Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 8243/193/2014
Dosar nr._ ordonanță președințială
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 2 decembrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: P. I.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 356 A
La ordine judecarea apelului civil formulat de reclamanta apelantă A. V. în contradictoriu cu pârâtul intimat A. M. împotriva sentinței civile nr._ din 31 iulie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei B., având ca obiect, ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat F. A., pentru reclamanta apelantă lipsă și mandatar I. D. pentru pârâtul intimat A. M., lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat instanța constatând terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat F. A. pentru reclamanta apelantă solicită admiterea apelului, atribuirea folosinței exclusive a locuinței, motivat de comportamentul necorespunzător al pârâtului, violența și distrugerile provocate și evacuarea pârâtului, precizând că prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite disp. art. 324 NCC, potrivit căruia la desfacerea căsătoriei dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul locuinței conjugale poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama în ordine de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative ale foștilor soți”, precum și condițiile privind urgența. A mai arătat că pârâtul a recunoscut că mai are în proprietate un imobil și nu poate constitui un impediment atribuirea către reclamantă a folosinței provizorii a apartamentului nr. 17 situat în mun. B. . de cheltuieli de judecată.
Mandatar I. D. pentru pârâtul intimat A. M. depune la dosar note scrise.
TRIBUNALUL :
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.05.2014, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, reclamanta A. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. M. și în numele minorului A. A.-B. pe cale de ordonanță președințială, stabilirea locuinței minorului la domiciliul său până la finalizarea dosarului de divorț, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere față de minor începând cu data introducerii acțiunii de divorț și până la soluționarea divorțului, atribuirea folosinței exclusive a apartamentului bun comun situat în mun. B., ., ., . necondiționată din acest imobil a pârâtului până la data soluționării irevocabile a acțiunii de divorț, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că datorită neînțelegerilor dintre părți, la data de 15.04.2014, a formulat acțiune de divorț prin care a solicitat stabilirea locuinței minorului A. - B. la domiciliul său, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere față de minor, atribuirea folosinței exclusive a apartamentului bun comun situat în mun. B., ., ., . necondiționată a pârâtului din acest imobil,
A mai arătat că în luna ianuarie 2014, s-a separat în fapt de pârât, împreună cu minorul, a rămas în apartamentul bun comun situat în .. B. iar pârâtul a plecat în străinătate, dată de la care minorul a rămas în grija exclusivă a reclamantei, între ea și copil existând o relație de afecțiune reciprocă, așa încât consideră că este în interesul superior al copilului ca locuința lui să fie stabilită la domiciliul său.
Reclamanta a mai arătat că a solicitat atribuirea folosinței exclusive a apartamentului bun comun din mun. B. motivat de faptul că pârâtul este o persoană violentă care a exercitat acte de violență verbală și fizică asupra sa, a provocat distrugeri în imobil și consideră că acest comportament al pârâtului poate influenta negativ psihicul minorului.
A menționat că mai au în proprietate un imobil (apartament) bun comun situat în localitatea B. unde pârâtul a locuit în mod frecvent și poate locui în mod exclusiv.
A arătat că urgența cererii sale este dată de faptul că pârâtul este plecat în străinătate, realizează venituri în mod constant iar minorul în vârstă de 12 ani are nevoie de îngrijire și întreținere permanentă, că pârâtul este o persoană violentă și există posibilitatea ca el să se întoarcă oricând în apartamentul în care locuiește împreună cu minorul și să exercite un comportament necorespunzător față de minor și acte de violență asupra sa.
Pârâtul legal citat a depus întâmpinare prin intermediul căreia a arătat că este de acord cu capătul 1 și 2 de cerere dar a solicitat respingerea capetelor 2 și 3 de cerere, arătând că este plecat în străinătate și lucrează în domeniul construcțiilor și cu toate că minorul a rămas în grija reclamantei el se ocupă în mod constant de copilul său trimițând în țară, pe parcursul anilor 2013 – 2014, peste_ euro.
A mai arătat că afirmația reclamantei că ar fi o persoană violentă este nefondată, că în cei peste 10 ani de căsnicie a lovit-o pe reclamantă doar o singură dată fiind provocat de aceasta iar față de minor nu a exercitat acte de violență.
A mai arătat că celălalt imobil despre care se face vorbire în acțiune este proprietatea sa, fiind achiziționat de la părinții săi, cererea privind evacuarea sa este doar o încercare de a se folosi în întregime de un bun dobândit de către ei în timpul căsătoriei.
Prin sentința civilă nr._ din 31.07.2014 s-a admis în parte cererea având ca obiect ordonanță președințială, formulată de numita A. V. în contradictoriu cu pârâtul A. M. și a stabilit în mod provizoriu locuința minorului A. A.-B. la domiciliul mamei, respectiv al reclamantei A. V., până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț și a cererilor accesorii ce fac obiectul dosarului nr._ .
A obligat pârâtul A. M. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului A. A.-B., născut la data de 28.10.2002 în sumă de 200 EURO/lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri (30.05.2014) și până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț, ce face obiectul dosarului nr._ și a respins celelalte pretenții ale reclamantei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că părțile din prezenta cauză s-au căsătorit la data de 26.09.1999, căsătorie înregistrată sub nr. 36/26.09.1999, conform certificatului de căsătorie depus la dosar (fila 9) iar din căsătoria lor a rezultat un copil, A. A.-B., cu CNP_, conform certificatului de naștere (fila 10).
Întrucât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța a analizat condițiile prevăzute de dispozițiile art. 996 N.C.pr.civ. pentru admiterea unei astfel de cererii.
Întrucât soluționarea prezentei cauze s-a făcut după . Noului Cod Civil, din punct de vedere al dreptului material aplicabil în speță, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile Codului civil actual, conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
Referitor la condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantei, instanța a constatat următoarele:
S-a reținut că potrivit art. 996 N.C.pr.civ., procedura ordonanței președințiale poate fi utilizată pentru măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 919 N.C.pr.civ.: potrivit căruia, Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței minorilor, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Astfel, art. 996 N.C.pr.civ. prevede pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv să existe urgență, măsura solicitată să fie vremelnică și să nu se prejudece fondul.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
A mai reținut prima instanță că potrivit art. 996 N.C.pr.civ. rezultă două situații în care se poate aprecia situația urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Raportat la aceste criterii, s-a decis că, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte, urmând a fi indicate împrejurările din care se deduce urgența.
De asemenea, în cadrul ordonanței președințiale, urgența se apreciază în raport de situația de fapt la momentul introducerii cererii precum și la momentul judecării cauzei.
Prin urmare, s-a apreciat că această condiție este îndeplinită pentru primele două capete de cerere, întrucât minorul, A. A.-B. locuiește împreună cu reclamanta care se ocupă corespunzător de creșterea și educarea acestuia iar pârâtul nu mai locuiește împreună cu minorul și nici nu se află pe teritoriul României cea mai mare parte din timp.
În ceea ce privește capetele de cerere privitoare la atribuirea folosinței exclusive a apartamentului bun comun situat în mun. B., ., ., . necondiționată din acest imobil a pârâtului prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită condiția urgenței întrucât pârâtul este plecat din țară, la muncă în Germania – aspect recunoscut chiar de către reclamantă, confirmat de pârât și de celelalte probe administrate în cauză (declarațiile martorilor, înscrisurile ce dovedesc trimiterea de bani în țară și ancheta socială).
Mai mult decât atât a reținut prima instanță că pe perioada cât se află în țară, pârâtul locuiește pe raza localității B. unde deține un imobil (deținerea imobilului fiind confirmată și de către reclamantă dar și de către actul de proprietate depus la dosar de către pârât – fila 31) și cum pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri definitive care privesc rezolvarea fondului, ci numai măsuri provizorii care tind să preîntâmpine o pagubă iminentă și ireparabilă nu se impune o astfel de măsură.
În cazul de față, reclamanta a solicitat în cazul capetelor 1, 2 și 4 luarea unor măsuri provizorii, de stabilire a locuinței minorului, obligare a pârâtului la plata întreținerii și evacuarea provizorie a acestuia, având în vedere că s-a dovedit că mai există o acțiune, pe calea dreptului comun, prin care se solicită, pe lângă desfacerea căsătoriei prin divorț și exercitarea autorității părintești și stabilirea locuinței minorului la mama lui, respectiv dosarul nr._ .
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la atribuirea folosinței exclusive a apartamentului bun comun situat în mun. B., ., ., . dispozițiile art. 324 C.civ.) prima instanță a reținut că nu este îndeplinită nici condiția vremelniciei.
Astfel, conform art. 324 alin. 1 C.civ. atribuirea beneficiului contractului de închiriere poate fi acordată doar la desfacerea căsătoriei, raportat și la culpa părților la pronunțarea divorțului. Mai mult, aliniatele următoare ale art. 324 C.civ. stabilesc anumite obligații ce sunt incompatibile cu procedura ordonanței președințiale.
În ceea ce privește primele două capete de cerere, aparenta dreptului este în favoarea reclamantei, aspect ce rezultă din coroborarea elementelor de fapt, respectiv: minorul nu mai locuiește împreună cu pârâtul, ci locuiește cu reclamanta (A. V. la cab AV F. A.),; pârâtul nu se află pe teritoriul Românei și nu se ocupă în mod curent de creșterea și educarea minorului.
Instanța, în aprecierea aparenței dreptului, a avut în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 și jurisprudența C.E.D.O., potrivit cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și trebuie să prevaleze în toate cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor. În măsura în care există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod direct și minorul, iar instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, este necesar să fie considerat în primul rând interesul superior la copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel în care a fost crescut. Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului față de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective. Altfel spus, în aprecierea interesului superior al minorului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
Așa fiind, constatând că în cauză sunt îndeplinite, cu privire la primele două capete de cerere cerințele prevăzute de art. 996 N.C.pr.civ., instanța a admis cererea reprezentând stabilirea locuinței minorului și obligarea pârâtului la plata întreținerii, formulată pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea irevocabilă a litigiului pe fond, în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B..
Având în vedere concluziile raportului de anchetă socială (f. 63), declarațiile martorilor Șuhnea M. și Hușoschi A.-C. (f. 75 – 76) și cele consemnate în urma audierii minorului (f. 73), dar și de acordul pârâtului, instanța a admis capătul de cerere referitor la locuința minorului.
Cu privire la pensia de întreținere în favoarea minorului, instanța s-a raportat la venitul realizat de către pârât dar mai ales la nevoile minorului A. A.-B. și prin urmare l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 200 euro/lunar, de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data soluționării irevocabile a procesului de divorț dintre părți. Cuantumul pensiei a fost stabilit în urma aplicării dispozițiilor art. 529 alin. 2 C.civ. (Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii) și art. 530 alin. 3 C.civ. (Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere).
Pentru toate aceste motive instanța a admis în parte cererea având ca obiect ordonanță președințială, formulată de numita A. V. în nume personal și ca reprezentant al minorului A. A.-B. în contradictoriu cu pârâtul A. M. în sensul că a stabilit în mod provizoriu locuința minorului la domiciliul mamei și l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 200 EURO/lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri (30.05.2014) și până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț, ce face obiectul dosarului nr._ .
Instanța a respins celelalte pretenții ale reclamantei cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere conform art. 324 C.civ. (temeiul indicat expres de către parte) și cu privire la evacuarea pârâtului, pe de o parte pentru că apartamentul situat mun. B., ., . proprietatea comună a părților (f. 28) și, pe de altă parte, nu este îndeplinită condiția urgenței pentru admisibilitatea emiterii ordonanței președințiale.
Având în vedere că cererea de emitere a ordonanței președințiale a fost admisă în parte iar pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantei, în limitele admiterii, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, în temeiul art. 454 C.pr.civ. instanța a respinge și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanța nu a analizat în mod concret probele administrate, nu a ținut cont de declarațiile martorilor audiați în cauză care au relevat că pârâtul are uneori un comportament violent și că poate reveni oricând în țara și să provoace alte scandaluri și de faptul că reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru violențe și distrugeri, care a fost înregistrată la Poliția mun. B..
A mai arătat reclamanta că urgența cererii este dată de comportamentul violent al pârâtului și de faptul că acesta poate reveni oricând în apartamentul din . provoace scandaluri și distrugeri că este într-o stare continuă de neliniște și nesiguranță trăind mereu cu frica că pârâtul poate reveni în imobilul respectiv, cu toate că din înscrisurile de la dosar și depozițiile martorilor audiați părțile mai dețin în proprietate un imobil dotat și utilat corespunzător în care pârâtul a mai locuit și locuiește în mod frecvent.
Reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 324 NCC cât și cele prevăzute de art. 996 NCPC în ceea ce privește urgența cererii, că instanța de fond a admis primele două capete de cerere privind stabilirea locuinței minorului și a obligării pârâtului la plata unei pensii de întreținere dar nu a avut în vedere că pentru a locui împreună cu minorul în siguranță și deplină armonie trebuie să aibă folosința exclusivă a apartamentului din . soluționarea acțiunii de divorț.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală temeinică.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul va reține că apelul este neîntemeiat și îl va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta
Astfel, motivele de apel formulate de apelanta reclamantă se referă la respingerea capătului de cerere formulat pe cale de ordonanță președințială având ca obiect atribuirea beneficiului folosinței exclusive a imobilului din .> până la soluționarea definitivă a cererii de divorț.
Referitor la întrunirea condițiilor de admisibilitate absolut necesare pentru promovarea cu succes a unei astfel de cereri, Tribunalul va reține că în mod corect a reținut prima instanță că nu este îndeplinită condiția urgenței în ceea ce privește atribuirea folosinței exclusive a imobilului întrucât în cauză nu s-a dovedit existența unui caz grabnic pentru care să fie necesar dispunerea unei măsuri provizorii pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea altfel repara. În contextul în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă că faptele de agresiune pe care pârâtul le-a săvârșit asupra reclamantei au fost săvârșite în anul 2012, deci mult anterior introducerii prezentei cereri formulate pe cale de ordonanță președințială, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30.05.2014, Tribunalul va constata că urgența trebuie apreciată în raport de momentul introducerii cererii și că faptele din 2012 nu mai sunt de actualitate, reclamanta nefăcând dovada unui comportament violent al pârâtului la momentul introducerii acțiunii. Prin urmare, Tribunalul va aprecia că în cauză nu s-au probat acțiuni de violență recentă ale pârâtului care să probeze convingerea instanței că folosirea în comun a imobilului este practic imposibilă datorită comportamentului acestuia și că sănătatea și integritatea reclamantei și a copilului sunt periclitate.
Așadar, Tribunalul va mai sublinia că în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 324 din actualul Cod civil, întrucât acestea se referă la folosirea locuinței după desfacerea căsătoriei, beneficiul atribuirii folosinței exclusive a imobilului comun putând fi apreciat de instanța de divorț în raport de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative ale foștilor soți și nu de instanța investită cu analizarea cererii formulate pe calea ordonanței președințiale, care este obligată să analizeze condițiile de admisibilitate, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecata fondului. Or, după cum am arătat deja probatoriul este în sensul că în fapt pârâtul locuiește și lucrează în Germania și doar pe perioade mici de timp se găsește în România, folosind mai mult locuința din localitatea B., așa încât, Tribunalul va aprecia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 Cod proc. civilă și în temeiul art. 480 Cod proc. civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. V.,cu domiciliul ales la Cabinet av. F. A., cu sediul în mun. B. ., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul intimat A. M., domiciliat în mun. B., ., ., ., împotriva sentinței civile nr._ din 31.07.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. M. P. I. B. C.
Red.A.M./11.12.2014
Judec.B. P.
Dact.B.C./11.12.2014
4 exp.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 25/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Hotărâre din 18-03-2014, Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
