Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1046/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 1046/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 837/217/2008/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1046

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător M. D.

Judecător M. A.

Grefier R. P.

Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenții-reclamanți A. E. - M., A. I. și pe intimata-pârâtă P. C., având ca obiect completare/lămurire dispozitiv împotriva încheierii din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ 08.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05.11.2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi când,

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 23.05.2013 s-au îndreptat erorile semnalate de reclamanta A. E.-M., în sensul că la loturile deja atribuite prin sentința corectată s-au identificat parcelele cadastrale ale terenurilor atribuite, conform expertizei realizată ulterior judecății, la cererea instanței de către expert P. L. T. și s-a respins cererea de lămurire înțeles referitoare la fântână și troiță.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta criticând-o pentru trei motive esențiale, respectiv:

  1. – instanța de fond nu a precizat varianta de raport avută în vedere la stabilirea proprietății;
  2. – astfel s-a pronunțat o hotărâre echivocă în ce privește identificarea loturilor din intravilan;
  3. – nu s-a lămurit aspectul situării fântânii și troiței, astfel că loturile vecine având aceste repere au un hotar frânt, apreciat ca incorect, în locul unuia liniar.

Intimata P. C. a formulat întâmpinare, arătând că, în fapt recurenta urmărește o nouă expertiză care să îi fie favorabilă, nefiind mulțumită cu o suprafață și hotarul acesteia care i-a fost atribuit. A arătat că precizările formulate de expertul P. ( varianta a 2-a care este menționată în sentința de partaj și care a stat la baza ieșirii din indiviziune) coincid cu parcelele existente pe titlul de proprietate care a stat la baza împărțelii din sentința civilă nr.90 din 19.02.2009, pronunțată de Judecătoria Darabani. A solicitat să se aibă în vedere principiul autorității de lucru judecat, și că, sentința de partaj este legală și temeinică solicitând respingerea încheierii de îndreptare eroare materială.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că recursul este întemeiat, deoarece din motivarea instanței de fond, care de altfel este foarte succintă, rezultă că s-a procedat numai la identificarea parcelei cadastrale corespunzătoare terenurilor atribuite în loturi, însă din probele efectuate, cum corect surprinde recurenta, rezultă că în scopul identificării acestor parcele s-au efectuat două variante de supliment la raport, iar instanța de fond a dat preferință unuia dintre ele, fără a motiva pe care l-a ales și din ce motiv și dacă acesta aduce modificări loturilor deja atribuite, ori numai le completează sub aspectul parcelelor lipsă.

De aceea, fiind neclară hotărârea, instanța de recurs nu poate efectua controlul judiciar și se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a încheierii recurate, în baza art.312 alin.3 Cod proc.civ. vechi aplicabil, văzând că probele administrate pentru rezolvarea petiției la fond nu au fost precizate cu claritate și nici în recurs nu se poate identifica raționamentul făcut de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții A. E., domiciliată în B., Calea Națională, nr.55, ., . și A. I., domiciliat în Suceava, ..21, ., ., jud.Suceava, în contradictoriu cu intimata P. C. din Moinești, ..16, ..20, jud.Bacău, împotriva încheierii din 23.05.2013 a Judecătoriei Darabani.

Casează încheierea și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.11.2013.

Președinte,

G. B.

Judecător,

M. D.

Judecător,

M. A.

Grefier,

R. P.

Red.B.G./ 18.11.2013

Tehnored.P.R./18.11.2013

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1046/2013. Tribunalul BOTOŞANI