Pretenţii. Decizia nr. 275/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 275/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 275/2015
Dosar nr._ Contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 20 OCTOMBRIE 2015
Completul constituit din:
Președinte – L. L.
Judecător – B. G.
Judecător – A. D.
Grefier – B. C.
Decizia civilă nr. 275 R
La ordine judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul S. D. împotriva deciziei civile nr. 174 din 14 mai 2015 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 68 B., acțiune civilă având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii.
Instanța față de precizările formulate de contestator cu privire la obiectul contestației în anulare care este reprezentat de decizia dată în recurs și față de dispozițiile art. 319 Cod procedură civilă, constată că este competentă în soluționarea pricinii.
Instanța pune în discuție necesitatea conexării la prezenta pricină a dosarului nr._/193//2015, aducându-i la cunoștință că măsura suspendării are caracter provizoriu dispunându-se până la soluționarea contestației în anulare.
Contestatorul arată că este de acord ca pricinile să fie conexate.
Instanța dispune conexarea.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă părții prezente cuvântul la dezbateri.
În acest context, invocă rămânerea fără obiect a cererii de suspendare întrucât are caracter provizoriu, până la pronunțarea asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea cererii sala așa cum a fost formulată, arată că a recunoscut o parte din banii solicitați de intimată și a solicitat justificarea sumelor solicitate . Arată că instanța de recurs nu a luat în considerație cererile sale pe care le-a făcut și în fața instanței de fond i-au fost admise probele dar nu au fost administrate.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față;
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2013 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta Asociația de P. nr. 68 B. a chemat în judecată pe pârâtul S. D. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1289,73 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 05._ și penalități de întârziere.
Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 963/28.01.2015 a admis acțiunea precizată având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de P. nr. 68 B., în contradictoriu cu pârâtul S. D. și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2392,41 lei din care 1289,73 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere în perioada 05._ ; 1102,68 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul restant aferent perioadei 05._.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul S. D., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că, principalul motiv de apel (instanța calificând cererea ca recurs conform procedurii) îl constituie faptul că sentința civilă nr. 963/28.01.2015, a fost dată în baza unui act (dosar fond fila 73) care nu are valoare juridică, deoarece este o copie xerox, neconfirmată de nimeni, pe care el o tăgăduiește și consideră că o sentință se poate da numai în baza unui document original sau confirmat de emitent.
Un alt motiv de recurs, este faptul că instanța trebuia să ia act de perimarea acțiunii și un alt motiv de recurs este faptul că prima instanță nu a luat măsuri pentru administrarea probelor solicitate, adică nu a insistat ca reclamanta să justifice afirmația, că în apartamentul său a locuit 7 persoane și nu 4 cum a declarat recurentul.
Pârâtul – recurent a arătat că prima instanță nu a administrat nici o probă, iar asociația dorește să-l oblige la plata unor cheltuieli pe care acesta nu le datorează, cea mai bună dovadă constituind-o faptul că după suspendare, a renunțat la suma de 1.300 de lei din prima cerere, ce nu a trecut-o în cererea de repunere pe rol. Intimata a depus la dosar o listă de plată și o fișă analitică, pe care le consideră liste de informare și nu probe. A arătat că listele de plată nu se întocmesc așa cum cere Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1989, unde se precizează clar la cheltuieli pe persoană și cheltuieli pe cotă parte ce reprezintă acele cheltuieli. De asemenea, a arătat că cererea de repunere pe rol s-a făcut la cererea unei alte asociații, care nu este parte în proces și nu a celeia care l-a chemat în judecată.
A mai arătat pârâtul – recurent că dosarul a fost din nou suspendat, iar ulterior când a fost citat, nu a observat să fie formulată o nouă cerere de repunere pe rol și a considerat că a fost făcută din oficiu, însă era perimată, trecuseră 9 luni, așa încât a formulat cerere de perimare, care însă nu s-a mai găsit. A mai arătat pârâtul că nu i s-a comunicat a doua repunere pe rol și că nu este de acord cu plata penalităților, solicitând perimarea cauzei, încuviințarea de probe sau casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia civilă nr. 174/14.05.2015, Tribunalul B. a respins recursul declarat de pârâtul S. D., în contradictoriu cu reclamanta intimată Asociația de P. nr. 68 B. împotriva sentinței 963/2015 a Judecătoriei B. pe care a menținut-o.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a arătat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, faptul că o sentință se poate da numai în baza unui document original sau confirmat de emitent, potrivit art. 285 Cod procedură civilă, duplicatele de pe înscrisurile notariale sau alte înscrisuri autentice eliberate în condițiile prevăzute de lege, înlocuiesc originalul și au aceeași putere doveditoare ca și acesta.
Cu privire la perimarea acțiunii, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, așa încât rezultă că perimarea este o sancțiune procedurală, de aplicare generală care operează atât în etapa judecății în prima instanță, cât ți în etapa judecății în căile de atac, privind atât cererea referitoare la drepturi prescriptibile cât și cele referitoare la drepturi imprescriptibile.
Termenul de perimare este de un an în material civilă și de 6 luni în materie comercială, care se calculează potrivit prevederilor art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă, deci se sfârșește în ziua anului sau luni corespunzătoare zilei de plecare.
Motivul de recurs este nefondat, prima suspendare a judecării cauzei a fost pe 27.03.2013, reclamanta a repus dosarul pe rol la 24.09.2013 (fila 38 dosar fond) deci nu a trecut un an care să opereze această sancțiune iar repunerea pe rol a fost cerută de Asociația de proprietari 68, chiar dacă în cerere a fost tehnoredactat greșit numărul ca fiind „65”.
A doua suspendare a procesului a fost pe date de 14.03.2014 și s-a repus pe rol la data de 30.12.2014, fila 73 dosar fond, la fel și la această încheiere de suspendare nu a trecut un an.
În ceea ce privește administrarea probelor s-a constatat că majoritatea locatarilor au confirmat prin semnătură că apartamentul pârâtului este închiriat și că au locuit în permanență câte 6-10 persoane (f. 7 dosar fond).
De asemenea, tribunalul a avut în vedere că potrivit situației cheltuielilor (f.11-15) rezultă că în mai 2012 (de exemplu) pârâtul avea o restanță de 1336,94 lei, iar penalitățile au fost calculate defalcat, pentru această restanță și pentru debitul pe luna respectivă, calculul fiind corect, așa fiind, instanța de control judiciar a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. D. împotriva sentinței civile nr. 963/2015 a Judecătoriei B. pe care a menținut-o.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul S. D. solicitând anularea deciziei civile nr. 174 R pronunțată de Tribunalul B. în recurs.
În motivare contestatorul evocă faptul că duplicatul, copie xerox, neconfirmată de nimeni și contestat de către acesta, potrivit art. 285 C. Pr. Civ., instanța de recurs a statuat că el poate înlocui originalul și are putere doveditoare,fără a preciza că nu există un original și deci opinia sa este caducă deoarece copia aflată la fila 73 din dosar, nu are valoare juridică.
În ce privește perimarea, instanța de recurs a arătat că repunerea pe rol la 24.03.2013, a fost făcută de către As. 68, citez: "...chiar dacă în cerere a fost tehnoredactat greșit numărul ca fiind "65", astfel că soluția dată de instanța de recurs este greșită, deoarece adresa aflată la fila 38 a fost făcută de As. 65, titularul ei fiind d-na Nichitoae M., președinta As. 65, apreciind că repunerea pe rol în baza acestei cereri nu are valoare juridică și deci suspendarea a operat în continuare de la data de 27.03.2013 până la 28.01.2015, adică 21 de luni, acțiunea fiind perimată.
Referitor la administrarea probelor de către prima instanță, instanța de recurs a constatat că majoritatea locatarilor au confirmat prin semnătură faptul că în apartamentul său au locuit 7 persoane., iar domnul S. aflat pe acest tabel a susținut că nu l-a iscălit. Apoi, chiar dacă este autentică, toți cei din listă au fost interesați să iscălească tabelul deoarece, declarând că sunt mai mulți locatari, ei vor plăti mai puțin întrucât impunerea lunară este fixă. A mai arătat contestatorul că a solicitat primei instanțe să numească doi martori din listă deoarece la interogatoriu el putea dovedi foarte ușor că ei mint.
Totodată, a mai arătat că instanța l-a obligat la plata cheltuielilor în valoare de 1289,73 lei dar nu a precizat ce reprezintă suma de 339,34 lei pretinsă prin rubrica "chelt/persoană", nu s-a explicat ce reprezintă suma pretinsă de 122,43 lei, înscrisă la rubrica "chelt/cotă parte" și nu a precizat ce reprezintă suma pretinsă de 47,5 lei înscrisă la rubrica "alte chelt". Toate aceste sume au fost contestate de el întrucât nu a știut ce trebuie să plătească.
În continuare, a mai arătat că listele de plată nu au fost întocmite conform Ordinului 1969/2007 Anexa 2 a Ministerului de Finanțe, fapt cerut cu insistență de el în repetate rânduri, în dovedire atașând o copie a unei liste de plată din București (a fiicei sale) care este întocmită pe nr. de apartament și nu pe locatari, instanța de recurs, considerând listele de plată drept probe.
În plus, contestatorul a susținut că listele de plată sunt documente informative și devin exigibile numai dacă sunt recunoscute de cel vizat, asociația trebuind să își dovedească pretenția, ceea ce în cazul de față nu s-a făcut în nici un mod.
În ceea ce privesc penalitățile, instanța de recurs a apreciat că au fost calculate corect, însă omite să precizeze că au fost calculate pentru niște sume pe care nu le datora și că procentul folosit (0,1 %) este nelegal, apreciindu-se că acest procent a fost stabilit de către Adunarea Generală a Asociației.
Mai mult, arată acesta că în cuprinsul deciziei nu s-a făcut vorbire despre acest aspect, iar Adunarea Generală nu poate încălca legea prin hotărârile sale, precizând că există text de lege care reglementează că pentru această perioadă debitorul nu datorează penalități.
Analizând motivele de contestație în anulare, între probatoriul administrat în cauză, instanța de control judiciar, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este calificată ca o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensibilă de executare, aceasta fiind admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 503 si 504 NCPC.
Se tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Prin contestația în anulare se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara probatoriilor legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
Cum însă nu au fost arătate care sunt aceste neregularități procedurale și în ce constau ele, controlul judiciar prin prisma dispozițiilor art. 503 și art. 504 C. proc. civ. nu poate fi exercitat.
Respingerea recursului s-a făcut în condițiile în care instanța de recurs nu a fost ținută doar de verificarea motivelor de legalitate prevăzute în art. .304 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea nu a fost atacabilă cu apel, situație în care, instanța de recurs a avut în vedere toate motivele invocare de debitor când i-a respins acestuia recursul.
Or, pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Din perspectiva celor expuse Tribunalul consideră că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele legale sus menționate, contestația în anulare trebuind sa fi respinsă ca nefondată.
Față de aceste considere în baza art. 503 – 508, Tribunalul B., va respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 963/28.01.2015 a Judecătoriei B., menținută prin decizia civilă nr. 174/14 mai 2015 a Tribunalului B., ca rămasă fără obiect și va respinge, ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul S. D. împotriva deciziei civile nr. 174/14 mai 2015 a Tribunalului B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 963/28.01.2015 a Judecătoriei B., menținută prin decizia civilă nr. 174/14 mai 2015 a Tribunalului B., ca rămasă fără obiect.
Respinge, ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul S. D., domiciliat în municipiul B., Calea națională, nr. 76, scara B, . împotriva deciziei civile nr. 174/14 mai 2015 a Tribunalului B., în contradictoriu cu intimata Asociația de P. nr. 68 B., cu sediul în municipiul B., ., . B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015.
Președinte, Judecători, Grefier
L. L. B. G. A. D. B. C.
Red. jud. B.G/teh. F.A-M/ jud. fond C. L./ jud. recurs B. G./2 ex/03.11.2015
← Succesiune. Decizia nr. 334/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Succesiune. Decizia nr. 285/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|