Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1168/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1168/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 8801/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1168/R
Ședința publică din data de 09 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. I.
JUDECĂTOR: I. M. I.
JUDECĂTOR: C. R.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți C. C. și C. M., în contradictoriu cu intimata pârâtă M. A., împotriva sentinței civile nr. 8656/22.05.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 02.10.2013, iar apoi din același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin sentința civlă nr. 8656/22.05.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B.:
A respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții CSIZEK C. și CSIZEK M. în contradictoriu cu pârâta M. A., ca fiind neîntemeiată.
A obligat reclamanții la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă și unită cu judecata fondului cauzei, următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF_ B., nr. cad 6885-C1-U3, situat în B., .. 8.
Reclamanta Csizek M. a recunoscut la interogatoriu faptul că de 10 ani nu mai locuiește în imobilul menționat, și că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu dl. Mușina I., antecontract care nu a fost depus la dosar.
După cum s-a arătat anterior, la data de 12.07.2012 reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu dl. Mușina I., în forma cerută de lege, și, de la această dată acesta este proprietarul imobilului.
Insă faptele alegate de reclamanți s-au petrecut anterior acestui moment, când încă aceștia erau proprietarii imobilului.
Titularul dreptului la acțiune în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală este persoana îndreptățită să ceară ca atingerile aduse drepturilor sale sau intereselor sale legitime să fie restabilite, deci victima prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Reclamanții susțin că atingerea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, care exista în patrimoniul lor la data săvârșirii pretinselor fapte este cea care impune repararea pagubei.
Instanța a observat faptul că dreptul lor de proprietate le conferă calitate procesuală activă, sub aspectul faptului că reclamanții, în calitatea lor de proprietari pot solicita repararea prejudiciului cauzat imobilului lor.
Chiar dacă situația de fapt necontestată de părți ( respectiv faptul că dl. Mușina I. locuiește din imobil de 10 ani și că el efectuează lucrările de întreținere la imobil ) și înscrisurile depuse la dosar ( sesizarea făcută încă din anul 2007 tot de către dl. Mușina I. la organele de poliție privind inundarea apartamentului locuit de acesta și cauzarea de prejudicii bunurilor sale, de către pârâtă, f. 13 ), converg spre ideea că și altă persoană sau altă persoană ar fi putut solicita repararea prejudiciului, în baza unor raporturi distincte cu proprietarul imobilului, care i-ar fi conferit o detenție sau un alt drept care permite folosirea imobilului, și implicit calitate procesuală activă în recuperarea unui prejudiciu cauzat imobilului, instanța nu poate conchide că reclamanții nu au calitate procesuală activă, deoarece aceștia au fost proprietarii imobilului, iar prejudiciul a fost cauzat bunului ce le aparținea la momentul producerii faptelor.
Eventuala transmisiune a calității procesuale active s-ar fi putut realiza prin alte modalități juridice, care să asigure transmiterea dreptului de creanța dintr-un patrimoniu în altul, nicidecum prin vinderea imobilului la o data ulterioară săvârșirii faptei ilicite.
Prin urmare, excepția a fost respinsă, și instanța a analizat pe fond temeinicia cererii formulate de aceștia.
Pe fondul cererii, a reținut că potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ. în vigoare la data presupusei săvârșiri a faptei ilicite,: “ Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare “.
În speță, fapta ilicită imputată pârâtei a fost aceea că “în cursul lunii aprilie 2012 aceasta ar fi deversat în zona unei terase a apartamentului său, considerabile cantități de apă, care s-a înfiltrat și a distrus tencuiala apartamentului nostru și materialele pe care le-am montat în vederea efectuării unui plafon din rigips “.
Din declarațiile martorilor propuși de către reclamanți, respectiv G. T. și V. V., nu rezultă săvârșirea aceste fapte ilicite in perioada arătată de reclamanți, martora V. arătând că “ de 1-2 ani nu mai am acces în acea curte interioară și arăt că și chiar anterior acestei perioade nu am văzut-o vreodată pe pârâtă spălând pasarela prin aruncare cu găleți cu apă.” iar martorul G. Tobor arătând că “ anul trecut prin mai ducându-mă acasă la dl. Mușina am observat că tavanul de la bucătărie era umezit de apă, în colț și în mijlocul acestuia, precum și în baie în colt. L-am întrebat de unde provine inundația și mi-a spus că din cauza unei chiuvete amplasate deasupra bucătăriei apartamentului său.”
Nici unul din martori nu a văzut-o pe pârâtă săvârșind această faptă ilicită, instanța respingând la termenul de judecată din data de 23.04.2013 cererea de efectuare a unei expertize tehnice, și a cercetării locale, administrarea acestor probe fiind neconcludentă in soluționarea cauzei, deoarece stabilirea unei legături de cauzalitate intre o faptă și în prejudiciu suferit implică în primul rând stabilirea împrejurării dacă s-a săvârșit o faptă ilicită, și în ce împrejurări.
Cum unul din elementele răspunderii civile delictuale nu a fost dovedit în cauză, iar întrunirea lor este cumulativă, cererea a fost respinsă pe fondul ei, ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.civ instanța a obligat reclamanții la plata sumei de 1.600 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă, instanța reducând onorariul avocațial la care au fost obligați reclamanții de la suma de 3.000 lei la suma de 1600 lei, în raport de complexitatea și valoarea pricinii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți C. C. și C. M., prin mandatar M. R. I., considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prima instanță, după administrarea probei cu interogatoriul pârâților si după audierea martorilor, a respins proba cu cercetarea locala si expertiza tehnica de specialitate, solicitata de către reclamanți in probațiune, considerându-se edificată.
În sentința pronunțată s-a reținut ca in speța nu sunt întrunite condițiile răspunderii prevăzute de art. 1357 alin.l Cod civil, întrucât martorii audiați in cauza nu au confirmat faptul ca ar fi văzut-o pe reclamanta turnând galeți de apa pe pasarela situata deasupra imobilului reclamanților. Prin urmare, in condițiile in care nici unul dintre martori nu a surprins-o pe reclamanta aruncând galeți de apa pe pasarela, instanța a respins proba cu cercetarea locala si expertiza tehnica judiciara, ca fiind "neconcludentă in soluționarea cauzei, deoarece stabilirea unei legături de cauzalitate intre o fapta si prejudiciul suferit implica in primul rând stabilirea împrejurării daca s-a săvârșit o fapta ilicita si in ce împrejurări ". Considerând ca nu a fost îndeplinita condiția existentei faptei ilicite, instanța a respins cererea de chemare in judecata, fara a mai permite reclamanților sa dovedească printr-o expertiza de specialitate, cauza producerii inundațiilor la apartamentul lor.
Recurenții reclamanți mai arată că sentința Judecătoriei B. este nelegala si netemeinica si nu este in concordanta cu regulile de drept aplicabile si statornicite in practica in cazuri similare .
Astfel, la termenul de judecata din data de 29.01.2013, au solicitat introducerea in cauza, a domnului Mușina R., fost mandatar al reclamanților si care a dobândit proprietatea supra apartamentului reclamanților in timpul litigiului aflat pe rol. Aceasta cerere de preluare a calității procesuale active a fost respinsa prin încheiere in mod nelegal.
La același termenul de judecată, punându-se in discuție aceasta cerere de preluare a calității procesuale active, judecătorul fondului a antamat discuții privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților Csizek, fata de faptul ca imobilul a fost administrat la data producerii pagubelor de către mandatarul Mușina R., motiv pentru care partea adversa a si invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Mai mult decât atât, instanța fondului s-a antepronunțat la mai multe termene de judecata, cu ocazia discutării probatoriului in cauza, astfel ca soluția ce s-a pronunțat in cauza era evidenta.
Respingându-li-se probele solicitate, cu cercetarea locală si expertiza tehnica de specialitate, a căror obiective se pot rezuma la stabilirea cauzelor producerii infiltrațiilor de apa in imobilul reclamanților si la stabilirea cuantumului prejudiciului, recurenții reclamanți considerând că le-a fost încălcat dreptul la apărare, proba cu expertiza putând stabili cu exactitate cauza producerii inundațiilor.
Recurenții reclamanți arată că prima instanță a considerat că sunt aplicabile doar dispozițiile art. 1357 alin.l Cod civil, care prevăd că „Cel care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție, este obligat sa-l repare". Instanța a interpretat ""vinovăția" si producerea efectelor in domeniul răspunderii civile delictuale, doar sub aspectul intenției directe, ceea ce este cu totul nelegal, fata de celelalte prevederi ale codului civil, prevederi indicate ca si temei de drept in acțiune dar si in concluziile scrise. Conform Codului civil, în vigoare de la 1 octombrie 2011, răspunderea delictuală este reglementată de art. 1349 care stipulează la alineatul (1) că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locuită le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane" iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral"
Totodată, din economia dispozițiilor art. 1357 cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Prin urmare in mod cu totul greșit, instanța de fond a considerat că, în speță, vinovăția trebuie apreciată sub forma intenției directe, in sensul ca nu s-a făcut dovada ca parata in mod intenționat ( sa fi fost văzuta de martori) a turnat apa pe pasarela apa care ar fi fost posibil sa se infiltreze in apartamentul reclamanților.
Doctrina juridică, cu referire îndeosebi la dispozițiile art.998-999 din vechiul Cod civil, a apreciat că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite, care poate consta nu numai într-o acțiune, ci și într-o omisiune sau abținerea de la îndeplinirea unei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzute de normele legale imperative; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției. Sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, iar în privința dovedirii vinovăției, doctrina este unanimă în sensul că dovada sa directă este, practic, imposibilă, victimei putându-i-se cere să dovedească numai elementele exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit obiectiv al acestei fapte, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, eventualele circumstanțe de loc și de timp, revenindu-i judecătorului sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența vinovăției autorului faptei ilicite.
S-a mai arătat în doctrină că obligația generală de a nu aduce atingere drepturilor si intereselor legitime ale celorlalți este o obligație de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârșește o astfel de faptă, vinovăția există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul m oral rezultând expres din însăși săvârșirea faptei.
Față de aceste motive, văzând și jurisprudența bogată în spețe similare, recurenții reclamanți solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza judiciară specialitatea construcții civile și evaluări imobiliare și a probei cu cercetarea locală, sau păstrarea cauzei spre rejudecare, iar în cadrul acesteia să se dispună efectuarea expertizei solicitate.
In drept: art. 3041, art. 304 C.proc.civ., art.1357,1359, 1381, 1385 și urm.C.civ., art.274 C.proc.civ.
Intimata pârâtă M. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă arată că recurenții reclamanți nu au dovedit îndeplinirea în cauză a uneia dintre condițiile răspunderii civile delictuale, anume aceea a existenței raportului de cauzalitate dintre eventuala faptă ilicită și pretinsul prejudiciu, ori pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni este necesar ca elementele răspunderii civile delictuale să fie întrunite cumulativ.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința civilă recurată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții C. C. și C. M. au învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere civilă delictuală solicitând obligarea pârâtei M. A. la acoperirea prejudiciului încercat de reclamanți urmare faptei ilicite săvârșite de pârâtă în luna aprilie 2012, constând în activitatea acesteia de inundare intenționată a apartamentului proprietatea reclamanților.
Tribunalul reține că pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1357 C.civ. care, în afară de prejudiciu, sunt: fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, acesta fiind răspunzător și pentru cea mai ușoară culpă.
Fapta ilicită este acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau interesele legitime ale unei persoane.
Pentru antrenarea răspunderii civile este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, prejudiciul trebuind să fie consecința faptei ilicite. Fără raport de cauzalitate nu există răspundere civilă, acest raport de cauzalitate fiind, în același timp, și criteriul sau elementul în funcție de care se poate determina întinderea reparației datorate victimei.
Prima instanță, ținând seama de dispozițiile legale aplicabile în speță, a încuviințat pentru părțile litigiului, la termenul de judecată din data de 04.12.2012, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce ale acestora și proba testimonială cu câte un martor, prorogând pronunțarea asupra încuviințării probei cu cercetarea locală și proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții solicitată de reclamanți după administrarea probelor încuviințate.
La următorul termen de judecată, cel din 29.01.2013, s-a solicitat administrarea concomitentă a probelor încuviințate pentru părți, respectiv interogatoriile și audierea martorilor, astfel că pentru aceasta s-a fixat termenul de judecată din data de 12.03.2013.
Dar, în legătură cu solicitarea reclamanților inițiali de introducere în cauză, în calitate de reclamant a mandatarului acestora, domnul M. R. care, la data de 12.07.2012, a cumpărat apartamentul în discuție, prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare invocat, s-a transmis proprietatea asupra imobilului de la reclamanții C. C. și C. M. la M. R. însă, în cauză, nu s-a realizat și o transmisiune a calității procesuale active deoarece paguba s-a produs în patrimoniul reclamanților.
Critica adusă de recurenții reclamanți acestei soluții adoptate de către prima instanță nu este fondată având în vedere faptul că instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală. Fapta ilicită pretins a fi fost săvârșită de către pârâtă s-a petrecut în cursul lunii aprilie 2012 când apartamentul se afla în proprietatea recurenților reclamanți, astfel că prejudiciul invocat s-a produs în patrimoniul acestora. Acțiunea în răspundere civilă delictuală este, așa cum a reținut și prima instanță, o acțiune personală, iar nu o acțiune reală, or numai în cazul celei de-a doua acțiuni titularul cererii de chemare în judecată trebuie să fie identic cu titularul dreptului real asupra imobilului, în cazul unei acțiuni personale, calitatea procesuală activă aparținând celui care susține că patrimoniul său a fost prejudiciat prin fapta săvârșită de pârâtul chemat în judecată.
Tribunalul nu poate reține nici critica formulată de recurenții reclamanți în sensul că prima instanță, la termenul de judecată din data de 29.01.2013, ar fi antamat discuții privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților deoarece, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen, reprezentantul convențional în instanță al pârâtei a fost cel care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C. C. și C. M., excepția a fost pusă în discuția părților și prima instanță a dispus, în temeiul art.137 alin.2 C.proc.civ., unirea excepției cu fondul cauzei, apreciind că pentru soluționarea ei este necesară administrarea de probe comune cu judecata cauzei.
Recurenții reclamanți susțin în recursul formulat că prima instanță s-ar fi antepronunțat la mai multe termene de judecată cu ocazia discutării probatoriului în cauză, astfel că soluția în cauză era evidentă.
Tribunalul constată că recurenții reclamanți nu au arătat în ce fel s-a antepronunțat prima instanță iar în măsura în care aceștia au considerat că este incident în cauză motivul de recuzare reglementat de dispozițiile art.27 pct.7 C.proc.civ., nimic nu i-a împiedicat să formuleze o cerere de recuzare în condițiile prevăzute de art.29 C.proc.civ., această critică neputând fi avută în vedere ca și motiv de recurs.
Nici critica formulată de recurenții reclamanți potrivit căreia sentința civilă este nelegală deoarece nu s-au administrat toate probele solicitate de aceștia nu poate fi primită având în vedere faptul că instanța de judecată încuviințează probele în condițiile art.167 C.proc.civ., încuviințându-le numai pe acelea care pot duce la dezlegarea pricinii.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că este de principiu că admiterea sau respingerea probelor este lăsată la aprecierea instanței, care este însă obligată să motiveze măsura luată. Mai mult, încheierea prin care se încuviințează cererea de probe are caracter preparator, iar instanța este îndreptățită chiar să revină asupra unei probe încuviințate, având însă obligația să motiveze pentru ce administrarea probațiunii a devenit inutilă.
Din probele administrate la termenul de judecată din 12.03.2013, anume interogatoriile și audierea martorilor G. T. și V. V., nu a rezultat că pârâta a săvârșit, în perioada arătată în cererea de chemare în judecată, fapta ilicită invocată de reclamanți, prima instanță concluzionând că sunt suficiente probe administrate pentru a soluționa cauza, astfel că a considerat ca inutil a se administra alte probe, motiv pentru care a și dispus respingerea probei cu cercetarea locală și proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții.
Tribunalul constată că această apreciere a primei instanțe este justă având în vedere faptul că, din probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâta ar fi săvârșit fapta prejudiciabilă invocată de reclamanți ori nefiind îndeplinită în cauză una dintre condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, este de prisos a se administra alte probe – cercetare locală sau expertiză tehnică specialitatea construcții - pentru a se stabili cu exactitate cauza producerii inundațiilor astfel cum pretind recurenții reclamanți. Câtă vreme aceștia nu au dovedit că fapta invocată de ei prin cererea de chemare în judecată este săvârșită de către pârâta chemată să răspundă delictual, nu importă alte cauze care ar fi condus la degradarea apartamentului proprietatea recurenților reclamanți.
Prima instanță a reținut în mod corect că, în speță, reclamanții nu au făcut dovada faptei culpabile pretins a fi săvârșită de pârâtă, nicidecum că aceștia n-au dovedit existența vinovăției pârâtei. Pe cale de consecință, neexistând fapta imputată pârâtei, nici nu se poate vorbi despre vreo vină a acesteia în sensul celor invocate de reclamanți în cererea de chemare în judecată.
Având în vedere dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie tribunalul constată că prima instanță a analizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege prin prisma tuturor probelor pe care le-a administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este una justă.
Prin respingerea celorlalte probe solicitate de reclamanți, prima instanță nu a făcut altceva decât să constate că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.167 C.proc.civ. referitoare admisibilitatea probelor, fiind avute aici în vedere pertinența și concludența acestora prin raportare la condițiile de admisibilitate ce trebuie îndeplinite în cazul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, neputându-se reține teza acreditată de către recurenții reclamanți conform căreia, prin adoptarea acestei soluții, instanța de judecată și-a spus părerea în legătură cu admisibilitatea acțiunii.
Principiul rolului activ al instanței invocat de recurenții reclamanți se plasează în limitele învestirii instanței, având ca scop asigurarea echilibrului între părți. Rolul activ se manifestă prin faptul că: judecătorul conduce personal procesul, supraveghind respectarea legii; judecătorul poate da îndrumări părților în legătură cu drepturile lor procesuale dacă aceste părți nu sunt asistate de avocat; judecătorul poate cere explicații scrise sau orale de la părți, le poate pune în discuție probleme de fapt sau de drept, altele decât cele ridicate de părți; judecătorul ia măsuri pentru aflarea adevărului, respectiv ordonă probe și din oficiu; judecătorul hotărăște numai asupra obiectului cererii.
În speță, judecătorul cauzei a respectat și a aplicat acest principiu, după cum a avut în vedere și respectarea principiului privind dreptul la apărare, neputând fi primită susținerea recurenților reclamanți conform căreia, prin respingerea probelor cu cercetarea locală și expertiza tehnică specialitatea construcții, li s-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere următoarele: principiul dreptului la apărare are o valoare constituțională, dreptul la apărare fiind garantat prin dispozițiile art.24 din Constituție, dispoziții reluate și în art.13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În tot cursul procesului părțile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii. De asemenea, dreptul la apărare este asigurat prin modul cum sunt organizate și funcționează instanțele de judecată, prin existența unor dispoziții procedurale și prin asistarea de către avocat.
În speță, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului instanța de fond a respectat și acest principiu în sensul că recurenții reclamanți au beneficiat de asistența unui avocat care a redactat cererea de chemare în judecată formulată, acesta a fost prezent în instanță și i-a asistat la toate termenele de judecată, punând concluzii în legătură cu toate aspectele cauzei deduse judecății. De asemenea, în cauză a fost amânată pronunțarea, iar avocatul reclamanților a depus la dosar și concluzii scrise.
Se mai constată că instanța a pus în discuție cererile părților, a încuviințat probele solicitate de acestea, anume proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților și proba testimonială, solicitate de ambele părți, apreciind aceste probe ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării pricinii, respingându-le pe cele care nu au îndeplinit aceste condiții de admisibilitate prevăzute de art.167 C.proc.civ.
În final, instanța de judecată s-a pronunțat numai asupra a ceea ce s-a cerut, analizând cererea de chemare în judecată prin raportare la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale aplicabile.
Având în vedere considerentele reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de recurenții reclamanți, ca nefondat, și va menține hotărârea primei instanțe, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, în acord cu probatoriul administrat în cauză.
În temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul va respinge cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, a recurenților reclamanți întrucât sunt în culpă procesuală, iar a intimatei pârâte întrucât nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți C. C. și C. M., prin mandatar M. R. I., împotriva sentinței civile nr.8656/22.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. I. I. M. I. C. R.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IMI/07.01.2014
Tehnored. CND/09.01.2014
Ex. 2
Jud fond – L. S. P.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 384/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
