Obligaţie de a face. Decizia nr. 63/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 63/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 4850/193/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA - I - CIVILĂ

Dosar nr._ - Apel -

- Obligația de ,,a face” -

DECIZIA CIVILĂ NR. 63 - A

Ședința publică din data de 28 martie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - H. I.

JUDECĂTOR - A. D.

GREFIER - G. M.

Pe rol, judecarea cererii de apel formulată de către apelanta - reclamantă S.C. ,,M. C.” S.A. prin reprezentant, împotriva sentinței civile nr. 7733 din data de 02 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata - pârâtă P. E., având ca obiect - obligația de ,,a face”. -

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc ambele părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, văzând că, partea reclamantă a solicitat ca judecata pricinii să aibă loc și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 punctul 2 Cod procedură civilă, și având în vedere că, nu sunt de formulat alte cereri ori probe, respectiv de adus noi înscrisuri la dosar, ori de invocat eventuale excepții, instanța, constată pricina în stare de judecată și reține cauza în vederea pronunțării asupra fondului pricinii de față.

După deliberare;

TRIBUNALUL ,

Asupra cererii de apel de față, constată că;

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2012, sub numărul_, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta S.C. ,,M. C.” S.A. B. a chemat în judecată pe pârâta P. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să permită accesul persoanelor împuternicite de societatea reclamantă, având calitatea de furnizor de energie termică, în interiorul apartamentului proprietatea pârâtei, apartament care este racordat la sistemul centralizat de termificare, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferelor din aceste apartamente.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a furnizat către Asociația de proprietari nr. 57 - B. din care face parte și apartamentul debitorului, servicii si utilități furnizate în baza contractului de furnizare energie termică nr. 57 T/2010, conform Ordinului ANRSC nr. 91/2007, titular de contract fiind Asociația de proprietari legal constituită, că, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 52/2006, furnizarea de energie termică se face numai pe baza de contract de furnizare termică încheiat între furnizor și utilizator motiv pentru care a procedat la încheierea contractului menționat pe perioada nedeterminată. Ulterior a fost încheiat cu Asociația de Proprietari actul adițional nr. 1 prin care au convenit ca unitatea furnizoare să procedeze la repartizarea, facturarea și încasarea contravalorii serviciilor pe care le furnizează în mod individual pentru toți proprietarii din condominiu.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că, dat fiind faptul că debitorul face parte din Asociația de Proprietari nr. 57 - B., cu care a încheiat contractul de furnizare energie termică, rezultă că toate actele juridice încheiate de asociațiile de proprietari în limitele legii, sunt opozabile membrilor asociației, inclusiv prevederea potrivit căreia reclamanta facturează și încasează în mod individual de la proprietarii de apartamente contravaloarea serviciilor prestate.

Că, în executarea contractului nr. 57 T/01.10.2010, deși s-au furnizat servicii Asociației de Proprietari din care face parte și apartamentul pârâtei, facturându-le individual, acesta nu a achitat sumele restante ce reprezintă contravaloare energie termică consumată, la termenele scadente, așa cum reiese din Fișa Analitică a acestuia.

Întrucât contractul de furnizare energie termică nr. 57 T/01.10.2010 este opozabil tuturor membrilor din cadrul asociației și motivat de neplata la termen a facturilor restante, având în vedere prevederile art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea 325/2006 precum și prevederile art. 6 pct. 10 lit. a) din contractul nr. 57 T/2010, reclamanta a informat pârâtul că în situația în care, în termen de 5 zile de la comunicarea preavizului de suspendare a energiei termice nu achită sumele datorate, va proceda la sistarea furnizării energiei termice. Întrucât pârâta nu a fost găsită la domiciliu, nici prima nici a doua oară, nu s-a putut proceda la închiderea instalațiilor de utilizare a energiei termice.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Legal citat, cu mențiunea dispozițiilor art. 118 și ale art. 225 Cod procedură civilă, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță, și nici nu a solicitat administrarea vreunui probatoriu în apărare.

Prin sentința civilă nr. 7384 din data de 25 octombrie 2012, Judecătoria B. a respins acțiunea, ca nefondată, reținându-se în considerente, în principal, că, pentru a-i fi opozabil contractul cadru nr. 62 T/2010, încheiat de reclamantă cu Asociația de proprietari nr. 57, pârâta trebuie să-și dea acordul conform dispozițiilor art. 942 cod civil și să îndeplinească condițiile prevăzute de dispozițiile art. 948 Cod civil (în vigoare la data încheierii contractului).

Că, și în ipoteza în care contractul nr. 57 T/2010 ar fi considerat opozabil pârâtului, ori dacă reclamantul ar fi încheiat direct cu aceasta o convenție individuală, obligarea pârâtului a permite reclamantei accesul în locuința sa, încalcă prevederile art. 44, 27 și 53 din Constituție, astfel că, obligarea pârâtului să permită accesul reprezentanților în locuința pentru a blinda caloriferele din imobil ar duce la încălcarea dreptului său de proprietate.

Că, nefiind îndeplinită o condiție esențială pentru justificarea ingerinței apare ca lipsit de interes demersul de a analiza celelalte două condiții, așa încât, prima instanța le-a analizat în scopul de a lămuri pe deplin părțile cu privire la modul în care operează dispozițiile legale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la respectarea dreptului de proprietate.

Pentru ca privarea de proprietate să nu constituie o încălcare a dreptului unei persoane la respectarea bunurilor sale, ingerința trebuie să se circumscrie unui interes de utilitate publică.

Condiția «ordinii publice » raportată la privarea de proprietate prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1 privește realizarea unor interese generale de ordin social-economic, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere.

O astfel de ingerință, trebuie însă să fie și proporțională cu scopul urmărit, adică să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului.

În accepțiunea Curții europene, corespunde unui interes general, de exemplu, dreptul statului de a recupera creanțe fiscale neplătite, pentru că privește asigurarea obținerii de venituri care urmează a fi folosite în interesul întregii societăți.

De asemenea, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană de bunul său.

Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru între necesitatea protecției dreptului de proprietate al pârâtului, și exigențele de ordin general, trebuie avut în vedere pe de o parte natura creanței, aprecierea existenței unui interes public general, iar pe de altă parte modalitățile pe care le are la îndemână reclamanta pentru recuperarea debitului restant înregistrat de pârât. În cauză, instanța apreciază că nu există nicio circumstanță excepțională pentru a se justifica accesul reclamantei în apartamentul pârâtului, împotriva voinței acestuia.

Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că nu s-a respectat principiul proporționalității ingerinței în dreptul de proprietate al pârâtei (desigur, în ipoteza în care pârâta este proprietara apartamentului nr. 15 din B., ., ., ., județul B.), iar consecința ce rezultă din analiza făcută mai sus este aceea că, nefiind justificată ingerința în dreptul de proprietate al pârâtei, nu se pot recunoaște efecte, eventualei bunei credințe a reclamantei în ceea ce privește recuperarea creanței invocate - facturi restante în valoare de 3221,29 lei.

În continuare, prima instanță analizând condițiile care trebuiesc îndeplinite în mod obligatoriu pentru ca proprietarul să poată fi obligat în temeiul art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006, să accepte reprezentantul reclamantei în apartamentul său în vederea debranșării prin blindarea caloriferelor a reținut că, prin preavizul depus la dosar, reclamanta nu a adus la cunoștința pârâtului faptul că potrivit dispozițiilor art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006 are obligația de a permite accesul reprezentaților săi în locuință, pentru blindarea caloriferelor și nici care este consecința nerespectării acestei obligații, reclamanta mărginindu-se a indica doar că ,,în temeiul dispozițiilor art. 1079 Cod civil și a dispozițiilor art. 6.10 din contractul de furnizare energie termică nr. 57 T/2010, respectiv a Convenției de facturare individuală nr. 57 T/2010 (n.n. neopozabile pârâtului) vă somăm ca în cazul în care în termen de 5 zile de la primirea prezentei nu veți achita facturile restante în valoare de 3221,29 lei vom trece la sistarea furnizării energiei termice la scara de . conform contractului”.

O altă condiție neîndeplinită și reținută de prima instanță este modalitatea de comunicare a preavizului care trebuie să fie efectivă și nu formală, simpla mențiune ,,predat personal” nefiind suficientă pentru a proba faptul că, pârâta a luat cunoștință de preavizul emis de reclamantă.

Aceasta, întrucât, reține instanța că, în prezent, există foarte multe situații în care proprietarii își închiriază apartamentele pe care le dețin, iar ei locuiesc la alte adrese ori sunt plecați din țară, iar alta, deși nu le închiriază, nici nu locuiesc acolo, limitându-se numai la plata cheltuielilor lunare de întreținere, situație care necesită ca preavizul să fie comunicat și persoanei care a închiriat apartamentul ori persoanei care folosește apartamentul, iar în situația în care există coproprietari asupra apartamentului ori spațiului în cauză, preavizul trebuie comunicat acelor proprietari care locuiesc în apartament. Din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar nu rezultă dacă pârâta este proprietară a apartamentului nr. 15 din municipiul B., ., ., ., județul B., nici faptul că este singurul proprietar al imobilului.

A mai reținut instanța și faptul că în cazul în care debitorul nu exercită de bună voie obligația de plată, creditorul are la îndemână acțiunea în justiție, iar ulterior procedura executării silite, reclamanta nefăcând dovada vreunui demers efectiv în acest sens.

Referitor la consecința refuzului pârâtului de a accepta accesul reprezentanților în apartament, prima instanță a reținut că norma de drept prevăzută de dispozițiile art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006 are un caracter imperativ, proprietarul neavând altă alternativă decât aceea de a se supune legii, iar refuzul nejustificat al unui proprietar de a permite accesul în apartamentul său, deși a fost îndeplinită procedura prevăzută de dispozițiile art. 1079 Cod civil, îmbracă forma și conținutul unui abuz de drept.

Însă, abuzul de drept există atunci când proprietarul apartamentului creează în mod intenționat un prejudiciu, dând dovadă de rea credință și nu are nici un interes serios și legitim în refuzul acordării accesului necesar debranșării, ori reclamanta nu a probat în cauză existența acestor elemente ale abuzului de drept.

În final, a mai reținut instanța de fond și neexistența încheierii cu pârâta a unui contract individual de furnizare a energiei termice.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta, în motivele căreia a arătat că, prima instanță a dispus respingerea acțiunii cu motivul că, între părți nu au existat raporturi contractuale care să justifice cererea formulată de obligare de a permite accesul în apartamentul proprietatea pârâtei și că contractul de furnizare încheiat de ei cu Asociația de proprietari din care face parte și pârâta nu i-ar fi opozabil și, deci, ar fi trebuit să se încheie contractul de furnizare cu proprietarii, iar de fapt calitatea de utilizator ar avea-o proprietarii din condominiu.

Contrar celor reținute de instanța de fond a arătat apelanta că potrivit dispozițiilor art. 5 punctul 35 din Legea nr. 325/2006 definește utilizatorul de energie termică ca fiind unul sau mai mulți consumatori de energie termică, beneficiar al serviciului public de alimentare cu energie termică, iar în cazul condominiilor, prin utilizator se înțelege toți consumatorii din condominiul respectiv, iar asociația de proprietari, prin scopul său pentru care a fost constituită este mandatară și reprezintă interesele tuturor proprietarilor dintr-un condominiu.

Referitor la susținerile instanței de fond, cum că societatea are la dispoziție conform dispozițiilor art. 580 indice 2 și 3 Cod procedură civilă, posibilitatea de a acționa în instanță debitorul pentru amendarea acestuia, după o prealabilă somație îndeplinită de executorul judecătoresc în baza unui titlu executoriu apelanta consideră ca fiind total lipsită de temei legal, întrucât articolul de lege invocat se referă la titlurile executorii având ca obiect obligația de ,,a face” și nu titlurile executorii având ca obiect ,,pretenții bănești” pentru care creditorul are la dispoziție cele trei forme de executare silită, respectiv poprire, executare imobiliară și mobiliară.

A mai invocat apelanta dispozițiile art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006, drept temei pentru promovarea prezentei acțiuni, cu precizarea că, în vederea recuperării sumelor datorate pârâtul a fost acționat în judecată în două dosare.

Concluzionând, apelanta arată că, odată neîndeplinită sarcina achitării contravalorii serviciilor convenite furnizorul are dreptul de a sista furnizarea acestora și, în acest scop de a blinda rețelele și instalațiile de termoficare aflate în interiorul proprietății utilizatorului, acestuia din urmă revenindu-i obligația de a permite o astfel de procedură, iar în cazul refuzului de colaborare din partea beneficiarului, furnizorul ar fi reținut să presteze în continuare servicii, chiar dacă beneficiarul acestora nu-și onorează obligația de plată, furnizorul fiind astfel prejudiciat.

Apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 38 aliniat 1 litera c din Legea nr. 325/2006, utilizatorii de energie termică au obligația de a permite accesul operatorului care are calitatea de furnizor la instalațiile de utilizare a energiei termice aflate în folosința sau proprietatea sa, pentru verificarea funcționării și integrității acestora ori pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor, în caz de neplată sau avarie.

Reclamanta a furnizat pârâtei serviciile convenite, emițând facturile aferente intervalului octombrie 2010 - decembrie 2011, cu o valoarea totală de 1076,80 lei, iar potrivit clauzelor contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată, în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor, sub sancțiunea calculării de penalități de întârziere și respectiv a suspendării furnizării agentului termic.

Cum această obligație nu a fost executată reclamanta s-a deplasat la domiciliul pârâtei prin reprezentanții săi în data de 25.11.2011 pârâta nefiind la domiciliu ceea ce a determinat promovarea acțiunii de față, reclamanta solicitând astfel a se permite accesul în locuința părții adverse și, implicit, debranșarea imobilului de la rețeaua de termoficare, beneficiarul serviciilor asumându-și o astfel de obligație de a permite accesul în locuință în acest scop, prin semnarea contractului individual, obligație care a fost instituită și de către legiuitor.

Această obligație apare reglementată și în cuprinsul Legii nr. 51/2006, prin serviciile comunitare de utilități publice, act normativ la care trimit expres dispozițiile art. 39 din Legea nr. 325/2006, (art. 36 aliniat 3), potrivit cărora operatorii serviciilor de utilități publice sunt în drept să suspende sau să limiteze furnizarea/prestarea către utilizatori, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 5 zile, în cazul depășirii termenului legal pentru achitarea facturilor.

Însă, astfel cum a reținut și prima instanță, pentru ca reclamanta să justifice o cerere de a permite reprezentanților ei accesul în apartamentul pârâtei, este necesară dovada existenței unui contract individual încheiat între reclamantă și partea pârâtă și nu a unui contract încheiat cu terțe persoane, acest contract individual fiind voința părților și, astfel, pârâtei îi erau aplicabile obligațiile asumate în baza contractului sau a legii. Ori, nefăcându-se această dovadă, în mod legal prima instanță a respins acțiunea.

În concluzie, față de cele evocate, Tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta - reclamantă S.C. ,,M. C." S.A. - B., prin reprezentant, și va păstra soluția primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta - reclamantă S.C. ,,M. C." S.A., prin reprezentant, citată fiind din municipiul B., . județul B., împotriva sentinței civile nr. 7733 din data de 02 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, pe care o păstrează în contradictoriu cu intimata - pârâtă P. E., citată fiind din municipiul B., ., ., ., județul B..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

H. I. A. D. G. M.

Red. H. I. / 11. 07. 2013

Judec. A. E.

Tehnored. G. M. / 4 Exempl. / 11. 07 . 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 63/2013. Tribunalul BOTOŞANI