Ordin de protecţie. Decizia nr. 39/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 25436/193/2013
Dosar nr._ Ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA - I - CIVILĂ
DECIZIA NR. 39 A
Ședința Camerei de Consiliu din 26 februarie 2014
Președinte – A. C.
Judecător – H. I.
Grefier – A. E.
Ministerul Public reprezentat prin Procuror – C. M.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul O. A., în contradictoriu cu intimata H. A. și partea în proces P. de pe lângă Judecătoria B., împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul O. A. asistat de avocat H. M. și intimata H. A. asistată de avocat B. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității formulării cererii de apel.
Avocat H. M. solicită respingerea acesteia, arătând că apelul a fost formulat în termenul legal.
Avocat B. C. arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de tardivitate.
Instanța, verificând dovezile de comunicare ale sentinței primei instanțe atașate prezentei cauze, constată că apelantul O. A. a semnat de primire la data de 31.01.2014 și a formulat cererea de apel la data de 3.02.2014, deci în termenul legal, astfel că respinge excepția tardivității.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente asupra acestuia.
Avocat H. M. solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nefondate. Invocă faptul că din relațiile de la Poliție privind plângerile formulate de H. A., rezultă că la data de 08.02.2013 a adus la cunoștința acestei instituții că a plecat de acasă, însă nu a depus plângere penală. Că, instanța de fond la pronunțarea sentinței a ținut cont de aceste relații, însă trebuia să se constate că sunt la distanță mare de timp față de data pronunțării acțiunii. Precizează că reclamanta a venit la locuința comună de bună-voie. Mai mult, prima instanță a dat eficiență declarațiilor unor martori care după divorțul părților nu au mai fost în casa părților și deci nu cunoșteau situația de fapt. Că, în realitate minora nu este stresată de pârât ci, dimpotrivă acesta fiind agent de pază la un supermarket, de multe ori vine târziu de la muncă, iar atunci fetița și reclamanta dorm. Că, totuși între părți există relații tensionate din cauza faptului că pe rolul judecătoriei există un dosar de partaj. Deși martorii propuși de reclamantă susțin că pârâtul exercită acte de violență, acest aspect nu este susținut de vreun certificat medico-legal sau alte dovezi. Faptul că între părți nu există relații tensionate rezultă și din aspectul că după emiterea ordinului de protecție reclamanta nu a pus în executare hotărârea, părțile locuind tot împreună. Mai mult, pârâtul nu are unde locui în altă parte și, deși s-a solicitat o evaluare a copilului pentru a se face dovada că între pârât și minoră există relații bune, nu a fost admisă și administrată o astfel de probă.
Avocat B. C. solicită respingerea, ca nefondat, a apelului. Solicită a se analiza și motivele invocate la acest termen. Astfel, arată că se susține că plângerea din februarie 2013 este prea îndepărtată ca timp, însă precizează că în acea perioadă părțile încercau să vadă dacă căsnicia lor mai merge, însă apoi acestea au divorțat. Că, în noiembrie 2013 s-a formulat din nou plângere la poliție și sesizare la DGASPC în sprijinul protecției copilului părților. Precizează că, dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă în ce stare vine pârâtul noaptea de la serviciu, când face scandaluri, dă muzica tare și trezește copilul care este mic și se sperie. Reclamanta este cea care a înțeles să facă tot posibilul pentru a-și proteja copilul. Că martorii audiați sunt persoane apropiate de reclamantă, care veneau des în casa părților atunci când pârâtul nu era acasă. Mai precizează că potrivit declarației martorei D. M. care are o nepoată de aceeași vârstă cu fiica părților și care se vizita cu reclamanta, a observat că minora se teme de bărbați, întrucât se ascundea de fiecare dată când fiul său intra în casă. În ce privește susținerea că acest proces este o preconstituire de probe pentru litigiul privind partajul dintre părți, arată că acest lucru nu este real. Nu solicită obligarea la cheltuieli de judecată
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a apelului, menținerea sentinței primei instanțe, apreciind că instituirea măsurii de protecție este susținută de probele administrate în cauză.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil, de față;
Prin sentința civilă nr._ din 12.12.2013 Judecătoria B. a admis cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâtul O. A..
A dispus evacuarea pe o perioadă de 6 luni a pârâtului O. A., din locuința familiei, situată în ., jud. B..
A obligat pe pârât la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de reclamantă, față de minora și față de domiciliul acestora din ., jud. B..
A interzis pârâtului orice contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 18.11.2013 sub nr._, reclamanta H. A. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului O. A., în sensul de a se dispune evacuarea temporară din locuința familiei și obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 100 metri față de reclamantă și față de minora O. A. Senada.
În motivare reclamanta arată că fostul soț o amenință, provoacă scandal la ore târzii, consumă băuturi alcoolice și sperie foarte tare fetița rezultată din căsătoria lor.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri și s-a administrat proba testimonială.
Din oficiu instanța a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul comun al părților și relații de la Postul de Poliție Răchiți.
Se arată că prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondată întrucât afirmațiile acesteia sunt neadevărate neexistând dovezi în acest sens, că după pronunțarea sentinței de divorț, au continuat să locuiască împreună, până la definitivarea partajului bunurilor comune, iar discuțiile dintre ei s-au limitat strict la cele necesare pentru administrarea casei, plata utilităților și cele privitoare la fetița lor și că reclamanta face toate aceste demersuri pentru a-l pune întro-o lumină nefavorabilă, în vederea obținerii în cadrul partajului a cotei majoritare, respectiv atribuirea casei cu terenul aferent.
Pârâtul mai arată faptul că afirmațiile reclamantei sunt neîntemeiate, nu a lovit-o, nu provoacă scandal, că nici nu există certificat medico-legal care să ateste leziuni sau martori care să susțină vreun conflict între ei.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 217/2003, republicată persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe obligații sau interdicții.
Se reține că față de dispozițiile menționate, pentru emiterea unui ordin de protecție, sunt necesar a fi îndeplinite o . condiții și anume: viața, libertatea, integritatea fizică sau psihică a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecție să fi fost pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie, iar măsura să aibă caracter provizoriu și urgent.
Instanța reține că starea tensionată a fost reținută de către instanță și la momentul soluționării dosarului de divorț, motiv pentru care instanța a mărginit perioada programului de vizită al pârâtului pentru minora părților o dată la două săptămâni la domiciliul reclamantei până la împlinirea vârstei de patru ani, apreciindu-se că prezența părților în același imobil ar putea determina apariția unor conflicte ce ar fi de natură să afecteze relațiile care ar trebui să existe între copil și părinți, că martorii reclamantei au arătat în declarațiile lor că au perceput în mod direct, prin intermediul telefonului numeroase scandaluri între părți, provocate de pârât, la ore târzii în noapte și că aceștia au auzit cum pârâtul o amenință pe reclamantă fără să țină cont de prezența minorei în casă.
Se reține că martora D. M., arată că pârâtul este un consumator de băuturi alcoolice, cunoscând acest lucru întrucât locuiește în vecinătatea părților și pentru o perioadă a fost și colegă de serviciu cu acesta.
Se reține că martorul audiat pentru pârât, arată că a vizitat ocazional, cu mult timp în urmă casa părților și relatează doar despre faptul că de fiecare dată când s-a întâlnit cu pârâtul l-a văzut supărat din cauza problemelor pe care le avea în familie.
Se mai arată că din studiul reclamațiilor și declarațiile părților comunicate de IPJ B. la dosar, rezultă faptul că situația conflictuală trenează de mult timp între părți și că plecarea reclamantei de acasă s-a datorat violențelor și amenințărilor pârâtului sens în care reține că există suficiente dovezi pentru a putea concluziona că reclamanta și minora se află într-un pericol determinat de prezența pârâtului la domiciliul comun și de modalitatea în care acesta a înțeles să se comporte în ultima perioadă.
Având în vedere faptul că pentru dezvoltarea normală a fetiței este necesar un mediu de viață liniștit și stabil, instanța reține faptul că acest lucru nu se poate realiza decât prin evacuarea pârâtului din locuința comună pentru o perioadă de 6 luni, dovedindu-se în cauză că reclamanta trăiește într-o permanentă stare de frică și tensiune datorită pârâtului și că în continuare este expusă violențelor acestuia în lipsa unei intervenții ferme din partea autorităților și admite acțiunea.
În temeiul art. 23 lit. a), d) și lit. f) din Legea nr. 217/2003, republicată, instanța dispune evacuarea pe o perioadă de 6 luni a pârâtului O. A. din locuința comună, situată în ., jud. B., îl obligă pe acesta să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de reclamantă, de domiciliul acesteia și de minora părților și îi interzice acestuia orice contact cu reclamanta.
Conform art. 29 din Legea nr.217/2003, republicată, reține că prezentul ordin de protecție este executoriu de drept, fără somație sau fără trecerea vreunui termen.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâtul apelant O. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că a fost căsătorit cu reclamanta O. A., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr.6906/07.06.2013 pronunțată de Judecătoria B., că după divorț au continuat să locuiască împreună, în aceeași locuință, cel puțin până se va definitiva partajul bunurilor comune, acțiunea de partaj fiind introdusă tot de reclamantă la data de 1.10.2013, aflându-se pe rolul Judecătoriei B..
Arată că afirmațiile reclamantei cum că ar fi amenințat-o în mod constant, că ar fi lovit-o, că a provocat scandal la ore târzii sau că ar fi venit beat în locuința comună sunt total neadevărate, prima instanță reținând în mod greșit declarațiile martorilor ca fiind probe în dovedirea afirmațiilor rec1amantei, în condițiile în care acești martori nu au intrat în casa părților după divorț nici măcar o dată.
Că, de la pronunțarea divorțului și până la momentul actual discuțiile părților s-au limitat doar la chestiunile ce țineau strict de cele necesare pentru administrarea casei, plata utilităților, cele privitoare la fetiță și activitățile legate de aceasta.
Apelantul susține că relațiile de la poliție nu confirmă afirmațiile martorilor referitoare la plîngeri adresate de reclamantă împotriva sa pentru acte de violență, că aceasta a declarat că părăsește domiciliul comun afirmând că nu a fost lovită, ci pleacă de bunăvoie, recunoscînd practic inexistența vreunui conflict de natură psihică ori fizică cu apelantul.
Se susține că afirmațiile reclamantei nu sunt întemeiate, apelantul susținând că nu a lovit-o, nu provoacă scandal, că niciodată poliția nu a venit la locuința lor, că nu există nici un fel de dovezi, nu există un certificat medico-legal care să ateste leziuni, așa încât declarațiile martorilor nu sunt coroborate cu nici o altă probă, că reclamanta nu a reclamat nimic și nu există vreo faptă pentru care să fi fost anchetat, că părțile conviețuiau împreună, fără a deranja unul pe celălalt și că scopul tuturor acestor acuze, al acțiunii privind ordinul de protecție, nu este decât de a-l pune într-o lumină nefavorabilă, pentru a avea câștig de cauză la partajul bunurilor comune, vizând în special atribuirea imobilului.
Se susține că, în mod greșit prima instanță a respins probatoriul solicitat de acesta și care era edificator pentru lămurirea corectă a cauzei, mai ales a relației dintre apelant și copil în condițiile în care reclamanta afirmă că are un comportament neadecvat față de minor, sens în care a solicitat un raport de evaluare a minorei la o instituție a statului, în prezența sa, tocmai pentru a se proba relația normală cu copilul, că acesta nu este speriat de apelant și că se bucură când este în preajma ei, cât și refacerea anchetei sociale întrucât nu a fost anunțat la efectuarea acesteia.
Că, deși a solicitat relații suplimentare de la poliție cu privire la existența/inexistența vreunei plângeri a reclamantei la adresa acestuia, toate solicitările i-au fost respinse de prima instanță, situație în care consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare, la un proces echitabil, la egalitate în probe, prevăzute de art. 6, 8 și 13 Cod procedură civilă.
Intimata nu depune întâmpinare însă este asistată la dezbateri în fond de avocat B. C. care pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat.
Examinând apelul, Tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat.
Prima instanță a pronunțat o sentință legală reținând situația de fapt descrisă din declarațiile martorilor audiați, care au perceput direct și nemijlocit situația tensionată în care se află părțile de mai multă vreme și modul în care aceasta se răsfrânge asupra situației copilului, atitudinea violentă a pârâtului reieșind cu precădere din declarațiile date de martorii D. M. care a asistat personal la asemenea episoade de violență săvârșite de apelant asupra intimatei dar și din declarația martorului H. Ș. care, de asemenea, în declarația sa face referire la episoadele de violență verbală din partea pârâtului săvârșite în contextul aceleiași stări tensionate, provocată și întreținută de acesta din urmă.
Cel mai grav este și faptul că la aceste episoade conflictuale a asistat și fetița minoră a părților căreia i s-a creat un sentiment de teamă și teroare vis-a-vis de acest conflict petrecut între părinții săi.
Nu este neapărat nevoie, în opinia Tribunalului, ca declarațiile de martori date în cauză să fie susținute sau confirmate întru totul și cu celelalte dovezi ce vizează eventualele reclamații pe care intimata le-a făcut la organele de poliție sau de anchetă, instanța considerând drept suficiente cele deja administrate pentru lămurirea aspectelor litigioase aduse în discuție.
De asemenea, apreciază că, în mod just, prima instanță a respins cererea pârâtului referitoare la efectuarea unui raport de evaluare a minorei efectuat de o instituție specializată a statului în condițiile în care s-a stabilit că o astfel de probă nu este absolut necesară cauzei, iar în considerarea caracterului urgent al cererii administrarea unei astfel de probe ar trena cursul procesului,situația nefiind în consens cu caracterul urgent al judecății cu atât mai mult există suficiente elemente de probatorii care să lămurească litigiul.
Aceleași rațiuni se impun a fi evidențiate și în ce privește cererea apelantului privind relațiile suplimentare de la Poliție sau necesitatea refacerii anchetei sociale, atitudinea violentă a pârâtului și pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru fosta soție și implicit pentru copil, fiind deplin dovedite cu probele administrate în primă instanță.
Văzând aceste considerente, Tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul O. A., împotriva sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei B., pe care o va păstra.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul O. A. din ., județul B., împotriva sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei B., pe care o păstrează, în contradictoriu cu intimata H. A. din ., județul B. și partea în proces P. de pe lângă Judecătoria B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 26 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. C. H. I. A. E.
Red. A.C./_
Jud. M. M.
Dact. A.E.
ex. 2/04.03.2014
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 287/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
