Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 245/2015
Dosar nr._ Partaj bunuri comune
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 14 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – B. G.
Judecător – L. L.
Judecător – C. M.
GREFIER – B. C.
Decizia civilă nr. 245 R
La ordine pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de pârâtul recurent G. I. împotriva sentinței civile nr._ din 2 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată G. M., având ca obiect “partaj bunuri comune”.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 7 septembrie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., la data de 27.09.2012, sub nr._ reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. I. partajarea bunurilor comune imobile și mobile dobândite în timpul căsătoriei, în cote de 80% pentru reclamantă și, respectiv, 20% pentru pârât, obligarea pârâtului la restituirea bunurilor proprii rămase în domiciliul conjugal, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 3753/30.05.2012 a Judecătoriei B., s-a desfăcut căsătoria părților, prin acord comun de voință.
A menționat reclamanta că în timpul căsătoriei au fost achiziționate suprafața de 1238 m.p. teren situat în intravilanul satului N. B., oraș Flămânzi, jud. B., p.c. 1201, cu nr. cadastral 892/2 în valoare de 4000 lei, o casă cu trei camere și anexe, nefinalizată, construită din BCA și acoperită cu tablă, cu suprafața utilă de 89,89 m.p., conform Autorizației de construire nr. 45/12.11.2010, în valoare de 35.000 lei, o combină frigorifică în valoare de 1500 lei, un tv color în valoare de 300 lei, un pat în valoare de 200 lei, o masă în valoare de 100 lei, 4 scaune în valoare de 100 lei, un dulap în 3 uși în valoare de 200 lei, un birou în valoare de 400 lei, o masă cu 4 scaune în valoare de 500 lei, aragaz cu 4 ochiuri în valoare de 200 lei, o butelie aragaz în sumă de 100 lei, un cuptor cu microunde în valoare de 300 lei.
La achiziționarea bunurilor a avut o contribuție mai mare decât pârâtul, astfel încât apreciază cota sa de contribuție la 80%, întrucât a avut un loc de muncă și a realizat în permanență venituri, atât în țară cât și în străinătate, unde a plecat în 2008 lucrând acolo cu contract de muncă. A mai menționat că în anul 2010, cu veniturile realizate de aceasta, a început construcția unei case, ridicarea imobilului făcându-se cu sumele de bani trimise pârâtului din străinătate, acesta ocupându-se doar de gestionarea banilor, a materialelor de construcție și supravegherea lucrărilor și tot din banii trimiși de reclamantă fiind asigurate veniturile pentru întreținerea gospodăriei și a copilului.
În finalul susținerilor, a menționat reclamanta că nu are nicio altă locuință în țară și nici în străinătate, intenționând să locuiască cu minorul în imobil, iar în ceea ce-l privește pe pârât, arată că acesta a locuit și locuiește în gospodăria părinților săi, toate bunurile mobile ce fac obiectul partajului regăsindu-se în posesia pârâtului, în locuința părinților săi.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 355 – 357 cod civil și art. 274-276 Cod procedură civilă.
Pârâtul G. I. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, însă în cote egale, de ½, fiecare.
Această cotă parte instituită de lege se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea și conservarea bunurilor comune, fie prin venituri, fie prin activitatea casnică ori în gospodărie, ori reclamanta a susținut că în luna august 2008 a plecat în Italia, unde lucrează și în prezent, realizând venituri mai mari decât pârâtul și în acest fel își justifică solicitarea de cotă majorată, 80% – aspect care nu corespunde realității, întrucât acesta apreciază că propria sa contribuție se regăsește în veniturile pe care le-a obținut din diverse activități particulare, fiind cunoscut faptul că este o persoană muncitoare și aduce zilnic venituri în casă. Că, o perioadă de 7 ani foștii soți au locuit în casa părinților pârâtului, unde nu au plătit chirie, din contra, au fost ajutați financiar.
A mai arătat, de asemenea, că aportul său constă și în activitatea zilnică în gospodărie, precum și faptul că a avut grijă de minora rezultată din căsătorie.
Cât privește edificarea casei, a menționat pârâtul că aceasta a fost construită pe terenul părinților lui, pentru care nu a achitat nicio sumă de bani, iar pârâtul, pe lângă supravegherea lucrărilor de construcții, împreună cu tatăl său și alte rude a lucrat efectiv la casă, aducându-și astfel aceeași contribuție ca și reclamanta, dacă nu chiar și mai mare.
A arătat că nu are nicio altă locuință în țară, că reclamanta și-a întemeiat o altă familie în Italia și se consideră îndreptățit să-i fie atribuite, în natură, bunurile imobile, cu mențiunea că nu contestă valoarea acestora, indicate în acțiune, iar televizorul tip plasmă a fost achiziționat în 2011 și face parte din comunitatea de bunuri.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, cea testimonială cu martorii H. C., C. D., I. C. și B. V., pentru reclamantă, C. D. și H. C-tin, precum și cu 2expertize tehnice judiciare în construcții.
La termenul din 01.04.2014 reclamanta, prezentă în instanța, a arătat că-și reduce câtimea obiectului cererii, în sensul că renunță la partajarea bunurilor mobile ( fila 111).
Prin sentința civilă nr._ din 2 iulie 2014 Judecătoria B. a admis în parte cererea precizată, formulată de reclamantă și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în devălmășie, următoarele bunuri imobile:
- teren în suprafață de 1238 m.p., situat în intravilanul satului N. B., oraș Flămânzi, județul B., p.c. 1201, număr cadastral nedefinitiv 892/2, evaluat la suma de 3962 lei.
- casă nefinalizată, cu o suprafață construită de 110 m.p., situată în intravilanul satului N. B., oraș Flămânzi, edificată pe terenul menționat mai sus, evaluată la suma de 42.000 lei.
A constatat că reclamanta a avut o contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune
susmenționate, iar pârâtul o cotă de contribuție de 40%.
A dispus sistarea stării de devălmășie a părților asupra masei partajabile, în valoare totală de 45.962 lei, compusă din teren în suprafață de 1238 m.p. și casă nefinalizată.
A atribuit în natură reclamantei imobilele teren în suprafață de 1238 m.p. și casă nefinalizată, situate în intravilanul satului N. B., oraș Flămânzi, jud. B..
A obligat reclamanta la plata sumei de_,8 lei către pârât cu titlu de sultă.
A obligat pârâtul la plata sumei de 3336,8 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorarii experți, cheltuieli transport, onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut referitor la contribuția părților la dobândirea bunurilor comune că reclamanta a solicitat să se constate o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, în timp ce pârâtul a contestat această, solicitând să se constate că foștii soți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune .
Din probatoriul administrat rezultă că reclamanta a plecat la muncă, în Italia, din anul 2008, lucrând și în prezent acolo, în timp ce pârâtul a fost plecat doar câteva luni în Italia, iar apoi a muncit în țară în diferite locuri, aspect confirmat de martorii C. I., H. C., I. C.. În acest sens, pârâtul a depus o adeverință de salariat, cu nr. 523/20.08.2012, din care rezultă că este angajat al S.C. N.-OAȘ S.R.L. Negrești-Oaș, jud. Satu M..
Totodată, a mai reținut prima instanță, din depozițiile martorilor audiați în cauză, că la construcția casei au contribuit ambele părți, ajutați de familii, reclamanta participând cu sume de bani, iar pârâtul implicându-se personal la lucrările de construire.
A relevat prima instanță că stabilirea cotelor de contribuție se face asupra întregii mase de bunuri comune și nu se poate proceda la fixarea diferențiată pe categorii de bunuri sau pe bunuri individual determinate, chiar dacă acestea ar avea o valoare deosebită comparativ cu restul bunurilor comune. Unicitatea sub care se prezintă universalitatea juridică a bunurilor comune, privită ca o masă de drepturi și obligații, face ca în mod corelativ la încetarea comunității, împărțeala să se realizeze de asemenea prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare dintre părți.
În speță, concluzia unei contribuții superioare a reclamantei este evidentă, acest lucru fiind atestat de fișa veniturilor realizate de către aceasta în Italia, în perioada 2008- 2012 ( filele 79-80), însă această contribuție nu poate fi apreciată ca fiind una mult mai mare în raport cu contribuția pârâtului. În acest sens, trebuie avut în vedere, reiterând, în esență, că pârâtul a lucrat și el, câteva luni în Italia, iar în rest a muncit în țară, în construcții, că a participat personal/direct, prin prestare de muncă, la construirea casei, iar pe de altă parte, mai trebuie avut în vedere că după căsătorie părțile au locuit în casa părinților pârâtului.
Prin urmare, prima instanța a apreciat că o cotă de 60% pentru reclamantă și 40% pentru pârât, reflectă contribuția reală a soților la dobândirea bunurilor comune.
Referitor la modalitatea de încetare a stării de coproprietate devălmașă între părți, prima instanță a avut în vedere, conform art.6739 Cod procedură civilă, cota de contribuție superioară a reclamantei, faptul că imobilul casă nu este partajabil în natură, conform concluziilor expertizei efectuate în cauză de către exp. M. D.( fila 124), precum și faptul că, prin sentința civilă nr. 3753/30.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, ce a avut ca obiect divorțul părților, locuința minorei G. D.-I., fiica acestora, a fost stabilită la reclamantă. Așadar, interesul reclamantei de a i se atribui în natură bunurile imobile susmenționate este dublat de interesul minorei de a avea asigurată o locuință.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, însă în virtutea principiului legalității, raportat la disp. 2821 Cod procedură civilă 1865 aplicabil în speță, calea de atac a fost calificată ca fiind cea a recursului.
Pârâtul a criticat sentința nr._/2014, considerând-o nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele:
- stabilirea eronată a contribuției la dobândirea bunurilor comune, solicitându-se să se constate contribuția egală a părților;
- valoarea eronată a masei de împărțit, care nu ar fi de 45.962 lei, ci de 71.062 lei;
- modalitatea de atribuire, solicitându-se formarea de două loturi din casă și teren.
În recurs nu au fost administrate probe cu înscrisuri noi.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât a dovedit prin probele administrate contribuția majoritară la dobândirea bunurilor, pe când pârâtul nu a depus vreun înscris din care să rezulte ca a realizat venituri, iar martorii audiați nu au putut indica decât că a lucrat sporadic, fără a menționa vreo sumă.
S-a mai arătat că în mod corect la pronunțarea sentinței s-a avut în vedere expertiza M. care a luat în considerare supraînălțarea podului. A subliniat că nu există propriu-zis o mansardă, că parterul nu poate fi delimitat în spații de locuit distincte și nici terenul nu ar avea dimensiunile necesare pentru a se stabili două căi de acces la locuință.
În plus, de la data pronunțării hotărârii de partaj de către prima instanță, în lipsa unei alte locuințe, reclamanta-intimată s-a mutat în imobil împreună cu minora pe care o are în întreținere.
După mutarea lor în casă, reclamanta a efectuat îmbunătățiri la locuință pentru a putea locui(a racordat locuința la energie electrică și la utilități, a montata pardoseli, tavane, sobe, instalații sanitare, etc. a edificat o fântână și a construit împrejmuiri).
Recursul este nefondat.
În privința cotelor de contribuție pe care au avut-o părțile la dobândirea bunurilor imobile comune ce constituie masa succesorală, tribunalul constată că au fost stabilite corect de către prima instanță.
Faptul că părțile au locuit o perioadă de timp la părinții pârâtului nu are semnificația unei contribuții proprii și personale a pârâtului la asigurarea mijloacelor de trai comune ale părților ci, constituie o liberalitate, un act de generozitate a părinților care le-au pus la dispoziție locuința lor.
Mai susține recurentul că, în acest context, părinții săi i-au ajutat cu alimente și bani însă se constată că această situație nu a fost dovedită cu nicio probă, niciunul dintre martori nerelatând despre asemenea împrejurări în mod concret, punctual.
Dimpotrivă, în mod generic, toți martorii au declarat că ambele părți au contribuit la construirea casei „ajutați de familie”.
Așadar, nu se poate trage concluzia unui spor suplimentar de contribuție a pârâtului ca urmare a ajutorului părinților săi.
În speță, ceea ce face distincția între contribuțiile soților este faptul că toți cei trei martori au declarat că reclamanta a lucrat încontinuu în Italia, în timp ce pârâtul doar câteva luni.
Or, coroborând aceste depoziții cu înscrisurile depuse rezultă că într-adevăr, reclamanta lucrează cu contract de muncă în Italia din decembrie 2008 (extrasul de cont pentru asigurări sociale – f. 79-80 ds. fond) și că aceasta a trimis importante sume de bani în România (f. 70-75 ds.), pe când pârâtul nu a demonstrat nici câte zile de muncă a prestat la . Negrești-Oaș, și nici veniturile de care a beneficiat, adeverința de salariat de la fila 55 ds fond necuprinzând aceste date.
De altfel, cei trei martori audiați nu au fost în măsură să indice cu exactitate perioadele în care a fost angajat pârâtul și veniturile realizate de acesta, rezultând doar din declarația lui că a lucrat ca și zilier cu intermitențe, în Italia câteva luni și în țară.
Prin urmare, aceste considerente relevă contribuția majoritară a reclamantei la dobândirea bunurilor imobile, contribuție care, oricum, nici măcar nu a fost stabilită de către prima instanță în mod preponderent, covârșitor în favoarea reclamantei (așa cum solicitase aceasta de 80%, ci de 60%).
Inclusiv critica referitoare la neachitarea prețului pentru teren și încheierea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare nu este fondată. Recurentul a susținut că reclamanta ar fi recunoscut acest fapt, însă instanța de control judiciar constată că din nici un înscris depus la dosar nu rezultă o asemenea recunoaștere, iar verbal, în ședințele de judecată nu a fost făcută.
Contractul de cumpărare a celor 1238 mp teren intravilan pe care a fost construită casa, a fost încheiat în anul 2009 în formă autentică (f.8 ds), iar în cuprinsul acestuia s-a stipulat în mod clar că „prețul vânzării este de 4000 lei, sumă primită integral de la cumpărători”. Or, pârâtul nu a dovedit cu nicio probă că nu s-ar fi plătit prețul respectiv părinților săi.
Oricum, cf. art. 1173 Cod civil 1864 sub imperiul căruia a fost încheiat contractul: „actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată”. Iar potrivit art. 1191:
“Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei)”.
În privința valorii masei de partajat, tribunalul constată că a fost, de asemenea, corect stabilită de către prima instanță.
În esență, pârâtul susține că nu s-a luat în calcul și valoarea mansardei.
Însă atât martorii cât și expertul judiciar M. D. au arătat clar, fără echivoc că această mansardă nu este amenajată pentru locuit: „casa are un pod înălțat care ar putea fi transformat într-o mansardă” (C. I.), „în momentul de față casa este la roșu. Cu un acoperiș care poate fi transformat în mansardă”. (H. C.).
Expertul judiciar M. D. a verificat și analizat concret acest aspect, pe când expertul judiciar S. D. nu-l avusese la obiectiv inițial al expertizei sale, astfel încât nu a făcut o inspecție reală a mansardei, ci, prin suplimentul la expertiză a calculat numai suprafața utilă a acesteia în baza măsurătorilor parterului (f 93), „menținând coeficienții din raportul de expertiză.”
Or, cercetând efectiv mansarda respectivă, expertul judiciar M. D. a subliniat următoarele:
„Ca o observație generală trebuie să precizez că imobilul aflat în construcție trebuia să aibă executată la nivelul planșeului o centură din beton armat care să rigidizeze structura de rezistență a casei, conform normelor și standardelor de proiectare și execuție a construcțiilor, mai ales că se dorește a se executa la etaj o mansardă, executându-se în acest sens o supraînălțare de circa 60 cm. Din zidărie din BCA pe perimetrul imobilului și frontonele fiind închise cu zidărie din BCA, o înălțime mai mare la șarpanta imobilului și ulterior a fost executată și scara de acces la etaj, prin exterior, lipită de casă.
Dacă s-a dorit a se executa o mansardă la etaj, imobilul trebuia să aibă executată pe lângă centura de beton armat și un planșeu din beton armat sau din lemn mult mai rezistent care asigure o rezistență suficientă pentru ca să poată să locuiască cineva.
Vreau să vă spun domnule președinte că atunci când am urcat la etaj, îmi era frică să nu mă trezesc dintr-o dată al parter, așa de slab este planșeul din lemn, am călcat numai acolo unde grinzile de susținere a planșeului erau rezemate pe zidurile de BCA .
Ținând cont de considerațiile tehnice de mai sus, consider că etajul nu poate fi luat în calcul ca o suprafață utilă care să poată fi locuită, ci numai ca un spor la valoarea de circulație a imobilului.
Suprafața utilă a imobilului este de 88,50 mp conform releveului și a terasei de mp.”
Prin urmare, rezultă că în mod corect instanța de fonda luat în considerare pentru construcție valoarea de circulație a acesteia în stadiul în care se afla în momentul expertizării, și anume de 42.000 lei, considerând suprafața utilă a podului doar ca un spor la valoarea totală de circulație și nu ca o suprafață care să poată fi locuită deja (astfel încât aproape să dubleze valoarea parterului, așa cum propusese expert ul S. D. – 35.700 lei parterul și 31.400 lei podul).
Și în privința modalități de partajare a bunurilor, tribunalul constată că a fost stabilită cea mai judicioasă variantă, în condițiile în care între părți există o puternică stare conflictuală, astfel încât conviețuirea în același imobil este mai dificilă.
Oricum, esențial în privința atribuirii este faptul că în cauză nu s-a efectuat și o expertiză topometrică cadastrală care se impunea în privința înscrierii loturilor în cartea funciară, ci au fost formate două loturi generice numai cu privire la casă, respectiv unul constituit din parter, iar celălalt din așa-zisa mansardă.
Iar această situație a fost determinată de faptul că inițial pârâtul nu a cerut expertului S. un asemenea obiectiv, iar în cadrul contraexpertizei solicitate de reclamantă, expertul M. a arătat că mansarda nu poate fi locuită în prezent și că de altfel „nu se pot realiza două loturi sensibil egale sau 80-20%”. Însă, această concluzie nu a fost contestată de pârât care nu a formulat obiecțiuni cu privire la neformarea de loturi în natură, inclusiv în privința terenului.
Or, o nouă expertiză sau un supliment sunt inadmisibile potrivit art. 305 Cod procedură civilă ca probe în recurs.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat, menținând sentința pronunțată de judecătorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G. I., în contradictoriu cu reclamanta intimată G. M. împotriva sentinței civile nr._ din 02.07.2014 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2015.
Președinte Judecător, Grefier,
B. G. L. L. C. M. B. C.
Red.L.L./13.10.2015
Judec.V. F.
Dact.T.R.13.10.2015
2 exp.
| ← Curatelă. Decizia nr. 237/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
