Contestaţie la executare. Decizia nr. 66/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 4069/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr. 66/R
Ședința publică de la 24 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.-judecător
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier V. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs privind pe recurentul contestator G. M. și pe intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. în calitate de succesoare a Casei de Asigurări de Sănătate a județului B., prin reprezentant legal, având ca obiect contestație la executare, împotriva sentinței civile numărul 6585/09.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, încheierea acestui tribunal de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr.6585/09.05.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării formulată de contestatorul G. M. în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce îl privește pe contestator, acesta a depus declarațiile înregistrate sub nr._ din data de 10.09.2010, ( fila 81) nr._ din data de 10.09.2010 ( fila 82), nr._ din data de 10.09.2010 ( fila 83), nr._,_ și_ din data de 10.09.2010 ( filele 83-86), declarații pe care acesta pretinde că nu le-ar fi semnat.
La data de 31.12.2010 au fost emise de către intimata Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. titlul executoriu și somația cu nr._ prin care s-a pus în vedere contestatorului debitor obligația de a proceda la achitarea sumei de 5850 lei reprezentând debit, dobânzi și penalități aferente.
Suma stabilită pe baza declarațiilor contestatorului a fost achitată de către acesta, astfel că, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr._ din 25.02.2011 s-a dispus de către intimata încetarea executării silite începând cu data de 25.02.2011, conform OG 92 din 2003 privind Codul de Procedură Fiscală-art. 148 alin. 4 și 5 prin care se prevede stingerea integrală a obligației fiscale stabilită în titlul executoriu, respectiv întocmirea deciziei de încetare a executării silite.
Referitor la susținerea contestatorului cuprinsă în precizarea cererii, susținere conform căreia executarea silit ar fi lovită de nulitate, dată fiind omisiunea intimatei de a emite decizie de impunere pentru debitele stabilite, instanța, în drept, reține că potrivit prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617 din 2007, (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
(2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
În acest context, examinând apărările formulate de contestator se reține caracterul neîntemeiat al acestora. Astfel, în ce privește încunoștințarea contestatorului cu privire la obligațiile de plata, în drept, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din OG nr.92/2003 care stabilesc că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau de la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Organul fiscal nu poate pretinde astfel executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, conform legii (art.44.1 din HG nr. 1050/2004). Or în speță, se constată că debitele au fost stabilite în baza declarațiilor contribuabilului.
Referitor la împrejurarea menționată de contestator, conform căreia nu ar fi semnat declarația de impunere lucru care urma a fi constat de instanță pe baza unei verificări de scripte solicitată în probațiune de către contestator, instanța constată că acesta nu poate fi luată în considerare în cadrul procedurii alese și anume contestația la executare. Se reține astfel că, dispozițiile pe care contestatorul și-a întemeiat contestația la executare și ulterior precizarea de acțiune, sunt menite a verifica legalitatea actelor de executare și nu legalitatea actului în baza căruia a fost pornită executarea silită, pentru aceasta debitorul având la dispoziție altă cale de atac.
Se are în vedere în plus și împrejurarea că, deși afirmă că semnătura cuprinsă în declarațiile de impunere nu i-ar aparține, debitorul contestator a achitat sumele pretinse de intimata creditoare, acesta procedând la emiterea deciziei de încetare a executării silite.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării formulată de contestator, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 404 ind. 1 alin. 1 C., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu ori însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.
S-a constatat însă că în cauză, nu au fost invocate sau probate de către contestator elemente de nelegalitate referitoare la actele de executare contestate și anume titlul executoriu și somația cu nr._, toate susținerile contestatorului fiind astfel neîntemeiate.
Pe cale de consecință, constatând cererea formulată și ulterior precizată de contestator ca neîntemeiată, instanța a respins-o, luând act de împrejurarea că intimata nu a solicitat în cauză cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs contestatorul G. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art.312 alin 3 și 5 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii contestației la executare, astfel cum a fost formulată și precizată, potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-contestator a arătat că instanța de fond a lăsat nesoluționat petitul referitor la contestația la executare, pronunțându-se doar asupra cererii de întoarcere a executării.
Arată că lipsesc motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, ceea ce atrage nulitatea absolută a sentinței conform art.261 pct.5 coroborat cu art.147 Cod procedură civilă. Consideră că datorită acestor lipsuri, prevăzute în mod imperativ de legiuitor, instanța de control judiciar este în imposibilitatea de a verifica în ce măsură au fost respectate principiile fundamentale ale procesului civil și orice alte drepturi procesuale ale părților.
De asemenea, recurentul –contestator apreciază că sentința atacată este netemeinică întrucât starea de fapt reținută de prima instanță este greșită. Astfel, menționează că precizarea de acțiune pe care a depus-o la dosar vizează întreaga cerere, prin intermediul acesteia punctându-se mai clar care sunt motivele contestației la executare, starea de fapt și de drept, actele atacate, solicitându-se în plus întoarcerea executării silite.
Recurentul – contestator mai arată că a solicitat instanței să pună în vedere intimatei să depună la dosar decizia de impunere, iar în ceea ce privește declarațiile de impunere aflate la dosarul cauzei, menționează că acestea nu emană de la contestator, sunt toate întocmite în aceeași dată și completate greșit.
Arată că a contestat de la bun început aceste declarații și deși s-a admis verificarea de scripte cu privire la acestea, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a apreciat că aceasta nu poate fi luată în considerare în cadrul procedurii alese.
Faptul că recurentul-contestator nu a semnat și completat declarațiile de impunere echivalează cu inexistența acestora, astfel că în mod automat, titlul și somația care au stat la baza executării silite sunt nelegale, iar plata făcută de contestator este una nedatorată.
În drept au mai fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă art.44, 85-86, 172-174 din O.G.nr.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, art.399 și următoarele, art.404 indice 1 – 404 indice 3 Cod procedură civilă, Legea nr.95/2006, Ordinul nr.94/24.01.2006, Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, precum și celelalte texte legale invocate prin cererea de recurs.
La termenul de judecată din 31.10.2012, instanța de recurs a constatat că a avut loc o transmisiune a calității procesuale pasive de la intimata Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Administrația Finanțelor Publice B., conform art.V alin. 10 din OUG nr.125/2011.
Această intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că titlul de creanță ce a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației contestate a fost adus la cunoștința recurentului-contestator chiar la sediul CASJ B., acesta semnând declarațiile privind obligațiile de plată.
Se subliniază faptul că suma stabilită pe baza declarațiilor contestatorului a fost achitată de către acesta, iar intimata a procedat la încetarea executării silite, începând cu data de 25.02.2011.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la depozițiile legale incidente în speță, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 281 indice 2a Cod procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.281-281 indice 2 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în condițiile în care recurentul-contestator G. M. a apreciat că instanța de fond a lăsat nesoluționat capătul de cerere referitor la contestația de executare, acesta avea posibilitatea de a solicita completarea hotărârii, conform art. 281 indice 2 alin 1 Cod procedură civilă, în termen de 15 zile de la comunicare.
Cu privire la celălalt motiv pentru care se solicită casarea cu trimitere a cauzei, instanța constată că este nefondat, având în vedere că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru respingerea cererii în întregul său, astfel cum se prevede în art.261 alin 5 Cod procedură civilă.
Astfel, în cuprinsul considerentelor sentinței atacate sunt prezentate motivele pentru care au fost înlăturate toate susținerile contestatorului arătate în precizarea de acțiune depusă la dosar în data de 16.05.2012, dată la care a fost de fapt motivată cererea de chemare în judecată. Chiar dacă prima instanță a arătat că a respins doar cererea de întoarcere a executării, în considerente a arătat toate motivele expuse în acea precizare și le-a înlăturat în mod temeinic și legal.
Așa cum corect s-a reținut, în speță nu era necesar a se emite o decizie de impunere deoarece titlul de creanță îl constituie declarația prevăzută de art. 32 alin. 4 din Ord. nr. 617/2007. Dacă recurentul contestator aprecia că declarațiile depuse la dosar nu îi aparțin, nefiind semnate de el, sau că sunt completate greșit, avea posibilitatea să formuleze contestație administrativă, conform art. 205 Cod procedură fiscală. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că verificarea de scripte nu mai este utilă în soluționarea cauzei, date fiind limitele investirii instanței, care în cadrul contestației la executare era chemată să verifice doar legalitatea actelor de executare..
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art.312 alin 1 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge ca nefondat recursul dedus judecății și a menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator G. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului B. împotriva sentinței civile nr.6585/09.05.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2013.
Președinte, L. S. | Judecător, P. M. | Judecător, A. B. |
Grefier, V. D. D. |
Redactat/P.M./26.03.2013
Tehnoredactat/V.D.27.03.2013
Judecător fond/M. L.
2 exemplare
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 280/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
