Pretenţii. Decizia nr. 885/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 885/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 18555/193/2011
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
Ședința publică din 23 septembrie 2013
Președinte – D. M.
Judecător – H. I.
Judecător – A. C.
Grefier – C. M.
DECIZIA CIVILĂ NR. 885R
La ordine pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant C. D., în contradictoriu cu pârâții intimați Administrația F. Municipală B. și . – prin lichidator B. Sarmiza, împotriva sentinței civile nr. 8049 din 12 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect „pretenții”.
Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 17 octombrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi când:
După deliberări,
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr.8.049/12 noiembrie 2012 a Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Municipală B., reținându-se că reclamantul a solicitat în fapt obligarea pârâtei la plata sumei de 28.800 euro reprezentând c/valoarea lipsei de folosință a spațiului adjudecat în perioada 21 octombrie 2009-26 octombrie 2011, constând în c/valoarea chiriei ce ar fi obținut-o din exploatare.
S-a mai reținut că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe titlul său de proprietate constând în procesul-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile ./2007 nr.16.482 din data de 21 octombrie 2009 prin care a cumpărat la licitație publică spațiul comercial clădire în suprafață de 153,63 mp situat în municipiul B., ..27,. în C.F.nr.2.303/N în cadrul urmăririi silite declanșate de pârâta Administrația F. a Municipiului B. în calitate de creditor împotriva debitorului urmărit S.C.Alimentexp S.A.B..
Instanța de fond a constatat că, potrivit art.166 C.proc.fiscală procesul verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, cu drept de înscriere în cartea funciară, iar transferul dreptului de proprietate operează de la data înscrierii acestuia, însă în speță înscrierea propriu-zisă în cartea funciară a dreptului de proprietate astfel dobândit a avut loc după efectuarea de către pârâtă a două operațiuni, respectiv:
-emiterea unei decizii de îndreptare a erorii materiale nr.81.482/26 octombrie 2011, prin care s-au adăugat în procesul verbal de adjudecare datele omise referitoare la identificarea imobilului constând în subunitatea 40.2 și teren în indiviziune de 3,28 m.p. și
-emiterea adresei nr.81.751/27 octombrie 2011 către O.C.P.I. B. prin care se solicită radierea sechestrului instituit în cursul anului 2008 asupra bunului imobil înstrăinat.
Prima instanță a analizat vinovăția pârâtei arătată de către reclamant ca reprezentând temeiul pretențiilor sale și a apreciat că nu există în cauză o culpă delictuală în sensul art.998 C.Civil vechi, deoarece, după cum rezultă din procesul-verbal de punere în posesie nr.4/30 ianuarie 2012 emis de B.E.J.P. D. imobilul era liber la data punerii în posesie și reclamantul nu a făcut probe privind împiedicarea folosirii spațiului adjudecat din cauza pârâtei.
Dimpotrivă, reține instanța de fond că reclamantul a mandatat pe numitul U. V. prin procura autentică din 20 noiembrie 2009, dată la o lună de la adjudecare, să administreze spațiul adjudecat, indicând în mod expres închirierea printre atribuțiile mandatarului, însă luarea în posesie efectivă a spațiului adjudecat s-a făcut de către reclamant abia în anul 2012 cu concursul legal al executorului judecătoresc, pârâta în cauză neavând atribuții de administrare/predare a spațiilor sechestrate și ulterior vândute, ci numai de administrare a creanțelor statului și neîmpiedicându-l concret pe reclamant prin vreo faptă culpabilă să folosească spațiul comercial adjudecat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică.
În drept s-au invocat dispozițiile art.312 și 304 pct.9 C.p.c.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, de obligare a pârâtei Administrația F. a municipiului B. la plata sumei de 28.800 euro.
În motivarea recursului se arată că suma solicitată reprezintă lipsa de folosință pentru imobilul adjudecat aferentă perioadei 21 octombrie 2009-26 octombrie 2011, constând în c/valoarea chiriei pe care ar fi obținut-o din exploatarea spațiului calculată la suma de 1.200 euro lunar.
Apreciază recurentul că prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile legale în speța de față, întrucât art.1084 C.Civ.vechi consacră principiul reparației integrale și se impune, în opinia sa ca pârâta să acopere atât obligația asumată cât și chiriile, cuvenite de drept proprietarului.
Recurentul mai arată că pârâta și-a recunoscut tacit culpa prin emiterea Deciziei nr.8148/26 octombrie 2011 de îndreptare a erorii materiale din procesul-verbal de adjudecare prin care se precizează că s-a omis înscrierea în procesul-verbal a terenului în suprafață de 3,28 m.p., iar lipsa acestei înscrieri l-a împiedicat să întabuleze imobilul în cartea funciară, astfel cum rezultă din Referatul O.C.P.I. nr.31.074/3 septembrie 2011, la care instanța de fond nu face nici o referire.
Susține recurentul că legătura de cauzalitate între omisiunea din procesul verbal de adjudecare și lipsa de folosință a spațiului este dovedită cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, potrivit cărora în intervalul de timp 21 octombrie 2009-26 octombrie 2011 nu a putut fi închiriat spațiul licitat, și nu a fost posibilă adresarea unei cereri de punere în posesie către executorul judecătoresc, deoarece spațiul nu era întabulat ,conform art.518 C.proc.civ. vechi, din vina pârâtei.
Se mai critică în concluziile cererii de recurs și lipsa de rol activ a instanței de fond în ceea ce privește suplimentarea probatoriului ce trebuia administrat pentru demonstrarea prejudiciului suferit.
Intimata a formulat întâmpinare (f.9-17) prin care a solicitat respingerea recursului și păstrarea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În apărarea sa intimata susține că solicitarea recurentei de a se modifica în totalitate sentința recurată este inadmisibilă deoarece motivele de recurs invocate și probele administrate la fond nu pot conduce la o asemenea soluție.
Se combate și susținerea recurentului referitoare la lipsa de rol activ a primei instanțe, arătându-se în acest sens că în speță a fost încuviințată proba cu expertiza.
Se apreciază că recurentul face doar simple afirmații cu privire la hotărârea atacată, ce nu pot constitui motive de recurs, ci reprezintă o reiterare a motivelor acțiunii introductive.
Cu referire strictă la motivele de recurs astfel invocate, intimata arată în esență că:
- afirmația reclamantului referitoare la neexecutarea unei anumite obligații, neprecizate, de către cealaltă parte este nedovedită și lipsită de relevanță juridică,
- îndreptarea ulterioară a procesului verbal de adjudecare nu a fost un element necesar întabulării, de vreme ce în extrasele de carte funciară nu se înscriu suprafețele indivize/părțile comune, iar dreptul de proprietate a trecut asupra reclamantului de la momentul adjudecării,
- atât închirierea cât și actele de dispoziție și cererea de punere în posesie prin executor judecătoresc puteau fi efectuate de la data adjudecării de către dobânditor,
- încă din data de 20.12.2010 societatea debitoare, fostă proprietară a spațiului în litigiu, și-a schimbat sediul în S., iar spațiul era liber, la dispoziția reclamantului, aspect constatat de executor,
- reclamantul a dat procură de administrare a spațiului adjudecat la o lună de la cumpărare, astfel că nu probează vreo vătămare în privința închirierii imobilului.
Prin întâmpinare se mai critică lipsa de temei în drept a pretențiilor reclamantului și caracterul de speculație al cererii, ce nu este probată.
În recurs nu s-au administrat probe suplimentare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu soluționarea unei cereri de recurs formulată pentru motivele de nelegalitate reglementate de art.304 pct.9 precum și pentru motive de netemeinicie, invocate în baza art.304 indice 1 C.proc.civ.vechi cu privire la o hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii civile delictuale, reglementată de art.998, 999 C.Civil vechi.
Recursul este nefondat și va fi respins ca atare, urmând a fi menținută hotărârea recurată, întrucât în cauză nu sunt date motivele de recurs invocate.
Astfel, susține recurentul reclamant că prima instanță nu a făcut o corectă aplicare în cauză a disp.art.1084 C.Civil referitoare la reparația integrală a prejudiciului său.
Pentru a fi aplicabil în cauză un astfel de text de lege ar fi trebuit ca mai întâi prima instanță să fi stabilit că există o răspundere civilă a pârâtei pentru un prejudiciu pe care aceasta l-a cauzat reclamantului.
Totodată principiul reparării integrale a unui prejudiciu presupune dovedirea existenței unui prejudiciu și cuantificarea lui în funcție de elemente concrete, pentru a se putea aprecia asupra măsurii în care prejudiciul a fost sau nu reparat.
În cauză nu era aplicabil un astfel de text de lege pentru a se reproșa primei instanțe că nu l-a respectat, de vreme ce litigiul s-a purtat cu precădere asupra chestiunii esențiale a existenței răspunderii civile, a vinovăției pârâtei, în lipsa căreia nu poate exista obligație de despăgubire. Întrucât cercetarea judecătorească efectuată a relevat că o astfel de răspundere nu există și că, dacă a suferit vreun prejudiciu, care de altfel nu a fost cu certitudine stabilit, în funcție de fapte concrete, ci numai ca o eventualitate, de acesta nu se face răspunzătoare pârâta, ci însuși reclamantul.
Adică, în cauză s-a verificat dacă sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale ca izvor al obligației la plata de daune pentru producerea unui prejudiciu, în condițiile art.998,999 C.Civil Vechi, aspect din perspectiva căruia hotărârea recurată se prezintă ca fiind legală, contrar celor susținute de recurent în motivarea cererii sale.
Un alt motiv de recurs privește de această dată aspectul esențial al răspunderii civile delictuale a pârâtei, care în opinia recurentului rezultă în cauză din modul imperfect de emitere a procesului verbal de adjudecare, ceea ce a impus corectarea ulterioară a acestui act și implicit l-a împiedicat pe recurent să obțină întabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate și să se folosească de spațiul dobândit la licitația organizată de pârâtă într-un interval considerabil de timp, în care a încadrat și calculat prejudiciul pretins.
Acest aspect de netemeinicie a hotărârii recurate nu este argumentat și probat cu dovezi noi, în sprijinul său invocându-se o apreciere greșită făcută de prima instanță cu privire la dovezile administrate și reproșându-se totodată acesteia lipsa de rol activ a acesteia, ca urmare a căreia nu s-ar fi administrat alte probe de natură să conducă la cele susținute de reclamant.
Totuși recurentul nu indică ce altfel de probe ar mai fi putut ordona instanța de fond pentru a proba culpa delictuală a pârâtei care l-a împiedicat să folosească spațiul în litigiu, iar din probele deja prezentate nu se desprinde concluzia pe care acesta o susține. Astfel, cu actele depuse la fond recurentul a făcut proba că a dobândit la licitație un imobil, conform unui act de adjudecare, că acest act a fost corectat la aproape 2 ani de la licitație sub aspectul neesențial al înscrierii unor elemente de identificare a terenului aferent construcției si că, deși dăduse procura de administrare unui mandatar pentru spațiul cumpărat, cumpărătorul recurent a intrat in posesia spațiului abia după punerea in posesie efectuata si aceasta ulterior corectării procesului verbal de adjudecare.
Singura concluzie ce se degajă din înscrisurile depuse la dosar este aceea că preluarea concreta a spațiului adjudecat in vederea folosirii lui s-a făcut cu mare întârziere de la adjudecare, fără ca intimatei vânzatoare să-i poată fi reproșată vreo faptă culpabilă atât de gravă încât sa fie de natură să împiedice folosirea bunului vândut, de exemplu in sensul închirierii.
Împrejurarea ca recurentul nu a reușit sa înscrie bunul imobil cumpărat in cartea funciara și apoi să-l închirieze nu poate fi reproșat intimatei care in procesul verbal de adjudecare a înscris suficiente elemente pentru identificarea cadastrala a bunului, similare cu acelea din extrasul de carte funciară depus la f.21,22 ds. fond.
Litigiul cu Oficiul de cadastru putea fi rezolvat tot de către recurent independent de intervenția intimatei asupra procesului verbal de adjudecare pe calea specifică reglementata de art. 31 alin.3 din Lg.7/1996. Prin urmare nu se poate reține nici măcar producerea unui prejudiciu eventual de către intimată ca urmare a înscrierii cu omisiuni a imobilului in cartea funciara.
In concret nu s-a probat, de asemenea, împrejurarea că recurentul proprietar al spațiului ar fi oferit imobilul spre închiriere, că ar fi avut clienți interesați de încheierea unui astfel de act juridic și ca perfectarea actului ar fi fost împiedicată de modul defectuos de completare a procesului verbal de adjudecare sau de procedura urmata de acesta pentru a obține corectarea.
De aceea, în mod corect prima instanță a apreciat că suma pretinsă cu titlu de prejudiciu de către reclamantul recurent nu este cuvenită și nu a acordat-o, soluție ce va fi menținută și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C. D. cu domiciliul în B. ..73, ., ., împotriva sentinței civile nr. 8049/12.11.2012 a Judecătoriei B. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
D. M., H. I. A. C. C. M.
Red. D.M./ 01.11.2013
Dact. C.M./06.11.2013
Ex. 2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 884/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Cereri. Decizia nr. 591/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
