acesta) situat în Bistrița, ., având nr. cadastral 6596, nr. carte funciară_ (provenită din conversia CF vechi_), deținut de pârâtă în baza actului de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta cu obligarea reclamantului la darea unei cauțiuni în condițiile disp. art. 974alin.(2) C.proc.civ și înscrierea în cartea funciară a sechestrului judiciar, în baza disp. art. 974 alin.(3) C.proc.civ
În motivare s-a arătat că pe rolul Judecătoriei Bistrița se află înregistrat dosarul având ca obiect cererea de chemare în judecată având ca obiect „constatarea nulității absolute” a actului de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, act în baza căruia pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (500 mp teren și construcție edificată pe acesta) situat în Bistrița, .. 3. având nr. cadastral 6596, nr. carte funciara_ (provenita din conversia CF vechi_), pentru frauda la lege.
Reclamantul arată că debitoarea-pârâtă a înstrăinat contra sumei de 90.000 euro un teren pe care-l deținea cu titlu de proprietar în ., iar recent a pus în vânzare imobilul în litigiu, din .. la prețul de 250.000 euro, ceea ce, în opinia reclamantului, face ca pericolul ca aceasta sa își risipească, ascundă, sustragă averea de la urmărire, să fie real și iminent.
În opinia reclamantului ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 972 alin (1) C.proc.civ. în sensul că există pe rol un proces asupra proprietății, iar măsura este necesară în vederea conservării dreptului dedus judecații respective.
Mai mult, chiar în lipsa unui dosar pe rolul instanțelor de judecată, în cazul de față s-ar impune în opinia reclamantului, instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului în cauză, în condițiile art.972 alin.(2) lit. b) C.proc.civ,. în condițiile în care, recent a fost pus în vânzare de către pârâtă, la prețul de 250.000 euro.
Reclamantul învederează instanței că pe rolul Judecătoriei Bistrița se află înregistrate alte două cauze: un dosar având ca obiect acțiune în pretenții, pe drept comun (în condițiile disp. art. 1166, art.1270, art.1350 (subsidiar art.1349), art.1488, Codul civil, în baza dispozițiilor art. 6 din Codul civil pus în aplicare prin Legea nr. 71/2011, coroborate cu art. 5 din Legea nr. 71/2011, 193, 194, 453 C.proc.civ. ), în această cauză reclamantul solicită obligarea pârâtei, în principal, la plata sumei de 30.160 Euro (echivalent în lei la data plații), suma ce reprezintă contravaloare produse livrate și servicii prestate de reclamant către aceasta în data de 20 martie 2014 și 3 aprilie 2014 sau, în subsidiar, la restituirea contravalorii produselor livrate/serviciilor prestate de reclamant pârâtei în data de 20 martie 2014 și 3 aprilie 2014; un al dosar cu nr._/190/2014, cauză ce are ca obiect cererea în anulare formulată de reclamant împotriva încheierii nr.7882/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 16 oct.2014 în dosar nr._, prin care pe fond s-a respins cererea reclamantului de emitere a unei ordonanțe de plată.
Reclamantul învederează instanței că fiind cetățean Italian a venit în România cu mai mulți ani în urma, fiind unic asociat al unei societăți, iar pârâta a fost pentru o foarte scurtă perioadă de timp angajata acesteia. Reclamantul precizează că pârâta și-a achiziționat folosind banii reclamantului. De asemenea, din locuința aflată în proprietatea reclamantului de pe ., pârâta a sustras absolut toate bunurile mobile, cu excepția mobilierului (realizat pe comanda). Mai mult, pârâta a înstrăinat, pentru suma de 90.000 Euro un teren pe care reclamantul îl achiziționase pe numele pârâtei, dar cu banii reclamantului. Recent reclamantul arată că a aflat că și imobilul din . scos la vânzare pentru suma de 250.000 Euro.
Conform art. 4 al Legii nr. 312/2005, privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și persoanele juridice având naționalitatea acestor state, precum și de către apatrizii cu domiciliul într-un stat membru sau în România, pana la 1.01.2012, reclamantul, fiind cetățean străin, nerezident, nu putea achiziționa imobile-terenuri. La data respectivă, neavând reședința în România. La sugestia pârâtei, reclamantul a convenit cumpărarea imobilelor respective pe numele pârâtei.
În drept s-au invocat disp. art. 972 alin(l) C.proc.civ., disp art. 972alin(2)lit.b C.proc.civ.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 10-62).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei (fila 9).
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare pe care a depus-o la dosarul cauzei (filele 77-78) prin care a solicitat respingerea cererii de înființare a sechestrului judiciar, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că pentru admisibilitatea unei cereri de instituire a sechestrului judiciar, art. 972 cod proc. civ. impune existența mai multor condiții, printre care existența unui proces asupra proprietății bunului ce urmează a fi sechestrat, condiție neîndeplinită în cauză. Textul legal nu poate fi interpretat în sensul că este suficient ca pe rolul instanței să existe un proces cu privire la proprietate, ci în sensul că prin acel proces reclamantul să pretindă un drept propriu asupra bunului în litigiu.
Prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr._, atașată cererii de sechestru, reclamantul solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, motivat de faptul că acesta este încheiat prin fraudarea legii. Admiterea acțiunii reclamantului ar avea drept efect repunerea părților în situația anterioară, în sensul reintrării bunului în litigiu în patrimoniul vânzătorului și nicidecum . reclamantului. În consecință, prin cererea din dosarul_ reclamantul nu pretinde și nu poate obține un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că în mod concret, practic, între reclamant și pârâtă nu există un litigiu cu privire la proprietatea asupra imobilului în litigiu. Pentru aceste considerente, pârâta apreciază că în speță nu este întrunită prima condiție de înființare a sechestrului judiciar.
În ceea ce privește cererea reclamantului ca fiind neîntemeiată, pârâta arată că susținerile sale din cererea de înființare a sechestrului, dar si din acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu sunt nereale în opinia pârâtei.
Pârâta arată că a cumpărat exclusiv din fonduri proprii imobilul în litigiu, reclamantul neavând nici o contribuție. Susținerile referitoare la imposibilitatea acestuia de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu datorită faptului că nu deținea rezidența română sunt nerelevante. Practic existau mai multe modalități legale de evitare a acelei interdicții legale, pe care reclamantul le-a utilizat personal atunci când a dorit să achiziționeze imobile în România: a cumpărat clădiri pe numele său și terenurile aferente pe numele unor societăți comerciale în care el era asociat unic. Reclamantul nu a dovedit în speță nici faptul că pârâta ar încerca să vândă imobilul în litigiu, cu atât mai mult faptul că ar încerca să își ascundă sau risipească averea, astfel că cererea acestuia de instituire a sechestrului judiciar este și pentru aceste motive neîntemeiată.
În drept s-au invocat disp. art. 971 și urm. Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă .
Prin scriptul depus la dosarul cauzei de reclamant (filele 92-93) acesta a arătat că formulează acțiunea pendinte și în contradictoriu cu vânzătorii, astfel cum aceștia sunt identificați în actul de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta și solicită instanței de judecata ca, urmare a constatării nulității absolute a actului de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, să dispună repunerea părților în situația anterioară întocmirii acestuia, cu obligarea vânzătorilor la restituirea prețului încasat către reclamant, iar dacă se va dovedi că aceștia au fost de bună-credință la întocmirea actului respectiv, solicită obligarea lor la încheierea actului de vânzare-cumpărare asupra imobilului cu reclamantul. În temeiul disp. art. 293 alin.(l) Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat instanței să pună în vedere pârâtei să depună la dosar actul de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea, obiect al prezentului litigiu s-a solicitat în esență, instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului (500 mp teren și construcție edificată pe acesta) situat în Bistrița, .. 3, având nr. cadastral 6596, nr. carte funciară_ (provenită din conversia CF vechi_), deținut de pârâtă în baza actului de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, cerere întemeiată în drept pe disp. art.972 alin.1 Cod proc. civilă, în principal, respectiv pe disp. art.972 alin. 2 lit.b Cod proc. civilă, în subsidiar.
În conformitate cu primul text anterior menționat, pentru admisibilitatea cererii, sunt necesare îndeplinirea cumulativă a condițiilor instituite prin acesta, care reglementează condițiile de înființare a sechestrului judiciar în sensul în care: ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar al bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Indubitabil, una din condițiile de admisibilitate a cererii, rezidă prin aceea că, petentul trebuie să facă dovada existenței unui proces asupra proprietății bunului ce urmează a fi sechestrat, condiție neîndeplinită în cauză.
Condiția existenței pe rolul instanței a unui proces cu privire la proprietate nu suplinește condiția impusă prin textul art. 972 alin.1 Cod proc. civilă – anterior citat, în sensul că, prin acel proces, reclamantul trebuie să pretindă un drept propriu asupra bunului în litigiu. Ori, prin acțiunea ce face obiectul dosarului_ invocată în susținerea cererii, reclamantul solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, susținându-se că s-a încheiat prin fraudarea legii.
În situația în care, instanța ar pronunța o soluție de admitere a acțiunii în nulitate, efectul acesteia, ar fi repunerea părților în situația anterioară încheierii lui, în sensul reintrării bunului în patrimoniul vânzătorului, și nu în patrimoniul reclamantului, acesta din urmă nefiind unul și același cu vânzătorul, din contractul de vânzare cumpărare, despre care s-a făcut vorbire mai sus.
În ce privește condițiile instituite prin textul art. 972 alin.2 lit.b Cod proc. civilă, text invocat în motivarea în drept, respectiv „ în subsidiar” a cererii, prin aceasta se dispune că, art. 972.(2) b: se va putea de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat, de posesorul său actual, instanța, constată de asemenea că nu sunt îndeplinite condițiile textului invocat pentru instituirea sechestrului judiciar, întrucât, pe de o parte, există un proces pe rolul instanțelor în condițiile reținute mai sus, chiar și făcându-se abstracție de această împrejurare, prin răspunsul comunicat instanței de către . (fila 105), nu rezultă intenția de sustragere, distrugere ori alterare a posesorului acestuia, concluzionând, instanța de fond a apreciat că în cauză, nu sunt date condițiile cerute expres de textul art. 972 alin. 1, respectiv 972 alin.2 lit.b Cod procedură civilă, împrejurări față de care a respins cererea, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea apelului, modificarea încheierii atacate și admiterea cererii formulate de reclamant în sensul înființării sechestrului judiciar asupra imobilului (500 mp teren și construcție edificată pe acesta) situat în Bistrița, .. 3, având nr. cadastral 6596, nr. carte funciară_ (provenită din conversia CF vechi_).
În motivarea apelului s-a susținut faptul că soluția primei instanțe este greșită întrucât textul de lege în baza căruia a formulat cererea nu precizează că trebuie îndeplinită și altă condiție în afara existenței unui dosar pe rol privind proprietatea, neimpunând ca reclamantul să pretindă un drept propriu asupra imobilului asupra căruia solicită instituirea unui sechestru judiciar, motiv pentru care apelantul consideră că, față de temeiul de drept al acțiunii formulate în dosarul nr-._ și în raport de interesul său născut, direct și actual în admiterea acesteia, este cert că soluția trebuia să fie de admitere a cererii acestuia..
Referitor la motivul pentru care a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului judiciar în baza art. 972 alin.2 lit.b Cod procedură civilă, respectiv nedovedirea intenției de distrugere/sustragere din partea intimatei pârâte, apelantul a susținut că soluția este greșită, că instanța nu a motivat detaliat de ce intenția de vânzare a imobilului nu ar fi suficientă în acest sens, nu a indicat considerentele pe baza cărora și-a format convingerea și nici argumentele pe baza cărora au fost respinse apărările reclamantului, invocând din această perspectivă art.6 pct.1 din Convenția europeană a drepturilor omului și jurisprudența CEDO în materie, motiv pentru care, în baza art. 425 lit.b Cod procedură civilă, a invocat nulitatea hotărârii având în vedere lipsa considerentelor pentru care a instanța a înțeles să se pronunțe în acest mod și mai ales lipsa considerentelor pentru care au fost respinse cererile/apărările acestuia.
În drept, s-au invocat prevederile art. 425 lit.b Cod procedură civilă, art. 972 alin.2 lit.b Cod procedură Civilă și art.6 pct.1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Apelul formulat de reclamant a fost legal timbrat.
Intimata pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată f.21.
În susținerea acestei poziții procesuale s-a reliefat, în esență, că nu sunt fondate criticile aduse de reclamant, că hotărârea este suficient de motivată raportat la starea de fapt și normele de drept incidente, nefiind aplicabilă sancțiunea nulității hotărârii, că nici pe fond criticile nu sunt întemeiate, condiția pretinderii unui drept asupra imobilului fiind logic subînțeleasă în textul legal, iar condiția de admisibilitate prevăzută de art. 972 alin.2 lit.b Cod procedură civilă este de asemenea neîndeplinită.
Apelantul reclamant nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Analizând încheierea atacată prin prisma și în limitele motivelor de apel invocate, tribunalul constată că nu există temeiuri care să conducă la anularea sau schimbarea hotărârii apelate, motiv pentru care apelul formulat va fi respins potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, precum și motivele concrete pentru care reclamantul a solicitat instituirea sechestrului judiciar asupra imobilului (500 mp teren și construcție edificată pe acesta) situat în Bistrița, .. 3, având nr. cadastral 6596, nr. carte funciară_ (provenită din conversia CF vechi_), deținut de pârâtă în baza actului de vânzare cumpărare nr. 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, reține că soluția primei instanțe nu este greșită, contrar aserțiunilor apelantului reclamant.
Deși textul art.972 alin.1 Cod procedură civilă nu indică expres că reclamantul trebuie să pretindă un drept asupra imobilului ce face obiectul judecății în procesul aflat pe rol, așa ceva se poate deduce printr-o interpretare teleologică a textului legal, fiindcă măsura sechestrului judiciar nu se impune a fi luată automat și obligatoriu în orice proces la simpla dovedire că există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil, instanța de judecată fiind abilitată să cerceteze dacă în urma acelui proces cel ce solicită a se institui sechestrul judiciar poate să dobândească dreptul de proprietate ori posesia asupra acelui bun, legiuitorul lăsând la îndemâna instanței să analizeze și să aprecieze în concret dacă cel ce cere măsura sechestrului judiciar poate să dobândească bunul asupra căruia solicită a se pune măsura respectivă.
Ori în cazul de față, în mod judicios prima instanță a reținut că prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Bistrița invocată în susținerea cererii, reclamantul solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare 3593/27.09.2011 întocmit de BNP V. Marsineta, și că în situația în care, instanța ar pronunța o soluție de admitere a acțiunii în nulitate, efectul acesteia, ar fi repunerea părților în situația anterioară încheierii lui, în sensul reintrării bunului în patrimoniul vânzătorului, și nu în patrimoniul reclamantului, iar dat fiind această situație, în mod justificat prima instanță a apreciat că nu se impune măsura sechestrului judiciar solicitată a fi luată de reclamant, instanța nefiind obligată să ia această măsură în orice litigiu în care există deschis un asemenea proces, măsura solicitată fiind facultativă, aspect ce reiese neechivoc din textul legal și se impune a fi luată doar dacă situația concretă impune acest lucru, ceea ce nu este cazul de față, raportat la obiectul dosarului nr._ invocat în susținerea cererii.
Nefondată este și critica apelantului reclamant potrivit căreia prima instanță nu și-ar fi motivat încheierea atacată, dimpotrivă, tribunalul reține că instanța de fond a indicat în mod concis în considerentele sentinței motivele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă cererea dedusă judecății de reclamant, fiind respectate cerințele impuse de art.425 Cod procedură civilă sub acest aspect, instanța netrebuind să răspundă punctual asupra fiecărui argument de fapt invocat de reclamant, ci fiind suficient din această perspectivă să se reliefeze situația de fapt și motivele pentru care s-a respins cererea formulată de reclamant, ceea ce s-a realizat în speță, în încheierea atacată s-a arătat în mod concis și clar de ce nu sunt îndeplinite în optica primei instanțe cerințele impuse de art.972 alin.1 Cod procedură civilă, în principal, și respectiv de art.972 alin. 2 lit.b Cod procedură civilă, invocate în subsidiar. Așa fiind, nu se poate reține că ar fi vorba de o hotărâre nemotivată în sensul impus de jurisprudența CEDO, atât timp cât reiese neîndoielnic din hotărârea apelată considerentele pentru care s-a respins cererea reclamantului de instituire a sechestrului judiciar.
Nu se poate admite apelul nici în ce privește critica vizând cererea formulată în subsidiar întemeiată de art.972 alin. 2 lit.b Cod procedură civilă, fiindcă, pe de o parte, acest text legal este aplicabil numai în cazurile în care nu ar fi existat un proces pe rol, ori în speță, există un asemenea procesasupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil, fiind deci incident art.972 alin.1 Cod procedură civilă, reclamantul neputându-se prevala de ambele prevederi legale în același timp, fiindcă art.972 alin. 2 lit.b Cod procedură civilă este aplicabil doar cauzelor în care nu există un proces deschis asupra bunului cu privire la care solicită a se institui sechestrul judiciar, ori în speță, chiar apelantul a invocat că există pe rol dosarul nr._ la Judecătoria Bistrița, iar pe de altă parte, intenția de vânzare a imobilului nu reprezintă în sensul impus de textul legal o sustragere/distrugere/alterare a bunului respectiv, ci reprezintă o manifestare de voință în sensul înstrăinării bunului, însă art.972 alin. 2 lit.b Cod procedură civilă nu se referă și la ipoteza înstrăinării bunului.
În final, tribunalul precizează că în cauză a făcut aplicarea art.394 alin.3 Cod procedură civilă ce arată că după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune nici un înscris, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, iar în cauză, apelantul a depus la dosar un înscris după închiderea dezbaterilor în apel prin care cerea amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise f.45, instanța de apel neputându-l însă lua în seamă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat de reclamant împotriva încheierii civile nr.4147/2015 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._, pe care o va păstra în întregime.
În temeiul art.451-453 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelantul a pierdut procesul în faza apelului, motiv pentru care va fi obligat apelantul să plătească intimatei A. (fostă R.) V.-F., suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în apel ce reprezintă onorariu avocațial achitat de intimată în apel potrivit chitanței justificative depuse la dosar f.41.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul L. P., cetățean italian cu reședința în România, Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud și cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarului convențional Cabinet de Avocat Galuscan M., București, ., ., ., sector 3, împotriva încheierii civile nr.4147/2015 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul nr._ .
Obligă apelantul L. P. să plătească intimatei A. (fostă R.) V.-F., CNP_, domiciliată în Sângeorz Băi, ., județul Bistrița-Năsăud, suma de 1240 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. B. C. N. L. D.
MLB// 4 ex.// 19 noiembrie 2015
Jud. fond V. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 156/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 200/2015. Tribunalul... → |
|---|
