Reziliere contract. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 882/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1766/193/2011
Dosar nr._ Obligația de a face
Nulitate act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 882 R
Ședința publică din data de 19 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - B. G.
Judecător - A. D.
Judecător - L. L.
Grefier - A. E.
La ordine pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul - reclamant V. N., domiciliat în B., . împotriva sentinței civile nr. 3633 din 28 mai 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu pârâții – intimați . Baia M., .. 4A/92, județul Maramureș și C. I. A. din mun. Fălticeni, . nr. 12, județul Suceava, având ca obiect obligația de a face și nulitate contract.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică 12 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, pentru a da posibilitatea pârâtul – intimat C. I. – A., prin apărătorul ales avocat D. E. să formuleze și să depunpă la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
După deliberări,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 11.02.2011, reclamantul V. N. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții . Baia M. și C. I.-A. să-i oblige în solidar, la restituirea autoturismului_ sau la achitarea contravalorii acestui bun. Cu cheltuieli de judecată.
A arătat reclamantul, în motivare, că a încheiat cu societatea pârâtă un contract de lucrări prin care s-a convenit, la pct. 4, plata în natură cu autoturismul menționat, acesta reprezentând avans pentru o parte din valoarea manoperei. După doar câteva zile, în care s-au executat unele lucrări de calitate necorespunzătoare, administratorul societății ar fi plecat cu autoturismul, refuzând atât finalizarea lucrărilor cât și restituirea mașinii. Arată reclamantul că ulterior și-a găsit autoturismul în localitatea Fălticeni.
Prin sentința civilă nr. 3633 din 28 mai 2012, Judecătoria B. a admis în parte acțiunea (astfel cum a fost modificată la termenul din data de 20.05.2011) dispunând rezoluțiunea contractului de lucrări încheiat în data de 12.08.2010, între reclamantul V. N. și pârâta ..
A obligat societatea pârâtă să restituie reclamantului, cu titlu de contravaloare lucrări neexecutate, suma de 11.365 lei.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată – 829,26 lei.
A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului_ .
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că la 12.08.2010 între reclamantul V. N., în calitate de beneficiar, și pârâta ., în calitate de executant, a intervenit convenția constatată prin înscrisul depus la fila 5 și urm. din dosar, convenție având drept obiect executarea unor lucrări de „zidărie + interior și exterior”. Părțile au convenit, prin clauza nr. 4 din convenție, în sensul predării autoturismului aparținând reclamantului, cu titlu de avans pentru efectuarea lucrărilor de construcții.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
Criticile invocate au fost încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă și au vizat faptul că cel de-al doilea capăt de cerere ar fi fost respins în mod greșit deși s-a reținut lipsa consimțământului reclamantului la încheierea contractului cu C. I. A..
Or, reclamantul susține că nu ar fi afirmat vreodată (și nici din contractul de prestări servicii nu rezultă) faptul că ar fi dat autoturismul cu titlu de avans. Dimpotrivă, autoturismul ar fi fost încredințat administratorului . pentru a transporta meșterii la muncă și materialele de construcții, fiind dat înainte ca societatea să înceapă executarea obligației de construire.
Administratorul a lăsat însă lucrare neterminată și și-a însușit mașina în care se afla certificatul de înmatriculare, cea de-a doua cheie rămânând în posesia reclamantului. Or, aceste aspecte ar fi de natură să înlăture motivarea judecătoriei că dreptul de proprietate s-ar fi transmis deja pârâtei.
Apelantul reclamant a mai arătat că nici nu a semnat contractul ce se pretinde că l-ar fi încheiat cu pârâtul C. I. A., lipsind astfel una dintre condițiile de validitate a contractului, respectiv consimțământul, motiv care ar duce la nulitatea absolută a contractului.
Pe acest pârât, apelantul reclamant l-ar fi cunoscut abia când a găsit autoturismul la Fălticeni.
În plus, acest cumpărător nu ar fi dat dovadă de diligență la încheierea contractului, neverificând fotografia din actul de identitate pe care i l-a prezentat pârâtul C. O., crezându-l pe acesta că este adevăratul proprietar. Iar la interogatoriu a avut o poziție oscilantă, susținând inițial că ar fi primit un singur rând de chei după care în întâmpinare a arătat că i s-au predat ambele chei.
Intimații pârâți nu au depus întâmpinare la recurs.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurent, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, pentru motive de nelegalitate (…): „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
De asemenea, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.”.
Tribunalul reține că sentința atacată nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii, recurentul neindicând de altfel, în ce ar consta această aplicare greșită,
Iar sub aspectul temeiniciei sentinței, recurentul a atacat soluția de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pretins încheiat între el și pârâtul C. I., prin motivele de recurs reiterând de fapt susținerile și apărările invocate la judecata în fond.
Critica că în realitate nu ar fi transmis administratorului C. O., dreptul de proprietate asupra autoturismului ce l-ar fi dat doar pentru a transporta muncitorii, este nefondată în contextul în care în contractul de executare lucrări părțile au menționat în mod expres, ele însăși la art. 4 (fila 5 dosar fond) „plata cu avans a autoturismului, reprezentând o parte din valoarea manoperei… valoare auto 3900 E”.
De asemenea, în art. 6 s-a stipulat că „beneficiarul se obligă a achita cu avans de… în care este inclus autoturismul”.
Așadar, în pofida unora dintre depozițiile martorilor, este fără putință de tăgadă că autoturismul a reprezentat avans din contravaloarea lucrărilor și în acest context dreptul de proprietate asupra acestuia s-a transferat la societatea pârâtă, (în calitate de constructor executant) în momentul predării, nefiind vorba despre un simplu comodat așa cum susține reclamantul.
Iar în contraprestația acestui avans, societatea pârâtă a edificat primul nivel al imobilului, turnând și placa, după cum au declarat martorii D. I. și Patatu D. D..
Cu privire la acest capăt de cerere, tribunalul reține pentru acuratețea soluției (nefiind însă motiv de recurs) că în speță ar fi trebuit însă să se solicite și să se dispună rezilierea contractului de execuție de lucrări și nu rezoluțiunea acestuia, deoarece contractul era cu executare succesivă, o parte dintre obligații fiind îndeplinite în sensul că imobilul a fost deja ridicat parțial.
Această distincție este necesară deoarece rezilierea nu determină o desființare propriu-zisă a contractului (ca și în situația rezoluțiunii – în care se consideră că nici nu s-a încheiat un contract între părți), ci marchează încetarea prestațiilor reciproce dintre părți. Altfel spus, momentul în care operează sancțiunea rezilierii este identic cu momentul în care încetează contractul. Iar prestațiile reciproce executate de părți nu se mai restituie, acesta fiind înțelesul ideii exprimate în doctrină (V. S. „Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile – Editura ALL B. 1997 – p.166) că efectele rezilierii, spre deosebire de cele are rezoluțiunii, se produc numai pentru viitor, adică ex. nunc.”
Din acest motiv, reclamantul nici nu a mai avut dreptul la restituirea autoturismului pe care-l predase în executarea obligației sale de plată a avansului, ci doar la daunele interese calculate ca diferență, până la concurența contravalorii lucrărilor ce i-au fost edificate în mod efectiv de către societatea pârâtă.
Prin urmare, din această perspectivă a rezilierii contractului, de executare lucrări, reclamantul nici nu mai avea interesul de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului. Însă soluția de rezoluțiune a contractului nu a fost criticată în recurs, așa încât tribunalul o va menține.
În privința soluției de respingere a capătului de cerere de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autoturismului, tribunalul constată că a fost corectă, dându-se eficiență principiului ocrotirii cumpărătorului de bună credință, din depozițiile martorilor M. D. și D. I.-G. rezultând că pârâtul C. I.-A. a avut credința că tranzacționează cu reclamantul, respectiv cu persoana trecută în cartea de identitate a autoturismului ca și proprietar.
De altfel, potrivit doctrinei juridice (Fr.D., S. Cărpenaru – Ed. Lumina Lex 1993, p. 41), dacă cel puțin cumpărătorul a fost în eroare socotind că lucrul vândut aparține vânzătorului, vânzarea este anulabilă (lovită de nulitate relativă) pentru eroare (viciu de consimțământ) asupra calității esențiale a vânzătorului, care a fost considerat cumpărător proprietar al lucrului.
Or, această nulitate poate fi invocată numai de către cumpărător și nu și de către adevăratul proprietar care este un terț față de contract, întrucât nulitatea respectivă are caracter relativ (și nu absolut, cum s-a pretins în speță). Ar fi fost un caz de nulitate absolută doar dacă ambele părți contractante ar fi cunoscut că se vinde bunul altuia.
În acest sens este și practica judiciară a instanței supreme, care făcând delimitarea între buna și reaua-credință a părților contractante a decis că „proprietarul bunului vândut de o altă persoană poate să introducă acțiunea în nulitatea vânzării bunului, dacă invocă un caz de nulitate absolută cum ar fi frauda și reaua credință a vânzătorului și cumpărătorului” (TS – decizia 279/1976).
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V. N., împotriva sentinței civile nr. 3633/28 mai 2012 a Judecătoriei B., pe care o menține, în contradictoriu cu pârâții – intimați . Baia M., .. 4A/92, județul Maramureș și C. I. A. din mun. Fălticeni, . nr. 12, județul Suceava.
Obligă recurentul să achite intimatului C. I. A. suma de 600 lei, cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12 septembrie 2013.
PRȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. G. A. D., L. L. A. E.
Red. L.L./04.12.2013
Jud. T. C.
Dact. A.E.
ex. 2/06.12.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 780/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
