Acţiune confesorie. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 6812/193/2012
Dosar nr._ acțiune confesorie
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 3 aprilie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: I. H.
JUDECĂTOR: N. T.
JUDECĂTOR: D. A.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 273 R
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de pârâții recurenți R. I. V. și R. P., în contradictoriu cu reclamantul intimat R. D. I., împotriva sentinței civile nr. 8868 din 20 septembrie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acțiune confesorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâții recurenți R. I. V. și R. P. asistați de avocat F. I. și intimatul R. D. I., asistat de avocat L. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, precum și modul de îndeplinire a procedurii de citare după care ;
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Avocat F. I. pentru pârâții recurenți solicită admiterea recursului modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca prescrisă, arătând că acțiunea confesorie este o acțiune posesorie și se prescrie în termen de un an de zile de la data primului act de tulburare, ori reclamantul a invocat o situație de fapt care s-a petrecut în iunie 2011, când pârâții au intrat în curtea imobilului și l-ar fi lovit. A arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit probele reținând că pârâții ar fi încălcat dreptul la uzufruct viager instituit în favoarea reclamantului intimat prin contractul de vânzare cumpărare, încheiat în anul 1991, deși recurenții din anul 2009 nu au mai intrat în curtea intimatului. A evocat în continuare avocatul recurenților că după încheierea contractului, uzufructuarii le-au permis mobilarea casei, iar cheile s-au aflat în posesia lor, până în august 2013, când intimatul a schimbat încuietoarea. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat L. E. pentru reclamantul intimat R. D. I. consideră că acțiunea este confesorie și că nu este prescriptibilă. A arătat că intimatul a locuit în grajd și nu a avut acces în imobil până în momentul în care a spart lacătul, că una din camere este ocupată cu bunurile pârâților și că acea convenție prin care a predat cheia locuinței și ar fi renunțat la dreptul de uzufruct asupra casei nu este valabilă. A arătat că neînțelegerile între părți au apărut de când reclamantul s-a recăsătorit iar actuala soție și-a stabilit domiciliul la locuința intimatului.
TRIBUNALUL :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cu nr._ /14 septembrie 2012 reclamantul R. D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R. I. V. și R. P. obligarea acestora să-i respecte dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în satul Brehuiești, ., asupra casei, grajdului și a terenului în suprafață de 1000 mp situate la aceeași adresă conform contractului nr. 964/1991 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că împreună cu soția sa R. M. au dobândit în timpul căsătoriei imobilele susmenționate, că a locuit în aceste imobile împreună cu soția sa până la decesul acesteia 25 aug.2008 și ulterior singur până la cea de-a doua căsătorie, însă în ultimii doi ani pârâtul R. V. care este fiul său vine la domiciliul său împreună cu soția, îl bruschează, îl lovește, îl amenință și nu-i permite accesul în imobil și că în luna iulie 2011 a fost alungat din casă, i-au scos lucrurile afară în curte și a încuiat imobilul, iar de atunci locuiește în grajd, imobilul fiind impropriu pentru a trăi decent la vârsta sa.
A mai precizat reclamantul că pentru loviturile din luna iulie 2011 are certificatul medico-legal nr. 709/2011, că pârâtul este cercetat pentru lovire în dosarul nr._/193/2011 și că deși acesta din urmă locuiește în B. i-a interzis accesul în imobil, a schimbat sistemul de închidere, astfel că reclamantul nu poate și nici nu are curajul să forțeze ușa pentru a intra în posesia casei fiindu-i teamă să nu-l lovească din nou.
A mai susținut reclamantul că a aflat de contractul de vânzare-cumpărare atunci când a fost bătut, obținând de la Primăria Vlădeni o copie după contract, sens în care a solicitat instanței nulitatea actului de vânzare-cumpărare în dosarul nr._/193/2011, pentru că nu l-a semnat.
Totodată, a menționat că actul autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager conține în realitate două contracte: vânzare cumpărare și uzufruct viager fiind un contract sinalagmatic (art. 943 Cod Civil) fiind perfect încheiat în condițiile art. 1295 Cod Civil, iar prin clauza de uzufruct se procedează la dezmembrarea dreptului de proprietate, la cumpărător trecând doar nuda proprietate, vânzătorul rămânând cu posesia și folosința, nudul proprietar fiind ținut să respecte chiar în lipsa unor clauze exprese drepturile uzufructului prev. de disp. art. 521-539 Cod Civil.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 5 din Legea nr. 71/2011, art. 521-539, art. 943, art. 1295 cod civil și art. 274 C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților și proba cu martorul B. O.-M., probe încuviințate și administrate.
Legal citați, pârâții R. V. și R. P. au fost prezenți personal în instanță și prin apărător ales au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Au arătat pârâții că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 964 din 11.02.1991 părinții R. I. și R. M., le-au vândut casa, grajdul și suprafața de 1000 mp teren curți și grădină, imobile situate în ., județul B. și că potrivit contractului, vânzătorii și-au rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor, că până în anul 2009 relațiile dintre ei au fost foarte bune până când reclamantul și-a adus acasă o altă femeie și i-a interzis accesul în imobil.
A susținut pârâtul R. V. că din anul 2009 nu a mai intrat nici în curtea imobilului, deși casa este mobilată cu bunurile sale personale și că dintotdeauna tatăl său a locuit cu prima soție în grajd cât și cu cea de-a doua și că reclamantul este cel stăpânește grajdul și folosește exclusiv grădina aferentă pe care o cultivă, că nu a încălcat reclamantului dreptul de uzufruct viager asupra gospodăriei și a terenului, nu a exercitat acte de violență asupra reclamantului și că la sugestia actualei soții reclamantul a atacat contractul de vânzare-cumpărare nr. 964/1991 în prezent cauza fiind pe rolul Judecătoriei B..
În drept a invocat disp. art. 115 C.pr.civ.
În dovedirea susținerilor au solicitat proba cu martorii D. I., C. C., martora L. A. nefiind audiată având grad prohibit de lege și interogatoriul reclamantului, probe încuviințate și administrate.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 8868 din 20.09.2013 a admis în parte, acțiunea având ca obiect acțiune confesorie, formulată de reclamantul R. D. I., în contradictoriu cu pârâții R. I. V. și R. P. și a obligat pârâții să respecte dreptul de uzufruct viager rezervat de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 964/1991 asupra casei de locuit situată în localitatea Brehuiești, . și a respins restul pretențiilor, ca nefondate.
În motivele soluției adoptate a reținut prima instanță că la data de 14 febr.1991 soții R. D. I. și R. M. au încheiat cu fiul R. V. contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de uzufruct viager, autentificat la Biroul notariatului de Stat B. sub nr. 964, prin care au vândut casa compusă din două camere și hol, grajdul și suprafața de 1000 mp. teren curte și grădină imobile situate în satul Brehuiești, ., pârâtul obligându-se totodată să respecte dreptul de uzufruct viager rezervat de vânzători.
A constatat instanța de fond în continuare că din probatoriul administrat în cauză, respectiv:înscrisuri, declarațiile martorilor audiați cât și interogatoriile părților, rezultă că între părțile contractului au existat relații bune până când reclamantul și-a adus o altă femeie ca urmare a decesului primei soții R. M. la data de 25 aug.2008, acesta neavând acces la casa de locuit și locuind efectiv în grajdul care are două încăperi amenajate.
De asemenea a reținut în considerentele sentinței judecătorul fondului că pârâtul R. V. și soția sa R. P. nu sunt de acord să predea cheia de la casă reclamantului, întrucât în locuință sunt și lucruri proprietatea lor, ori această atitudine încalcă obligația pe care și-au asumat-o prin contract, de a permite exercitarea nestingherită de către vânzător a dreptului său de uzufruct viager a cărui titular este potrivit convenției.
De altfel, această situație de fapt este confirmată și de existența dosarului penal nr. 3369/P/2011, finalizat cu Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului R. V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe aplicându-i-se sancțiunea de 700 lei amendă administrativă și Ordonanța de respingere a plângerii nr. 2173/II/2 din 7 ianuarie 2010 a P. procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Împotriva sentinței pârâții R. V. și R. P. au declarat recurs în termen legal, în motivarea căreia au criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța nu a avut în vedere faptul că acțiunea a fost formulată la data de 14 septembrie 2012 deși din probele administrate rezultă faptul că din anul 2009, pârâții nu l-au mai vizitat pe reclamant și nu au mai intrat în curtea imobilului.
Ori, în condițiile în care acțiunea confesorie este o acțiune posesorie, care se prescrie în termen de un an de la data primului act de tulburare a posesoriei (art. 694 al. 1 Cod proc. civilă), hotărârea instanței prin care s-a admis cererea este nelegală.
În ceea ce privește fondul acțiunii, s-a evocat în motivele petiției de recurs și faptul că prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză, reținând greșit că recurenții ar fi încălcat dreptul de uzufruct viager instituit în favoarea reclamantului intimat R. D. I. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 964/14 februarie 1991, deși de peste 3 ani de zile nu au mai avut nici un contact cu reclamantul, ca dovadă și constatarea de către instanța de judecată că terenul aferent construcțiilor a fost folosit în mod exclusiv de către reclamant, că acesta a locuit și locuiește în mod nestingherit în grajdul în care a locuit dintotdeauna.
S-a arătat în continuare că pârâții uzufructuari R. D. I. și R. M. nu au locuit în casă, motiv pentru care după data încheierii contractului au predat cheile casei și au permis recurenților s-o mobileze, convenția fiind respectată până în anul 2009, când actuala soție a reclamantului a emis pretenții asupra casei.
Recursul declarat este nefondat, pentru ele ce urmează:
Pentru că dreptul de uzufruct este un drept real imobiliar (jus in re) și constă în posesia și folosința efectivă a bunului, acțiunea la care poate recurge uzufructuarul pentru apărarea acestuia este o acțiune petitorie, asemănătoare acțiunii în revendicare, denumită acțiune confesorie de uzufruct și nu o simplă acțiune posesorie, dreptul uzufructuarului nefiind confundabil cu locațiunea.
Astfel, uzufructuarul are drepturi mult mai largi în legătură cu bunul care face obiectul uzufructului, ca cel de a-l administra, dar și de dispoziție cu privire la exercițiul acestui drept, uzufructul putând fi vândut și inclusiv ipotecat.
În ceea ce îl privește pe nudul proprietar, acesta are obligația de a se abține de la orice acțiune de natură a împiedica pe uzufructuar în exercitarea drepturilor sale, astfel cum a fst stabilit prin convenția părților.
În speță, din analiza conținutului contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 964/14 februarie 1991 rezultă că dreptul de uzufruct a fost stabilit în favoarea vânzătorilor, asupra întregului obiect al convenției, adică toate construcțiile, inclusiv casa, inclusiv terenul aferent, nudul proprietar intrând în stăpânirea lor numai după decesul vânzătorilor.
Ori, în condițiile în care pârâtul a recunoscut și astăzi în instanță că deține cheia de la casă, întrucât are depozitate bunuri în locuință (mobilă) acest fapt împiedică în mod evident exercitarea dreptului uzufructuarului de a se folosi în mod exclusiv de locuința sa, astfel cum s-a stipulat în contract.
Pe lângă această recunoaștere, concludente sunt și înscrisurile, declarațiile martorilor audiați cât și interogatoriile părților din care rezultă că între părțile litigiului au existat relații bune până când reclamantul și-a adus o altă femeie ca urmare a decesului primei soții R. M. la data de 25 aug.2008 și că reclamantul neavând acces la casa de locuit, locuiește efectiv în grajdul care are două încăperi amenajate.
O dovadă în plus o constituie și existența dosarului penal nr. 369/P/2011 finalizat cu Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului R. V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, aplicându-i-se sancțiunea de 700 lei amendă administrativă și Ordonanța de respingere a plângerii nr. 2173/II/2 din 7 ian.2010 a P. procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Concluzionând, din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă că pârâții nu-i permit reclamantului exercitarea dreptului său de uzufruct viager asupra casei de locuit situată în satul Brehuești, ., încât în mod corect prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată și a admis-o ca atare.
Așa fiind, față de cele evocate, în lipsa dovedirii unei renunțări a reclamantului la dreptul constituit în favoarea sa prin contract și asupra casei de locuit, critica recurenților este nefondată, încât în temeiul art. 312 Cod proc. civilă va fi respinsă și se va menține hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâții R. I. V. și R. P., în contradictoriu cu reclamantul intimat R. D. I., împotriva sentinței civile nr. 8868/20.09.2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2014.
Președinte, Judecători, Grefier I. H. N. T. D. A. C. B.
Red. D.A./20.05.2014
Jud. I. M.
Dact. C.B./26.05.2014
Ex. 2
| ← Succesiune. Decizia nr. 384/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Anulare act. Decizia nr. 665/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
