Contestaţie la executare. Decizia nr. 1219/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 1219/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1833/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1219/R/2013

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. M.

Judecător C. D.- P.

Judecător D. N.

Grefier N. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta intimată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Finanțelor Publice B. prin reprezentant legal M. Harlab în contradictoriu cu intimata contestatoare T. C. D., împotriva sentinței civile nr. 7591/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința din data de 10.10.2013, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 17.10.2013.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 7591 din 29.04.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.A.S.J. B., admisă contestația la executare formulată de T. C. D. în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice B. și anulat titlul executoriu nr._ și somația 8/_ /_ din 18.12.2012 emise de AFP B. în cadrul dosarului de executare nr._/8/_ /_, fiind abligată intimata să plătească contestatoarei 899 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că împotriva contestatoarei s-a pornit executarea silita in temeiul deciziilor de impunere nr._/16.03.2012,_/13.06.2012,_/14.06.2012 emise de CASJ B., fiind emise titlul executoriu nr._ și somația 8/_ /_ din 18.12.2012 în cadrul dosarului de executare_/8/_ .

Intimata nu a comunicat însă deciziile de impunere în baza cărora a fost pornită executarea silită și nici dovezile de comunicare a unor astfel de decizii de impunere, arătând doar că dosarul fiscal al petentei a fost restituit CASJ B. întrucât cuprindea neregularități.

Analizând legalitatea actelor de executare silita, instanța a reținut ca executarea silita insasi pornita față de contestator si actele de executare sunt nule absolut întrucât executarea a fost pornită în temeiul unui titlu de creanță care nu a devenit executoriu nefiind ajuns la scadență.

În acest sens a reținut că, potrivit art. 141 cod procedură fiscală “(1) executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.

(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.”

Potrivit art. 111 cod procedură fiscală “(1) Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

(2) Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.”

Întrucât intimata nu a făcut proba comunicării către contestator a unor astfel de decizii, executarea pornită împotriva acestuia este nulă, deoarece se face în lipsa unor titluri de creanță scadente, devenite deci executorii, situație față de care nu se mai impune analiza celorlalte motive invocate de contestator.

Pentru acest motiv executarea silită pornită împotriva contestatorului este nulă, fiind efectuată în lipsa unui titlu executoriu, actele de executare comunicate contestatorului fiind deasemenea nule.

În consecință contestația la executare a fosti admisă iar executarea silită ce face obiectul dosarului de executare_/8/_ și actele de executare emise au fost anulate și obligată intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată, respectiv taxă de timbru și onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Administrația Finanțelor Publice B., solicitând modificarea în parte în sensul eliminării cheltuielilor de judecată, susținând că acestea nu sunt justificate întrucât a pornit executarea silită în baza unor sume transmise în sistem informatic de către C.A.S.J. B. și că nu va mai emite noi acte de executare până la clarificarea sumelor și emiterea dovezilor de comunicare a titlurilor de creanță către contribuabili.

În drept, recursul a fost motivat generic pe dispozițiile Codului de procedură civilă și celui de procedură fiscală.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Recursul se dovedește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează .

Prima instanță a reținut în mod corect incidența prevederilor legale care reglementează executarea silită a creanțelor bugetare, respectiv cele ale art. 111 și 141 Cod procedură fiscală care vizează executarea silită a creanțelor fiscale în temeiul unui titlu de creanță devenit titlu executoriu în termenele și condițiile legii.

Corect s-a reținut și că nu a fost făcută proba comunicării către contestatoare a deciziilor de impunere cu consecința nulității executării silite, deși recurenta avea obligația legală de a verifica momentul convertirii titlului de creanță în unul executoriu și abia apoi să procedeze la declanșarea executării silite.

Critica recurentei vizează obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, dar nu poate fi primită din perspectiva neglijării prevederilor legale menționate, atitudine care a avut consecință demararea executării silite fără îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de codul de procedură fiscală și implicit promovarea de către contestatoare a prezentei contestații care a condus la anularea executării silite.

Susținerea că sumele datorate de contribuabili au fost transmise în sistem informatic de către C.A.S.J. B. și neemiterea unor noi acte de executare până la clarificarea sumelor și emiterea dovezilor de comunicare a titlurilor de creanță către contribuabili nu este de natură să înlăture culpa procesuală a recurentei, cu consecința exonerării acesteia de la plata cheltuielilor de judecată, în condișțiile nerespectării propriilor obligații legale privind delclanșarea executării silite.

Recurenta nu a indicat în mod expres vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 Codul de procedură civilă, din motivarea recursului rezultând că prima instanță ar fi aplicat greșit legea în ce privește posibilitatea obligării părții care a pierdut procesul la plata cheltuileilor de judecată ocazionate de acesta.

Această critică poate fi încadrată în motivul de modificare a sentinței prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ( când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii ), motiv care nu se regăsește în speța de față, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

Instanța de recurs a analizat cauza sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod de procedură civilă și nu a reținut vreun motiv de ordine publică de invocat cu consecințe asupra hotărârii atacate astfel că, pe baza considerentelor expuse, recursul va fi respins în temeiul art. 312 din același cod .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. ( Administrația Finanțelor Publice B. ), împotriva Sentinței civile nr. 7591 din 29.04.2013, pronunțată de Judecătoria B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 17.10.2013.

Președinte,

V. M.

Judecător,

C. D.- P.

Judecător,

D. N.

Grefier,

N. C.

Redactat jud. VM/19.02.2014

Tehnored. N.C. /25.02.2014

Jud. fond C. G.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1219/2013. Tribunalul BRAŞOV