Anulare act. Decizia nr. 665/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 665/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 663/193/2013
Dosar nr._ anulare contract vânzare cumpărare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: L. L.
JUDECĂTOR: B. G.
JUDECĂTOR: P. I.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 665 R
Pe rol, judecarea cererii de recurs formulată de pârâta recurentă A. F., în contradictoriu cu reclamanții intimați C. C., C. C., C. M., S. E. și pârâții intimați C. D. și C. N. împotriva sentinței civile nr. 7796 din 03.06.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect anulare contract vânzare cumpărare
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta recurentă, asistată de avocat G. S. și reclamantul intimat C. C., lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care ;
Avocat G. S. pentru pârâta recurentă depune la dosar taxă judiciară de timbru în sumă de 355,50 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G. S. pentru pârâta recurentă A. F. învederează faptul că aceasta a fost nevoită a formula cerere de intervenție întrucât dosarul de partaj a fost suspendat. A arătat că imobilul casă datează de 65 de ani, este construit din nuiele, recurenta a avut grijă de casă, însă nu s-au putut face investiții din cauza nesoluționării partajului. Din probatoriul administrat rezultă că mama părților era lucidă și a vândut doar o cotă din casa rămasă de pe urma soțului. Nu solicită cheltuieli de judecată ci doar cuantumul taxelor judiciare de timbru.
Reclamantul intimat C. C. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că nu a avut cunoștință de existența unui contract de vânzare cumpărare, că în declarația de la f. 198 ds. martorul afirmă că nu i s-a dat nici un ban mamei și că nu s-a încheiat nici o chitanță și că nu a existat un document eliberat de medicul de familie care să ateste starea de sănătate a acesteia.
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 16.01.2013 sub nr._ reclamanții C. C., C. M. și C. C. fiii lui C. M. decedat și S. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. O. și C. I. anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între C. O. și C. I. și respectiv C. O. și Adomnitei F..
În motivare au arătat că de la decesul tatălui lor C. P. din data de 22.02.1996, fratele C. I. și sora A. F. au dorit partea mamei de casă pentru a-i îndepărta pe ceilalți frați de la drepturile de moștenire ce li s-ar fi cuvenit de la mama lor, sens în care cei doi frați, C. I. și A. F. au amenințat-o pe mama lor că în cazul în care nu le dă partea de casa nu mai vin să o vadă și timp de 2 ani au folosit aceste amenințări încât până la urmă, mama fiind disperată le-a dat partea ei la amândoi, dar fără să știrea celorlalți trei frați, actele fiind făcute in secret.
Au mai precizat reclamanții că mama acestora avea 72 de ani, suferea de inimă și avea semipareză pe partea stânga la picior și la mână și că doresc să se lămurească dacă la semnarea contractelor de vânzare-cumpărare mama a primit banii și așa modici_ de lei vechi de contract, cât o pereche de pantofi, dacă i-a dat cu chitanță sau pe bază de proces verbal cu martori și dacă mama lor avea la dosar adeverința de la medic de familie în care să arate că este sănătoasă clinic datorită vârstei și dacă a avut reprezentant din partea primăriei la semnarea contractului.
Pârâta a formulat apărări prin intermediul unei cereri de intervenții în interes propriu, iar la termenul din data de 23.01.2014 a renunțat la aceasta înțelegând să fie citată ca și pârâtă.
A invocat excepția prescrierii dreptului reclamanților de a mai solicita anularea celor două contracte, cu justificarea că, motivele invocate de reclamanți atrag nulitatea relativă care în conformitate cu dispozițiile legale se poate solicita în trei ani or reclamanții cunoșteau de la data decesului defunctei lor mame de încheierea acestor acte astfel încât, motivele invocate constând în violenta și dolul se prescriu în termenul general de prescripție de trei ani de zile.
Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanții sunt de rea credință și au prelungit foarte mult dosarul de partaj alegând să cheme în judecată niște persoane decedate.
Prin sentința civilă nr. 7796 din 03.06.2014 Judecătoria B. a respins excepția prescrierii dreptului reclamanților la acțiune ca fiind neîntemeiată.
A admis acțiunea și a dispus anularea contractelor de vânzare cumpărare nr.6078/09.09.1998 și nr. 6079/09.09.1998 de către B.N.P. M. S. D..
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond de reținut că numitul C. P. a decedat la data de 22.02.1996 iar numita C. O. a decedat la data de 6.02.2002 și au avut din căsătorie cinci copii, respectiv C. C., C. M. decedat, S. E., C. I. și pârâta A. F..
După decesul lui P., soția C. O. a încheiat cu doi dintre copii săi, numitul C. I. și pârâta A. F. contractele de vânzare-cumpărare nr. 6078/09.09.1998 și nr. 6079/09.09.1998 de către B.N.P. M. S. D. prin care a înstrăinat celor doi în indiviziune, cotele părți indivize de 5/16 din casa situată în satul Cernești, ., construită din nuiele de lut, acoperită cu tablă, compusă din două camere, sală și anexă paravan, 5/16 cote indivize din grajdul construit din chirpici, acoperit cu azbociment, precum și 1/8 cotă indiviză din suprafața de 5228 m.p. teren aferent construcțiilor indicate.
Făcând aplicarea art. 137 Cod procedură civilă, prima instanță s-a pronunțat mai întâi asupra excepției prescrierii dreptului reclamanților de a cere anularea contractelor de vânzare-cumpărare pe care a respins-o, constatând că raportat la motivul de nulitate care a reieșit în urma dezbaterilor, din situația de fapt descrisă de către martori și anume eroarea obstacol, aceasta atrage nulitatea absolută, care poate fi invocată de oricine are interes și este imprescriptibilă potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958 text în vigoare la data încheierii contractelor arătate.
În drept instanța a constatat că este investită cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 6078/09.09.1998 și nr. 6079/09.09.1998 de către B.N.P. M. S. D., întemeiată pe art. 948 pct. 2 coroborat cu art. 953 și art. 954 alin. 1 cod civil de la 1864.
În cauză instanța a constatat că defunctei în calitate de parte a contractului mai sus numit, i-a fost viciat consimțământul prin intervenirea erorii-obstacol la încheierea actului juridic arătat.
Astfel, pârâta și fratele Chriac I. au înțeles să cumpere contra unei sume de bani, cotele indivize ale mamei lor de pe urma moștenirii tatălui iar mama C. O. a crezut că își va transmite cotele ideale arătate pentru ca cei doi copii să o ajute să aibă o bătrânețe mai ușoară, prin sprijinul efectiv în traiul zilnic, precum și contra unei sume de bani, atât cât puteau cei doi să-i dea la vremea respectivă.
S-a considerat în concluzie că acordul de voință dintre părți nu s-a realizat în vederea producerii obligațiilor asumate, părțile fiind în eroare cu privire la natura actului pe care l-au înțeles să-l încheie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Concret criticile au vizat și netemeinicia sentinței, arătându-se că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că prețul pe care l-a plătit a fost mai mic întrucât vânzarea a vizat doar o cotă din moștenire (și aceea în indiviziune) iar casa era din nuiele, grajdul din chirpici și fără îmbunătățiri.
Totodată, instanța de fond „și-ar fi depășit atribuțiile” și „a dat mai mult decât s–a cerut”, „substituindu-se reclamanților și invocând eroarea obstacol care atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare”, deși reieșea clar că reclamanții au pretins alte motive care sunt de nulitate relativă: violența și captația. Or, pentru acestea din urmă pârâta–recurentă invocase prescrierea dreptului la acțiune, care a fost respinsă eronat.
În privința erorii obstacol reținute de judecătorie, s–a arătat că este imposibilă existența sa întrucât este vorba despre încheierea a două contracte pentru aceeași cotă de moștenire.
Iar „dacă mama ar fi vrut întreținere atunci nu ne-ar fi vândut la doi copii o cotă atât de mică dintr-o moștenire modestă, ci ar fi înstrăinat și partea ei din casă și grajdul care erau bunuri comune și din care avea cota de ½ de care putea dispune după bunul plac în timpul vieții sale, ar fi vândut doar unuia dintre noi, care să o întrețină. Fratele meu C. I. nu putea să o întrețină deoarece locuia în Iași, avea familie și serviciu și mama știa de toate acestea și că nu are cum să o întrețină. Se putea specifica în acel contract că prețul vânzării îl constituie întreținerea, dar la acea dată mama nu era neputincioasă, astfel încât nu avea nevoie de întreținere. Mama noastră a știut ce semnează și ce reprezintă acele contracte, în plus era vorba de o cotă infimă, noi suntem mai mulți copii astfel încât valoarea acestei cote a ajuns în prezent derizorie datorită stării avansate de degradare în care se aflau imobilele, stare care se datorează tergiversării procesului de partaj de către intimatul C. C..”
Prin întâmpinarea la recurs, reclamanții au solicitat respingerea recursului arătând că au cerut anularea celor două contracte pentru că „ au fost făcute în secret”.
S-a mai arătat că prețul primit de C. O. de la cei doi pârâți, respectiv câte 1.600.000 lei vechi „este o sumă modică tocmai ca mama să fie întreținută de ei la bătrânețe”.
În concluzie, aceste contracte s-ar fi încheiat prin dol și amenințare pentru că „mama dându-le partea de casă la un preț mic a trăit cu impresia că la bătrânețe va avea grijă de ea, de aceea a acceptat un preț mai mic dar în realitate după ce Adomniție F. și C. I. s –au văzut cu contractele semnate au uitat de promisiune. Mai mult de atât C. I. și A. F. o amenințau pe mama că dacă nu le dă partea de casă nici nu mai vine să o vadă iar până la urmă mama a cedat. De asemenea, atât pârâta, cât și soțul ei nu lucrau din 1992, deci nu aveau cum să plătească banii pe casă.
În plus, C. O. avea nevoie să fie întreținută, suferind de semipareză la brațul și piciorul stâng, iar de ea avea grijă și o ajuta o vecină de peste drum P. L. care a fost și martor în proces.
Intimații-reclamanți au mai invocat și apărări privind nerespectarea întreținerii de către pârâți, aspecte nerelevante însă întrucât se referă la comportamentul recurentei după decesul mamei, și nu de la data încheierii contractului.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Recursul este fondat.
Tribunalul constată în primul rând, că pe tot parcursul procesului, reclamanții au invocat în mod expres și continuu că motivul nulității contractului este amenințarea și șantajarea cumpărătoarei de către pârâți, prețul derizoriu, faptul că cele două contracte au fost întocmite în secret precum și justețea împărțirii în cote egale a moștenirii.
Aceste motive au fost menționate clar atât în cererea de chemare în judecată cât și în precizările ulterioare (fila 41, 65). Este adevărat că la filele 93, 106 și 109 reclamanții au susținut și că „mama le–a dat partea sa de casă și grădină” la un preț simbolic cu obligația să aibă grijă de ea până moare, dar ei după ce s–au văzut cu contractele semnate nu și –au mai respectat promisiunea…”
Ulterior însă instanța de fond a luat declarație reclamantului (fila 196) care a precizat din nou „că motivele de anulare a contractelor sunt: violența, în sensul că pârâții s–au făcut stăpâni pe bunurile rămase moștenire de la părinți și faptul că sora mea și fratele meu au șantajat – o emoțional pe mama spunându-i că nu va mai trece pe la ea”.
Tocmai în acest context pârâta a și invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, întrucât în raport de violența și dolul ce fuseseră pretinse, nulitatea contractelor ar fi avut caracter relativ fiind prescriptibilă în trei ani.
Este de observat aici că prescripția a fost invocată în cuprinsul concluziilor scrise și nu a fost pusă în discuția părților. În plus, abia prin sentință instanța a calificat juridic acțiunea, stabilind că motivul de anulare a celor două contracte este altul, respectiv al erorii obstacol, prin raportare la „interpelarea reclamantului”.
Or, prin declarația dată în instanță reclamantul C. C. precizase clar, alte motive de anulare (așa cum s–a arătat mai sus) și nu faptul că mama sa ar fi fost în eroare asupra naturii actului dorind de fapt să încheie un alt gen de contract, respectiv de vânzare–cumpărare cu clauză de întreținere.
Prin urmare, procedând în acest fel fără a pune în discuția contradictorie a părților temeiul juridic al acțiunii, respectiv această nouă fundamentare a nulității invocată din oficiu - instanța de fond a dat ceea ce nu s–a cerut, motiv de modificare a sentinței conform art. 304 pct. 6 raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Or, din depozițiile martorilor audiați nu rezultă nici violența sau amenințările pe care reclamanții pretind că pârâții le –ar fi exercitat asupra mamei lor și nici actele de șantaj, de dol ale acestora.
Astfel, este de observat că numai martora P. E. a menționat că „înainte de decesul mamei lor, știu că numitul C. I. și A. F. au încercat prin toate mijloacele, inclusiv amenințări și certuri mari să încheie acte prin care să – i dea casa cu acte. Aceștia erau înstăriți pentru că aveau animale vie, grădină, de asemenea, și bani strânși într-o pungă pe care i–am văzut personal pentru că erau oameni strângători. Numita O. C. se plângea când mergeam la ea că îi era teamă că o să vină F. și I.,prima cu amenințări, al doilea cu șantaj emoțional pentru că plângea să – i dea casa, iar după ce au încheiat actul precizez că nici I., nici F. nu au avut grijă de aceasta, eu personal întreținând – o, cu aproximativ trei săptămâni înainte de a deceda, fără a – i fi în preajmă nici unul dintre copii, nici reclamanții, nici pârâții. Eu nu cred, personal, că F. și I. ar fi avut bani să plătească casa”.
Or, această declarație nu se coroborează cu niciuna dintre cele date de ceilalți martori ci, dimpotrivă este contradictorie.
Mai mult, martora respectivă, care este vecină a arătat că înainte de decesul mamei lor pârâții ar fi amenințat – o și ar fi existat „certuri mari”. Tribunalul reține însă, că O. C. a decedat la 6 februarie 2002, iar contractele fuseseră încheiate la 09.09.1998, deci în urmă cu trei ani și jumătate și nu „înainte de deces”. În plus, nici măcar reclamanții nu au cunoscut despre încheierea contractelor arătând că „au fost ținute în secret”, or martora nu a făcut nicio referire cu privire la data și împrejurările contractării.
Aceasta a arătat că „O. C. se plângea când mergeam pe la ea că îi era teamă că o să vină F. și I., prima cu amenințări, al doilea cu șantaj emoțional pentru că plângea să – i dea casa”.
Aceste amenințări și „șantajul” la care face referire martora nu constituie însă viciu de consimțământ în înțelesul articolului 955 – 957 Cod civil 1864, întrucât potrivit acestor texte de lege există violență (amenințările fiind considerate acte de violență), când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințată putea să creadă, după împrejurări, că în lipsa consimțământului său, viața, persoana, bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.
Iar existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s –a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.
Or, martora respectivă nici măcar nu a relatat în ce ar fi constat acele amenințări. Iar șantajul l –a calificat ea însăși ca fiind „șantaj emoțional”.
Acesta nu poate constitui însă nici violență, nici dol neavând natura acestora, nepunându-i în pericol viața, sănătatea, etc. ci, a constat în „plânsul” pârâtului, nefiind vorba despre producerea unui rău mamei sale, ci de a o impresiona.
Revenind la depoziția martorei P. E., tribunalul constată că a mai afirmat că „după ce au încheiat actul precizez că nici I., nici F. nu au avut grijă de aceasta”. Această remarcă nu are însă importanță cu privire la voința părților în legătură cu natura contractului încheiat, neindicând dacă a fost sau nu de întreținere, nerelatându-se nimic în legătură cu intenția vânzătoarei de a fi întreținută. Scopul întreținerii trebuia să existe în momentul încheierii contractului și nu să fie o dorință ulterioară.
Iar grija de mamă ar fi trebuit să aibă toți copiii acesteia și nu numai cumpărătorii, în virtutea obligației lor legale.
Contrar acestei declarații care se referă doar la „amenințări” și „șantaj cu plânsul”, martora L. A. a declarat cu titlu generic, o altă situație de fapt:” ceea ce pot spune este că mai ales copii aceștia F. și I. au influențat – o și au determinat – o pe mama lor, O., după moartea tatălui lor, P., ca să dea casa cu acte înțelegându-se să vină la țară și să o ajute, însă aceștia nu s–au ținut de promisiune”.
Așadar de această dată nu mai este vorba despre amenințări și șantaj ci de o înțelegere de a „o ajuta”, fără să se indice, de asemenea, elemente concrete ale acestei convenții.
Și această martoră a relatat că „nici unul dintre ceilalți copii nu veneau să o ajute și nici nu erau prezenți în gospodărie, venind doar pentru a lua din gospodărie produsele. Pentru casă s –au încheiat actele de vânzare – cumpărare. Arăt că mătușa O. era influențabilă în relația cu fiica sa, F.. Menționez că din toți copii, mama O. o iubea cel mai mult pe fiica sa F. pentru că aceasta îi intra sub cuvânt, în sensul că o asculta, dar nu prea venea să o ajute.”
Afirmații generice a făcut și martora Maiu M., arătând că a cunoscut – o „destul de bine” pe mama pârâților, care „avea nevoie de sprijinul firesc al celor tineri”, fiind o femeie „bătrână, neputincioasă”, „motiv pentru care a încheiat un contract de vânzare – cumpărare cu o parte dintre copiii săi, C. I. și Adomniției F. în scopul de a–i asigura ajutor, sprijin în gospodăria proprie”. Nici această martoră nu dă detalii asupra elementelor concrete ale înțelegerii, nu arată de unde a cunoscut despre încheierea contractului și natura lui, nu a spus că s –ar fi plâns vânzătoarea că ar fi fost indusă în eroare, respectiv că ar fi dorit să întocmească un alt fel de înțelegere ori de faptul că pârâții s-au angajat să–i presteze întreținere și nu și–au îndeplinit obligația.
Dimpotrivă, a subliniat că locuiește la o distanță care îi permite ca în eventualitatea unui scandal să–l poată observa și nu a observat nici un scandal. Din ceea ce a luat cunoștință personal a apreciat că „mama O. era o femeie cu care te puteai înțelege, de la care așteptai o vorbă bună și care cred că era sănătoasă trupește, cât și mintal”. Martora a arătat că este cea care a întocmit schița la respectivele contracte de vânzare – cumpărare și nu a reținut nimic care să–i atragă atenția. De asemenea a precizat că și după încheierea contractelor nu a observat în familia și gospodăria acestor părți ceva care să–i atragă atenția asupra violenței sau agresiunii și nici nu a auzit – o pe mama părților să se plângă că ar fi neajutorată sau ar fi într-o relație mai puțin familiară cu cei doi copii.
Iar martora M. E., tot vecină, a declarat că O. C. a înstrăinat partea sa de moștenire pârâților „ printr-un contract de vânzare – cumpărare în scopul de a mai avea grijă de aceasta și pentru că era bătrână și avea nevoie de ajutor”. A mai adăugat că nu a înstrăinat și către ceilalți copii „pentru că aceștia nu au fost prezenți și nu au căutat – o niciodată, nefiind prezenți nici pe timpul cât a trăit bătrâna, nici la înmormântare (...). După o perioadă de 7 ani de zile și–au adus aminte că au de preluat moștenirea de pe urma mamei sale”. În ce privește ceilalți copii arată că doar pe S. E. a văzut–o doar la înmormântare și atât. M. O. a fost o femeie hotărâtă și numiții I. și F. nu ar fi putut să o influențeze pentru că era greu de înduplecat. Precizez că pârâta F. A. a locuit împreună cu mama acesteia, C. O. cu aproximativ trei luni de zile înainte de decesul acesteia din urmă. În perioada în care s-au încheiat contractele de vânzare – cumpărare, atmosfera din cadrul familiei era una pașnică, fără să atragă atenția prin scandal sau certuri. Cu câtva timp înainte de a deceda am întrebat–o pe bătrână cum se mai simte, iar aceasta mi–a explicat că îi este destul de greu datorită vârstei pe care o avea, însă s–a arătat mulțumită că era fiica acesteia A. F. alături de ea, care îi acorda ajutor. Când am avut această discuție am putut trage concluzia că vânzătoarea era în deplinătatea facultăților mintale, fiind o femeie hotărâtă și avea reprezentarea actelor sale”.
Așadar, din această depoziție rezultă că înstrăinarea s–a făcut întrucât pârâta și fiul său I. erau singurii copii care veneau la ea, respectiv ca o recompensă a acestui fapt cât și în speranța că astfel îi va sensibiliza pentru a o ajuta, nefăcându-se însă referire la contraprestații precise, obligatorii, clare, concrete și continue de întreținere.
Prin urmare, chiar dacă s–ar lua în considerare (așa cum a făcut judecătoria), că reclamanții au sesizat instanța de fond și cu cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare – cumpărare pentru eroarea obstacol asupra naturii acestor convenții, și în această situație rezultă conform celor de mai sus, că acțiunea este nefondată, tribunalul putând să verifice sentința și sub aspectul temeiniciei acesteia conform art. 3041 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va admite recursul modificând în parte sentința în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta A. F., ceilalți pârâți – C. D. și N. – succesori ai lui C. I. neformulând recurs.
În privința prețului derizoriu invocat ca motiv de nulitate a contractelor de vânzare – cumpărare, tribunalul constată că suma de 1.600.000 lei vechi consemnată cu titlul de preț pentru fiecare dintre cei doi, nu poate fi considerată neserioasă în contextul legăturii de rudenie cu vânzătoarea, a faptului că aceștia erau cei care veneau mai mult la casa părintească, că prețul total era echivalentul a patru salarii pe economie – așa cum afirmă și reclamanții – iar ceea ce s–a vândut nu a fost imobilul în integralitate, ci doar câte o cotă și nu numai către o persoană ci către doi fii.
De asemenea, faptul că aceste contracte au fost „ținute în secret”nefiind făcute cunoscute și reclamanților nu constituie un motiv de nulitate a lor .
Iar justețea împărțirii moștenirii în mod egal către toți copiii - așa cum este invocată de reclamanți - nu împiedică decujusul să dispună de averea sa după cum consideră de cuviință, neexistând nicio interdicție în acest sens, decât nedepășirea cotelor disponibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A. F. domiciliată în . sentinței civile nr. 7796 din 3.06.2014 a Judecătoriei B.. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere în contradictoriu cu pârâta A. F., privind anularea actului de vânzare cumpărare nr. 6078 din 09.09.1998. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă intimații C. C. domiciliat în Iași, Calea Galata, nr. 22, .. C, ., C. M. M. domiciliat în Iași, Buridava, nr. 14, .. c, .> C. C. domiciliat în Iași, Buridava, nr. 14, .. c, . E. să plătească în solidar recurentei A. F. suma de 355,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2014.
Președinte,Judecători,Grefier,
L. L. B. G. P. I. B. C.
Red. jud. L.L./5.01.2015
Jud. L. C.
Dactat F A-M/B.C./5.01.2015
2 exp.
| ← Acţiune confesorie. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
