Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 225/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 16908/193/2012
Dosar nr._ exercitarea autorității părintești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 16 septembrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: D. M.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 225 A
La ordine judecarea apelurilor civile formulate de reclamanta apelantă B. L. și pârâtul apelant B. C., împotriva sentinței civile nr._ din 13.12.2013 pronunțată în dosarul nr._/193/2012 al Judecătoriei B., și având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta apelantă B. L., asistată de avocat P. O. și pârâtul apelant B. C., asistat de avocat C. C. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Avocat P. O. pentru reclamanta apelantă depune la dosar o . înscrisuri în suplimentarea probatoriului, o fișă juridică cu privire la plângerea penală pentru neplata pensiei de întreținere, precizând că între timp pârâtul apelant a fost trimis în judecată, o copie de pe o altă hotărâre judecătorească, o copie de pe acțiunea de divorț formulată de apelantă.
Avocat C. C. C. pentru pârâtul apelantul B. C. arată că în ceea ce privește situația materială a acestuia așa cum rezultă din înscrisul primit de la Primăria comunei Hânțești, jud. Suceava pârâtul nu realizează venituri, nu este încadrat în muncă și nu are alte surse de existență. A mai arătat că dacă exista o comunicare între părți litigiul existent între părți se putea stinge în mod amiabil, atât în ceea ce privește domiciliul minorilor cât și cuantumul pensiei de întreținere.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului apelului.
Avocat P. O. pentru reclamanta apelantă solicită admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune ca exercitarea autorității părintești asupra celor trei copii minori să se facă în mod exclusiv de către reclamanta apelantă. A arătat că așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat la dosarul cauzei, din concluziile anchetei sociale și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, doi din cei trei copii sunt încadrați într-un grad de handicap destul de sever și necesită o îngrijire și o atenție specială, tratament și cheltuieli considerabile. Solicită să se aibă în vedere lipsa cu desăvârșire din viața copiilor, a pârâtului și faptul că acesta s-a prezentat la prima instanță în perioada lunii august când era perioada concediilor celor care lucrează din străinătate, iar apoi nu s-a mai prezentat, deși a fost citat și cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, aceeași procedură adoptând-o și în apel prin prezența sa de la termenul de astăzi din instanță când a încercat să inducă în eroare instanța cu privire la faptul că nu are reședința în Italia, însă urmează ca ulterior să plece, pârâtul încercând stabilirea pensiei de întreținere la venitul minim pe economie
A arătat că înscrisurile depuse la dosar atestă că intimatul a avut reședința în Italia și la momentul actual a depus la dosar dovada reședinței în Italia și solicită a se observa că în ancheta socială efectuată în prezentul dosar la instanța de fond se menționează că intimatul este plecat în Italia de peste 10 ani. Solicită ca înscrisul depus la dosar de către intimat la termenul să nu fie luat în cauză iar pensia de întreținere să fie stabilită la venitul minim pe economie din Italia.
În ce privește apelul părții adverse solicită să fie respins ca nefondat, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat C. C. C. pentru apelantul B. C. arată că motivul de apel formulat de acesta se referă doar la cuantumul pensiei de întreținere pe care urmează a fi achitat. În ceea ce privește înscrisul de la f. 64 dosar. fond arată că a fost depus de apelantă și privește rezidența apelantului în Perugia însă acest înscris datează din 2012 și că în momentul de față acesta nu mai lucrează în Italia și nu s-a făcut nici o probă testimonială sau cu înscrisuri din care să rezulte că ar avea loc de muncă în Italia, ar lucra la o anume societate, ar realiza venituri și ar fi obligat să plătească o pensie de întreținere raportat la venitul din Italia. Înscrisul pe care l-a depus astăzi la dosar provine de la organele în drept care fac o anchetă socială actuală la domiciliul apelantului și în care se menționează faptul că acesta nu realizează venituri și nu este încadrat în muncă, lucru care se coroborează cu celelalte declarații de la fond. Arată că apelantul dorește să contribuie la întreținerea copiilor însă de fiecare dată când a dorit să-i vadă pe copiii sau să le aducă anumite bunuri sau să le ofere o sumă de bani nu a reușit acest lucru din cauza intimatei care nu a fost de acord.
Se arată că însuși magistratul fondului la f. 3 ds. motivează că nu s-au probat obținerea de către pârât a unor venituri cu caracter de regularitate, situație care impune stabilirea acestuia la venitul minim pe economia națională.
În ceea ce privește apelul intimatei apelante solicită să fie respins. Cu privire exercitarea autorității părintești numai de către intimată arată că practica spune că trebuie să existe o situație foarte clară din care să rezulte că apelantul nu trebuie să aibă legături personale și să exercite autoritatea părintească, ori această cauză se bazează pe lipsa de comunicare am părților și pe faptul că acestea nu au reușit într-o perioadă de timp să se mai administreze și să poată conviețui.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 22.10.2012, reclamanta B. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. C., exercitarea, exclusiv de către mamă, a autorității părintești asupra minorilor rezultați din căsătoria părților, să stabilească locuința acestora la domiciliul său și să oblige pârâtul la plata pensiei de întreținere corespunzătoare.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că s-a separat în fapt de pârât, că acesta nu contribuie la întreținerea celor trei minori rezultați din căsătorie, că cei trei copii au vârste fragede, împrejurare ce justifică stabilirea locuinței lor la domiciliul mamei și exercitarea autorității părintești exclusiv de către aceasta din urmă.
Pârâtul a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu plata pensiei de întreținere, în funcție de venitul minim pe economie, și cu stabilirea locuinței minorilor la mamă, solicitând însă ca autoritatea părintească să revină ambilor părinți, întrucât nu există motive întemeiate pentru exercitarea acesteia exclusiv de către reclamantă.
La solicitarea ambelor părți, în dosar s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială și s-a dispus efectuarea unor anchete sociale la domiciliile părților și, respectiv, efectuarea unei evaluări psihologice în privința minorilor.
Prin concluziile sale scrise, pârâtul a solicitat a se reține venitul minim pe economie din România, cu argumentul că se află în țară și nu realizează venituri constante/nu este angajat cu carte de muncă, iar în privința autorității părintești, a insistat asupra faptului că nu există nici un motiv serios pentru ca reclamanta să se ocupe singură de copii, aceasta influențând minorii și nepermițându-le să stabilească legături personale cu tatăl lor.
Prin sentința civilă nr._/13.12.2013 Judecătoria B. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. L., în contradictoriu cu pârâtul B. C. și a dispus exercitarea în comun, de către ambii părinți, a autorității părintești asupra minorilor B. G., născută în data de 15.09.2006, B. L.-C., născut în data de 18.06.2008, și B. B., născut în data de 12.02.2010.
A stabilit locuința minorilor la domiciliul mamei reclamante.
A obligat pârâtul la plata, către minori, a unei pensii de întreținere în cuantum total de 300 Euro lunar (câte 100 Euro pentru fiecare), de la data formulării acțiunii și până la majoratul beneficiarilor și la plata cheltuielilor de judecată în sumă 400 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că minorii B. G., născută în data de 15.09.2006, B. L.-C., născut în data de 18.06.2008, și B. B., născut în data de 12.02.2010, au rezultat din relația de căsătorie a părților, relație ce s-a deteriorat însă în ultima perioadă, soții separându-se în fapt în urmă cu circa 4 ani, când pârâtul a plecat în străinătate (potrivit declarațiilor martorilor, filele 53, 65). În condițiile date, minorii au rămas în grija mamei reclamante, fără a exista însă o decizie comună în privința exercitării atribuțiilor părintești asupra acestora, situație pe care instanța o asimilează neînțelegerilor despre care fac vorbire dispozițiile în materie.
A mai reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, exercitarea și îndeplinirea drepturilor părintești urmând să servească interesului superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a acestuia. În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea acestor drepturi și obligații, instanța trebuie să hotărască potrivit interesului superior al copilului, reglementările în discuție regăsindu-se și în noul cod civil – art. 483 și 486.
În acord cu exigențele acestui principiu, dispozițiile art. 397 NCC au instituit regula exercitării în comun, de către ambii părinți, a autorității părintești asupra copiilor rezultați din căsătorie. D. cu titlu de excepție, a cărei funcționare apare condiționată de existența unor motive întemeiate, legiuitorul a reglementat și posibilitatea exercitării autorității părintești de către unul dintre părinții copilului - art. 398 alin. 1 NCC.
Prin urmare, a apreciat prima instanță că față de condițiile prevăzute de acest din urmă text, probele administrate în cauză nu permit concluzia potrivit căreia exercitarea în comun a autorității părintești ar fi imposibilă ori ar afecta însăși bunăstarea copiilor rezultați din căsătoria părților. Astfel, a reținut prima instanță în cauză nu s-a dovedit că pârâtul a pus sau ar pune în primejdie viața, integritatea ori echilibrul minorilor, astfel încât prezența ori implicarea ambilor părinți în creșterea și educarea copiilor, să contrazică interesul acestora din urmă. Dimpotrivă, înșiși martorii reclamantei au învederat că nu au cunoștință despre acte de violență exercitate asupra copiilor și că aceștia din urmă își doresc prezența tatălui lor (filele 53 verso, 65).
A mai notat prima instanță, față de susținerile reclamantei și ale martorilor săi, că neimplicarea pârâtului în creșterea și educarea copiilor săi, chiar reală (martorul pârâtului a făcut vorbire, dimpotrivă, despre manifestarea unui interes constant față de minori și, respectiv, despre refuzul reclamantei de a permite soțului său stabilirea de legături personale cu cei trei copii – fila 52) nu se poate constitui într-un argument al permanentizării/oficializării acestei situații și că nimic nu îl împiedică pe tatăl pârât să-și reevalueze responsabilitățile și să acorde o atenție corespunzătoare creșterii și educării copiilor, o atare atitudine fiind chiar de dorit. Pe de altă parte, s-a reținut că posibilitățile materiale ale uneia sau alteia dintre părți reprezintă doar un aspect al ansamblului de elemente pe care îl implică statutul de părinte, aspect care nici nu se dovedește determinant din perspectiva bunăstării materiale și spirituale a copiilor, cât timp ambii părinți sunt ținuți a participa, indiferent de soluția cu privire la autoritate/locuință, la întreținerea acestora.
Nu în ultimul rând, a mai reținut prima instanță că legiuitorul însăși a recunoscut importanța covârșitoare a creșterii copiilor într-un mediu ce implică prezența ambilor părinți, statuând, prin dispozițiile Legii nr. 272/2004 (art. 30 și art. 33), că minorul are dreptul să crească alături de părinții săi și că, pe de altă parte, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege.
Or, a constatat prima instanță că prin poziția procesuală a reclamantei, se neagă în mod nejustificat drepturile fundamentale ale minorilor cu atât mai mult cu cât potrivit raportului de evaluare psihologică întocmit în cauză, minorii necesită prezența ambilor părinți în viața lor, pentru restabilirea echilibrului emoțional și pentru dezvoltarea armonioasă a personalității, recomandarea fermă a specialistului fiind aceea a evitării conflictelor dintre adulți și, totodată, a conștientizării de către tatăl pârât, a importanței participării efective la procesul de creștere, educare și îngrijire al copiilor.
A mai admis prima instanță că deteriorarea relației personale a soților se poate răsfrânge negativ asupra situației copiilor lor. O atare situație nu echivalează însă, în mod automat, cu imposibilitatea exercitării în comun a autorității părintești, cu atât mai puțin cu cât, astfel cum s-a arătat în referatul de evaluare psihologică, părinții sunt ținuți a conștientiza rolul amândurora în evoluția copiilor lor și, astfel, a lăsa în plan secund conflictul personal. O altfel de interpretare ar contrazice însăși rațiunile legiuitorului, rațiuni în baza cărora s-a instituit regula prevăzută de art. 397 NCC.
Că deși potrivit probelor administrate în cauză, pârâtul se află în prezent în străinătate, această împrejurare nu poate impune soluția dorită de reclamantă, cât timp pârâtul dorește încă să se implice în viața copiilor săi. Este de spus, în acest context, că societatea românească actuală cunoaște numeroase cazuri de părinți „la distanță”, părinți care nu-și pot pierde drepturile și obligațiile aferente acestui statut, prin simpla deplasare/ședere în străinătate, mai ales că unii dintre aceștia au ales această soluție tocmai pentru bunăstarea copiilor lor.
În temeiul art. 400 Cod civil, văzând și voința concordantă a părților, instanța a stabilit locuința copiilor la părintele cu care aceștia se află în prezent, respectiv la domiciliul reclamantei.
Prin art. 516 Cod civil, legiuitorul a instituit obligația legală de întreținere dintre părinți și copii. La rândul lor, dispozițiile art. 499 prevăd că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului. Potrivit art. 529 alin. 2 din același cod, când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.
Instanța a reținut în soluționarea acestui capăt de cerere, că în speță nu s-a probat obținerea, de către pârât, a unor venituri cu caracter de regularitate, situație în care se impune a fi reținut, drept reper în stabilirea contribuției datorate minorilor, venitul minim pe economie.
S-a observat însă, în acest context, că potrivit probelor administrate în dosar (depoziții de martori, referat de anchetă socială întocmit la domiciliul comun al părților, dar și la domiciliul părinților pârâtului – filele 26, 34, 53 verso, 65 verso), pârâtul se află de mai mulți ani în străinătate - Italia, situație ce se verifică și în prezent. Spre aceeași concluzie a condus și împrejurarea că pârâtul nu s-a mai prezentat în instanță, deși i s-a solicitat să se înfățișeze la interogator, și nici nu a transmis la dosar vreun document care să ateste, în mod obiectiv, că la ultimele termene de judecată se afla totuși în țară. Este de admis, prin urmare, că pârâtul beneficiază, inclusiv în eventuala calitate de șomer sau de lucrător cu ziua, de posibilitățile de angajare și de remunerare pe care i le oferă Italia și că nu există niciun temei pentru ca situația acestei părți să fie considerată egală cu cea a unui șomer din România, cu atât mai puțin cu cât, însăși împrejurarea nerevenirii în țară, cu toate că efectele crizei economice sunt resimțite și în Italia, conduce la concluzia că situația economică din străinătate este preferabilă celei naționale. Or, așa fiind, prima instanță a apreciat că soluția stabilirii pensiei în funcție de venitul minim din Italia (600 Euro) pare nu doar echitabilă ci și rațională.
Concluzionând, prima instanță a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a unei pensii de întreținere în sumă totală de 300 Euro (câte 100 Euro pentru fiecare copil), de la data formulării acțiunii și până la majoratul beneficiarilor, măsurile astfel identificate în speță se circumscriu unei soluții de admitere în parte a acțiunii.
Reclamanta B. L. a declarat apel împotriva sentinței civile nr._ din 13.12.2013 solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se dispune ca autoritatea părintească asupra celor trei minori să se realizeze în mod exclusiv de către ea și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat că în mod greșit prima instanță a dispus ca autoritatea părintească asupra minorilor să se facă în comun, având în vedere principiul consacrat de prevederile art. 263 NCC, potrivit căruia, în orice măsură privitoare la minor instanța va avea în vedere interesul superior al minorului.
A mai susținut că de 4 ani pârâtul este plecat în Italia și că nu se interesează de minori și nu se implică cu nimic în creșterea și educarea lor, în situația în care doi dintre copii sunt încadrați în grad de handicap grav și necesită atenție, îngrijire și tratament special iar cel de-al treilea copil din luna septembrie 2013 este elev în clasa I în cadrul Liceului Tehnologic Todireni.
A mai arătat că pârâtul a fost condamnat de către autoritățile italiene pentru săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului și că se impune ca acesta să stea o anumită perioadă pe teritoriul italian și că apelanta dorește să efectueze în privința celor doi minori cu probleme de sănătate o . investigații medicale într-un alt stat membru U.E., motiv pentru care are nevoie de autoritate părintească exclusivă. Totodată solicită a se avea în vedere vârsta minorilor și atașamentul lor față de mamă.
La rândul său pârâtul B. C. a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, doar în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, susținând că el nu muncește și trăiește zi de zi în Italia pentru a se considera venitul minim al acestui stat de 600 euro ca bază de calcul pentru stabilirea pensiei lunare și că nu există nici o probă certă că ar avea un loc de muncă sau veniturile pe care le-ar putea realiza acolo sunt cu caracter permanent. De asemenea, a mai susținut că presupunerile martorului reclamantei care ar ști de la aceasta că ar fi în străinătate sunt nefondate și nu au nici un suport probator, nefiind completate cu alte probe în acest sens.
Examinând sentința apelantă prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legal aplicabile în cauză, Tribunalul va constata că apelul reclamantei este întemeiat și îl va admite pentru cele ce în continuare se vor arăta.
Astfel, referitor la capătul de cerere formulat de către reclamanta apelantă având ca obiect exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești asupra celor trei copii rezultați din căsătoria părților, instanța de apel va constata că exercitarea autorității părintești, de către unul dintre părinți a fost reglementată cu titlu de excepție de la regula exercitării în comun, dar că se poate dispune în acele situații în care unul dintre părinți apare ca fiind dezinteresat și nu prezintă suficiente garanții că dorește să ia parte în mod direct și constant la creșterea și educarea minorilor.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că este singurul dintre părinți care cel puțin în intervalul de timp de patru ani, în care părțile apar ca fiind separate în fapt, asigură minorilor fundamentul afectiv și suportul material și moral de care aceștia au nevoie pentru creștere și educare, este de necontestat că interesul superior al copiilor este în sensul de a beneficia de toate drepturile lor, de a le fi ocrotite toate interesele și de a sta alături de reclamantă care să poată, din punct de vedere legal să le confere siguranța și stabilitatea de care au nevoie. Este de observat că în situația în care pârâtul apelant B. C. a plecat în Italia din anul 2009 și a ținut legătura cu familia doar telefonic și foarte rar poate fi apreciat ca un dezinteres pe care acesta l-a exprimat în relația cu copiii săi și ca un acord tacit ca mama să dețină drepturile legale depline asupra minorilor. De asemenea, instanța de apel va aprecia că nu este lipsit de importanță nici aspectul referitor la starea de sănătate a minorilor care impune decizii urgente și ferme a părintelui cu care locuiesc în vederea soluționării unor probleme medicale cu care acești copii cu diagnostice permanente se prezumă că se pot confrunta în orice moment.
Prin urmare, instanța de apel va concluziona că în temeiul art. 261 al. 2 art. 263, art. 505 al. 2 și 508 din Codul Civil și art. 16 al. 2 din Legea 272/2004, este în interesul superior al copiilor pentru ca starea lor de sănătate să nu fie în mod grav afectată ca, drepturile părintești să fie exercitate în mod exclusiv de către mamă, care, poate lua toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copiilor și să coopereze cu persoanele fizice și juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii sănătății, educării și dezvoltării fizice, psihice, morale, spirituale și sociale ale acestora.
Or, în situația în care probatoriul administrat în cauză a relevat că pârâtul a acceptat în mod tacit să stea la distanță de minori o perioadă extrem de mare, respectiv din anul 2009 și până la pronunțarea sentinței apelate, reclamanta fiind nevoită să apeleze la instanța de judecată în vederea obligării pârâtului la plata contribuției lunare bănești, este evident că simpla dorință actuală a pârâtului de a hotărî cu privire la situația copiilor săi, nu este suficientă, ci doar de natură să împiedice rezolvarea unor probleme acute cu privire la sănătatea măcar a celor doi copii cu deficiențe medicale grave. Cu toate acestea, instanța de apel va concluziona că rezolvarea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către mamă, nu echivalează cu o decădere a pârâtului din drepturile părintești și că acesta este în continuare îndreptățit să aibă o relație de afecțiune cu copiii săi, dar pentru acest lucru trebuie să mențină legătura cu aceștia și să participe în mod efectiv la satisfacerea nevoilor acestora.
În ceea ce privește apelul declarat de către pârâtul B. C. având ca obiect soluționarea cererii reclamantei de obligare la plata pensiei de întreținere lunară, în favoarea celor trei minori rezultați din căsătoria părților, respectiv stabilirea cuantumului în raport de salariul minim pe economie din Italia.
Instanța de apel va constata că nu este întemeiat și îl va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta. Astfel, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul locuiește și trăiește în Italia, și chiar dacă nu s-a putut face dovada unui loc de muncă și a realizării unor venituri lunare cu caracter permanent, în mod corect a apreciat prima instanță că pârâtul trebuie să contribuie la întreținerea copiilor săi în raport de venitul pe economie din țara în care a ales să trăiască.
Or, în situația în care pârâtul este tată la trei copii aflați la vârstă școlară, este de domeniul evidenței că acesta are obligația legală și morală să muncească și să se străduiască să asigure acestora parte din cheltuielile necesare pentru dezvoltarea fizică, morală și intelectuală și nu să se apere susținând contextul social actual care nu îi permite găsirea unui loc de muncă.
De altfel, nici nu a depus dovezi că este în căutarea unui loc de muncă în țară și că are proiecte în acest sens.
Pentru considerentele expuse, instanța de control judiciar în temeiul art. 480 Cod proc. civilă va respinge apelul declarat de pârâtul B. C. și va menține sentința civilă nr._ din 13.12.2013 în ceea ce privește obligația acestuia la plata unei pensii de întreținere în cuantum total de 300 euro lunar pentru cei trei copii ai săi.
De asemenea, în temeiul art. 453. Cod proc. civilă instanța de apel îl va obliga pe pârâtul apelan B. C. să plătească reclamantei apelante B. L. suma de 620 lei (onorariu avocat și cuantum taxă de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta B. L., cu domiciliul în ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/13.12.2013 dată de Judecătoria B..
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul B. C. cu domiciliul în ., jud. B./la familia B. I. și A. - ..
împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Dispune exercitarea exclusivă de către mama apelantă a autorității părintești asupra minorilor B. G., născută la data de 15.09.2006, B. L. C., născut la data de 18.06.2008 și B. B., născut la data de 12.02.2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă pe apelantul pârât B. C. să plătească apelantei reclamante suma de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. M. D. M. B. C.
Plecată în concediu pentru
Red.A.M./6.01.2015 creșterea copilului semnează
Judec.T. C. președintele completului
Dact.B.C./6.01.2015
2 exp.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 72/2014.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 166/2014.... → |
|---|
