Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 111/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 111/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 111/R/2015
Ședința publică din data de 24 iunie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte de secție
JUDECĂTOR: R. I.-B.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâții R. O. C. și R. A. D. împotriva sentinței civile nr. 1617/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean la data de 20.10.2014 în dosarul civil nr._ și respectiv împotriva încheierii din data de 23.02.2015 de completare a hotărârii dată în același dosar, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții-recurenți mandatar R. I., pentru reclamanții-intimați P. C.-M. și P. M.-C. se prezintă avocat C. C. C., lipsă fiind pârâții recurenți R. O. C. și R. A. D., reclamanții-intimați P. C.-M. și P. M.-C., pârâții-intimați T. P., T. V., T. T., I. A., . și R. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mandatarul recurenților R. I. prezintă spre vedere CI . nr._, domiciliat în D., .. 182 B, ..
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, de către recurentul R. O. C., prin mandatar R. I., note de ședință față de întâmpinarea depusă la termenul de judecată anterior de către recurenții P. C. M. și P. M. C.
Întrebat fiind, reprezentantul reclamanților-intimați, avocat C. C. C., arată că nu a ridicat un exemplar al notelor de ședință depuse la dosar, dar le-a listat de pe site-ul Curții de Apel Cluj și le-a studiat.
Mandatarul recurenților arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat C. C. C., arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu sunt cereri prealabile soluționării recursului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul reprezentantului reclamanților-intimați în susținere.
Reprezentantul reclamanților-intimați, avocat C. C. C., arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu de către tribunal la termenul anterior cu privire la nulitatea hotărârii instanței de fond pentru nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării din data de 13.10.2014.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, a se menține ca temeinică și legală sentința atacată pentru motivele arătate în întâmpinare și pe care le susține în ședință, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței justificative pe care o depune la dosar.
În baza dispozițiilor art. 68 Cod procedură civilă mandatarul recurenților nu poate pune concluzii pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 1617/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean la data de 20.10.2014 în dosarul civil nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții P. C. – M. și P. M. C. împotriva pârâților T. P., T. V., T. T., R. O. C., R. A. D., I. A., R. M. și . și în consecință s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei T. M. (decedată la data de 09.02.2008) se compune din imobilul teren în suprafață de 2253 mp înscris în titlul de proprietate nr._/27.05.2008 (fila 4), tarlaua 127, parcelele 269 și 270; că pârâtul T. P. în calitate de fiu al defunctei are calitatea de unic moștenitor; că pârâtul T. P. împreună cu soția sa T. V. au dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra imobilului casă de locuit și anexe gospodărești situat în . la numărul administrativ 18, județul Bistrița-Năsăud.
Totodată, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, cu obligație de întreținere și drept de uzufruct viager, încheiat la data de 28.06.2012 între pârâții T. P. și Teutișn V., în calitate de promitenți-vânzători, pe de o parte și reclamanții P. C. M. și P. M. C., în calitate de promitenți cumpărători, pe de altă parte, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit și anexe gospodărești situat în comuna Nușeni, ., la numărul administrativ 18, județul Bistrița-Năsăud și a imobilului teren în suprafață de 2253 mp (suprafața reală rezultată din măsurători fiind de 2295 mp) înscris în titlul de proprietate nr._/27.05.2008, tarlaua 127, parcelele 269 și 270, pentru prețul de 10.000 lei achitat integral la data încheierii contractului.
S-a dispus ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
De asemenea, s-a dispus înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâților T. P. și Teutișn V. a obligației de întreținere și a dreptului de uzufruct viager, întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în conformitate cu raportul de expertiză întocmit în cauză care face parte integrantă din hotărâre.
A fost obligat pârâtul R. O. C. la plata sumei de 620 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 128/19.07.2012, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatorului administrat, a reținut faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991 defunctei T. M. (decedată la data de 09.02.2008, fila 14) i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață totală de 6 ha și 5200 mp, fiind emis în favoarea sa titlul de proprietate nr._/27.05.2008 (fila 4).
Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei T. M. se compune din imobilul teren în suprafață de 2253 mp înscris în titlul de proprietate nr._/27.05.2008 (fila 4), tarlaua 127, parcelele 269, 270.
Întreaga succesiune a revenit pârâtului T. P., în calitate de fiu, în baza înțelegerii acestuia cu ceilalți moștenitori ai defunctei T. M. (decedată la data de 09.02.2008, fila 14).
Pârâtul T. P. împreună cu soția sa T. V. au dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra imobilului casă de locuit și anexe gospodărești situat în . la numărul administrativ 18, fapt care rezultă din nota de constatare nr. 1755 emisă de Primăria comunei Nușeni la data de 25.06.2012 (fila 6) și din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză ale căror declarații se află anexate dosarului cauzei la filele 89, 90. Construcția a fost edificată pe terenul în litigiu.
La data de 28.06.2012 între pârâții T. P. și T. V., în calitate de promitenți-vânzători, pe de o parte și reclamanții P. C. M. și P. M. C., în calitate de promitenți cumpărători, pe de altă parte, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu obligație de întreținere și drept de uzufruct viager, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit și anexe gospodărești situat în comuna Nușeni, ., la numărul administrativ 18, județul Bistrița-Năsăud și a imobilului teren în suprafață de 2253 mp înscris în titlul de proprietate nr._/27.05.2008, tarlaua 127, parcelele 269, 270, pentru prețul de 10.000 lei achitat integral la data încheierii contractului (fila 5).
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză topografică extrajudiciară de către expertul P. I. H. (filele 98-110), fiind identificat imobilul teren în litigiu în suprafață de 2253 mp (suprafața rezultată din măsurători fiind de 2295 mp) înscris în titlul de proprietate nr._/27.05.2008, tarlaua 127, parcelele 269, 270 și imobilul casă de locuit și anexe gospodărești situat în comuna Nușeni, . nr. 18, județul Bistrița-Năsăud.
Expertul a întocmit și un tabel de mișcare parcelară cu propunere de intabulare în favoarea reclamanților.
În baza art. 274 și urm. Cod procedură civilă instanța a obligat pârâtul R. O. C., la plata sumei de 620 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 128/19.07 2012, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât ceilalți pârâți nu au formulat opoziție față de acțiunea reclamantului.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 și urm. Cod procedură civilă.
Prin încheierea civilă din 23 februarie 2015 s-a dispus completarea hotărârii în sensul obligării pârâtului R. O. C. la plata sumei de sumei de 2283,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 2812 din vechiul Cod de procedură civilă dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Prin sentința civilă nr. 1617/2014 instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții P. C. M. și P. M. C. și a obligat pe pârâtul R. O. C. la plata sumei de 620 lei reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a omis să se pronunțe asupra sumei de 2283,6 lei (2270 lei taxă judiciară de timbru și 13,6 lei timbru judiciar) reprezentând cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește expertiza efectuată în dosarul cauzei instanța a reținut că la dosarul cauzei reclamanții nu au depus niciun înscris doveditor din care să rezulte onorariul care a fost achitat expertului.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 și urm și art. 2812Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 25, 26).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâții R. O. C. și R. A. D., solicitând admiterea recursului în principal casarea sentinței civile cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu s-a cercetat fondul cauzei și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare cu examinarea sa, sub toate aspectele, cu consecința modificării sentinței civile în sensul respingerii cererii reclamanților, în ceea ce privește cota de moștenire de 1/4 din imobil, a mamei recurenților, după defuncta T. M., cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că în primul rând, nelegalitatea sentinței se referă la nemotivarea acesteia în drept și la lipsa argumentelor instanței privind formarea convingerii sale pentru admiterea în totalitate a cererii reclamanților.
Astfel, din sentință nu se desprinde o cercetare a fondului cauzei, decât reluarea tuturor petitelor notate de reclamanți, prin avocat, fără să reiasă care sunt motivele de admitere ale acțiunii, formulate de instanță, cu respectarea obligativității motivării în drept a fiecărui petit și a rezultatului cercetării judecătorești. Copierea în totalitate a acțiunii reclamantului, fără nicio justificare a respingerii cererilor recurenților, fără o motivare faptică, pornind de la probele administrate și juridică, obligatorie potrivit legii, nu înseamnă decât o necercetare a fondului cauzei. Aceasta duce la casarea sentinței și trimiterea sa spre rejudecare la prima instanță.
Mai mult, din lecturarea sentinței nu se desprinde niciunul dintre argumentele aduse de recurenți prin întâmpinare și nici nu se pune în discuție dreptul succesoral al recurenților care a fost încălcat în mod flagrant, prin neluarea în considerare la moștenirea lui T. M. a mamei recurenților R. M. decedată în anul 2001.
Însă, chiar dacă mama recurenților a predecedat, aceștia aveau dreptul să moștenească prin reprezentare, cota de moștenire ce i s-ar fi cuvenit mamei după mama sa.
Reprezentarea succesorală este reglementată de art. 965-969 C.civ. Ea este un beneficiu al legii, în temeiul căruia un descendent mai îndepărtat în grad (numit reprezentant) urcă în drepturile ascendentului său (reprezentat) pentru a culege partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost decedat sau nedemn față de defunct la data deschiderii moștenirii. Ca urmare a acestei prevederi, este posibil ca la moștenirea unui defunct să vină copiii defunctului, în reprezentarea părinților lor, predecedați sau nedemni de a moșteni.
Suntem astfel în prezenta unei excepții de la regula proximității gradului de rudenie, întrucât vom avea ca moștenitori atât descendenții de gradul 1 (copiii), cât și descendenții de gradul 2 (nepoții). Art. 975 alin. 4 C.civ. stabilește regula împărțirii patrimoniului defunctului pe tulpină, atunci când la moștenire se vine prin reprezentare. Numărul tulpinilor este dat de numărul descendenților de gradul 1 care vin la moștenire, în nume propriu sau fiind reprezentați. Aceasta întrucât, dacă un defunct a avut mai mulți descendenți de gradul 1 (copii) care au decedat având la rândul lor un număr inegal de copii, fiecare tulpină cuvenită unui descendent se va împărți între copiii acestuia. Prin urmare, recurenții au fost excluși de la moștenire, fără ca măcar să fie chemați în instanță, la interogatoriu, să arate opțiunea succesorală și fără să li se prezinte vreun act din care să rezulte că nu au niciun drept.
Instanța de fond i-a dezmoștenit fără ca reclamanții să aducă vreo dovadă a vreunei înțelegeri între toți comoștenitorii, care ar fi îndreptățit pe T. P. să vândă casa părintească, chiar dacă a fost refăcută și modernizată de el. E de observat că instanța amintește de această așa zisa „înțelegere”, dar nu se solicită niciun act doveditor al partajului succesoral. Potrivit legii, art. 1144 C.civ., partajul voluntar succesoral este nul, dacă nu participă la el toți comoștenitorii. În cazul de fată, fiind vorba despre un imobil, convenția de partaj este nulă, pentru lipsa formei autentice. La dosarul cauzei, nici măcar nu a fost depus vreun act scris, care să ateste acest partaj inexistent, pretinzându-se un partaj verbal, care nu s-a realizat niciodată.
Aceasta, deși recurenții s-au opus de la început la admiterea acțiunii, pentru că nu au fost chemați, cu rea-credință la dezbaterea succesiunii, iar apoi au fost ignorați în totalitate, indiferent de cererile făcute în fața instanței. Instanța trebuia să-și exercite rolul activ, având în vedere că recurenții nu au avut un avocat, la fondul cauzei, care să le redacteze o cerere reconvențională. Dar, din întâmpinarea depusă de mandatarul R. I. și din toate scriptele, notele și memoriile sale (pe care instanța nu le-a citit, cu siguranță), rezultă clar intenția recurenților de a primi cota de moștenire care li se cuvine, după mama lor, la care nu au renunțat niciodată.
Așadar, pretenția de unic moștenitor al lui T. P. nu a fost dovedită în niciun fel, nici măcar pârâții de rândul 3-4 nu s-au prezentat la interogatoriu pentru a confirma sau infirma aceste susțineri, iar recurenții, ca moștenitori ai mamei nu au fost chemați niciodată în fața notarului sau a instanței să dea explicații cu privire la pretențiile lor succesorale, deși din întâmpinare s-au desprins clar aceste solicitări ale lor.
O altă problemă gravă a sentinței de fond este încălcarea mai multor reglementări legale privind contractele de vânzare-cumpărare, care nu au fost luate în considerare deși au fost sesizate de mandatar și lipsa oricărei analizări a probelor în mod temeinic și legal.
Astfel, în privința contractelor, reclamanții au depus un act din 2012, care se dorește a fi o promisiune de vânzare-cumpărare, pentru imobilul în litigiu, dar nu s-a ținut seama de faptul că acest act intră sub incidența noului cod civil și trebuie să aibă îndeplinite toate condițiile cerute de art. 1650 și urm. C.civ. coroborate cu regulile privind înstrăinarea de imobile, cu interdicția prevăzută de art. 1654 lit. c C.civ., sancționată cu nulitatea absolută și cu dispozițiile legii fondului funciar modificate prin Legea nr. 247/2005 (titlul X art. 2).
Instanța de fond nu a cercetat faptul că cei doi cumpărători sunt funcționari publici la Primăria Nușeni și că au în administrare și control aceste imobile, putând să influențeze condițiile așa zisei „vânzări cu clauză de întreținere". Acest fapt se desprinde numai din compararea „prețului" total neserios, de 10.000 lei, când valoarea apreciată de părți, numai pentru construcție este de 21.000 lei, în afară terenul de peste 22 de ari. Nu s-a cerut nici măcar un certificat fiscal al imobilului, pentru a se putea compara valoarea mai apropiată de realitate a acesteia, cu prețul derizoriu al contractului din 2012. Este clar că prețul fictiv nu poate fi serios, de vreme ce contractul se dorește de vânzare-cumpărare, iar întreținerea este doar o clauză inserată, astfel că, motivația principală a acestui act, ar fi trebuit să fie prețul și nu întreținerea, pentru a putea echivala valoarea reală cu diferența dintre prețul primit și valoarea întreținerii. Or, toate aceste aspecte nu au fost luate în considerare de către instanță, nu au fost analizate și nici nu s-a motivat în drept validarea acestui act sau calificarea sa juridică, în baza noilor reglementări ale Codului civil.
Mai mult, în privința probelor administrate, s-a făcut mențiunea că nici acestea nu au fost analizate de instanță, deoarece se pretinde că în baza unei adrese de la Primăria Nușeni și a unor declarații de martori, toate construcțiile se pot intabula, fiind „edificate de T. P.".
De observat că la filele 89-90 ale dosarului există două declarații de martori ale lui M. C. și R. M. de unde se desprind două aspecte total diferite: primul arată că edificatele au fost construite de T. M. și soțul său G., iar a doua menționează: „casa a fost construită de T. P. și soția V. în anii 1960". De menționat că P. este născut în 1949, deci ar fi avut 10-11 ani la edificarea casei. Or, aceste declarații contradictorii coroborate cu o notă de constatare de la Primăria Nușeni, de la fila 105 (reținând că cei doi cumpărători lucrează în cadrul instituției primăriei) nu au fost nici măcar lecturate de către instanța de fond.
Aceasta este concluzia recurenților, pentru că dacă ar fi fost coroborate toate aceste dovezi, nu putea să se conchidă că imobilul este construit de T. P., ci doar că acesta a rămas în casa părintească și a refăcut-o, fără autorizație, ceea ce ducea și la luarea în considerare a pretențiilor recurenților, de despăgubire, pentru cota lor de moștenire, înaintea validării vreunei înstrăinări a acesteia.
Toate acestea prejudiciază recurenții și le încălcă dreptul succesoral și de proprietate pe care li-l conferă legea, precum și dreptul real la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 5, art. 3041 C.proc.civ.
Prin recursul declarat de pârâtul R. Odiviu C. împotriva încheierii de completare a hotărârii (f. 23) s-a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii civile pronunțate în ședința publică din 23.02.2015, cu consecința respingerii cererii ca nefondată.
În motivare s-a arătat că această încheiere de admitere a completării hotărârii nu este legală, deoarece instanța a calificat-o, fără justificare temeinică, într-o cerere de completare a sentinței civile, deși reclamanții nu au motivat-o în drept.
Potrivit art. 281 indice 1 C.proc.civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice (alin. 1); instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea pârtilor (alin. 2).
Potrivit art. 277 C.proc.civ. „dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei".
În aceste condiții, recurentul a fost doar un pârât dintre ceilalți chemați în judecată de reclamanți și s-a opus acțiunii civile, proporțional cu interesul pe care l-a justificat, prin calitatea sa de moștenitor, fiind obligat prin sentința civilă la cheltuieli de judecată de 620 lei - onorariu de avocat.
Or, în cazul sentinței civile nr. 1617/2014 nu se poate afirma că instanța de fond „nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată", pentru a se considera o cerere de completare a hotărârii, prin care instanța încearcă să răspundă unor petite nesoluționate. Aceste cheltuieli, dacă au fost dovedite până la ., rezultă că au fost analizate și instanța s-a pronunțat asupra lor, obligând recurentul la plată, dar proporțional cu cererea sa și interesul justificat, nu în integralitatea lor.
Este incorect și ilegal ca reclamanții, prin mijlocirea instanței, să obțină ulterior, o „completare a hotărârii" prin care să oblige recurentul să achite toate cheltuielile de judecată, cu toate că prevederile legale se referă doar la acordarea acestora, proporțional cu interesul dovedit de fiecare.
Or, interesul recurentului se referă doar la o cotă din imobil, iar recurentul deja a fost obligat la plata onorarului de avocat în întregime. De asemenea, nu există o reglementare legală prin care un singur pârât, care se opune acțiunii, să fie obligat la plata tuturor cheltuielilor de judecată, atâta vreme cât nu justifică un interes decât pentru o cotă din obiectul dedus judecății sau o parte din petitele acțiunii.
În caz contrar, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil, cu cheltuieli rezonabile, obligând recurentul să suporte întreaga procedură de moștenire, constatare și intabulare a reclamanților, cu niște cheltuieli exorbitante, doar pentru că a solicitat recunoașterea unui drept, la o cotă-parte din imobilul ce a făcut obiectul cererii. Potrivit legii, pârâtul care s-a opus poate fi obligat la cheltuieli, dar nu în integralitatea lor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27 mai 2015 de intimații P. C. M. și P. M. C. (f. 29) s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin recursul declarat în cauză se aduc apărări noi, care nu au fost invocate niciodată, altele decât apărările invocate în fața instanței de fond. De altfel recurenții nu au formulat cerere reconvențională, recurentul R. A. D. neavând nicio poziție procesuală față de cererea de chemare în judecată deși a fost citat pentru mai multe termene cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu".
Din întâmpinările depuse la termenele din 12.10.2012 și 02.06.2014 de către pârâtul R. O. C., prin mandatarul său, nu reiese faptul că ar fi invocat aceleași apărări ca și cele formulate prin cererea de recurs referitoare la dezbaterea succesiunii după defuncta R. M. și antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanți cu pârâții T. P. și T. V.
Aceste apărări nefiind antamate de instanță în soluționarea fondului nu pot face omisso medio obiectul recursului, neputând fi examinate de către instanța de recurs.
Cu toate acestea dacă se va trece la analiza motivelor de recurs s-a subliniat faptul că în ce privește înțelegerea intervenită între pârâtul T. P. cu frații săi T. T. și I. T., actualmente decedată, reiese în totalitate faptul că cei doi pârâți au fost de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În ceea ce privește susținerea că imobilul casă și anexele gospodărești din R. de Sus nr. 18 au fost edificate de către pârâții T. P. și T. V., acest lucru a reieșit atât din proba cu înscrisuri (nota de constatare), cât și din proba testimonială.
În cererea de recurs cei doi recurenți susțin că „au fost excluși de la moștenire, fără ca măcar să fie chemați la interogatoriu", deși așa cum s-a arătat mai sus cei doi recurenți au fost citați cu această mențiune la mai multe termene de judecată.
De asemenea, nu este fondată nici susținerea din cererea de recurs conform căreia „din întâmpinarea depusă de mandatarul R. I. și din toate scriptele rezultă clar intenția de a primi cota de moștenire..", întrucât prin întâmpinare se contestă modul în care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/27.05._, prezentul dosar fiind suspendat la un moment dat până la soluționarea dosarului nr._, având ca obiect anulare titlu de proprietate.
În ceea ce privește apărările din cererea de recurs referitoare la validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.06.2012, acestea nu pot fi primite, întrucât nu au fost invocate la fondul cauzei. Mai mult decât atât recurenții sunt terți față de contractul de vânzare-cumpărare, neavând calitatea de a contesta contractul încheiat, acesta reprezentând legea părților.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
Prin notele de ședință depuse la dosar de recurentul R. O. C. la data de 18 iunie 2015 (f. 39) s-a relevat că în întâmpinare nu se amintește nimic de faptul că prin mijlocirea instanței s-a obținut ulterior o „completare a hotărârii", prin care recurentul a fost obligat să achite toate cheltuielile de judecată doar pentru că a solicitat recunoașterea unui drept, la o cotă-parte din imobilul ce a făcut obiectul cererii, deși instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor în sentința civilă nr. 1617/2014.
Recursul se bazează pe nelegalitatea sentinței în sensul nemotivării în drept și a lipsei totale a argumentelor instanței privind admiterea în totalitate a cererii reclamanților, pe o completare a sentinței privind cheltuieli de judecată, cât și pe faptul dezmoștenirii recurenților, fără ca reclamanții să aducă vreo dovadă a vreunei înțelegeri între toți comoștenitorii. Or, partajul succesoral este nul, atâta vreme cât nu participă la el toți comoștenitorii, iar reclamanții nu au adus nicio dovadă în acest sens.
Recurenții nu au indicat motive noi în recurs, ci doar au contestat hotărârea din punct de vedere al neluării în considerare a probelor administrate în cauză și a lipsei de coroborare a acestora, precum și pentru încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Mai mult, faptul contestării în instanță a titlului de proprietate, dovedește că recurenții au dorit a fi luați în considerare ca moștenitori și că au fost dezmoșteniți, fără nicio bază legală. Nici probele nu au fost coroborate, rezultând o soluție nelegală și netemeinică. Mai mult, cererile care nu se pot ataca decât cu recurs, trebuie analizate sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 27 mai 2015 tribunalul din oficiu a invocat și pus în discuție nulitatea hotărârii, ca motiv de ordine publică, subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.civ., coroborate cu art. 261 și art. 105 alin. (2) din același cod, pe considerentul nesemnării încheierii de amânare a pronunțării din data de 13 octombrie 2014.
Încheierea de ședință reprezintă actul procedural în care se consemnează conținutul dezbaterilor din cadrul unei ședințe de judecată, aceasta constituind o sinteză fidelă a activității desfășurate în instanță de toți participanții procesuali.
Verificând actele dosarului, tribunalul constată că în cauză instanța a închis dezbaterile la data de 6 octombrie 2014, dată la care a amânat pronunțarea hotărârii pentru ziua de 13 octombrie 2014 (f. 113 dosar fond).
La această dată pronunțarea este din nou amânată pentru ziua de 20 octombrie 2014 când se pronunță sentința atacată prin prezentul recurs (f. 117 dosar fond).
Așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 octombrie 2014 aceasta nu poartă semnătura judecătorului.
Textul art. 261 C.proc.civ. este o normă imperativă, de ordine publică, potrivit căreia hotărârea și, implicit, încheierea, ca varietate a acesteia, se dă în numele legii și trebuie să cuprindă printre altele semnăturile judecătorilor și ale grefierului. Aceste mențiuni sunt de natură să asigure transparența actului de justiție și desfășurarea procesului cu garanțiile date de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, creând părților convingerea că au beneficiat de un proces echitabil în fața unei instanțe competente și asigurând posibilitatea verificării legalității și temeiniciei hotărârii în căile de atac.
Încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din hotărârea judecătorească, iar nesemnarea acesteia este de natură a produce o vătămare părților în condițiile în care nu permite acestora să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată și nici instanței învestite cu soluționarea căii de atac să cenzureze legalitatea hotărârii, astfel încât, în această situație, devin incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ.
Nesemnarea încheierii de dezbateri constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea dispozițiilor art. 105 C.proc.civ. și face de neverificat aspectul privind respectarea regulilor de procedură privind legala compunere a instanței, prezența părților, astfel că hotărârea pronunțată este nulă. Nulitatea sentinței atrage și nulitatea încheierii ulterioare pronunțate la data de 23 februarie 2015.
Cum încheierea de amânare a pronunțării din 13 octombrie 2014 face parte integrantă din hotărârea pronunțată, tribunalul reține că nesemnarea acesteia nu permite părților să cunoască ce s-a întâmplat la acea dată și nici instanței învestite cu soluționarea căii de atac să cenzureze legalitatea compunerii instanței și alcătuirii completului de judecată, precum și măsura adoptată.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cauză, vătămarea produsă părților este evidentă, în condițiile în care, așa după cum s-a arătat anterior, această omisiune nu permite cenzura legalității hotărârii în faza procesuală a recursului.
Toate aceste considerente impun concluzia că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea art. 261 C.proc.civ., ceea ce conduce, în conformitate cu art. 312 alin. (5 și 61) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 5 din același cod, la casarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia spre rejudecare primei instanțe.
Cu ocazia rejudecării instanța de fond va soluționa acțiunea, având în vedere motivele de recurs invocate de pârâți și apărările formulate de reclamanți prin întâmpinarea depusă în calea de atac, a căror analiză nu s-a mai impus dat fiind motivul de nulitate de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții R. O. C. domiciliat în ., nr. 206, . și R. A. D. domiciliat în municipiul D., .. 182, ., județul Cluj împotriva sentinței civile nr. 1617/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean la data de 20 octombrie 2014 în dosarul nr._ și a încheierii civile pronunțate în același dosar la data de 23 februarie 2015, casează în tot hotărârile atacate și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
M.-L. B. G.-C. F. R. – I. B. L. D.
red. F.G.C./dact. F.G.C./12 exemplare
07.07.2015
judec. fond M. E. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 109/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 112/2015.... → |
|---|
